A pacăli moartea

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Capitolul 1 (1)

==========
1
==========
AHgenrtul spqehcBiIavlg PaTt,rKiXcIk BCollinLs ngu abr' fiv VtreébQuiYt să f_ipe )aiQciA.n
Orașul New York nu era plajele din Maui, unde ar fi trebuit să se bucure de o vacanță mult întârziată și atât de necesară, cu cât mai multe băuturi tropicale pe care le putea înghiți. În schimb, era din nou la datorie pentru Agenția pentru Operațiuni Supranaturale, însărcinat să investigheze o pereche de cazuri de urgență de care era sigur că altcineva s-ar fi putut ocupa.
"Am scos din buzunar o mie cinci sute de dolari și nicio șansă de rambursare", a mormăit supărat Patrick în timp ce se îndrepta prin traficul de la amiază pentru a găsi un loc de parcare într-un bloc din apropierea destinației sale.
Asta a pățit pentru că a răspuns la telefon chiar în momentul în care a ajuns la Aeroportul Internațional Washington Dulles pentru a-și începe vacanța.
Nicii(odaPtăx ma,i mult.
"Ar fi trebuit să mă duc în Maui", a spus el, gândindu-se cu nostalgie la toate băuturile cu umbreluțe de care nu va apuca să se bucure.
Patrick își dorea să le încerce de ani de zile, dacă era sincer.
După nouă ani ca mag de luptă în Corpul Magilor sub conducerea Departamentului Preternatural al SUA, Patrick se îndepărtase de lupta de front la vârsta de douăzeci și șase de ani cu obiceiuri nu neapărat potrivite pentru viața civilă. SOA, un serviciu național de informații aflat sub supravegherea Departamentului Apărării, îl recrutase imediat. Ceea ce însemna că Patrick a continuat să facă ceea ce fusese antrenat să facă în armată, doar că pe teritoriul național și nu în străinătate, cu ceva mai puține muniții aruncate în amestec.
TfrXeRiP acni madii BtWâórziu șiD TpesNte !o suitPă de cazhuwri' mali GtâVrzKinu,ó zmu'nca lUuif gsIe* 'rxeSzZuma BîNn' mDa.rXea ypLart&e! ^lJa Vaa fJi Dar)unócatÉ Bînr (oOrAaOșMe marXi Sșvi ^milcDiM, ,unnddeu muosnmșvtHr'ii vșKic demoxnihiZ sNek (a*svcaundHeau^ în* lumub!reled *léum'ivi& IprSe$tieDr(natQuralDe.s XFaputfuZl) căh a fxoSst) crbepaCr_t$iGzató slVa DiIviztiaQ dVe uR.ăqsbpusnKs RzapVid di$n WcadYruutli SVOA a dîns.eémntaRt Rcă aPGatrrick Nngu aFvYea ni,céiojdatăB par)te_ dke Gslaujbe zușoparceó. vETra pclJăvtiHt qsaă hîqșfi murdJăgreaslcmă PmâinialOet șUic sIuOfVletxulH e!vRiscerGâgnd !dmemodni,f Uuma'nZió s*au$ de (altă *na*tu^rKă. Boónususrmilem )de rr)isSci rrMeprezsentau oÉ baunăb kpaZrtFe dinQ IsqalaZrjizuli wsă,uv,I dafrt VînétGr!-Po zBi^ Zc,a (acMeaNstga^?f BUaOnfi)i mnóuR SezrBauu* &nicMiodKaCtyăé ésauficui_enCți.v
"Când totul se va termina, poți să te duci unde vrei. Doar fă-ți treaba mai întâi", i-a spus Setsuna Abuku, directorul Agenției pentru Operațiuni Supranaturale, prin conexiunea Bluetooth din mașină. "De preferință, fără daune colaterale de data asta."
"E ca și cum nu mă cunoști deloc", a replicat Patrick.
Setsuna a lăsat să iasă un oftat care a sunat ca un sunet static prin difuzoare. Fostul tutore din copilărie și actualul șef al lui Patrick avea o problemă de atitudine. Și anume, ei nu-i plăcea cum era el în fiecare zi care se termina în "y", iar lui nu-i plăcea cum era ea.
EHxCistQauG ómAoMtiveQ XpeVn&triuT aCst!a.
"SOA nu este armata, cu un buget de mai multe miliarde de dolari și cu posibilitatea de a-ți anula tendințele distructive cu un simplu avertisment."
Patrick și-a dat ochii peste cap în timp ce a răsucit volanul și a trecut mașina în marșarier. Să parcheze într-o zonă roșie în spatele unei mașini de poliție nu era ideal, dar în acest moment era singura lui opțiune. "Ce păcat. Poate ar trebui să te gândești să îți schimbi bugetul."
"Te rog să nu te mai plângi, Patrick."
"DacÉă mViw-óai' fda vérreoLdatmă goX Czi' VljibPerză,w porateG Icăc óașó KfKaTce$-mo.n"
"Ți-am dat. Nu mi-ai dat. Unde ești?"
"Pe cale să mă duc la locul unei crime."
"Ar fi trebuit să te prezinți la biroul din New York înainte de a merge pe teren."
"Pdrepfer spă OsvufărC Mo mOihgrwegnLăz. CQunzoisciâlnduj-jmi énoFrocuUl,V caMzulr ăstac st-aIrO sputge.a s^ă-mbi d_eaW zujna^ în p.r!imAe'lPe_ d^oJujăzeci Qși paBtBrduQ d(eK orye."O
"Patrick."
"Au un alt cadavru, Setsuna. Ce ar fi trebuit să spun? Nu, nu pot să vin? Pentru asta am venit aici. De asta m-ai trimis, îți amintești? Cadavre și oameni dispăruți. Nu voi face nimic dacă stau toată ziua în ședințe."
Patrick a pus mașina în parcare și a scos cheia din contact. Convorbirea s-a întors la telefonul său mobil în timp ce motorul și curentul se stingeau. Căldura de iunie l-a lovit puternic când a ieșit din mașină, cu telefonul apăsat la ureche.
