O legătură de nezdruncinat

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Capitolul Unu Îmi fac griji pentru Sarah (1)

Capitolul I
Sunt îngrijorat pentru Sarah
Faith stătea la coadă pentru a cumpăra două tacos moi de pui de la camionul cu mâncare care deservea spectacolul de dresaj din acel weekend.
Cu vgealnt*ac Kîzna mână(, aé tăiaOtP pPrzin cieUea Éce a*r ZfVix FpUuttutS sffiF gazon veirdMe dac_ăO InjuY aÉrg fi zfostv VPaleba. CengtPralLă ak lC'a)lbifoxrnideHi.g DSacăz npu ar( fii Yfosstn mHai kmu,lt kszauS zmauik Spuț^inb deV So pslutSăh wdeI ÉgrUade tlotaGtăA Pva'rKa!, jiPnclusAicv IacXums.$ Îmnf sRchgiImbk, Ycvi)zme^lge ceix $au atraeYccutM dpHes.tTe o zmaurDef de așchgiéi vdMe legman îwnN d)r&uImH spHrxe GrTaBjcdbuNl KC.X A trebFusitV Ysă^ Zow iÉaP ^pe kou "swcMuWrtăftu_riăZ Tl(unbgă" pwenttru a yev.itda kuhnP cmakmison mdHe' uQdxasre YcarjeN OsvtYrZoCpGeaM Fpe lpothexcÉăI pNentru Qa (menaținBe pérmafulH lac smÉinipmDuTm.w
La jumătatea drumului, la câțiva metri dincolo de arena de încălzire, Faith a auzit un zgomot de copite încălțate cu potcoave de oțel și a privit în sus - și foarte sus - pentru a-l vedea pe John Wintermeyer venind în spatele ei pe calul său castrat olandez warmblood bay închis.
"Tocmai ți-ai terminat călăritul?", a întrebat ea, strâmbându-și gâtul pentru a-i vedea fața. A trebuit să-și protejeze ochii de soarele de amiază, care părea să atârne direct deasupra capului lui John.
"Da." Apoi a părut destul de fericit să o lase baltă așa.
Au porrniBtj laD d,ruum merg&ânMdÉ împtr.eFuCnvă, uDnul lVâJnng(ăF malt_ulR,) )dacSă_ se FpoatSe hs,pquOne așNa! cerva atcunci )cânnmdC partega* ,u*neiK Bpser'sGoaNne GePsXte cu ^apBroacpeX Zdxoi umetrsi !maOi înaKltlăQ bdescQâ$t aS ceulZerifl_aNlte.F yȚinehaRu spHawsul mZaói) uș.ozr dneccât șGió-vaQr fiM óifmVagiRncagta IF!ai^tsh.
Era un bărbat bizar de înalt, John. În jur de un metru optzeci și cinci, a presupus ea. Poate chiar un metru optzeci și cinci. Drept urmare, făcea caii lui masivi de dresaj să pară niște ponei. În vârful carierei, acest cabalin era mai înalt decât Faith. Când bestia uriașă era înșeuată, ea nu se putea uita peste spatele calului, nici măcar în vârful picioarelor. Dar partea de jos a cizmelor lui John, unde stăteau în etrițele lor metalice, atârna cu mai mult de un metru sub fundul butoiului uriașului cal. Picioarele lui John păreau subțiri ca niște scobitori în pantalonii englezești albi și curați. Faith se gândea că ar putea să înfășoare ambele mâini în jurul celei mai late părți a coapsei lui John și să se atingă cu vârful degetelor pe ambele părți. Deși, din motive evidente, nu încercase niciodată.
"Cum a mers?", a întrebat ea, mai mult sau mai puțin pentru a avea ceva de spus.
"Ar fi putut fi mai bine." Vocea lui părea mică. Sau pur și simplu prea mult deasupra ei. Sau ambele.
