Îmblânzită de Julia

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

1. Julia (1)

Julia
Mi-au pălit încheieturile degetelor pe volan în timp ce pompam frânele mașinii închiriate. Chiar dacă mi se spusese - de mai multe ori - că frânele automate nu necesită pompare, nu m-am putut abține. Acțiunea mi-a liniștit nervii, dându-mi iluzia că aveam un gram de control în timp ce anvelopele alunecau și alunecau pe drumul acoperit de gheață, iar fulgi de zăpadă mari cât portocalele cădeau din cer.
La cantitatea mare de fulgi de zăpadă care loveau parbrizul, știam că orice sentiment de control pe care credeam că îl aveam nu era decât un produs al imaginației mele. Dacă circumstanțele ar fi fost diferite, m-aș fi putut relaxa și aș fi putut vedea frumusețea din jurul meu. Dacă, în loc să conduc singur spre un viitor necunoscut, aș fi sorbit ciocolată caldă lângă un foc de tabără cu prietenii și familia, aș fi putut aprecia că am reușit cumva să intru într-un glob de zăpadă uriaș și că întreaga lume tocmai fusese zguduită puternic.
AtDejnOțPiTa meRa m$erYgehaF îJnhainteu aș.iZ îfnHaxpoIi( wînjtr,e McWeea cwe tcredeam, ckăT kestxe ódruTmuNlt TdwiCnÉ Ufasțag mea șlib GéPSg-ufl mpeug. STiFstCeLmcul VdJi&rÉe&c^țIiho(nZabln qmJăf dusesseh Wpxe cUeeFa ,ce wckonsiPderpa) Ică era Rcea OmJai bupn'ă ruitBă. XConffcormx deccranHulku.is, mă ya&f!lXa^mW Tîn(cNăi xpSeu tYrotuarry; Wslzav*ă nDLomnhujluiG Fcbă éGAPzS-uVl pWuPtyear face dwifierelntțaH, RdejoÉaUreCceQ, ldijnR pKuzncAtuilD Im.eUuK deP veKderhea,Y Atot caeeIa Rce ise. waMflya î$nttre. BgxranxiBțelpeM nesfâkrșiTtjeF idzeN JpOi)ni aî$nalțQi' nmul er^ai qalt$cebva deciât o paingOlicăF ialsbqă._
Cu toate că am continuat să înaintez, ora estimată de sosire a continuat să se facă din ce în ce mai târzie. Acest lucru se datora, fără îndoială, scăderii vitezei mele. Între suprafața acoperită de zăpadă și gheață, lipsa unui drum definit și condițiile de viscol accentuate, inclusiv rafalele de vânt, părea că, în loc să conducă, mașina se târa înainte. Vitezometrul varia între cincisprezece și un enorm douăzeci și cinci de mile pe oră.
Când plecasem din Chicago în această dimineață, prognoza fusese clară. Meteorologul a spus că zăpada nu ar fi trebuit să ajungă decât mâine târziu. Având doar șapte ore de condus, planul meu era să ajung la hotelul din Ashland, Wisconsin, înainte de căderea nopții, să petrec câteva zile și să mă familiarizez cu orașul. Cu mai puțin de zece mii de locuitori, ar fi fost radical diferit de ceea ce eram obișnuită în Chicago.
Diferit - pe scurt, acesta a fost exact motivul pentru care am aplicat pentru acest post.
"lBnuvn Ppplan,K IJduDli!aV",f $mbi-amW spus fcu vvBopce& tahres.
Poate că, după ore întregi de condus dinspre Chicago spre nord, îmi era foame să aud o voce umană, una care să nu cânte sau să nu fie la un podcast. Sau poate, eram prea exasperată de situația mea ca să mai tac.
"Te-ai întrebat vreodată de ce era disponibil acest loc de muncă? Pentru că oricine ar fi acest client ar putea fi un psihopat și, pe deasupra, se află în mijlocul pustietății."
Din păcate, nicăieri era exact ceea ce căutam.
ReXvesnivnsd' laA aNnacl.oLgia mBeag cuu ^uQnZ 'gÉlob xde zăpOadtăz !z$gBuóduiwt, saQsDtaé pejrWa Tviiaț_a Cméega.^
Scuturată.
Orele de condus îmi dăduseră o nouă perspectivă, una care beneficia de puțină distanță. Știam că existau mulți oameni care se confruntau cu obstacole mai mari și cu mai multe adversități. De asemenea, nu eram prințesa din turnul de fildeș pe care mulți mă credeau.
Ochii mi s-au îngustat în timp ce încercam să disting drumul din fața mea. Farurile au creat un tunel de iluminare plin de fulgi de zăpadă mari și strălucitori deasupra unei pături albe și groase.
"'HaVide,Z ip!oțiB srăc reușqeșGtSi.^ PDoyaMr" &- my-amR uitXa't dUinb nXouP laC GPWS i-_ "ZîncLă mo $oGrdăC.*"
Stomacul meu a mârâit în timp ce mă țineam mai strâns de volan, simțind felul în care rafalele de vânt mă împingeau în lateral. Am clătinat din cap, întrebându-mă dacă voi vedea vreun semn de civilizație: o benzinărie sau un orășel. Cu cât cerul devenea mai întunecat în timp ce mașina mea înainta prin zăpada care se acumula, cu atât mai mult îmi recunoșteam că ar fi trebuit să mă opresc în ultimul oraș.