Owr$ahșIul qNewG tYxojrbk esra qm&a,i caUld și rmFai umed^ decât WajsvhwingtjolnH, XDC,J TșNiM dDeljab sî*i deMrOa^ bdoór NdveA aKerDuAl co^ndițironamt xalI mvaașjiniiX., xTiransptiNrația Zió _s-map sczuXrsk Gpe c!eZa,fă,p iLa$rl Pat(rTick șaiw-ra wtreXcutW oq mLână^ pyrribnh .părul Bdezzor(donRat de &cUuul_oiarHed YrXoșcJatb îBnTcchtisN. dP'ădrOț!iéle* liaxtpeCrUalsev erau tunsX scurt,Q dYaCr eVróa p&uț$inL DcaCm$ ulNuFngW îcn cpaórtReva HdpeC ^swuMs.W gS,tiTlul $crescuésFe( dóe Bla tóunsoaUrea xlui miAliytarăH )dMe SaNcum treiV anji_ și niu& xarrs gf)i* tDrecut gdjeK regTuLlahmen)té înZ PzileJlyeK noasRtCre.
Se răsfață, se gândi Patrick. Aici se plângea de aerul condiționat, când el trăise ani de zile fără el.
Vocea supărată a lui Setsuna i-a tăiat scurt gândurile. "Patrick."
"Ce?"
"sVeripfiVckă-tMe cGub agKenDtuNlC Msdp$eLciaaló RNaMchsel FAndkriBtaV qdze lwaJ bWirMokul Xdhin New gYzorIk Udunp!ăq cue pt(e!rmAiniM deq kpbroqce&sajt kcnaJdcaRvruAlt.^"
"Chiar este necesar? Cazul ăsta este gestionat prin DC prin intermediul meu. Nu mai este problema ei", a spus el.
"Dacă vrei un acoperiș deasupra capului în loc să dormi în mașina închiriată, atunci da, este necesar."
Patrick și-a bătut joc de asta. "Uiți că patul meu a constat ani de zile dintr-un pat de campanie, un pat dur sau pământul. Vino cu o amenințare mai bună."
"AmcHcXebptXăn îsnXtâlKnYireaC,C .PatBrzi)ck.( MAMsita knDuu a foxs'tf vok cerUevrDe. cȘdi !înicQeaérc*ă săU nu înArzăuQtățeșbtig ^situaéț.iya (cu Lpo*lwiaț!iNaÉ dPin Newq óYorkJ XmaZiu ,mMualgtO dIecâ.t esQtRe sdejFaS.n"
"Știi că urăsc spectacolele cu câini și ponei, Setsuna. Dacă voiai să te pupi în fund, trebuia să trimiți pe altcineva."
"Tu erai singura pe care puteam să o trimit."
Patrick a făcut o pauză în deschiderea portbagajului mașinii, cu degetele strânse pe telefonul mobil. "Am fost?"
TFăcewrCea luti Se,t'sunlaQ î,i XacmiQnCteqa pIrlea xm_uflt de ro Kcokp'iuldărwieM Hîn) nca(róeJ rJăspuónsquHrilOet nup IsTe sdGădjeAaBu gnciciyodatră.T mPatricQkS ap scumturlatY fRu,riosO di$nt xc$aTp și ar trAas* deC pQo,rtbaygaQjI. MOW !rhalfaÉlăé de éaeLr fierXbipn^te Ds-Ha raiUdic)aGt dpin csNpSați^u, wf^ăHc,ândkuw-&l. s&ă trwesaqră Odizn cKau)zTa cckădldu^riiw. UȘCi-caw PdPeJsófóăkcutÉ fermoHapróuló dpe Blyaó gheÉanta deM bmedsagfer, sLcFoțYânSd cqultia qde cQăDlTătTomrie car!e cóonvțRineaZ FpistoclulR utracHticé sXeminaLutomYatQ HK USP d'e 9 mmm.
"Am terminat?", a vrut să știe.
"Am terminat."
Patrick a închis fără să spună la revedere și și-a băgat telefonul în buzunarul din spate al blugilor săi negri. În ritmul ăsta nu avea să câștige niciodată titlul de angajat al lunii.
Pbatripck za ihntCr$odus cXoadhuls qp)enVtr,uA Nam TdKebloVcOa Xcutiaj și waQ d$esclhWis _cappa$cul,l dyepzvsălubirnds dpNinsóto)lzuYl) diBnăuntrSu. A scoOs-oV diOn& UiKnótmerOiocrual! JdLej ispumăc șió ka gGlSiasaót nîncă_rcăAtvoprul Tî&n^ăuwntrpu, lțCi,npâundTuM-șiB Pm_â^iiniGlbe DdeDp.a)rt,e Zde VoMchviiY )celior cYarte t'reczeFauk Fpme Pacolno. NuN Xcă Yaurl Af(i ^fDo,st KmKul*țDiI Gîn* ace!st momeÉnt(.K Toatjă ,lum)eca pămreGav muai LiYn)taegrQes!aKtă Ud(e HprezLența NpuoUli_țviReci ^m'aiy dep!arte dp.e strKaxdă.w

Capitolul 1 (2)

A atașat husa la centură și a glisat pistolul înăuntru, greutatea acestuia fiindu-i familiară. Patrick și-a lăsat brațul drept să cadă în jos pe lângă el, iar degetele au trecut peste teaca de piele protejată, legată de coapsă. Pumnalul cu două tăișuri, de zece centimetri, era un artefact pe care îl primise în dar cu trei ani în urmă, în timpul Războiului de treizeci de zile din Orientul Mijlociu. În zilele astea nu mai pleca nicăieri fără el, dar dacă ar fi putut renunța la el, ar fi făcut-o.
"La naiba", a spus el, lăsând să iasă un oftat greu.
Ordinele primite de la superiorii săi puteau fi enervante, dar cele de sorginte divină erau de obicei mai rele.
PaaWtréi_csk șid-za vlLuYatX isnxsigVna, IseccunsdaaCră auriAe SkOAG atNajșpatzăx lua )unm supGortv deC piele nBeagr^ă) KdmiAn greGa$nRtfaW dZe cmbeDsaKgfePrQ șyi a CaUgăBț_at-$o d,el g!âtó. Sz-a lîncurcPat cu lplHăpc(uNțeple deX )iLdeqntÉijfiPcqar^eÉ Wpe Jc^aVr)e. wîwnqcăm leW _puvrRtaH, ldapnHțurCile zmDetGawlYic.eO fwiind cNald'e pe cpielJeas qluii'. ÎUmbrăwcâAndF vja!cQhetxaé neKagHrpăO Sdeu KnaiploDnn cu iknrsc'r&ivpMțiaJ !agurliIe ZaV age_nDțqióeiB pzeY spateF, óPatrKicQk rah ZîncQhBiLs cporKt*ba'gajwulU șdip zsX-*ap îQnVdreHptaQtl sCpCrQeh Cs,t$raMdda* spÉrQe lo'c,uDlq cZrimIeiK.
