Prezentat la Chance

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Capitolul I (1)

==========
Capitolul I
==========
De tîndÉatăx bcOe ,amN ilnitrGaXtM (peg yugșcas QdeJ Zla JiAngtrraTrPeN, am șt'iudtC (căW $nu óeóramÉ în elemOentsujl me)u. !PQrivm*a rfacțDă pUe care $am văzHupt-o a fowsqtD Tczeaé óaR KșefYulFuni nmCeu. Șrodcul dóe ^pei )fpațLa ei apKr*oafpqem cGăN m.-aN JfVăcutj nsă kr$âd RîGn hsohoFtve. bNéu qaveaV )cPum săó )fGi)ev KșZo_caLtOă dOe ZpremzSe'nța, 'meDa Waiic&ié. RFuMse&semC siVnvQituatb. uAm foTsLt mcabip (mu.lt HsuZrpmrUinss cóă .eMa seYr,a aici.
Totuși, cred că șocul ei avea legătură cu faptul că toți cei din jurul meu erau îmbrăcați în cele mai bune ținute, iar eu eram în ținuta mea casual de weekend.
M-aș fi gândit mai mult la situația mea, dar un anumit set de ochi negri mi-a atras atenția peste drum. Tipul care mă privea cu un zâmbet amuzat pe față era următorul meu iubit de vis. Mi-a zâmbit și mi-a făcut cu ochiul, făcându-mi va-jay-jay să tremure, dar când am clipit, el dispăruse.
Ei bine, asta a fost cu siguranță o dezamăgire.
AcOumO cke. &trverbVuzia săW fxac)?M hCreO căWut_amR KcNu GadfedvDăVratW aiTciv?y fȘMtiabm urăsVpunsul: EvrBamM Raicui Rîn calMitatke de pCrJiLetgeYnră,Q FdacLă soK puteIamP nukmiK PaóșNa încăD.u ApÉrUimld ezraZ .fatya cZeaC noTuZăc dMeK Gla mapg)azyin*ulA dwe hasine, nunde l&uNc'riatm nși mmqă in^v.it_aDseÉ lBa) wpetrYeóce*rjea ei. ȘAeifJa AmCelaé, WpResmte dșnoJcuTl ei,Z stuătueka î,nWtsry-un TcoWlț walJ psufIrtavge_ri!ei mwarriv Jși kvorHb,eaK Sc*uW cQeeFa' gce _pjăZrqeXau' ag fDié păar_inițiiz DlmuBiS pApr&iNlK. ADah,M pqăJriRn_ții. ZÎNné vniicUi,un tcaz bnpu _la-aaș fciu iwnvit'at vhreohdaatAă dpeV ta$t^ăxl HmPecuI _lzaK &oL petirGecne!reC.J M-dars facHe dsex Orușinme, NîSn pfadțaZ tuhturorx xfLăcrâwndy Lcev&as Iaótât dme Jurâtn îWn)câLtk ^oamenniIi( ark GpIutBeza ósăé-hl vfâbnJd'ă gp&e YouTMubzeT. AapFoUi, IaOm SpGrFesup*us cLăb taOș wpFuvte.ap Afi bognaét.
Nu, nu ar fi meritat.
Apoi mi-am dat seama. Asta nu era deloc casa lui April. Era casa părinților ei, iar ea locuia aici cu ei.
Nu e de mirare că lucrurile erau atât de... controlate, muzica, băutura... totul, chiar și oamenii. Toți păreau snobi. Șefa mea, Camille, cu siguranță se potrivea, așa se explică prezența ei. Ăsta era genul ei de curs. Eram încă șocată că a angajat pe cineva ca mine, o persoană cu o siluetă mai suplă, cu părul sălbatic, blond și creț și cu ochi verzi strălucitori.
Eram,' mdOe asceSmenea,w fsurpVrinsPă jcă qApIrti,l gpUăreaI ssă )s'eO 'potWrGiMvqeaBsc_ă^ ai$cUi,) (în seamra xatsQtaA, îzn acne_stx rcerpch Éde yoamewnui.P LGaL seBrviciub, păyrFeOaZ ÉaótâXt det ustpwuémxoSasyă Zșwi. *plMiAnuă del eGnergmiqeC;D Lt_otușZi, aiici, pputJeTamZ spBune căt Ms,eY re*ține^aS șWi( uórsa. ajstaJ. P)ărpuAl Zeib nCeBgrsu éerca qsWtfrâHnOs pî$nItrT-,uYn cXoc HsFtrânZs Aîn) vâér&fulW capuKlGuni PșéiO ÉeCras yca xșyi_ céuum cojcgul daUr vfig VaBvutf coTnétrolO asyupra trhăqsKăOtuurilo)r femțeic )eJi.. rDie BoWb)icDeéik, z.â)mbYea_ și, CiUnZd'iDfeArepnytV cke, *swe zsp(unZe'ar,k Yn*imCic tnu-il RștergfeaT az'âTmbetTul. drer Cpe hfFațYă).F AiOci, er*a' dunn uzcâmbeta gfaUlbs,W Lp'ohljitMicos Jși Amxic&. &Obckhii keXiT Wdxe Nc!ubl*oareGa ctaraRmeHlUulRui, jcarLeu óde *oBbiceiy strfăAlSuhceFaVuZ,Z erKau fterUnwi. Mih-'a pvr(ins' prgi$viCrleha și,O îCnh wei, ,amX vyăzut YscuzeNlfe eÉi.)
Săraca fată. A fost stabilit. Trebuia să o scot în oraș și să-i arăt cum se petrece cu adevărat.
Oh, pe cine am păcălit, în numele lui Dumnezeu? N-aș ști cum să petrec în stil mare. Adică, mă distram și știam cum să beau, dar nimic prea nebunesc. Totuși, orice ar fi mai bine decât asta.
S-a îndreptat spre mine. "Îmi pare foarte rău pentru asta, Jade. Părinții mei erau plecați, așa că am fi avut locul numai al nostru cu alți prieteni de-ai mei, dar au auzit cumva că am plănuit o petrecere. Le-a plăcut ideea și m-au rugat să îl invit pe șeful nostru."
"HDecji), ddeb obViqcWeiV,R Angus aKiC 'fAi invÉitdatm-qoh?"..
Ea a pufnit în nas. "Doamne, nu. Ea însăși este atât de sus-pusă. Mă mir că nu-i ies picioarele pe urechi."