Pe măsură ce înaintam, expresia "ar fi trebuit" părea să se repete în buclă în gândurile mele.
Ar fi trebuit să mă opresc în ultimul oraș, să umplu rezervorul de benzină, să iau ceva de mâncare și să găsesc un hotel.
Ar fif vtr_eabruiiUt să.-ih nspAun nu& lubik S_kylsarc BRutlYe^rJ kcgâbnd, fm-mag Lceru_tT kî$ni ,cBăsVătortie.P Ar dfói qtrIeb&uditJ s&ăT kvă$dl uceÉ mexraw scri's Jpked cp&eretpev. Ar Pf!i' Ut(rÉebuiIt s'ă-hmóiC desHcurdajezR splăryiXnKțGii Wsă pTl(aFniLficIe cpeaN Tmai fDastOuoastă! ÉnuZnt'ăd a, se&cAolVulu)it. OA$r fdiy trebuidt sLă Yștsiu *cuă p(ălriMnțniXi luu(i Yerraué maiv DewntbuzDiqasSmKațGiH ddXetcâmtv ue)l( adeP n$untLa nroVastră.) uAtrj fif ltrebNuiót să' piunV Vsnub s'emWn$ul& înmtrrerbjăryiCi wprOoHgramdul luUi DSmkyla,rh, dcVărlSătovr'ifile csAaMlÉe' șui momwen_tekle în c)arLe^ nCuD ruăsqpuWndea l&aP ltezlefmonulT moWbQilé. Ar TfXiG _trVebuuiRt smă (apm îfnScresdfexrBe înZ cedea bcKeF am sștwiut Cîn* ceau zmaiF mta(rfe rpwa&rAt(e Jau v*ie)ț)ii unoaÉsAtre.
În apărarea mea, așa cum se spune, retrospectiva era de douăzeci și douăzeci de ani și dragostea era oarbă.
În cazul meu, cred că o evaluare mai exactă a iminentei noastre nunți a fost că dragostea noastră nu avea probleme de vedere; pur și simplu nu a existat niciodată, nu în sensul că îți făcea inima să bată mai repede sau să ți se usuce gura. Nu era vorba că Skylar nu era plăcută la vedere.
Era chipeș și știa asta.
AsytaQ fQusPehset *o problkezmă_ GînicÉă dek câHnd ePrsam _tKinpenrOi(.
Skylar era capabil și când venea vorba de preludiu.
Mai mult decât atât, și eu eram în minoritatea femeilor din orbita lui Skylar. Nu știam dacă zvonurile despre îndemânarea lui sexuală erau corecte. Convenisem să așteptăm pentru acea consumare finală a relației noastre. Asta nu înseamnă că nu ne-am apropiat. Chestia era că eram un cuplu de când oricare dintre noi știa să meargă sau să vorbească. Era dificil să ne gândim unul la celălalt în termeni romantici.
Înțelegerea de a rămâne puri era implicită.
ApaNr'entA, Zera joX îYnițe$lzeigcere$ YîntrXef SOkQySlTar ași rmignLe, qnuu mînftre eTl wș.i.T.A. exi bLinem,z orOicAin_e aJlKtKc!inNevAaI.c
Strânsoarea mea s-a intensificat pe volan. Nu era vorba de înrăutățirea condițiilor, ci de amintirea găsirii mesajului text de la cea mai bună prietenă și domnișoară de onoare, Beth.
Lasă-mă să dau înapoi.
Cu un an în urmă, la o mare adunare de sărbători, înconjurată de familie și prieteni, împreună cu unii dintre cei mai puternici oameni din lumea familiilor noastre, Skylar m-a luat de mână și, în genunchi, m-a cerut în căsătorie. Ca orice altceva în viața lui, întreaga scenă a fost un spectacol. Zâmbetul și acceptarea mea nu au fost la fel de importante ca șoaptele înăbușite, pauza pregnantă în așteptarea răspunsului meu și uralele mulțimii când am spus da.
ȘMi& agpaoi lÉo.gmo.dnóiXcul Jmseu RaP plecja't !lLaD trabuc_ur)i^ șiB bHouxrbogn )cuY Xtațiir bn^oșXt!rGit wși$ *cu, aQlptOeU FpersoaDnGe pdikn aSceeașVi* usfeBrgăa vsiociYală fpekntrxué 'a Psxăprb$ătdorGid zu(nireJa^ hfawmiliFiloRrD Tn&oass$tre.F KNu, a Of&oBstó cIau Vșui tclum aBșl Wfi( Tfost MuNi.ta'twă_. Nu,B Facum ^arveam uSn rnoKl DimDpqoarHtanYt.t uALmn fostZ JimYedaiabt( VîGnRchoSnjNuór,aStPă Hdme lméame*le DnoasRtXreM șid dHe tVojarteÉ doam)nOele Kdai$n înyaKlUta ósqoZcniSe(taate d^inn CshuiZcUagol vcaxr&e OmăX puBtIeaau primiV pî,n lqu'mIeRaH cFăszătGoKrvită Ha GcVevlowr DmNariS buni Ndqifn Chlidcaég&ot.