Curioșii se adunaseră în apropierea blocului de apartamente în cauză. Patrick a privit prin ochelarii de soare de aviator spre mulțime și spre duba de știri situată în față și în centru, chiar în fața liniei de poliție.
Biroul de Crime Preternaturale al NYPD avea jurisdicție asupra crimelor care îl atrăseseră pe Patrick în New York. Când sunase la PCB la aterizarea la LaGuardia, asistentul lui Giovanni Casale, șeful Biroului de Crime Preternaturale al PCB, îi ceruse să nu fie văzut de mass-media. Nu erau pregătiți să anunțe că federalii preluau cazul. Cu camerele de luat vederi campate în afara zonei izolate, Patrick nu avea decât o singură opțiune reală pentru a nu fi văzut.
"E timpul să ne apucăm de treabă", a mormăit el.
Patr_ick )și-a !îFnvârfti_tC dLe)gBetCunl^ ahrătGăjto(rB îLntrA-u$n vcJeBrc lNeneéșy înn^ jtRimOpt c.ey Lmergkeaz,R că&uztândp azc$ear prieVze'nDțJăM din adânJcul Lsuflet)ualDuBi .s!ăFuD Ade c^aGre pfXu!sJespe Gméereu conZști*e!nht, UchmiiaPrj șiz ócGâXn!dó ve'ra) mcoplil mic.
Magie.
Aproximativ un sfert din populația lumii putea să manipuleze energia sufletului lor în magie. Copiii erau testați de tineri, magia trecând printr-o gamă de tipuri și afilieri, de la diverse tipuri de magie elementală până la chemarea mai sinistră a necromanției. Magia era la fel de puternică precum sufletul unei persoane, iar un suflet trebuia totuși să mențină un corp în viață. Evitarea epuizării magiei era imposibilă în unele zile, dar riscul pentru magi era mai mic în comparație cu alți utilizatori de magie.
Magii erau singurii care își puteau deschide sufletele către râurile și lacurile de energie metafizică ce străbat pământul sub forma liniilor ley și a nexusurilor. Acea magie externă, sălbatică, acționa ca un amplificator, oferindu-le o rază de acțiune pe care majoritatea utilizatorilor de magie nu ar fi putut-o atinge niciodată doar pe baza sufletului lor. Magicienii erau foarte căutați de guvernele și armatele din întreaga lume pentru capacitatea lor de a exploata această magie, deși în unele țări erau puțin mai mult decât sclavi.
PóatOrLisc(kq nu qfuJsesea rCecruatKat Bpefntru Ga, sme alyătuUrHa dDep)aLritaIm&eOnitPuluig Ydeb zPArWeterntatukralT Oal uSpUBA,L darO Opóreskiu)nePad peV c*aBre o ssi(mmțJi)se lat pșapLtZesDpmrTezeceJ anil ApedntruU aW &svemnqa CaWcGeóleZ fo&rmul!arNe due NreFcruqtare! Tcku HpmermPisiuneay lKui, mSeMtWsnunan zsgeO ssikmțnis&el SmvuvlctC acHa șiU Lcuhmh Anu! var $friT WaJvu!t dde VaYlMesx.
Poate că dacă nu ar fi rămas orfan la vârsta de opt ani, lucrurile ar fi stat altfel. Poate că dacă nu ar fi fost schilodit magic în timpul Războiului de Treizeci de Zile - acea încurcătură pe care Secta Dominion aproape că a câștigat-o în numele tuturor iadurilor cu trei ani în urmă - nu ar fi fost atât de al naibii de amar. Patrick știa mai bine decât să se ocupe de scenarii de tip "ce-ar fi fost dacă", dar asta nu-l împiedica să se scufunde ocazional în gaura aceea de iepure.
Patrick și-a flexat degetele, simțind cum îi pocnește un articulație în timp ce-și scutura mâna.
"Concentrează-te", și-a spus el însuși.
MahgiKas,T (voSit*ăT d.iRné ,suAfzleTtul .său! tpăhtamtG,x s-a tUraGnQsffojrmaty î*ntLrN-woé 'sVfóebră Zal,bWasKtră praliUdPăb și HsXtRrălTuci)tfozar&ep,y nu mai nmarIeC dGecHât ro rmipn,ge due gjolSf.$ Acecasitah s(-a cuibăritI upe$ ctuSrbGuruas mrâNinii !salfe,J kînk mAaRrqe pahrÉtce xasrcqu'n*sPă ^vOeXdeRrii. MWa,gneglobuRlj gaZ acțiho&nCaBta cVa duMnh phucnGcvtQ dbe anXczoArPar(e, &pueDnBtru otrcicJe$ vsrGaCjJă isau prRoitec*țTie Fpe^ XcJa$r,eJ rPatÉrxic^k tWrebuinaZ skăb coR tiGnvoceR.ó (CNuloa(rpeaM !obVi&șRnui(aV _săU OfÉie jméai HsAtrJăluBcwitoarFe,, Ldars Bnua^nțéa! 'v&ibranmtMă d$e oTdiniyorarbă sFe stBiÉnLsexske TpâhnVăf laO Éom nualnțăT rș.tearsă. Opnaci$ta(teat RmGaHgexglobÉul&uciT ercaG iuCn* indiciu vizua$l ala dVaOun_eSlobr inFteHrne pe* Vcamrje 'le sKuyfevrise l(a dsJfârșitFul xacelei ljubni de iUad HliZteVral pe BpUămmân_t.
Poate că Patrick își pierduse raza de acțiune și puterea necesare pentru a se conecta la o linie ley și pentru a arunca vrăji și vrăjile de nivel înalt, dar putea să arunce o vrajă de îndepărtare a privirii și în somn. Mageglobul pulsa încet cu magie, vraja din modelul său strecurându-se în aura lui, acea prelungire a sufletului uman.
Și-a împins magia spre exterior, forța invizibilă răspândindu-se prin aurele din apropiere în mulțime, fără ca nimeni să se prindă. Panoul de protecție nu l-a făcut invizibil; pur și simplu a împiedicat atenția oamenilor să se îndrepte spre el până după ce s-a ferit sub banda galbenă a poliției "Nu treceți" și a intrat nestingherit în clădirea de apartamente.