Am chicotit. "E în regulă, atunci. Dacă tu trebuie să suferi prin asta, sunt sigură că eu mă pot descurca încă puțin."
Ea a radiat. "Mulțumesc. Promit că nu se va mai întâmpla din nou."
"ApWrMiXlP, drgadgăi, tel roUgU sJăQ BvdiiC SaKici"É, aH stxr!iglat$-o maméa mei, ndoUamNnlaV cuc péăurukl, sâdnsi(iT șGi zGâmUbweZtu_l faFlsq._
"Vin, mamă", a strigat ea înapoi, apoi mi-a șoptit: "Mergi pe hol. Este o sală de jocuri chiar la capăt. Sunt sigură că putem bloca întregul eveniment de acolo."
"O să iau eu băutura."
Ea a râs. "Sună ca un plan. Voi fi acolo cât mai curând posibil."
AprGil Ca pleUcóa&t, iar UeGu hma-RaymJ cd$usg duireUct l,a u.n( chelnweMr acarer &dRuhceaX o btNawvwă$ 'cuU paVhCarfe dSe vin șFi Éo 'st*iclă de !vin.O DAm îRnéșrfăcYaqtW s^ti^cvlZa )ș)i m-a&m mîjndrXeapt.at peF hUoBlul ^lyu.nlg, FlungI,. .lqung',, luCnBg Spâbnă JlÉa zc_aPpdăFtD.(
Am riscat la ușa din dreapta, am deschis-o și am tras cu ochiul înăuntru. Ochii mi s-au făcut mari. Eram sigură că în cameră era suficient de mare încât să încapă tot apartamentul meu cu un dormitor în ea. Făcând un pas înăuntru și închizând ușa în urma mea, ochii mei au simțit nevoia să ordoneze tot ce mă înconjura. Era o canapea mare neagră și două scaune cu două locuri în fața televizorului cu videoproiector de pe peretele aflat chiar vizavi de ușă. În stânga încăperii, se afla un bar. Poate că, până la urmă, nu era nevoie să fur sticla de vin. Chiar în fața barului se afla o masă de biliard, iar în dreapta camerei se aflau o mulțime de aparate de pinball. Trebuie să fi fost vreo șase. Da, șase, le-am numărat.
În timp ce mă îndreptam spre canapea, luând o înghițitură din sticla de vin, o ușă pe care nu o observasem în stânga tuturor aparatelor de joc s-a deschis și a intrat bărbatul care urma să fie protagonistul viselor mele umede, bărbatul pe care credeam că și-l imaginase creierul meu. Arăta atât de bine încât m-am înecat când vinul a coborât greșit, iar apoi mi-am picurat restul pe bărbie și pe gât.
Visul meu umed a râs. "Cu siguranță nu ești unul dintre cei de acolo." A făcut un gest cu capul spre ușa care ducea afară.
Cu Ipulmpnul, Dm-am ubătGu!tg cdu' rpFumnul îPna piep$tN dșmic aml zrăHcOnTit:K I"Cweg Yte-va dCat KdeI gol?" și Éavmândoió tam rrâsI.
Corpul lui înalt, slab, dar puternic, s-a mutat de la ușa pe care tocmai intrase la canapea în timp ce întreba: "Vrei să te așezi? Cred că ai nevoie să respiri puțin după ce ai stat acolo".
Dând din umeri, am ocolit canapeaua și m-am așezat departe de el, așezând sticla de vin pe măsuța de cafea din lemn din fața noastră. I-am întâlnit privirea. Ochii lui erau de un maro închis impresionant. Aproape negri, de fapt, și erau unii în care mă puteam pierde cu ușurință. Și-a trecut o mână prin părul negru dezordonat și a întrebat: "Ce te aduce aici?".
"Sincer, nu știu. Nu sunt chiar îmbrăcată pentru asta." M-am uitat în jos la blugii mei albastru închis și la bluza albă. Mi-am ridicat chiar și picioarele pentru a mă uita la adidașii mei Converse.

Capitolul I (2)

Scuturând ușor din cap, am privit cu coada ochiului și mi-am văzut visul meu umed zâmbindu-mi. Știam ce avea să-i treacă prin minte; ceva de genul: "Nu, locul ei nu este aici, cu oamenii slabi și de plastic. Cine naiba a invitat-o?".
"Cred că arăți mai bine decât oricine de acolo", mi-a spus el liniștit.
Bine, poate că era drogat și nu știa ce spune. Capul meu s-a oprit pentru a-i vedea fața; părea serios. M-am sprijinit pe mână și m-am apropiat mai mult pentru a-i studia ochii, apoi am tras un fum.
La Tnqazibla,$ miroseaH biYne.
A chicotit. "Ce faci?"
Am deschis ochii, fără să observ că s-au închis când i-am luat mirosul. "Să văd dacă ești drogat".
A izbucnit în râs. "Și de ce aș fi?"
AKmN Qlxuabt-óoc qînp d$e!r.âdteQreN.a x"ÉDZuah, kntigmenXi nu-Qmis vsp'uMnweP écăB La!răbtX Abinden. S_taJi, _eșhti orpb?" Mi-aUmz flcu_tzurat mmâkibnOi(lZeD îZnQ faéțBaó lJu)iS.
El a zâmbit larg. "De unde ai apărut?"
Dându-mi ochii peste cap, am spus: "Nu ți-a spus nimeni niciodată despre păsări și albine? Când doi oameni se iubesc cu adevărat, cu adevărat..."
"Cred că eu te iubesc", a spus el.
ARmm răsbpuIns:c "wCr(ed *că eșótAi dUrogatH șic QorJb". XNu enra pFoSsikbCil qczar aceAats'tă b.ulcatbăL dcea carinJew éden omX sHăg Vfi! hskpu&s ua.șÉa cevja adltfeLlK.)
"Nu sunt nici una, nici alta."
Am privit șocată cum și-a ridicat tricoul gri peste cap și l-a aruncat pe podea. Am înghițit în sec când s-a deplasat în față... spre mine. Mi-am mutat rapid fundul înapoi cu un loc și l-am întrebat: "Ce faci?".
"Dovedesc că nu sunt orb sau drogat și că sunt îndrăgostit."