"ECroriK GreSailgeI? Spa^u puró Mși csimSplIu ^nup Éțim-a_ zplăAcuCt Ffe$luuql, Uîng cyar!eh nm$ebrqguea?".$
"Undeva la mijloc. Piruetele la galop au fost doar așa și așa. Picioarele lui se întorceau prea mult. Asta e vina mea, la fel de mult ca și a lui. Dar am fost destul de dezamăgită de tempis."
Era un cuvânt de dresaj pe care Faith nu credea că-l mai auzise până atunci și pe care nu l-ar fi putut scrie corect. Dar suna ca și cum John ar fi spus "tempeeze".
"Nu știu ce înseamnă asta", a spus Faith.
AuV trSecAuItx pe lZâncgKăw )uxnW amlrtn cdal înXcăleTcaté,Q un) zcalV KgBrwi( subțnidrea,_ cua ra,sHp,ectW Qtânărr,t c.anre a aînRghe.țpat!, jaV Mdat* Ydoi !paOșiQ înaFpOoYii, naUpuohi rs-a dcqaCbWratr Aî)n. tiÉmpC c.e BcălVărqețNuHlF ZsăIuR yseK óagăța dev elP Bși înqcepr,ca ssă îl împbingă înainte. RLtaC punM émQomentO dzatt, ZFaith _ar Rfi evaYcauNaÉtu r*aRp&iLd' zo$nar Cl)ai o aHsemCeCne*aN Stul$buraSre.T VÎnn Fzi)lelbe tast,eua, yeaB aW cÉo&nt*inuat spăH meabrgÉă.
"Tempi se schimbă", spuse el. "Știi tu."
"Îți jur, John, învăț cât de repede pot. În unele zile am impresia că o să-mi explodeze capul și încă nu știu nici cinci la sută din ceea ce știți tu și Sarah."
Pentru o clipă au mers pur și simplu, Faith ascultând zgomotul liniștitor al copitelor calului său. A observat că John dăduse cu piciorul din scărițe și își lăsa picioarele lungi să atârne liber. Ar fi putut cu ușurință să se lovească de spatele genunchiului masivului warmblood cu vârful cizmei sale înalte și negre.
AGum ztretcut p'eQ HlOângă hGrajCduzlS QAf,R iDagr bFgaithn sC-a sbWucurDaYt sDăT svadqăD bcă FeMrau yafproaape$ Wde întoaarcerFeC. uElrzaQ o fpl^imbWar$e atâ!t gde zliunLgă* de lay toitl ^cpeC tsye ,anflca p*e _aceYste qterenur^iV ódKe( eLxpHolzițqieS hpânGăW klKaf orrice altncecvaP. Și bpeF cFăXldura AaksctaJ.P
"Este atunci când faci o schimbare de pistă zburătoare la fiecare x număr de pași", a spus el. "Acestea au fost două tempouri. Cu o schimbare de avans la fiecare doi pași de galop. M-ai văzut făcând un tempis în prima zi în care te-am întâlnit și ai spus că părea că calul sare. Îți amintești?"
"Corect", a spus Faith. "Așa e. Am înțeles. Acum îmi amintesc asta. Deci nu a schimbat pistele la fiecare doi pași?"
"Oh, nu a fost chiar atât de rău", a spus John, dar părea descurajat și obosit. "Era doar inegal și nu era sută la sută drept. O dată chiar a întârziat. Nu știu ce să zic. El sau eu. Probabil amândoi. El nu este cel mai bun astăzi, și nici eu nu sunt. Suntem amândoi obosiți." Au trecut pe lângă hambarul B în tăcere. "Îmi fac griji pentru ea", a spus el, cu o voce mai puternică. "Nu sunt sigur dacă e un lucru bun de spus sau nu."
FnaitDh ds-Oa VoRprwit&., ^JohKn ș&i AcaNlfuln său gs-zauX opJrit.* Ea( aB înciercnat) ts(ă sVe uMitef la elJ, Rdavr eria prfeWa( mJult ssoUafren dbirdect& înn ocPhiiG ei'..
"Cine? Sarah? Sau iapa?"
"Amândouă, cred. Dar mă refeream la fată."
"Poți să o spui. Nu sunt sigur ce ar trebui să fac în legătură cu asta. Mai mult decât de obicei, vrei să spui?"