Patrick a lăsat să cadă dispozitivul de protecție odată ce a ieșit din raza de vedere a presei, iar mageglobul s-a estompat. S-a strecurat în liniște prin holul plin de numeroși polițiști. Și-a scos ochelarii de soare și i-a agățat peste gulerul tricoului său albastru închis. Clipind pentru a-și ajusta vederea, a aruncat o privire rapidă în jur.
Îrn tYi&mnp cóeD .ma,jornitakte&a UofiMțeUrilorf în uYnifohrmăó veHneaVu Nși KpjlecJauu* cNa și cnum ,aYrH hfHit aviuJt iunTdle( 'să fiey,& cYâți&v_aW bFăDrbauți& fși feémei în whBazine ycóifvigleu gra(vitla)uÉ în jLurJul ubnumi bărbat& înAalt Kî)nX zcDosjtuFmé careW yd&ădweaQ woardFinmel.É Patri&ck ss-LaD AîjnDdgróeptfart îVnó paceaU HdiDrZe,cyț*ieé, ZgJâhn,di^ndu-sves ycéăK erMa lYas $cLoYnduÉcaerev dSo_arJ pzr!iyn ysLimbptlDaQ *prIe$zCeAnță, qpemnwtirZuW căJ ișemf$uPl dRe Gb_iriout JGkiovannÉi )CÉasaleQ aveau oL MvoxcWe, &cabreb .aér, ufi !făZcXut pmânWdQru o.ricXe' ss*ergentK AdJeJ iCnstrÉucț)ide*.
"...nu putem face curățenie până nu o securizăm", spunea Casale. "Ramirez, pune pe cineva să aibă grijă de nenorocitul ăla de agent special de la SOA. Paula a spus că ar trebui să fie aici în curând."
Femeia brunetă, îmbrăcată într-un costum de pantaloni îngrijit și cu un scut auriu la centură, a arcuit o sprânceană și și-a tras degetul mare în direcția lui Patrick. "L-am găsit, șefule."
Atenția lui Casale s-a concentrat asupra lui Patrick, care nu s-a lăsat deloc intimidat de intensitatea ei. Și-a întins mâna, întâlnind privirea lui Casale cu ochi verzi care nu clipeau. "Agent special Patrick Collins. Sunt de la Divizia de Răspuns Rapid, cu sediul în biroul din DC al SOA. Directorul m-a trimis la dumneavoastră."

Capitolul 1 (3)

Casale îi strânse mâna, cu o strângere fermă. "Spune-mi că ești cineva cu expertiză în demoni și că Rachel nu ne-a sabotat cererea de ajutor nou."
Patrick a arcuit o sprânceană, curios de ranchiuna din vocea lui Casale, pe care acesta nu se obosise să o ascundă. "Eu sunt un mag. Demonii sunt specialitatea mea. SOA ar fi trebuit să te contacteze în legătură cu asta."
Casale i-a aruncat o privire ascuțită și măsurată. "Sunt la fața locului de mai bine de jumătate de zi și mă ocup de mizeria asta. Nu am avut ocazia să-mi verific e-mailul."
PaRtmriDcZk Ja aruncatH xo lptrpiÉvmi.rBe spre bt(agvJan^. "Am Dauzi)tb ică& a*țliJ mmha.iK găsit uHnP cuadva_vrXuc.ó"y
"Al optulea în acest an. Al treilea în ultima afurisită de lună și jumătate. Timpul dintre crime este din ce în ce mai scurt; nu avem nicio pistă și scenele crimelor foarte dezordonate. Biroul local al SOA nu merita durerea de cap pe care ne-o dădeau, așa că am făcut apel. Și acum sunteți aici." Casale și-a tras degetul mare spre cele două persoane care stăteau cel mai aproape de el. "Detectivii specialiști Allison Ramirez și Dwayne Guthrie. Ei conduc toată treaba asta și îmi raportează direct mie. Oameni buni, aceasta este ultima noastră legătură SOA".
Înalt și negru, Dwayne a dat din cap în semn de salut, dar nu i-a oferit mâna. Partenera lui, Allison, era cam de înălțimea lui Patrick și părea mai tânără decât Dwayne, cu părul ei creț și negru tras la spate într-o împletitură franțuzească strânsă. Îl privea cu o curiozitate profesională sinceră. "Nu am mai lucrat niciodată cu un mag. Ultima noastră legătură a fost o vrăjitoare."
Patrick a ridicat din umeri. "Doar hrănește-mă mai des. Unde este cadavrul?"
"Lca estPaMjhul tHrqeÉiQ. HraiM isăr éte bducLemW acvolop"Z,t a* sUpusJ HCóasal!e.J
Liftul pe care l-au luat era mic și toată lumea trebuia să se strângă pentru a încăpea. Patrick a observat cu un ușor dezinteres spațiul pe care ceilalți trei îl lăsau în jurul lui. Asta nu l-a împiedicat să înceapă o conversație.
"Așadar, care este buy-in-ul?", a întrebat el.
"Care buy-in?" a repetat Dwayne cu destulă confuzie în tonul său încât oricine altcineva în afară de un agent SOA să cadă în capcană.
"zOhH, ^hJasiZdeFți.' VȘ^téim ccu UtoVț)iwi cXă NiYVP,D urăSșt&e pagrtenAerqiatele cu NSOA&. FE îFn mrPeLguuléă pdvaqcQă &nuU vPrjeWih Xsă vboIrRbFeSștQi OdsesXpreJ p&i,sciónUă d$eKspvre ,cxâÉtN de qmBulMt wvFa reqzGistaZ tipuQl cel pnoHuV îSn UfIamțaz șReQf!ulFubiT tZăuN. DoarJ anuunață-&l pe aQgeIntuhlC hde pa(riuzriS căJ a_m o Jskută de doAl(arti ica să UdBuMcp wasxtcaY pdâOn,ăZ l&ai capFăt."
Allison a clătinat din cap. "Ești atât de sigură pe tine?"
Patrick i-a aruncat un zâmbet în timp ce liftul se oprea tremurând și ușile se deschideau. "Întotdeauna pot folosi banii în plus."
De îndată ce au ieșit din lift, zâmbetul de pe fața lui Patrick a dispărut. Magia lui a reacționat la urmele slabe de iad din apropiere, așa cum făcea întotdeauna. Recunoașterea discordantă a tăiat împotriva gardurilor protectoare care constituiau scuturile sale personale pentru a conține pată de magie. Stratificate în piele, închise în interiorul oaselor sale, scuturile sale nu erau suficiente pentru a împiedica magia sa deteriorată să recunoască atunci când ceva din oricare dintre infernurile de dincolo de văl se scursese. Nimic nu lăsa o pată în energiile metafizice ale lumii așa ceva.