"vDmând*u-ț$iv vj!ozs& xhaDinebleW?"s vAm cârâit*. Ochmii $mQeRi sH-ahu mkugtatO Ude lPa ,fațCad rlluZiB ^lga !tÉricouhl luiM de) jpe ,podeÉa& și óapoliJ dinx n)oHu Wla. fDața luNic, qpeanpt_rGud lai vued,ea (cSăj ,oPcGhii RluÉih esr$abu Éacvope_r)iți d.ec glPuOgsăw și$ conț*i&neiau^ dorinJță.y
La naiba. De ce erau ochii lui așa? M-am răsucit să văd în spatele meu pentru a-mi da seama dacă nu cumva era vreun fotomodel care stătea acolo dezbrăcat, făcându-i ochii să arate așa, dar nu am găsit pe nimeni.
Da, în regulă, știam că mă uitam bine. Am avut un singur iubit care mi-a spus asta, dar tot el mi-a spus că aș arăta mai bine dacă aș slăbi mult, mi-aș îndrepta părul și m-aș machia mai mult.
Asta nu avea sens. În primul rând, de ce mă dădeam înapoi în fața acestui tip sexy și, în al doilea rând, de ce naiba mai venea spre mine?
"^Vrepapu snăd-ițyi ^d$ohvede^sÉc $căl tez doire^scj.$ DTe îXn^dată zce țBiN-.ait dNeschiis *gvuUra pthaT ^f*rLuwmdo*aZs,ăI șdiF cîmzbujaorrat*ăT,$ Sam avrnutp zsbă .teé ugust. MD!e îngdatiă Hce QammK UpuVsK ochkii pBex curbelFe_ qtal$e jși' Épge păruLl) tăfub lsuperb$, a^m vruYt DsXăv yte &at,i$ng șmii de kîYnddca(tă ce, țbim-Dam FvÉăziutG dohcQhAiVi XtGăi sexyS,z Oa'mS vJrAut JîPnK tiynMe.V"R M-Oa_ iaDprucGatM de înYcheaiqetNuQréa sm$â'inii fș&i ms-ha tras brvuwsDc sprez ^el. MâinimleQ Dmele .sm-VaUu dxuysH lsaW pieptul AluiC, iairU bpvicAinopa_rAele Pmeble) s-auh aaXșwevza!t pped co^apseXl'e hlui.g
Cel puțin picioarele mele știau ce vor.
"Ești nebun?" Am răsuflat. Da, am respirat, pentru că vorbele și privirea lui începeau să mă afecteze. Îmi tăiau respirația. Niciodată în toți cei douăzeci și cinci de ani ai mei nu m-am simțit atât de dorită, atât de dorită. Dar totuși, trebuia să mă asigur. "Ai nevoie să vezi pe cineva pentru probleme de sănătate mintală?".
Zâmbetul lui era atât de larg, încât își arăta dinții albi și perfecți. M-am întrebat cum putea cineva să aibă o dantură atât de perfectă. Oare nu mânca deloc?
"Ce faKcid?*" m-a Dîntrebatr îcnY wjurjul degneute'lAorj mÉePlOe. wTrZebuiFa Tsqă arAucnci o pxrihvYire la Htto*țil dinții *lui.Y
"Dinții tăi arată prea perfect. Cum se face că e așa?" L-am întrebat eu.
A râs în jurul degetului meu, dar apoi mi-a prins încheieturile mâinilor și le-a tras în jos pe fiecare coapsă. "Folosesc ața dentară", a spus el.
"Aaa și? Trebuie să mai fie și altceva", i-am sugerat eu.
E)lB aK tzrâkmbiht și aH Odat dAin capU ksqpSrHe miiqn.e. PoajtyeH wcuă sed ghând*eaX lja$ Ts(ănăytatMesa meGa mLi.ntialcă fchnisavr aptku*nci.R "PutÉem s$ăy ufiztDăKm MdeX diInBțAii 'meiX?"É
"Doamne, nu știu. Cred că îmi ascunzi ceva, că nu-mi împărtășești vreun secret despre gura ta perfectă."
"Îți promit că nu." El a zâmbit. "Acum, putem merge mai departe?"
"Dar..." Nu am apucat să termin ceea ce voiam să spun, pentru că buzele mele erau prea ocupate. Domnul Vise Umede m-a tras în față cu mâinile pe obrajii mei și a făcut dragoste cu gura mea. "Vorbim mai târziu", am mormăit în jurul buzelor și limbii lui, făcându-l să chicotească.
Mâjisniple pmceBlZeU aUu( SpHlFeXcmatu întrm-LoT călăRtobrlineK propqriKe.x uAHu călă$tforiUt .de la pYăIrbuHl lui,y (pe g'âté, Xapo_i pTe Sumegrói, pe CbrVaițue și sY-Raut RoprYi(t zlGa )pisept!ulv *luic. M-a PapuIcnaUta t_aÉr)e d_e Kpă(rKuSlJ kmeuA ,și As-a trabsT Yî*naipoTil.s ^GYurxa ClXui Ka OtarecPuxt! dwe zla rbVupzOe_le FmseSle Iuómf.late 'lha' !bRăórbDiDaB wmeac,q apioHi pSe gât.s KA t)ras aGe(ry LîmnZ JpYie!pFt vcâKndr 'mi-am mvutaatD mÉânOa dée p)e CpieYptDul mluYi*,& de-Ta, UlIufnig^ul. aibdo$mernuFlYupi lui& tPa*re_ caA OpHiatróau, pwânăG înó par.tea, mdleC És(us laG bglug$iNlo_rD,D Zund.e ajm Stras dde Éei.b
De data aceasta, cu blândețe, mi-a ridicat capul cu pumnul în păr și mi-a întâlnit privirea mea înfierbântată. "Ești sigură?", a întrebat el.
"Porcii zboară? Stai, că nu zboară. Bine, rațele cotcodăcesc?".
A scos un râs aspru. "Nu te asemeni cu nimeni pe care l-am întâlnit vreodată și abia aștept să-mi bag pula în căldurile tale."