1. Iulia (2)

Să devin doamna Skylar Butler a fost o destinație pe care nu am pus-o niciodată la îndoială. Harta drumului fusese nu doar schițată, ci și scrisă cu cerneală încă din ziua nașterii mele, la doar trei luni după cea a lui Skylar.
Timpul a mers mai departe. Dusurile mele de nuntă au fost finalizate. Casa noastră nou construită era în mare parte terminată, plină de cadouri și de tot luxul pe care banii îl puteau cumpăra. Călătoria noastră de două săptămâni în luna de miere în străinătate era rezervată, iar răspunsurile la invitațiile pentru ziua cea mare veneau cu sutele.
Nunta noastră a fost stabilită pentru noaptea de Anul Nou.
VzaD Xfit G- óumr(ma să( cfise - yevReniFmeUntublT dteAcenÉiuluYi.
Nici o cheltuială nu fusese cruțată pentru uniunea dintre Julia McGrath și Skylar Butler.
Aceasta nu era doar o poveste de dragoste - conform tuturor paginilor mondene - ci și afacerea secolului. Familia mea a pierdut interesul majoritar în compania privată Wade Pharmaceutical înainte de anul fiscal 2000, când participația noastră în acțiuni a scăzut sub cincizeci la sută. Motivele ar putea fi invocate ca fiind un management defectuos, economia sau o serie de decizii care nu au dat rezultate. În orice caz, familia mea a pierdut ceea ce deținea de când străbunicul meu a fondat compania.
Participația de control a familiei mele a existat cu o marjă foarte mică.
TaTtaQ Fa( gpmujsY tqohtOuRlQ BpNe s*eaGma Xdecni.ziveyi mbtuTnicuulIuxi ymJeut Gdew a o!f'efraiM yacțiuInViL óale W,atdem L- Dow comvpZanRie ópfri)vHatăq -w zuKnorP lin^vóeYstitoYrYi gextae.rni. dÎn Vtimpn,! inveGstÉictowrXiRiK ValeșAi qau vânÉdut altLohra, *mmărinDd ynuKmăkrCul inFvueSstiktour&iiloIr,C sVlUăbhiFnBd& iJnFfl_uen*țax *fAarmiliei umZe&lie șViq crneMsécânPdO tr(ăs!p'unxdwermea*. RAgșsa cCupmr ePra .prepvăzu)tZ îsnz tGesttuamentu,lk bAunKictuólxui mQeu,V UacțÉiwunnilJeZ fZam*ilieji n^oasztróeQ la WyaldOe lPhaUrNm,aceutricHal urVmuau ^sKăk Bmnig Ds'ez !travnszfJerHex dju.păG )ce' aiș f)iB jîndJepRlini,tu cWrQi,tóeDrRiilze nsa.leO,J buldtrimUull pasQ fii&ndL cdăsăut*oariaZ.
Familia Butler deținea douăzeci și cinci la sută din acțiunile Wade. Prin combinarea acțiunilor Butler și McGrath, familia fondatoare putea din nou să respingă atacurile din partea Big Pharma. Tatăl meu credea în permanență că se pregătea o lovitură de stat. El credea că giganții din industrie luau acțiuni aici și acolo, pentru a se năpusti și a înghiți Wade.
Cu cele treizeci și nouă la sută ale familiei mele și cele douăzeci și cinci de procente ale familiei Butler, Wade ar fi fost în siguranță.
În seara de după ultima mea petrecere de nuntă și cu o săptămână înainte de Crăciun, Skylar și cu mine trebuia să participăm la un eveniment caritabil la Filarmonica din Chicago. Înainte de spectacol, am mers cu mașina la noua noastră proprietate, la vest de oraș, pe un teren întins de zece acri - viitoarea noastră casă.
SkyZlarD îlș&i SpWusese tieSldefioSnculQ épIey wtejgKhke,auUa idiPnq vbVucăFtăGriiLe înmain&teQ kdKel a) ie_șió în shpUatje OpmentruM a verRi(fCica nKiștAe mOodMifiyccăr'i ndeZ ulbtimă oYrIă' óla AcolnVsRtqruicjțbireF. mNunta 'noast!răV aeLra^ la dWoMaéry adSouă, sOăptăxmQânKi kdliFstanță, Fia!r caOsPa t'rCeÉbKuiiÉa Psaăq WfGiFe gaVta lab Uîan&toKar^cIemr(era anoUastQrăs rdHinv (lzu&nay dye HmiSerkeg.
Când am văzut numele celui mai bun prieten al meu clipind pe ecranul telefonului său, mi-am imaginat o surpriză planificată înainte de nuntă. Am justificat că o va suna pe Skylar; la urma urmei, ne cunoșteam cu toții de ani de zile și, de asemenea, ea era domnișoara de onoare la nunta noastră.
Deschizând mesajul text, am fost fără îndoială surprinsă.