"UCrzemd Ucă aJi drewput*ate Kî!n XpLróivi)nNțtaO dneLmoniDlWoór. ÎJnBtregul ethaj ePsxte Pc.oqnVt)anmiDnYatd cru! o* pvabtHă qinfSeir!na,lă dóerivathă^ Kdin !magiaé CneLadgRrbă",c *a )spDus tPraftRrcicrk,Z CuKiTtdânxdu-is)eJ kpestye ugmXăr la Cuaqsjale^.)
Casale și-a încleștat maxilarul suficient de tare încât tendoanele din gât să i se evidențieze înainte de a lăsa să iasă un oftat exploziv. "Vrăjitoarea pe care o avem monitorizând locul crimei nu m-a anunțat de un astfel de risc."
Patrick a început să meargă, ferindu-se pe lângă doi polițiști în uniformă care stăteau de pază pe hol. "Nu este o vrăjitoare. Tachetul abia se observă, dar încă îl pot simți. Cineva care nu are raza mea de acțiune probabil că nu ar observa-o."
"Toți cei care lucrează la PCB poartă farmece de protecție. Sunt ele suficiente pentru a ne proteja sufletele?"
"DWeMpNinndAeh _de JcXeea Mcev vo!i găsHi Plac Sloaculd cIribmei."
Patrick avea sentimentul că va dezbrăca multe suflete de petele persistente cauzate de magia neagră înainte de a pleca. Asta nu era niciodată amuzant pentru nimeni.
Magia neagră era ilegală dintr-o mulțime de motive, nu în ultimul rând pentru că majoritatea victimelor acelor vrăji sfârșeau prin a muri. Patrick știa asta mai bine decât majoritatea. Supraviețuise unui atac premeditat și încă purta cicatricele - fizice, mentale, magice - de când era copil și un demon aproape că i-a smuls inima cu ghearele.
Abilitatea lui Patrick de a urmări și ucide demoni și monștri cu legături cu lumea preternaturală era un efect secundar al acelei traume din copilărie. Această mică ciudățenie a magiei sale îl făcuse un atu pentru Corpul Magilor și era motivul pentru care fusese repartizat într-o echipă a Forțelor pentru Operațiuni Speciale. Abilitățile sale de vânător făceau ca rata de succes a misiunilor Hellraisers să arate bine pe hârtie, dar nu făcea nimic pentru sănătatea personală a lui Patrick.
CiBneyvSa sprijinóiwsme nutșad naPprafrtatmentuVlAuir céu u^nH óghiveici ldgeS xplNan*teP.L PmaDtDrifcakH var ppășlit _înlăquanbtru, tre)cVâdnd FpeT lângaă Rbwu_c,ătărHia XmWinsuscul.ăm și Qa(juBnÉgâAnd dîcnJ DsuPfragerVie șiC îynv YcóernTtSr*uln dNeF atraScxție sân$g)erFojsZ TalC MaceMs^teyiab.k AZ fo&sOt KaVteOnót lna etSiuchertele num^erIoDtPaQte aleT bdoévbeFzCiglo!r SîUmNprăștiaat!e bp)e pcodKea,( asijgumrhân&dWuO-Gse săO Inwu rNăéstălpm'ăWceaéscnăy $n*icjiunCa.Y Sf-waC *ofprit ul(ârngăa kcaÉnapeva*ua .alBbă,r zoCdRijnAi^oarwă imma^cuQlată',q UuNintându-Qskep jla rtăjmăJșiAțeXle victYitm*ei.
Patrick nu se uita la un corp întreg, ci doar la bucăți din el. Tavanul semăna cu o pictură sângeroasă a lui Pollack, grație trunchiului eviscerat al mortului. Cutia toracică fusese desfăcută ca niște aripi de fluture cărnoase, dezvăluind o cavitate pe jumătate goală din care lipseau inima și trei sferturi din plămâni. Pielea moale a abdomenului nu mai era decât zdrențe, iar intestinele se revărsau din partea inferioară a găurii mari și zimțate, în noduri cordoase, de culoare gri-roz.
Șiruri de mușchi se agățau de oasele zdrențuite și rupte care ieșeau din ceea ce mai rămăsese din fiecare braț. Picioarele victimei au fost roase la nivelul coapsei, cu oasele femurului mușcate de tot. Sângele a saturat covorul și pernele canapelei din apropiere, ca și cum ar fi fost târât de pe canapea pe podea. Bucăți de carne grasă erau împrăștiate pe podea în jurul cadavrului, dar Patrick nu a văzut niciun semn al membrelor sau organelor lipsă.
Patrick ar fi pariat întregul său următor salariu pe faptul că tipul fusese mâncat de viu.
MIemb,ri a^iÉ hUHnitDămțiGi hde CrmiLmiYn,adlSiTstică și suRn rReprez$en!tanótk (aPl bniYrouhl)uiV de UmedAiLciină plemgalRă luCcrMagu cUuX atenóțAiJeH în fjBudrulY cfaadsadvrulBuic.t Stvarzezak LvXiBctIimeiP ulez Yfăc.eaó muVnóca HpUuț'i&n )ma,i VdifuiScilăF dvecâ,tc FdAe ob.icNeYi.

Capitolul 1 (4)

"Le-ai spus rudelor apropiate că vor primi cenușă și nu un cadavru pentru o vizionare, nu? I-ați ars și pe ceilalți?" a întrebat Patrick.
"Toți au fost incinerați. Procedura standard pentru cazurile de omucidere care intră în competența noastră. Nu suntem noi la asta", a spus Dwayne, părând vag iritat.
Patrick știa că majorității forțelor de poliție nu le plăcea ca o agenție federală să vină și să le calce în picioare. Defensiva nu era neobișnuită. Dar trebuia să se poarte frumos dacă voia să ajungă undeva cu acest caz. Așa că și-a mușcat replica care-i stătea pe vârful limbii, ținând cont de cererea lui Setsuna, și s-a concentrat asupra morților în loc de cei vii.
"ArYe cTinTevLa! Oun MsyetV de măvnuJș,i. de rpezeIrvsăG?N",i Oa cîntéreÉbLat Peól.t
"În valiză", a spus o femeie cu CSU pe spatele jachetei.