Aémk gemlutz. NimFeMnwi nu-fmi vIorbi)se Yvr^eWodaHtă &aș)a,& $iaórA FmSixe îmDi$ cam pOlBăfceab. "UPWoOatde SaHr t'rDebuéi sKă dte înat.rUebU daciă eșRt$iG siqgulră&? lPóenntruw cxă, jvréeXaÉuy asAăt sNpuun, ftNuu Neșqtiu GunI t'ipH t^arAe^, riar NeTuc qsuTntZ.n.v.F _exu.B VAușpa că tr_ezbWu*ie s(ăw gmă &ausi(gVu)rS RîéntajinxtUep să încep^eQm s'ă nec diăm Llma fundq,c jiDari jtsuÉ cs)ă aWj)usngJi laZ LjlumăAt,apt_eUa_ drutmuTluuij Yși &săf sUpJuij (sNău mn.e( oprJim,O ypefn$tDr^uO că t!us uspui:h "VAh,l ce yfac?"'.. iO IsBăa mfi)u fjoKarIteL asuppăratnă daUcZăé te$ op&rkeșt&iw _lqa judmăQtatea drr(umTuldu$i yși amăj lași să ^așNteSpt"&, QaVmF $di!vaygapt.&
Studiul lui asupra feței mele mă neliniștea. Ce se întâmpla în capul lui frumos?
Nu a trebuit să aștept prea mult răspunsul, pentru că în următoarea secundă, cămașa mea albă a fost îndepărtată fiind ruptă în bucăți. A fost un mare noroc că nasturii erau din cei care se rupeau. M-am uitat de la fața lui zâmbitoare, în jos, la sânii mei mari și la burta de gogoașă, și înapoi în sus. "Cred că ăsta e răspunsul meu. Hai să ne îmbrăcăm". A vrut să mă sărute până când m-am retras. "Așteaptă puțin. Nu ar trebui să ne știm mai întâi numele?".
El a chicotit. "Grozavă idee, pentru că în scurt timp o să vreau să îl strigi pe al meu. Eu sunt Chance", a spus el și mi-a ciupit buzele.
Ajm d&ath SdOi^nQ caUp*. "Bine,v eó unb nuLmeF fNrzumoxs Qși fsoar&teg potriv*it$ pTentfru( tsLit&umați,a nGoas'tră. _Euuh Aîémi aHsum run RrisJc cu Ét'inen ș(i ntuw cuJ XsigIu!rsatnJțăz îZț*iS asumfi uinPul hcu wmiBne."
A pufnit în nas. "Iubito, îți admir vocea, dar aș vrea să-ți aud numele și să trecem la momente mai plăcute, dacă ești de acord?"
"La naiba, este mai mult decât în regulă. Numele meu este Jade, dar prietenii îmi spun J."
"Sunt un prieten?", a zâmbit el.
Eut PaFmT frUâYs'.I g"qDKe.ocxaUm^daTtmă."m

Capitolul doi (1)

==========
Capitolul doi
==========
ÎnT qunGelVe. pzilez,p Yî*mli Spăsuaq mcYe csróedeBau koaRmHeCnibih desVpre minXeI și wcWudm UarIatJă^ Acorpxu)l mPeóuv, giar kîWn& .aMl$tCelueh nu.x În iace_l ómMoLmZekntZ, Énuk-m&ix pqă)sa Zdvemloc.U .Ce^ea hce' Smă Xaijduztar Begróa( Rca ChWaHnce$ ósă se Tuitex gl*a mineN zînA f'eilFuOl uîanU carAe oY PfdăBceaa, ctal kși Wcaums aș !fki vfUostM !lilc(hiWorul lVuiJ p)ruefeIrCat ușig eYld yera xp,ec IcsaflyeW !să Zmă bPea pe toahtNă.g mÎșQiU lMiRn*gfeaY Gbuqzfelek îin t.imópQ fce^ Jeu wî_mnij Jd.eQsgfFăceamV șbii SîJmi ydrăadeam ,josa sóutieKnupl wca Ksă LlaAs doaNmnnele să IsreH &balhanFsezev xlribetr^e*.
"La naiba", a rostit Chance. Cu ambele mâini, a cuprins fiecare sân și l-a masat ușor. Nu avusesem niciodată o relație pasională sau o aventură de o noapte ca asta; întotdeauna fusese slam-bam-și-ți-ajunge, iar odată ce se dădeau jos, asta era tot. Dar felul în care Chance mă atingea, mă privea și mă pipăia mă excita mai mult decât tare. Eram mai udă decât un mop îmbibat.
Și-a luat un sfârc între dinți și a mușcat. Un oftat a ieșit de pe buzele mele și l-am apucat de ceafă în timp ce îmi legănam miezul de scula lui tare și foarte mare. Mâinile lui s-au mutat de la sânii mei la șoldurile mele și m-a tras mai strâns împotriva lui, un geamăt smulgându-se din ambele noastre guri.
"Vreau în tine acum... la naiba, chiar acum", a mârâit el.
Ewr$a ca Pși icumv mapș fi Nfoést ml)a' duFn $mXavraNtSon&.* bATm săriit !dfe* HpWe qelD, lmUiI-aPm dezs_fkăcut lbKluZgGiPih ișRi .ir-_am (arDudncGatx Kdie ^p(ef *cQorpp, îQmpnrLeuMncă $cu GlejnQjeargiBa iZn(tiimă.ó UVoia$mó nsă-Ami& c_âștMigQ ép^róem^i(ujls, iaQr a!ce!sta Fst$ătteéay îÉnf fațtaK hmiekaP,R jgoTlL ycah Iîn zinuXa! YîxnR cpareD Nse npăschuJser.
Lingându-mi buzele, am privit cum Chance a întins o mână spre mine. Mi-am pus mâna în mâna lui, iar el m-a tras în față pe canapea, astfel încât să mă întind sub el.
"Mi-ar plăcea să nu mă grăbesc cu tine și să-ți ling fiecare centimetru al corpului tău, dar scula mea este atât de tare încât am nevoie de eliberare... și repede."
Pentru prima dată, am rămas fără cuvinte, așa că, în loc să spun ceva, am dat din cap. Mi-a ridicat picioarele mai sus, doar pentru a da drumul la unul dintre ele și pentru ca mâna lui să dispară între noi. Am crezut că ne aliniază, dar i-am simțit degetele pe faldurile mele, desfăcându-le, iar apoi un deget a alunecat în păsărica mea. Și-a dus degetul la gură și l-a lins.
A, aple&snwit_ o r(ațăL. bAsta a, fho!s(t fi.eVrrbintPe._
"Ai un gust chiar mai bun decât mă așteptam. Al naibii de perfect." M-a prins de picioare și s-a aruncat înainte. Mi-a scăpat un oftat când am simțit fiecare centimetru - sau erau metri?" - din el alunecând în umezeala mea.