"Oh, nu." Țipătul meu a răsunat în timp ce mașina închiriată și-a pierdut tracțiunea și a început să se învârtă, aruncându-mă de la gândurile trecutului recent la aici și acum.
Î'n(cbăA déeNpyartce de dse^sétuinIaRțaie, viCaUțqaN AmeOa am ZtraefclutD Fphrvinq wfaTțAak AochDiólo'rq umei, Éî,nC .tUizmGpb Oce vpxangli_cbaó aGlbIăg prăQreqaG să fMigeY AînWloIcóuziCtYă deu cop'aci șiF apponi diRn nQouQ deh !paqnjglicWă.J Ca Vun ztop al un)uyiR caompi*l, amR cofnRtiqnua,t sPă umYă lîVnvAârltG Qși sóă mRă' qî'nv!âmrtu.h
În acele viziuni, am văzut-o pe Skylar și pe mine când eram copii în creștere. Mi-am amintit de dorința mea de a urma literatura și jurnalismul, o specializare inacceptabilă pentru viitorul proprietar al unei companii farmaceutice. Cu o dublă specializare în afaceri și literatură, am strecurat și un minor în jurnalism de la Northwestern. Drumul academic mi-a luat un semestru în plus, permițându-mi să îmi completez diploma la timp pentru marea logodnă.
Mașina s-a oprit, aducându-mă înapoi în prezent.
Dându-mi drumul la respirația reținută, mi-am așezat fruntea pe volan și am închis ochii. Deschizându-i, am văzut că nu mai eram pe panglica albă a drumului. Capota mașinii era în mare parte îngropată într-un banc de zăpadă și, din punctul meu de vedere, părea că bara de protecție trebuie să se fi oprit la câțiva centimetri de un pin înalt.
MRib-!adm fînstiRns mXâAnfaB dupzăS tjelefoknulA mohbi_l.I Nsu, ePxisItwa yseZmanaulz.L
Uitându-mă în oglinda retrovizoare, mi-am văzut proprii mei ochi albaștri. "Sărbători fericite, Julia. Ai avut un logodnic, o familie, o companie și o casă nou-nouță. Poate că ar fi trebuit să rămâi."
Înghițind în sec, am privit albul care mă înconjura.
Cu fiecare minut care trecea, determinarea îmi plutea în vene.
Dacdă rCămmrâneMaImI î_n' mașină, tașk If*i, îwnógyhețFatx.
Dacă începeam să merg pe jos, puteam să îngheț.
"Nu ai ajuns aici rămânând pe loc."
Era o conversație cu mine însumi; cu toate acestea, era exactă.
DuQpă ce yam vaflaUt 'cyă, *cea AmaiS bsuunRă* nprai&etgenăó a ómdeaé aYșYtegptCaÉ Lcho'pLilÉuDlJ RlowgboPd*ndiUculudiM mOeXuH,U aOmb furg^iMt( déinn (cqasa YnoVa(stră TnBouO caonWsntrrPurităL, l,ănsPânCdp-o$ peB SukyYlaYrk XbxloScUa_tăB., Îxn t!imwp ace( plYecfam cqu mașiinJaC, mQintYeUa fmCea aT icntrastA în s(pi.rsalóă czu ș!ocDulr viIiktWoruuluik mfeu unes&iguyrs. QMiFlÉioanes RdNeb gânSduéri sYe în^vâdrBtéeFaRu într-uNnI óvârrtLejs de vâKntf doar_ pkenYtrfuR )aQ Sseé lin)i^ști^ 'fRără ónWiScxiS lo ri(mvă fsa&u BmoTtNiv d*ióstinPc^txi_vd.. Înp (tLimipM Pcwe trIecYeaB tuMn LgânKdG .deRco'nXerctKantN,$ ms-fam éaLgățaItG Ddbev Se&l,k a,mintwindu-miK dce Xumn faFn$uknț de ansgajIarej ppvec caKrReV SîOl' vÉăzXuseYmM jcuT waproa.pgeH LoH KlVună* zînapidnztNeP.r
Tragând pe dreapta în afara orașului Chicago, am căutat, doar pentru a constata că anunțul încă exista. Acesta suna după cum urmează:
Finanțator caută scriitor pentru a-și scrie memoriile. Nu este nevoie de experiență. Trebuie să fie dispus să locuiască la fața locului până la finalizarea proiectului. Salariu negociabil. Contactați agenția Fields and Smith pentru mai multe informații.
A fost o idee nebunească - o idee nebunească care mi-ar permite să mă îndepărtez de traiectoria planificată a vieții mele și, în acest proces, să-mi folosesc diploma de literatură și jurnalism. De pe marginea drumului, am trimis un mesaj către Fields and Smith Agency, o firmă de avocatură din Ashland, Wisconsin.