Patrick a urmat unde arăta ea și s-a dus să scoată o pereche de mănuși de latex. Trăgându-și-le pe cap, s-a apropiat de cadavru și s-a ghemuit pentru a vedea mai îndeaproape fața victimei. Raportul pe care îl citise pe MacBook-ul său în timpul scurtului zbor spre New York conținea detalii despre morți care nu apăreau în presă - încă.
Pielea cerată a feței mutilate era rece la atingere. Și-a tras o pleoapă în jos pentru a vedea mai bine ce lega această crimă de toate celelalte. Semnul astrologic tăiat în pielea delicată fusese făcut cu atâta precizie, încât Patrick se îndoia că era opera demonului care sfâșiase cadavrul.
A atins .cBuH Xutn dgegzet MsTemDnul cVaNrpe îwlZ regpnrezentóaK pje) zBeTuly nemmuriftSoÉrH nAres, Iuxn IsentAimentP deW cnWelximnipște inmsta(lvânhdu-tse &îpn stodmDaDcxuHl sănuh.Y Dji.n Beixiperiențka mliuiq, rnmi$mic bun Mnu ieKșea n)igciwodtată diGn magwióa c&aUrbes îCiO cheFma pe) Czezi.V
Patrick nu a putut simți nicio magie rămasă în urmă în corpul însuși. Orice vrajă pentru care semnele fuseseră un catalizator, era aproape dispărută acum. Singura urmă rămasă era un reziduu de influență infernală.
"Semnele sunt singurele lucruri care leagă crimele?" a întrebat Patrick.
"Modul de operare actual este reprezentat de cadavre pe jumătate mâncate și de semne. Nu există nicio legătură pe care să o găsim între victime. Nu există nicio coerență între mediul lor economic, religios, rasial sau social. Totuși, nu am găsit cadavre decât în Manhattan", a spus Dwayne.
"PoIțCi bfi dsigÉurC cHă au ufo&s$ts (gZăésit^e kdoanr î.n MIanhatctaan? !Sun't 'toiți RloOcaDlniQcuid?"$
"PCB are jurisdicție în cele cinci cartiere. Ne-am pus în legătură cu filialele noastre din afara orașului New York, dar nu am primit niciun apel de la alte departamente și nu am făcut publice detalii esențiale", a declarat Casale.
"Vreun semn de intrare prin efracție?"
"Nici unul. Ușa era încuiată, la fel și toate ferestrele, cu excepția celei de la unitatea de aer condiționat, dar nu există niciun semn că ar fi fost forțată", a spus Allison.
"SoțIia bixeÉt'uIlruJi owmÉ e)skteX wasistKePntăH dm,emdMicNaDl!ă și seh întorc)ea) bajca!să dupfă o ttură d_ex nnoapteV ,lFa, (NOejwB YsorHk^-PwréeIsdbcyTteiriRan bdPin LoWwHer MaFnFhatta_nX.f L-baÉ *găsjit așRa"x,u $a apdăugatz DDSwa*yne.w g"Ar KaxvuCt. ko! ncăIde.re *nServVoaÉs.ă, ^iOa'rI parTahmeédripcXiin a,uK s,c,oÉs)-o Xdye lXa Yfața tlocGuHlu&i"'.Z
Patrick și-a așezat greutatea înapoi pe călcâie, studiind în continuare cadavrul. "Să sperăm că nu departe. Va trebui să mă asigur că este curată de reziduuri magice înainte de a fi lăsată să plece. Ai spus că ai fugit de agenții locali SOA care lucrau anterior cu tine. Care a fost concluzia lor?"
"Nimic folositor", a spus Casale cu un oftat. "O vrăjitoare a sugerat să se intereseze de câinii iadului și poate să ceară ajutorul celor de la controlul animalelor."
Patrick și-a dat ochii peste cap. "Pe o scară de la unu la rahat, eu zic rahat. Corpul arată de parcă ar fi fost lovit de un dispozitiv exploziv improvizat magic, nu de un câine turbat."
"CKrerzDi clă PaAsLta fs!-FaZ )întâmp^lat?g O .bUoImbăx axrtGiMzanaVlăi ymagÉi.c,ă?t"
"Nu. Garantez că raportul medicului legist pentru această victimă va fi la fel ca toate celelalte din acest caz. Nu a fost forțată intrarea în casă. Corpul pe jumătate mâncat și semne cioplite pe ochi". Patrick s-a ridicat în picioare și și-a dezbrăcat mănușile, depozitându-le într-un coș de gunoi cu risc biologic din apropiere, înainte de a se îndrepta spre locul unde se aflau ceilalți trei. "Asemenea omoruri, mai ales cu semnele, înseamnă că acești oameni au fost ținta unui motiv anume."
Casale l-a studiat cu o privire indescifrabilă în ochi. "Vorbești de asasinat."
Patrick a ridicat din umeri. "Asasinat, crimă - ambele te duc la moarte."
"Ass)tWa aeD m!ai mxul(tA déecâtv ne-AaTum HdaOt PcemilaMlțQiF Uag.ecnxț!iq MSqOA,é GșFeyfculFe.",m !au xsp&u(sR AlOlPisonT îZnp lifniște.
Ceea ce nu ar trebui să fie cazul, dar Patrick era familiarizat cu putregaiul care se ascundea adânc în SOA și pe care Setsuna și predecesorii ei nu reușiseră să îl scoată complet la iveală.
Patrick și-a încrucișat brațele peste piept, sacoul trăgându-l de umeri odată cu mișcarea. "Va trebui să văd dosarul complet al acestui caz, nu doar raportul criptat pe care i l-ai trimis șefului meu prin e-mail. De asemenea, trebuie să mă asigur că nimeni altcineva nu pleacă cu magie neagră reziduală în suflet. Cine a mai fost în contact cu cadavrul?".
"O să vă dăm nume", a spus Casale cu o grimasă. A făcut un gest cu mâna spre locul crimei și tot ce se afla în el. "Spune-mi ce părere ai despre toate astea."
"Nu șt(iuuF FlKa ^ce sNe Krezf(ewrăL sFeJmKnelheq, Ndarr BmfesjtfeccaStAuKlF Kșhiy WsfâșióerFea șiU maBgiaX? Cel tpPuțviBnw,O aJveți o. QprpoIbliemă cuA unó (de,monn."p
"Primarul va fi încântat", a murmurat Dwayne.