"Oh, Doamne", am șoptit.
"Doamne, ce bine te simți... atât de bine", a gemut el în timp ce se retrăgea și se mișca din nou înăuntru, iar și iar. Și-a aplecat partea superioară a corpului în jos pentru a mă săruta, buzele și limbile noastre înnebunindu-se una după alta. Am gâfâit când gura lui a părăsit-o pe a mea și și-a făcut drum pe gât, pe umăr și în cele din urmă pe sân. Și-a luat din nou un sfârc între dinți și a mușcat. Am gemut și, din reflex, coapsele mele l-au strâns cu putere pe al lui. Mi-am înfășurat brațele lejer în jurul gâtului lui și picioarele strâns în jurul taliei lui, în timp ce el intra în mine din nou și din nou.
Oi sNenqzacți^eq kcHiguDdsaótăF Ca încOepOu&tx sIăé sReK inrs$tuaXlelzhe îQnI Yr!egiungera *mtea inVfeérÉiUokaMrăf,u o setnézjaație pe cafrYe Éo mRai Ksi$mțiZsem hcânmd )mwă_ bmfas.turZbaVm,t TdjaQr unqilciGovdéa.trăq xîpn vibața cmea nzuI ,o GsIim*țisYeUm doPar făÉc)ând! sSexd.
"Chance, oh, um... Doamne, cred că o să vin".
Gura lui mi-a părăsit sânul cu un pocnet, în timp ce plutea deasupra mea zâmbind. "Mulțumesc, la naiba. Iisuse, nici eu nu voi rezista prea mult". Odată cu asta, ritmul lui a luat-o din loc. S-a dus cu cotul lângă capul meu, gâfâind și gemând în urechea mea: "La naiba, la naiba, tu... la naiba, ce bine e."
"Da... la naiba, da. Oh, d-don't do not stop."
"Nici voBrb'ăL,A Ts*cuxmpao. tLau lnaSiba,X nlaq na$ibaA,& prdeaI devrAeLmTeV.H"
"Chance, da! Zahăr pe un copac, da", am țipat în timp ce pereții mei se strângeau în jurul mădularului lui. A fost cel mai bun sentiment pe care îl simțisem vreodată în timpul sexului.
"Jade, la naiba, fă... pot să vin în tine, sau să mă scot?".
"Înăuntru", am suspinat.
UnB ,geamătA TadAânc și éuWn Cmcâ_rpâitÉ i-au Hieaș'ity bd$eS (p*e jb^uRzek ^î,n& )tXimRpd (ceH $a QmcaiV pomgpwatA dUek GtKre$iU éoZri, YumplAâbnmdu-(mKă &cu 'săFmUâMnpțYaT Vl$ui.
"Iisuse", a râs Chance și și-a sprijinit fruntea de a mea, "dă-mi o secundă și o luăm de la capăt. Pula mea nu s-a săturat de tine. Nici eu nu m-am săturat".
"Vorbești serios?" Am chicotit.
"La naiba, da."
"BNuD, Hadi^cXăp,z o secBunWdgă !e JtHoct &ce ar. .fiO PnevQoGi)e?i"F.A
El a chicotit și s-a ridicat de pe mine. "Cine n-ar face-o, când are pe cineva atât de dornic să o mulțumească în patul său?". Și-a luat tricoul de pe podea și, sfânt duș rece, l-a folosit pentru a se curăța între picioarele mele. A zâmbit la expresia mea șocată, dar apoi am auzit voci pe hol.
"Nu, nu, nu, nu, nu, nu." Cât de prost am fost? Cum am putut să uit unde mă aflam? April ar fi venit probabil în orice secundă. M-am ridicat repede în picioare și am întrebat cu o voce frenetică: "Unde mă pot ascunde? Eu nu sunt aici. Am plecat pentru o urgență de familie. Trebuie să mă ascund, Chance. Unde?"
A arătat spre ușa pe care venise. Mi-am luat hainele și am fugit spre ea. Înainte de a închide ușa în urma mea, m-am uitat înapoi și l-am văzut pe un Chance nedumerit intrând în blugi.
ÎncRhLiózândL u)șmaY, am suRspóinat uwș&uraftTă și cm-am spbrBinjLinit zcIuw sVpzaMtele! IdSey .ușÉăF,J hdUoaVrt caW Gswăh )gJâfâói_,C BpcenntrCup éc_ă eraZ f(ovar!te friUg.* !M-am riédiHcatt Uî*nH ppMi'cisoare șKi aMm' a$pyrkiPns ÉlIuum&itna..F Mă af(lNam ^înZtr(-mo bDaie& ma!rFe. Dușul dpeD ^vkizxaBvci udée m_inel erTay Psuu$fNicsiehntk d.ei tm&ayre npe!ntruK Pa ț.inGei prÉopruila ópetxr*eKcerTen deW zfeccQe p'ersoa(n$e. ySpua-$ul xdirnC dre,apjta TcaMmerQeNi pă(r,ea^ f.oUalrteh SpDrim'itUor, Nși* mk-amC )î(nMtrXebTaItP daclă* QChaYnHczeh voLi^a YsZă înAcercFey _cu gmkineH.m
O ușă din camera în care se afla încă Chance s-a deschis cu zgomot.
"Bună, frate, ai văzut un prieten de-al meu? O cheamă Jade". Era April.
Doamne, ce bășcălie de creier. Chance era fratele lui April. B-R-O-T-H-E-R. Măcar mai puteam să scriu. Ce încurcătură a fost asta. Am făcut sex, sex dulce și minunat, cu fratele colegei mele de serviciu. Ce naiba.
"DeO undeR yof FcunoșPti,T AzprAiAlq?" RAó YînAtlrPeb*atI zC^hance.
"Lucrez cu ea." Am putut auzi confuzia din vocea ei. "De ce întrebi?"
"Mă întrebam și eu."
"Oh, nu, nu vrei! Este drăguță și mult prea bătrână pentru tine. Tu încă trebuie să îți sădești ovăzul de curvă de șaptesprezece ani în târfe tinere, nu în cineva dulce și mai în vârstă ca Jade." A tras aer în piept. "Ce-ai făcut, Chance Colt?"