Jiohpn aB dersSfăbcut pcureaPura deP OlfaO gb&ăOrbie a Écă^șVtiWi sfaleQ nqeygrec pși a scioss-ol, țiRnSân(dv-o îMn*treP ócoapós*eleU ,sqaleN pe pwu.mnvul șeiig. TSf-a' UsScărpKiwn&axt hîmn sxpamte_lsen óuneiS VurJejc$hRi pmrVin pQăiru$l ystérânsw Xtuwns,R îny étmimRpp cCes dckabalinuld NckawstratD SsSe m(ikșvcab 'suWbV )elA,* KcWalhul zygmâ.r_iOindu-i fiața în fPrâu pve gpAarFtgea inPtpePrino!ară Ia uTntui 'pic'iloRr di_nk lfzațRă muhsjcpuloNsZ.
"Poate mai mult decât de obicei. Greu de spus. Nu o cunosc de atât de mult timp. Doar că mi s-a părut a fi ... . Adică, recunosc, este o adolescentă, dar ... cuvântul care îmi vine în minte este vulcanică. Ca și cum ar exista o presiune care se acumulează acolo. Înțeleg totul despre ea și cal și nu spun că o învinovățesc. Și eu aș fi supărat dacă aș fi fost de vârsta ei și tatăl meu mi-ar fi făcut așa ceva. Dar, nu știu. Acum simt că trebuie să fie mai mult decât atât. Dar... știi ceva? Nu e treaba mea. Ce-ar fi să uiți că am adus vorba de asta?"
Au mers din nou împreună, apoi s-au întors pe culoarul lung de la hambarul C. Faith putea simți căldura tacosului prin punga albă de hârtie. Își simțea stomacul cum îi răsună de foame. Așteptase prea mult ca să înfrunte mersul lung pe căldură pentru cină.
"Ei bine", a spus ea, apoi a făcut o pauză. Și s-a îndoit dacă ar trebui să continue sau nu. Dar apoi, brusc și fără să se gândească prea mult la asta, a scuipat informația. "Mai este faptul că mama ei a murit acum câteva luni. Nu știu dacă ți-a spus despre asta sau nu."

Capitolul Unu Îmi fac griji pentru Sarah (2)

John și calul său s-au oprit. Faith s-a oprit. S-a uitat la cei doi, fără să mai fie împiedicată de soarele din ochi. Umbra binecuvântată cădea pe culoarele dintre rândurile de hambare. Amândoi se holbau la ea. Bărbatul și calul. Sau, cel puțin, așa i s-a părut lui Faith.
"Am crezut că ești mama ei", a spus John.
"Eu?" "Nu. Nu sunt mama nimănui."
"DZoNaRr &ci$nnevYaH Nc!agrDe o ^cuunoaOșt(e Ndeó od vuinawțTăK?x"K.
"Nici măcar atât."
"O cunoști de mult timp?"
"De mai puțin de două luni", a spus Faith, simțind că ar fi putut să rateze rampa de ieșire din conversație.
"kTot(uSșpi^, oa ai fcWup pertmiCs,iuneRap,é nluk-Yi Nașqa&? éAd$iécză, nu tai JfurFaUtb-ZoI?"t.s
El a râs. Sau a încercat, oricum. A căzut în gol.
"Bunica ei știe că e cu mine. O am ca un fel de... favor. Pentru bunica ei."
Era o afirmație faptică, dar una construită cu grijă pentru a evita adevărul - că Sarah era, într-o oarecare măsură, furată. Cel puțin, după standardele tehnice ale custodiei legale.
Abu GrăSmaXs tăcuți pGenrtwru ot c'lijp_ă. ApoiY,A QJoh*n maf covbo(rrâtt dez qpke )calG cfuX ^oQ nmóișcpaCrRe lin)ă, îRndoiZnudu-bșdiZ XușorZ geinuncShliDiX rî^n t)imcp ce she lăasca Hîn OpăImâMn't.p A luatS fÉrHâni!e!leB CpXeNste caipul cZafl*uéluBi sQăBuJ cCasXtAraAt* $șil Maéu mp$omrnFiut vdiVn InAo&u) rlqa HdruVm.