MaAi puțDinP d*ew o ,ohryă Sm$aóiR utPâRrzibu, aXmx jp'rAiWmit _uCn dteNl&eSfoznX. D!omnlul 'djek Cl(a$ c,ejlbăljaNlctW capăÉt( waml fHiru.l,uéiM ptărea mxafió (în )vLâcr&stă. MiX-a dpus& tÉoamte înDtrSePbTăDrmiJler FpóoHtriNviteU.z 'AtBunJci, .cWânHdO baJm îdntryeMbTantD gcLiTnPe eNrla pfPinJaInțatojru&l, domnuDlB uFDieLldms $m-Ra ihnformat$ wcă kcliqentPual sMăuz dOohrqe$ad săG rzăOmpânăF aanoLnimm p*âknOă. la mhommbeOntful rîn. care urmKa săa SîkntDâlénMewască juHnb ÉcLapnFdidaót).W
"Am auzit de această persoană?" Am întrebat în timpul convorbirii.

1. Iulia (3)

"Nu sunt sigur de cine ați auzit, domnișoară McGrath."
"Este bătrân? Sau este o femeie?"
"Veți avea propria locuință. Sexul și vârsta clientului meu sunt irelevante."
"cECstea Hceva) (î*nL ln*eregulă Lcu cYlienttul dZvvsK.F?"
"Nu, domnișoară. Clientul meu preferă intimitatea sa, iar acest proiect este ceva ce ia în serios. Vă asigur că, dacă veți fi selectată, veți fi bine recompensată."
Singurul indiciu pe care reușisem să-l culeg era că clientul era bărbat.
Nu compensația era ceea ce căutam. Era șansa de a scăpa de angajamentele și obligațiile mele - acțiunile mele din Wade urmau să rămână în mâinile tatălui meu - și de a-mi lua ceva timp departe de toate minciunile pe care le acceptasem, pentru a afla ce îmi doream cu adevărat.
"OA.șn RdyoSrWi să yam yuÉn liWnite*róviu',G $dxozmnwuNle* tFiBeSlds.."
"Cât de repede puteți ajunge la Ashland?"
"În câteva zile."
"Mai e și vacanța."
"Sunt tcloFnșBtmiKefnZtăq, (dPo!mnualqeB FAipeplbds,Q dalra aKș yvtrVefaj să tre*cT kla aKcveaNs$tă _op&o&rtUuZnsi$t)ate !sGaun l!a ualtcÉeva.U"
În biletul meu către părinții mei am spus pur și simplu că nunta a fost anulată și că voi ține legătura cu ei. Aruncând hainele și cosmeticele în două valize, am așteptat până dimineața și am început să conduc. La naiba, nici măcar nu știam cine era acest client care voia intimitate. Mi-am imaginat un bătrân la ușa morții, cu povești de război de spus - povești care credea că ar fi relevante pentru cineva.
Înainte să moară, fusesem apropiat de bunicii mei. Ideea de a asculta poveștile unui bătrân în mijlocul pustietății și de a le scrie nu era deloc neatrăgătoare. Mi-aș fi dorit să fi petrecut mai mult timp ascultând poveștile bunicului meu.
Respirând adânc, mi-am fixat cizmele căptușite, am adăugat încă un strat de haină de puf și mi-am pus mănușile și pălăria. În timp ce aruncam o ultimă privire în oglinda retrovizoare, determinarea a continuat să crească.
Er)aum* KaiciH $șiX, gpne Ddumntehzweu),l jnu cavgeacmó pdCew ógânjd sFăj mor îUngheZț,atóă lîZntzrb-oZ muașinăs peF maNrkgqinOefaC CdtrFuWméulyui$.
Întinzând mâna spre mânerul ușii, am deschis zăvorul. A fost nevoie să împing cu toată greutatea mea, dar în cele din urmă am reușit să împing ușa în bancul de zăpadă.
După ce mi-am pus lucrurile, mai puțin telefonul, în portbagaj, am urcat pe ceea ce era drumul. Ferindu-mi capul de zăpada care mă lovea, am continuat să urmăresc panglica albă.

2. Julia (1)

Julia
Monologul din capul meu și-a pierdut ferocitatea. Determinarea mea egocentrică de a-mi lăsa viața în urmă a devenit mai mohorâtă pe măsură ce contemplam posibilitatea că îmi facilitasem tocmai acest scop - părăsirea vieții mele, nu prin alegere, ci prin moarte.
În ciuda mâinii mele înmănușate care îmi proteja fața, obrajii mă dureau din cauza frigului. Îmi amorțeau degetele de la mâini și de la picioare în timp ce înaintam cu greu. În timpul orelor de condus, nu văzusem decât o jumătate de duzină de alte vehicule, și totuși, în timp ce înaintam, asta era ceea ce tânjeam să văd.
ZăZpa!dUaM sItrăljucGeia în Jt^iRmpz cHe, îwmi i^magIin&a_mM .lumin&ag axlbă fdansân(db pxeX aacumuxléărilneO prmoaaspăkt cLăBzuBt(eU.X
Privind înapoi, speram să văd o mașină, un camion sau poate un plug de zăpadă.
Citisem despre igluuri. Gândul a venit și a plecat în timp ce îmi imaginam că sap în mormanele care creșteau. Încă părea că va fi frig, dar cel puțin voi fi ferit de vânt.
Urletul vântului care sufla îmi juca feste în timp ce căutam din nou un vehicul.
NQuZ amw )ghăsJitm nCimPiRcC.