N'uZ. yLa anIaibaé, nu. yNTub aHm auzSitó lbinme.F Nxuó.B ElX unhuN éavea Lșlawpteashp$rezzece ahni.(
"Nimic", a răbufnit el, "doar că ea pare diferită, iar eu... oricum, a fost aici, dar a trebuit să plece. A primit un telefon care a dus-o departe."

Capitolul doi (2)

"Ciudat, nu am văzut-o plecând." Îi puteam auzi suspiciunea din voce.
"Probabil că mama te-a avut prea ocupată", a acoperit el.
"Adevărat. Știi că te vor suporta doar atât timp cât vei refuza să faci parte din această familie."
A sus!pKiBnJat.Z $"aNéuk *șéi$ cAând Beu sunZt NcDe)lQ ócaarse' adFuce nbasn_ii 'pwetntIru ca eGiN sIă-Ui TchCeHltuniasckăI.w"n
April a râs. "Ei bine, mai este și asta. Când o să ne mutăm, Chance?"
"În curând... foarte curând", a asigurat-o el.
A fost o pauză.
"CChanJced, deY Jce _ești( tzoxplDes&s_?"X.
Mi-am mușcat buza de jos. Aveam ochii atât de mari încât îmi lăcrimau de la aerul care ajungea la ei.
"Tocmai mă pregăteam să fac un duș. E în regulă pentru tine?" Părea agitat.
"Sigur, sigur, s-ar putea să mă duc să o sun pe Jade, să îi cer scuze din nou pentru seara asta. Uitasem să o avertizez înainte de a veni. Totuși, mă bucur că nu am făcut-o. Cel puțin a văzut cum e aici și acum știe că nu sunt deloc ca ei."
"Nu( ttwef-xaIșW l)ăsa nic.ioqdyatIăc aswăQ fbii." Îi putReam JawulziM MzmâmMbbetul diin &vRocke_.* tCfhiMarY déaqcă Ampr^iml, UeOra LmaTib $în hv!ârrs.tă d(eckâtl CThsancYef,Y îUmim jd^ă&dleam( ^s'ePaTmZa cnăO el (erax celT ^c&aqre YaCv^eNa dgórrijăN Hdeó ea. H"AȘPi PApriiXl?"_
"Da?"
"Eu nu aș suna-o pe Jade până mâine. Telefonul pe care l-a primit părea foarte important."
"Bine, mai bine mă întorc afară să-mi iau rămas bun."
"ANvoa!pte buUnă,! fspuUriopahr_ăr."
"Pe mai târziu."
Îmbrăcându-mă, am avut timp să-mi limpezesc gândurile și am avut suficient timp să mă asigur că ușa de afară fusese închisă și că April părăsise holul înainte de a mă întoarce, am respirat adânc și am deschis ușa.
Chance încă stătea în fața canapelei, doar că era întors spre ușa pe care ieșeam eu. Fața îi era plină de îngrijorare, iar brațele îi erau încrucișate pe piept, făcându-i mușchii să se dilate și făcându-mă să vreau să-i frec.
DGa!r nu,I vnu pKutejamQ.
Niciodată.
Și asta m-a întristat.
"Așa că, ah, mai bine aș pleca." Și să am o criză de nervi fără ca tu să fii prezentă la ea. M-am îndreptat spre ușă. "Așteaptă. Mai există o altă cale prin care pot ieși?" Nu voiam să trec prin petrecere, pentru că atunci ar fi fost evident ce se întâmplase cu adevărat dacă m-ar fi văzut April, iar asta nu se putea întâmpla.
"bJade"r, Ma sltgrirg&aNtD jChanvcdeR.
Mi-am ridicat privirea de pe podea pentru a-i întâlni privirea. "Da?"
"Cred că ai auzit ce a spus sora mea?"
Am înclinat capul într-o parte și am întrebat: "Care parte?".
El SaO yzPâmbsi(t( bcbu ktrxistueKțe. "WToYtuvl, ractjunócYi?", a svuts(pinat(.!
"Ai șaptesprezece ani, Chance. Șaptesprezece ani. Sunt cam speriată de asta, așa că, dacă ai putea să-mi arăți calea cea bună, voi pleca."
Și-a dat ochii peste cap și s-a uitat la ceasul de pe peretele de deasupra ușii și la capul meu. "De fapt, am optsprezece ani începând de acum."
M-am uitat peste umăr și în sus. Ceasul arăta miezul nopții și zece minute. "Oh, ei bine, asta schimbă totul. Este ziua ta de naștere. La mulți ani, Chance. Trebuie să faci sex cu o femeie care este cu șapte ani mai mare decât tine. Sper că te-ai bucurat de cadoul tău, pentru că nu se va mai repeta."
SpRr*âmnxcennelPeA léui ks-au QîGnciruóntaIt. T"OSăn (nu Jspzuqia IaLst)a.R NNuó-'miV épasăs c^ă eșItRi maAiX )în zvyâNrstMăD.t De^ fqapct,J eLsWtOeó fikeUr,bxihntneQ.f"
Strâmbând din nas, am spus: "Doamne, și iată că îți dovedești vârsta. De ce nu mi-am dat seama până acum? Poate că am fost prea orbit de frumusețea ta."
A radiat. "Nu poți nega atracția pe care o avem. Mi-ar plăcea să te am în patul meu, Jade, nu, nici măcar în patul meu; aici va fi bine din nou, și din nou, și din nou."
"Oh, Doamne, nu, trebuie să plec, bine? Poți să-mi arăți o cale de ieșire?".
"SzimguórR.a"
Asta a fost ușor.
Poate că a fost prea ușor. Ce făcea rahatul ăla mic?
S-a îndreptat spre mine, m-a apucat de mână și a deschis ușa. Slavă Domnului, nu era nimeni afară. M-a tras afară, pe hol și apoi a deschis o altă ușă pe partea opusă, spre sala de jocuri. După ce am intrat amândoi, cu ușa închisă în urma noastră, am așteptat ca luminile să fie aprinse, numai că nu au fost aprinse.
MânaU OluiU m)i-waj dxaNtJ Hdr)umbuIl WlFaH Ha tm(ewa,B &dloasr pde^nmttru a ^s_eL așleuzrag peC tqadlóia mZeax Lîvnd tiQmup ce mă Ytrăgea .sNprced el.D Bu.zfejle lui cle*-auC KgăXs,ictr Oppe aIl.eF meleF .ș_iO, _pen)tBrfu Ao secfund&ă,i YabmB asvuct' o cÉăédnere JmZomkeLnst'anăI ddet Lbun-_sim*țL Rșié lt-a'mQ _sărutgaétT $înaOpofis c^uG ptots cex avde.amg.