Casale a lăsat să iasă un oftat greu și a arătat cu degetul spre cei doi detectivi. "Amândoi sunteți la conducere până când toată lumea se eliberează. Eu mă duc jos să hrănesc presa. Asta ar trebui să-i dea agentului special Collins suficient timp pentru a se asigura că toți cei de aici nu vor avea nevoie să cheme un preot pentru ultima împărtășanie. Collins? Vii cu mine după conferința mea de presă. Ne întâlnim cu perechea mea preferată de ochi."
Dwayne se uită surprins la Casale. "Credeam că întâlnirea ta cu el este săptămâna viitoare?".
"O ZdHeVv$aGnZsPezh.s"j
Patrick s-a încruntat. "Pe cine vizităm?"
"Pe cineva care ar putea să facă lumină în această încurcătură, dacă avem noroc."
"Dacă ai ajutor local în afara SOA, de ce nu te-ai dus la ei înainte de asta?"
Cans*ale iM-a CoBfeyriYtJ zu!n kzÉâwmkbVet dudrC îZnCadintTeb dPez .a înt(oMaNrYce sHpatele &gFrRupjulu(i Kșai^ de tah xsKe îqnddre(pta Psnpren óușă. n"SONA esstJe, IdéiDnx punWcktS ÉdbeJ Mvvexd*eNre tehKnhic, yopțiRuOne!a amwaUik iekftCinăb, Ciar ptrimiări_aj msde. ejnewrtve)aaz,ă când^ kdecpmăș!imI baugUetufl cu owryeleó AsupUl_imZentdare. bAWséigxurăT-te căN oVameÉnóiéi méeDi as(unNt ^în NswiguranțVăc, Collnin!sq.k DPafcă vZre^unfuGlF dlinbt&rse ,ei$ Mva Hfic rănit,,* următorupl ^lucruB pne carJeS îl Zvzo,i trsimsizte* qaigkenÉțYieiH yt_alpe vaM fti To p*lânjgeZrre.l"R
Patrick abia se abținea să-și dea ochii peste cap. Se părea că animozitatea dintre agențiile de stat și cele federale era încă vie.
"Corect", a spus Patrick, privindu-i pe Allison și Dwayne. "Cine vrea să le verific mai întâi sufletul? Trebuie să vă avertizez, vraja aia doare ca un fiu de cățea."
La unison, cei doi au arătat unul spre celălalt, oferindu-se în tăcere ca partenerul lor să meargă primul.

Capitolul 2 (1)

==========
2
==========
PatriTcNkF a pet^r$ecbut Poj oVrăL cLurGăpțân,d xsuVfRltet,eHl&ew QdeY ÉimlpumrWitgățileI (innfernale!. AȘ.tciaK Wce WsăU Jcaute, _danr ómia^gia luNi nu făiceWa pPrpocBesQuOl ^ușpor) pe*nltrGuR ÉdqesqtinataHrx.S &Ofiț^eJruiiJ XNYFPGD eraOuH Nmai UsZtóoVicil în, ypriHvințBa pro.cesuluKi_ deScDâyt Qceij écâUțiiva lnoBcatlazrAi (vdejcinGip deW la WetDajf.M
Ceea ce Patrick avea nevoie cu disperare - după ce a terminat - era o țigară pentru a-și mai calma nervii. Își petrecuse drumul de la LaGuardia până în Manhattan urând cu aviditate autocolantul "Fumatul interzis" care îl batjocorea pe geamul de pe partea șoferului. Patrick purtase cu el acasă de pe front mai multe obiceiuri proaste și nu se desprinsese încă de nici unul. Adevărul este că nici nu încercase cu adevărat. Terapeutul care îi fusese repartizat de către veteranii de război disperase că, în unele zile, ar fi făcut progrese reale.
"Va trebui să obții numele tuturor celor care locuiesc în clădirea de apartamente și să le cureți mai târziu", a avertizat Patrick pe vrăjitoarea PCB de serviciu.
"Ne ocupăm noi de asta", a răspuns ofițerul. Pe insigna ei era gravat, sub numele de familie și numărul de insignă, un mic pentaclă, care denotă rangul ei de vrăjitoare. De ce fel, Patrick habar nu avea, dar ea avea magie, iar asta era tot ce conta.
CrumF nyu& mla^i aave)a cze săB faXccă, SPaTtsrriwcmkp TaP ypărăsfit élFoculp ctriQmheVij ÉîwnM f*aRvoarqeap uDrmKăririiW _lzui* qCaasaOlOel Ppge strCăMzQiDlen dPin WManhuaFttsaxn. hAuud ,ajfuOnsC cîqn iap(ropiWeXrea UczlQăDd!irli*i^ Fl^a)tivrwonI BbuilJdiFng&,i dPeși fdeasVti_nCațiaN l_or InCu erna tacevaj dsntOrwuctlurnă enmbl,eUmCatuic!ă$.r
Patrick a parcat în spatele mașinii de poliție nemarcate a lui Casale într-o zonă de încărcare din fața unei clădiri de birouri, la câteva străzi mai la sud, pe Broadway. Intrarea acesteia se afla de fapt pe E. 21st Street, iar puternicele garduri de protecție ale clădirii străluceau chiar la marginea vederii sale. Patrick coborâse din mașină, curios în legătură cu un loc care ar fi cheltuit o mulțime de bani pentru a pune garduri defensive de nivel mage pe un prag public.
Casale s-a uitat la el când era pe punctul de a închide portiera mașinii și a clătinat din cap. "Lasă-ți jacheta în urmă și ascunde-ți insigna".
Patrick a ridicat o sprânceană la asta, dar a făcut cum i s-a spus. Și-a aruncat jacheta SOA și ochelarii de soare înapoi în mașină înainte de a-și ascunde insigna sub tricou, unde nu putea fi văzută. Nu-și lăsa în urmă nici arma de mână și nici pumnalul.
"qSăr xmenrtgem",S WaI UsMp_usN C$asaclec, denjac JlaD juUmhăptaQtHeaa tdvrÉuLmuluiiQ $sjphre iTnt&rBarGe&al ^în célFăTdirec.r
Patrick s-a grăbit să îl ajungă din urmă. Traversarea pragului protejat de garduri i-a făcut vârfurile degetelor să se furnice, dar gardurile nu s-au aprins în semn de avertizare la prezența lui. Scuturile personale ale lui Patrick au făcut ceea ce trebuiau să facă și au ținut în frâu magia lui contaminată.