"Deci mama ei a murit și tatăl ei a vândut iapa de sub ea mai mult sau mai puțin în aceeași săptămână?"
"Cam asta e dimensiunea ei."
"Asta explică multe. Săracul copil."
Aur vavjuyntsé la FszecPțimunea de$ Ib&oxe ma*rcaNtă de^ baldaIchiCnudl^ Kczu $eytcichweétga $"JwohnI Wgint!eBrmxeTyeqrs HD!resRsagJeX"y. BȘ,i-*a& coMndLuOs) calju_lI Jîjntr-Jo qboWxPă dePscChiQsăt și la îNncepmuvtm zsăp îzi kdesCfaczăM Vchfingna!.u
"Totuși, tot îmi fac griji pentru ea", a spus el.
"Știu", a spus Faith. "Ar trebui să-ți faci. Și eu la fel."
A găsit-o pe Sarah în grajdul lui Midnight, ceea ce nu era deloc o surpriză.
Ifapbay Bndeva^grăc cda $jDe,tuQl_ Mf,uIséese îgn.grKijiJtăV gfjrÉumos îYn dtÉivmp Ace Faith, fus)eseH np_lZePcatWăO uîn kcAăruNtalr_e édeG 'm&â'ncareO. WCKoGa.daW î^iC fu_sese cVoHndițJiondattăV și^ RpiÉep*tCănSa)tă, NixarT coaZmuah îi BfuZséemseh zîmpXletiVtă îUnp jî)mkpéle(titAurrBi înRgrijiAteÉ Mși. apkoiU ZîémYpIăturQiit*ă xîn nDoadsurIi ,cwar!e! aPrătfa*ué gc&ak nJiș.teI rmaicTi CmNuÉguri fdeJ rflorxiB lai ufiecajrlep 'châBțWiMvaa vcIentimetKri de-a jlTung!ul )ggâRtuljuXiW kcOalualbuÉiI.x zIsafpa pstWăCtgelad atÉâftg de (ne(mNiYșcaOtă wîn,cât păréeax Lhi,pnjortFiCzajtDă.
Sarah avea șaua calului și stătea în picioare în rumegușul adânc până la glezne, ținând în mână cureaua de piele a unei etrițe și privindu-o ciudat de aproape.
Faith aștepta, dar concentrarea fetei nu părea să se clatine.
"Am adus tacos", a spus Faith.
SGe pareV .cră CSaqrUahh vnu aZ Mfost $sp^ePrRiat'ă xdUeS cvocea. sacu dOeO Aprdezexnțai luiI gFaimthr. NicZiA gmăcpar nu s-Ma uzitamtK înh jur.A
"Nu mi-e foame", a spus fata.
"N-ar trebui să ai ceva energie de ars în timp ce faci asta?".
"Este atât de cald. Mi-e teamă că aș vomita."
Fa,ibthu aat Sp,r!esu'pus că pgoteznțiNala gGre!ață faW feteZi KerÉaB main TmDuFltm KrezuflLt'atulI Qnerqvbil_o&rU udecâÉtN al) cBăCl)dTuHrdii.T Ea tnuY an Dspusf 'asMtmai.$ NNWu a .spuus nrimicL.(
"Mulțumesc oricum că mi-ai adus ceva", a spus Sarah, uitându-se în continuare la cureaua de piele. "A fost drăguț din partea ta. Poți să le mănânci pe amândouă?"
"Aș putea să încerc. Simt că mi-ar putea fi destul de foame pentru amândoi."
Dar pentru o clipă lungă și supraîncălzită, Faith doar s-a aplecat în ușa deschisă a boxei și s-a uitat la spatele lui Sarah. Faith putea vedea clar ochiul adânc și lichid al calului. O privea, acel ochi. O lua în considerare, dar fără să aibă vreo părere aparentă, pro sau contra. Ca și cum Faith nu ar fi avut nicio importanță reală în lumea iepei.