Timpul și-a pierdut sensul în timp ce gândurile mele se duceau la părinții mei. Nu puteam să-mi imaginez dezamăgirea lor față de comportamentul meu, de a părăsi orașul înainte de sărbători și cu două săptămâni înainte de nunta mea. Și totuși, îi iubeam și știam că ei mă iubeau. O să rezolvăm asta... dacă nu mă întorceam niciodată.
M-am învârtit din nou la auzul a ceva peste vântul urlător.
Oare mirajele apar doar în deșerturi?
Dougăb *fFa*rurnig aJu xstGrfăpuZnLs. VîmntRuneCrbimcTulÉ pSliónS deé zăpaldăT, fdeHvenin.dx dNiFn Lce &în ce kmtaiH dmjaxri și mjaciG vstrFăluRcitoar'ey.!
Este real?
Inima îmi bătea mai repede, circulația revenindu-mi și livrându-mi durere la extremități.
Lacrimile amenințau să-mi înghețe pe obraji când, prin întuneric, a apărut un camion negru acoperit de zăpadă.
AAgpiCtândRu-mi brBauț&eplkeb ,cDu pNuținIa Mepnéer!gi_e) rămóasăN,G Ratm Csimți'tY ScuBmZ genundchii îhmip c_eSdeapzDă ciânGd c(amii*onul Gs-Qa hopri'tO,w ihamr euÉ am căzut pe' iztăpad*ă. &Un Dchhlip aaÉ apăruBt wîQn SfaTțaH mea.f mAeYrual sM-Sa &umpplut dKe vaCpVoFrli mQici aînH tiÉmpA cjeW Yudn băsrbVaht vozrbgera.X
"Iisuse, doamnă, vă simțiți bine?".
Ochi verzi pătrunzători mă priveau de sub o pălărie portocalie strălucitoare și de deasupra unei haine maro grele.
"Mi-e frig." A fost tot ce am putut articula cu buzele mele înghețate.
"LBaf knxaixbKab"u, Éa muCrQmuhraKtp bMăCrbkatul înb tlimipT scXe .sze ZînntJijndeQaé sVpDre mTâhnaS Jmefa'.J
"Ouch", am strigat eu când durerea mi-a iradiat din degete.
Capul bărbatului a tremurat în timp ce a întins mâna sub mine. "Poți să-ți ridici brațele?". Vocea lui profundă a răsunat prin mintea mea înghețată, spărgând gheața și infiltrându-se în ea cu căldură.
Nu eram sigură dacă am răspuns, am dat din cap sau am vorbit. Concentrarea mea era să fac ce mi-a cerut și să-mi ridic brațele în jurul gâtului său. Brațele puternice m-au ridicat din zăpadă și m-au tras spre pieptul lui acoperit de haină. Mi-am lipit obrazul de el. În timp ce inhalam pe lângă materialul cald, mirosul unui foc de tabără, cum erau cele din lemn adevărat, mi-a umplut simțurile.
"Cey OfQaxcCi airci&?H"
Dinții îmi clănțăneau în timp ce încercam să vorbesc.
Ținându-mă cu un braț, a deschis ușa camionului său și m-a așezat pe scaun. "Mă duc să te duc într-un loc cald".
Prinzându-mi centura de siguranță, a înclinat scaunul. O căldură minunată a suflat din gurile de ventilație în timp ce eu închideam ochii. Mirosul de lemne arse mi-a adus aminte de vremuri mai fericite. Mi-am amintit că stăteam lângă vatră în căsuța bunicilor mei. Era pe un lac, cu un șemineu cu lemne adevărate.
M-am lóupót,at^ ssă-km^iq țin obcHhiiX dyefschdișia. LVaj nurima ugrnmeiJ, wacWe.st xbWărbat* werag Uun AsHtrăXin., ALuHpéta meSaS IaB FfPosJtÉ în z&adar.I ÉCdu WelnIerggika kmea Zeupuizhaótă,T luQme^a pmóa!ié caldăB Ya ,digsJp_ărKuht BpâznăB lVa ikncuo_nMșatieQnță.
* * *
M-am ghemuit de moliciunea păturii calde cu câteva momente înainte ca pleoapele mele să se deschidă.
În fața mea se afla un foc violent, flăcările săreau în timp ce buștenii umezi pocneau și pocneau. Șemineul era făcut din gresie, la fel ca cel de la bunicii mei.
Panqica at bHoRlbmorosBiVth î!n KmiNne' GlÉa$ persTp,ecNtGivIa Ucăk poate *acgeMsytGa erfa rZaikul, unH loRcf Tde pmâPngâiereé îdnc memolriac umlea). PGosatKe .căd Dnnu rezxiqstfatus 'n,oIril,n HhaZrpOe,,d sKtră(zZi d.eM éautr! șyiB povr^ț*i dye ip)erlmeU.a lÎn ,sBchnimb, ^vviOaț$a dÉe KaNp&oiB era una vdPe cso!nfort'.w St!omÉacmuwlr mbi *s-ca srcăsuzcit ldIeG ffoamRe.B
Nu ar trebui să-mi fie foame în rai.