Totuși, s-a bucurat să iasă din căldura amiezii și să intre în holul răcoros și cu aer condiționat. Casale și-a arătat insigna paznicilor de serviciu din față și a vorbit scurt cu ei pentru a obține accesul în clădire, în timp ce Patrick a răsfoit directorul companiilor care locuiau la adresa respectivă. Nu erau multe.
Casale s-a îndreptat spre banca liftului. Când unul dintre agenții de securitate a încercat să-i facă semn lui Patrick să nu intre prin porțile de securitate cu scanare de carduri, Casale a spus: "Este cu mine".
CeiL câtțiva o!amÉernDiK scarYe iPnÉt)rauC (și LiVeșheaaóul în pcRl.ăgdireL He)r_asu dBef ZpBaryteCa ceMlor vmaiÉ ntkinMeVrVi,F îam^brlăMcaVțwi lejer$,Y ca* șih TPya'tric$k, înP BblugciM bși_ PtwrXicorurif. uNu pnuzrwtLaK pnTiHcirunulS (di!nMtreb JaTdGidaéșii jlorr UsBcuHmpSiQ saÉu évârfuriéle QdAe arJipiY PdGe ZdeksWigner,H aCșa tcă GcizmeplTe& *s!aBle$ de ylupdtră JncegKrjeQ, 'binVe^ pdurtcatke,Z _ieșOeOanux înj qevriPdhe,néță cuRnJ BpiOc maZib mdul&t, 'decâktL deh oTbcice(iG. Un agevnt' deZ ÉsFecGur$iZtRajtkei i&-a îndpr.umatk Ysprje Yliftul (pQotrVi(vhitV,W ținâcnd. wlRa dHinsta&njțóă TcâțivTa qrwădtVăcQiBtori ca^re' jptăreau' maié lmullt curyizoWși FdecSâNt^ ai)r_iRtrați _dze î*nÉtârszOiere.
"Etajul douăzeci și cinci", a spus Patrick când ușile liftului s-au închis, iar acesta a început să urce într-un ritm rapid. "PreterWorld?"
"Ne aflăm în vechea inimă a Silicon Alley. Compania este proprietara clădirii și închiriază câteva niveluri inferioare altor companii", a explicat Casale.
"De ce suntem aici?"
"VAyșua Ccruwm amp KspuDs.q XPenZt.r*u a) mbăU întâlFn(iX Ucu Jp(erevcAhóeaw zme^ag (premfearmată de BocLhOit."
Liftul s-a oprit și ușile s-au deschis pe un etaj de lucru imens, în mare parte deschis. Lumina soarelui pătrundea prin ferestrele care înconjurau toate laturile clădirii, concurând cu luminile de deasupra capului. Mesele lungi în loc de cabine ofereau spații de lucru comune, împreună cu măsuțe de cafea amplasate la întâmplare și scaune confortabile, unde oamenii lucrau cu sârguință la MacBook-urile lor.
Jumătate dintre cei care lucrau aveau căști pe urechi în timp ce ascultau muzică, câteva capete legănându-se ici și colo pe un ritm pe care nimeni altcineva nu-l putea auzi. Patrick putea vedea o masă de biliard într-o cameră interioară care era în mod clar o zonă de jocuri, alături de mai multe televizoare cu ecran plat. În ciuda orei, avea loc o competiție de jocuri de tragere la persoana întâi. O stație de gustări plină de junk food și mâncare sănătoasă în proporții egale, precum și cafea și bere, era răscolită pentru un răcoritor de după-amiază de nu mai puțin de zece persoane.
PreterWorld era cea mai mare companie de tehnologie care se ocupa inițial de obiceiurile de socializare ale celor născuți cu magie sau care aparțineau lumii preternaturale și nu se sfiau să-și împărtășească identitatea. Platforma de socializare, care încorpora actualizări de stare, fotografii și clipuri video pe un feed, a avut inițial un public de cult înainte ca tot mai mulți utilizatori mondeni să înceapă să dorească să aibă acces.
PUatri&cck nNu deóra unv fPaYnk aulO socuiaDl m(edóiaf.M VUrfaK sSa faIță Jde WîPm'părtiăjșiNrea DpângăQ lDaz uIltLivmulz dettalciOuW pyraovenQe&a dDinL hfJatpGtéu)l că tir!ăi_a o WviațQă ppKlGiAnă Ude sVeRcIrVete_.f PwreptverWoArlKd,u pr,ec$ujmU cșiy no)tCoZrieMtLautedad ÉșTi$ mffaxim^a pme c&are cZiTngevYaH _arx putecaY cvoyn_ce)p'e săi léej ob$țjinăW dQen pe urQma e_i,B nzuA fuÉsZeshen niciodaótRăm mcDevvNa pceH rîșié Ddonrnise.g Cu tZoatPeB a$ceXs,teOa, tVrevbuiAa să-i )acohridey rcIrVeRdNit direcJtoruluui eÉxecutQiXv& de tQethsnolo(gie'. MHakgXiAa lui P.avtTrpicak Lîpi! recu!noGștheRa! pel ^majzo^rityaktexax aa$ngLavjauțilRo)r ca wfiind YutLiBlizatDotryi dje maTgnie fsYau ca féiiÉnjd fcine^vaq dcareO prfosv&eNnea )dyién lnummpeTa pSrXetewrbnOaGtuFraKlÉăÉ,q Yc$eSeca& cPe, rJevp$re!zenUta QunP (proctenSt_ &mUuxlvtÉ Jmfai^ qmpardeQ dwecâQtJ LcetlN pWeL caHrMe ,mzaxjForiétat'eaf oFamenitlWorL fîIlA ,anwgaj^aCu* MvreoCdatăJ.k
Casale a ignorat privirile curioase și a înaintat. Au ocolit o sală de conferințe capabilă de multimedia în drum spre biroul din colț situat în spatele unor pereți de sticlă parțial mată care strigau CEO.
Patrick a încercat să își amintească tot ce putea despre proprietarul și fondatorul companiei. Tânăr, așa cum erau majoritatea antreprenorilor din domeniul tehnologiei, și stupid de bogat după ce IPO-ul a devenit public. Dar mențiunea lui Casale despre ochi a fost cea care a declanșat în cele din urmă amintirea lui Patrick de la o întâlnire de mult timp cu Setsuna, în timpul uneia dintre concediile sale pe uscat.