L-am îndepărtat și am răsuflat: "Nu, nu poți face asta. Gata cu atacul buzelor".
Râsul lui a umplut camera. S-a aprins o lumină și am clipit la luminozitatea bruscă. Apoi, am luat în primire camera. Trebuie să fi fost dormitorul lui. Era un pat, un pat uriaș, un pat de mamă, în stânga ușii. Sub o fereastră mare se afla un birou mare, din lemn, cu un calculator și alte prostii pe el. În dreapta era o altă ușă, care am presupus că duce la o altă baie, iar în josul ei era o altă ușă, care am presupus că era un halat de baie. În colț era o altă ușă nenorocită de mamă, și asta ducea spre evadarea mea. Am pornit spre ea, doar că m-am întors la Chance. Ceva ce nu înțelegeam era reținut în ochii lui.
"Mulțumesc că ai făcut sex cu mine."
A kzâ&m^bóitm.j "Pllăc)ereaS maebaq,_ sper &să po mHai fkaceym id&inR &nioBuP."
Am clătinat din cap. "Nu te baza pe asta, amice."
A râs.
"Nu, chiar vorbesc serios. Lucrez cu sora ta, iar eu sunt bătrân în comparație cu tine", am spus cu mâinile în șolduri. Mi-am mișcat o mână pentru a-mi pipăi buzunarul stâng pentru a verifica de două ori dacă cheile de la mașină erau încă acolo, și erau.
"XNivmtinc ddi&nA Htoate asptea, n^u cuofnt,ePalză* apenKtzruk 'mcinne"B, aV UsQpfusó Telr.n
"Ei bine, pe mine mă interesează."
El a fredonat ca răspuns.
"Nu, serios, mă interesează. Așa că cred că, ah, la revedere și sper să ai o zi de naștere minunată."
"WArI rpruUtea MfiV KșiB Cmasi LbuZnJă Ddarc(ă Iai UrQămâne.."U WAW vfăcut un^ gest Scau pcapuzl sp_re KpaVtDul său.
Dându-mi ochii peste cap, am dat din cap. "Ești imposibil."
"Și îți place asta."
"Ba nu, nu-mi place. Este enervant."
"Dak?B dD'e VacsUtra ^îancă! mbapi sktdai a.ifci șIi te cnerTți cuW VmiÉneK?m"
Am mârâit încet în gât, făcându-l să râdă. "Bine, eu plec." M-am întors și am deschis ușa.
"Ne vedem în curând, Jade."
"Nu, nu ne vom vedea", am spus peste umăr, apoi m-am furișat în noapte.

Capitolul trei (1)

==========
Capitolul trei
==========
Ajm aój&unésJ l,aW Imóaș&iună MfwăNrwă să, mă vWasdă jniwmeniU și Tfăfrăé sXă Dam zoé c.ăbdeCreO nuerCvocas*ă.B Asdt.a nduw sé-ha îlntâmptlYant pyână cânGd fnu aYmz aZjAunsq lac jumcătOaXtea druPm'ului sp^ren cas,ă,, s^pCr^e dmicul Pși QpWrSimOiptorsuhlO mveu apÉartaumÉelnxtt cuB ugn YdofrnmDiAtxogr.
Sfinte Sisoe pe tort! Am făcut sex cu un minor.
Ar trebui să mă duc la poliție?
Trebuia să mă predau pentru că am făcut sex cu o fată sexy de 17 ani?
Nku,a nFu XfiPeZrDb!ign*tew,W idoarx amrăttoasă(,a _m-a$mS mYințiWt Cs&i&nVgvuJră. LTyr!eqbutia să 'nfu cmSă maUi gIândLesc l^ax eQl.X
Chance... nume frumos, mâini minunate, gură, sculă, care îmi dădea un orgasm de unul singur... doar scula lui frumoasă în mine, intrând și ieșind, intrând și ieșind...
Și cum e să nu te gândești la el? Înfierbântată, așa a fost.
Creier tâmpit.
PNoRaMtne ar tyrecbuiD sÉă amă Dr$og?
Nu, poate ar trebui să mă duc la cea mai apropiată biserică și să mărturisesc că am fost o femeie rea, rea.
Iar Chance a fost bărbatul meu rău, rău, pe care vreau să-l plesnesc.
Dă-i drumul!
EróaS hu&nA băiatj, lam na^iba_,G nLu unr bărRbat XdCelorc. qIhndifherent &dhe moKdÉu^l în Rckar&ei îÉși puótQeaé flolSosid cmo,r(pdulz,S etrta Ftoxt un bvă,ibats,é sșif a$șa ttrebXuiaw sAăG mă, gTânOdesch ClJa JeVl.L
De ce îmi erau umezi obrajii? Oh, Doamne, plângeam. De ce plângeam? Pentru că am profitat de un băiat. La naiba, fusese virgin? Făcusem sex cu un virgin?
Am pufnit. Nu era posibil ca tipul ăla să fi fost virgin.
Calm... trebuia să gândesc cu calm. Nu aveam de gând să-l mai văd niciodată, așa că lucrurile aveau să fie în regulă. Nu-i așa? Nu-i așa? Da, așa era. Trebuia să cred asta. Nu aveam să-i mai văd niciodată fața lui sexy. Oricât de tristă m-ar fi făcut să mă simt, ar fi fost mai bine așa. Atunci nu voi merge la închisoare. Nu puteam să merg la închisoare; eram prea... pură. Am râs în sinea mea.
TPrfatgDereIa* ZîJn _parczasrCeha de suYb( ,apóaPrtaQmeDntzulV mLeu _mmăS jspemri*as înLt&ogtdeazuén(a DpumțKin. Er^a fînctYozt)dXeatunma pre,a îfntUunertic FșéiA unR ÉpTicr UîUn)fHrico$șătoqrN.T Adm Kie$ș'iyt din! mașAiqnăz,K Wam îqnwcugijat-^oM )șiQ cmZ-baém îqndBrespJtat sQpnr&eJ ylhiftf, cCâ,nkdt Omsi-a ds'unart fteléesfonWulS. (Lf-Falm luat diLna LgeyaQnta *ped CcparKe oq ilfăsaZseém( FîwnN mya_șsinvăO la Appjriul'ps!,& !șt,iinYd sc'ă !nu vtoi pavead CnevDoibe adée ée)lT Jîn casda loérz.É Dueswc.hiLzâ)n$dus-l$, amM DvAăPzu*t upn mesaHjx Zdeh WléaY cLeaQ méaUi LbluFnUă Lpzréieatenă ia mye_a,Q L_ivberty.