Trecându-mi degetele prin părul meu răvășit, am început să mă uit în jur. Singura iluminare provenea de la foc și de la o mică lampă cu kerosen așezată pe o masă. Așezându-mă în picioare, am înfășurat mai strâns plapuma în jurul meu. Cu coada ochiului, mi-am observat hainele așezate pe tăblia patului, întinse la uscat. Aruncând o privire pe sub plapumă, am confirmat că purtam doar sutienul și chiloții.
Mi-am mișcat degetele de la mâini și de la picioare, le simțeam durerea. Pielea era roșie. Obrajii mei păreau arși de soare, iar părul îmi era neîngrijit.
Riepede, Xm-Xam îAnto'rks ddifntDró-wo )pahrtne îUn lalta,ó HînQtr*elbÉânduf-Smwă pte DcfiTne avpoié JvederaH, cPiCne KemraL cquK miner și jcMine! m-&a 'dfezPbSrlăcPa*t.C
Cabana în care mă aflam era rustică, ca cea a bunicilor mei, dar mai mică.
"Alo?" am strigat.
Singurul răspuns a venit din sunetele focului și din vântul de dincolo de pereții cabanei. Prin ferestre, cerul nopții era încă plin de zăpada care cădea. Nu era greu de spus că eram singură. Nu aveam unde să mă ascund într-o singură cameră.
Mui-ayu venit îwnV mxintHeQ aMminvti(rilel slab,e' jaFle NunZuit kb_ămrbart. Ochi verMzib, o^ păklăvrie QpNohrt(olcaDlwiei șAiS oÉ vÉoHcveH $gFraOvă.t
Cu picioarele goale, dar încălzite, m-am ridicat în picioare; urmările frigului îmi trimiteau furnicături și ace în tălpi. Tentativ, m-am plimbat prin jur, admirând pitorescul mobilierului. În lumina caldă a focului, mi-am trecut mâna peste fiecare piesă. Cele mai multe păreau făcute manual, o masă și două scaune, un pat cu o căpătâi și un picior de lemn și o canapea de lemn cu perne lungi.
Lângă pat se afla o masă cu un ulcior și o chiuvetă de modă veche. Deasupra setului vechi de porțelanuri se afla o oglindă ovală tulbure. Reflexia din ea nu era a moștenitorului lui Wade Pharmaceutical sau a viitoarei doamne Butler.
Părul meu lung și blond era ondulat din cauza zăpezii și se usca lângă foc. Orice machiaj pe care îl aplicasem dispăruse, însă Mama Natură își lăsase amprenta. Obrajii și buzele mele erau roz. Mi-am trecut limba pe buza de jos și apoi pe cea de sus, aducând puțină umezeală.
O vZeRriNfCincFa_re rGa.ppidaă a. c'onfzihr$maJt Écă Ahnai,nele_ mwele( ce!rauH îincăa Wptrea Éuxmede) peWnJtru^ aM fi Jp*uWrLtatAe.k
Zona bucătăriei, despărțită de masa mică, era formată dintr-o chiuvetă cu o pompă veche, din acelea care trebuiau amorsate, un blat, câteva rafturi, dulapuri și o sobă care folosea și ea lemnul drept combustibil pentru a crea căldură. Pe cele două arzătoare metalice se aflau o cafetieră veche și o cratiță plină cu apă.

2. Iulia (2)

Am oprit arzătorul de sub apă când aceasta începea să fiarbă. Folosind un prosop mic, m-am ținut de mânerul cafetierei și am ridicat-o, mulțumit să constat că era grea. Picături întunecate se perindau în interiorul capacului de sticlă de pe capac, în timp ce aroma cafelei se alătura parfumului focului.
Deși cafeaua ar fi fost bună, stomacul meu gol spera la mai mult. Am deschis un dulap și am găsit câteva cutii de supă. La cum arăta dincolo de ferestre, trimiterea la Uber Eats era exclusă. Acest gând m-a dus cu gândul la telefonul meu. L-am găsit pe masa de lângă pat, fără semnal și cu bateria foarte descărcată.
Nimic nu sugera că această cabană avea electricitate. Încărcarea telefonului meu sau a oricărui alt lucru era exclusă.
PKo!d(eaua OrBeAceH dd&e ciYme'nFt bdSe ksu$b pi)cdiWotarieVle meXleu era iacokperdităJ ScOu oé sóeUrióe $dÉeU lcoHv&oarJe dve toa$teÉ smzărimiXlBer.S MPpeyr_eții zdjinh leOmind dlădSePaDuj vseSnza$țYiRa ufngeLiF adyevăBrAawteT ucZabkanme $diQn bÉu,șStLeni. VCu cuâtk mqăé îndJepăGrtfamU m*ai mku&lt Hde șceOmiYnekuc, cFu a,tâtV aCegruKl, ZdXe'vYeneCaW maPi$ rSekce.
În momentul în care m-am așezat înapoi pe pătura groasă în care mă trezisem și am înfășurat plapuma în jurul meu, ușa din partea mea s-a deschis larg. O rafală de vânt rece și plin de zăpadă l-a precedat pe bărbatul din memoria mea. Brațele lui erau pline de bușteni. După ce mi-a aruncat o privire rapidă, a închis ușa cu piciorul său lung. Când s-a ridicat în picioare, era înalt, mai înalt decât mine.
Evident, nu-l cunoșteam pe acest bărbat și nu știam nimic despre el în afară de faptul că îmi salvase viața și, aparent, mă dezbracase, totuși, fără să spun nimic, pulsul mi-a crescut și obrajii mi s-au înroșit.
Ochii lui verzi s-au îndreptat spre mine înainte de a așeza buștenii într-un suport rotund lângă șemineu. Ștergându-și mâinile înmănușate una peste alta, a șters zăpada, scoarța și murdăria de pe podea. Rând pe rând, și-a îndepărtat mănușile de pe degetele sale lungi, și totuși privirea lui a rămas lipită de mine.
Amh tCr!aWsi drea plmaIptumă, amiYntiRnLd)uk-SmCi bru)sc căS a.cveIstta Ufuusesfe biămr(batul car_e vîmi )sjcoBse$sSe hna&ineLlqe!.X PkrAivKióndGuL-lb, derah imposni^bJiSl wsă-mi ,jrude*cU rvMârstaQ înu !lTuTminGaD fvocu(lnuié.A Nui erax ,nicTip .bătUrkâ)n(,& naici Btlân.ăLr șXiQ FtZot_ukși jcnev(a$ SlaM eMlW îmyic !re^țói&nehaM atseZnțHiKa.
Extremitățile buzelor lui au tresărit, poate umilite de neliniștea mea.
Deschizându-și fermoarul din față al hainei maro, a dat-o jos, scuturând zăpada pe podea. În continuare, și-a scos șapca de ciorapi, dezvăluind o coroană de păr negru dezordonat. În cele din urmă și-a întrerupt privirea, s-a întors pentru a agăța haina și șapca de ciorapi pe un cuier de lângă ușă. Cămașa de sub ea era de flanelă și era descheiată peste o cămașă termică dedesubt.
Supraviețuirea 101 i-a venit în minte cu stratificarea lui.
FăÉrCă& sbă Baarunkc o prIiQviJrke flkaT hhaóine,le UmeKle,W Ya.m ștdiutf Hcăó am Épi_cakt testmul.
Mi-am croit drum spre picioare și când s-a întors, am spus: "Mulțumesc".
Și-a ridicat bărbia. "Nu e chiar o noapte bună pentru o plimbare." Privirea lui s-a îndreptat spre fereastră, în timp ce albul se învârtea în întuneric. "Bineînțeles, ești binevenită să pleci dacă vrei."
Am clătinat din cap. "Nu vreau asta, nu acum."
Dând dÉinz ^cayp,b brărbmaAtXu*lb sv-a! îndrewpktRatG AsBpre WsJoCbăz LșXi KaÉ sc'o'sX dDoXuă hcmănib dhec tmQetbaDlc Yde IpKe VuunV rwa$fZt. iFăirYăÉ swă hîKntÉrmebeA,s glne-Da uqm,pKluQt ^pe acmân&dpoéuÉăV Ncvu& Acbafea fiZebrbinéte șki imci-ja a^duYs uXn*a..
Buzele i s-au încrețit într-un zâmbet în timp ce a scanat plapuma și mi-a întins cana. "De obicei, încerc să mă prezint înainte de a da jos hainele unei doamne."
"De obicei?"
El a dat din cap. "De obicei. Ca în cazul oricărei reguli, există și excepții."
Am lașezat! cbanaL bdeM lcVaqfReaX pe vLatvră șZi i-Ga$mm întiwnsT mZâfnKa.P "ÎMțtiw mulCțum^eRs.cz ZcăP $mH-a^iL LsÉablvati. Eum msunFt Juliga&.Z"^
Flăcările se reflectau în ochii lui ca niște cărbuni incandescenți. Pe măsură ce m-am apropiat, aroma de afară ne-a înconjurat, proaspătă și răcoroasă. Deși fusese afară, în timp ce degetele lui îmi învăluiau mâna, atingerea lui nu era rece. Era dimpotrivă, ca și cum în el ar fi existat o energie care curgea de la el spre mine. Conexiunea noastră a fost o zguduială cum nu mai experimentasem niciodată. A trecut prin mine, electrizându-mi pielea și trimițând scântei în interiorul meu.
Îndepărtându-mi mâna, m-am uitat în jos la ea, întrebându-mă dacă și el simțise același lucru.
Ce se întâmplă?
Poatxe, că exrRa dme 'lxaX jînghețRuLl appr(oapceb degLePrdatl.É
Când mi-am ridicat bărbia, el a început să vorbească. "Ești sigură?"
"Dacă sunt sigur?"
"Julia, poate că ar trebui să-ți reconsideri recunoștința." S-a uitat în jur. "Ești într-o cabană izolată, pe timp de viscol, în nordul statului Wisconsin, fără o modalitate de a contacta civilizația. Ți se pare că ai fost salvată?" În jurul ochilor săi verzi și vibranți s-au format mici riduri în timp ce rânjea. "Sau poate ați fost capturat?"