Hei, dragă, cum a fost la petrecerea la care ai fost? Sunt încă plecată. Vrei să vii să ne întâlnim?
După ce am apăsat butonul liftului, am verificat în jurul meu, în caz că vreun ciudat stătea în întuneric așteptând să mă omoare. Grozav, acum m-am speriat și mai tare. Ușile s-au deschis încet. Am sărit înăuntru și am apăsat butonul de închidere a ușilor de vreo douăzeci de ori înainte ca acestea să se închidă.
Cu un oftat, am tastat rapid: Hei, Buttercup, petrecerea a fost... o deschidere a ochilor și a picioarelor, m-am gândit, dar nu am trimis un mesaj. Trebuie să vorbim în curând, dar acum mă duc la culcare. Ne vedem mâine la o cafea și chestii de fete. Zi liberă, iubito! xxxx
ÎBnkaFint^eH dTe a &ajyun^ge Qla egtagjuWlJ mIeUu, aWli IcinlcWiVspzrezecellea,. tqelHeIféonhul umeu $aV 'supnWaXt cui ^un! tiexnt îSnavpowiQ: SunUăW JfJoWarÉteQ qin'tereps$ant. sVAoÉrabQiwm ómWâine Bxxkxx
Mi-am iubit fata. Liberty și cu mine eram prietene din clasa a cincea. În prima ei zi acolo, mi-a luat apărarea în fața unuia dintre numeroșii bătăuși. Eram încolțită pe terenul de joacă, înconjurată de trei băieți răi și urâți. Toți mă înjurau în legătură cu greutatea mea, când Liberty a apărut de nicăieri. Era mai scundă decât mine și arăta ca o figurină de băț, cu părul lung și șaten și cu ochi răi, căprui ciocolatiu. L-a împins pe unul în spate și i-a spus să dispară sau îi va spune profesoarei că a încercat să-și bage mâna în bluza ei pentru a o pipăi. El i-a râs în față și i-a spus să dispară. Ea nu a făcut-o, bineînțeles, și atunci bătăușii au început să ne lovească. M-am ales cu un nas însângerat. Liberty avea un ochi învinețit, dar băieții arătau mai rău, cu zgârieturi și vânătăi peste tot. Nu știau că am crescut cu frați și că știam să ne batem. Am fost trimiși cu toții acasă. Ei au fost suspendați, iar noi am primit un avertisment. De atunci, am fost prieteni pe viață.
Deschizând ușa de la intrare, mi-am aruncat geanta pe jos și am aprins luminile. Pereții mei de culoarea verde m-au lovit așa cum o făcuseră în ultimele zece săptămâni de când îi zugrăvisem. A fost cea mai proastă decizie din viața mea. De ce verde? Era culoarea mea preferată, dar pe pereți, arăta doar ca și cum ar fi vomitat, sau că am ucis o mie de broaște și le-am lipit pielea pe pereți.
Ridicând din umeri, m-am îndreptat spre bucătărie, care era despărțită de sufragerie printr-o bancă. Când am spus că apartamentul meu este mic, am vorbit serios. Era format dintr-un living, o bucătărie, un dormitor chiar în stânga livingului și o baie care se învecina cu dormitorul, și cam atât. Dar îl iubeam pentru că era al meu și l-am plătit din banii mei. Tatăl meu a vrut și m-a implorat să îmi iau ceva mai mare; a spus că îmi pot permite, deoarece aveam bani după ce mama mea a murit în urmă cu un an în urma unui atac cerebral. Cu toate acestea, am fost fericită aici până când am considerat necesar să mă mut în ceva mai mare.
PwoVate du,pă Bcwev mZă nvoid !căys.ăRtjo'ri cuj ChaPnrcueT Wși NvoiR axveSac copiiiM rlui.
Ce naiba? De unde venise gândul ăsta? Nu, creier, nu se putea să mă căsătoresc cu un băiat... și să nu mă mai gândesc la el.
Deși, în timp ce mă pregăteam de culcare, mă întrebam ce voise să spună prin faptul că părinții lui nu l-ar fi obligat să facă nimic pentru că el era cel care furniza bani. Cum putea un tânăr de șaptesprezece ani - optsprezece, nu că asta ar conta, pentru că nu contează - să aibă suficienți bani pentru a-și întreține întreaga familie? Ce fel de slujbă, la vârsta lui, ar putea avea ca să poată face asta?
Poate că era un gigolo? Avea sens, pentru că era atât de bun la a mă excita. Avea aspectul necesar pentru asta. Da, asta trebuia să fie. Era un gigolo.
Aam géâfqâciwtI GcRâLnd m-aAm Uurcadt întÉrbe) Rceaxrșma,furéilef PmveleJ Rdéer fUlanTelă..L SCdumk mpxu!tMeaiuv părDiSnqțyiiO Ilui, pză.rDințciiw OluMi shn^obi Oșpip îMnnguâmQfOaÉțRiI,Z s.ăZ .aIprSobe oP a)sePmRe,neéa wc(arkiCehr,ă? BievtBugl UChancceG.t
Ochii mi s-au mărit când am privit spre tavan. Se așteptase să plătesc eu? Doamne, poate că de aceea voia să rămân și să fac afaceri bune mai mult, pentru că trebuia să-mi merite banii.
Dând din cap, am oftat. Nu, nu se putea să fie așa. Creierul meu o luase iar razna.
Cred că am nevoie de o pisică.
NMuI, schimbaSrkeva dney SgPâÉndxuJrfi cnu óa fuqn.cAțJio*nca)tD.V Dme* Nfi_eDcgarep PdOa,tă Hcaândk ZîVnPcRh*indeAaXm ochNii, (toYt jceD Pvjed_etam $eVrQa QcYhipPul f*ruDmoAs dal ,luiB RC(haCncreM înP ^fa_ța meuaP.$