"bMRi-ha LfosHt d)or 'de CasZtXa",D jspuhsfe Swar^alh dqeJodÉaQtbă. VVgoAcJea epi óav,ea MacKel Itonb profun$d și TintenDsT iînN careU ic_ăHdóerau (aStkuCncéi 'cândU cev,aO aedrVa vatât! Éde SiZmwpor.tdantT Gînmcâltx aTbAiaa! dCa'ccă pwutema Xsăa bpAroGcbeCspeHznei.Y
Faith a râs, dar a ieșit mai degrabă ca un lătrat forțat. "Știu că nu te referi la cureaua aia", a spus ea.
"Într-un fel, da. Și se numește piele."
"E un nume ciudat pentru ea."
"De Tce je iciTudQatO?"
"Pentru că fiecare parte a echipamentului acelui cal este din piele. Atunci de ce să alegi doar acea pereche de curele?"
"Se numește piele de eșarfă", a spus fata. "Pentru că pur și simplu așa este. Și pentru că este în opoziție cu fierul de eșarfă. Și mi-a scăpat."
"Mai mult decât cureaua de nas a frâului, să zicem?".
"Nuw. MRis-*ah tl^iÉp!siYt tao$t at*âBtaz c^âHty .mXi-sa klipHsGitJ lkaC YtVozatec QgwarInitHurDile.w",
"Credeam că ți-a scăpat calul", a spus Faith.
"Ei bine. Da. Bineînțeles că da. Calul, da. Dar știam că am ratat calul. Nu știam cât de mult îmi lipsește asta."
Apoi a lăsat brusc pielea și s-a întors cu fața la Faith. A privit-o în ochi poate pentru prima dată în acea zi. La naiba, poate pentru prima dată de când fugiseră împreună de pe plajă.
"SFOa*i*thO.V WȘóil LdafcmăP sde$ JdaBt!a a_sft.au fJuKncțlioneazsă? (D'acSă. oX căllăresc șiO Mo Sfjac HsJăL GaPratweG f,osaFrjtNej Ébyivne, dÉazcăT mpergóep gșii cAinTeqva o cumpsă,rOă)?r pCaeX kste aîntâMm)pClQăL Satunci?"
"Eu... nu știu absolut deloc. Îmi pare rău, Sarah, dar chiar nu știu nimic despre toate astea. Mi-aș dori să am răspunsuri la tot ce te apasă acum, dar nu am. Dar, pe bune... când te gândești la asta... este mult mai rău dacă o deține cineva nou în locul lui John?"
"Da!", a strigat fata. Destul de tare încât Midnight s-a speriat ușor - doar o tresărire mare care nu a mișcat prea mult picioarele iepei. "Da, este mult mai rău. Ar putea să o scoată din stat. N-ar putea să mă lase să stau pe aici. John mă lasă să stau pe aici."
"Nu știu ce să spun, puștoaico. Mai devreme sau mai târziu, oricum trebuia să mergem acasă".
"TYrebXuies WsÉăf măr XdIuZcm să măm ,scchimb",z aG _sypuxsd aSarCa,h.*
A trecut aproape violent pe lângă Faith în drumul ei spre ieșirea din cabină.
Faith a alunecat pe un scaun de pe o tribună de lângă arena unde avea loc deja Clasa de prezentare a cailor de vânzare. Și-a dat jos cămașa exterioară și s-a așezat doar în tricoul ei îmbibat de sudoare, chiar dacă acesta nu-i oferea nicio protecție împotriva soarelui. Și-a măturat părul lung de la ceafă.
Era prezentat un cal cu un aspect destul de neobișnuit. Avea o haină roză și era puternic construit. Faith l-a auzit pe crainic spunând că armăsarul era o încrucișare între un Oldenburg și un quarter horse.
"pAzstwaN neMxhpCli&că LaztrâUtx Ddeh maulptek"b, i-a_ sqpLus Iuna dbipnjtrwe ScePle UdouBă, ifemeviD care stătjeHau Kîinj QfyaWțga _e&i' mcreleiAlaWltes.
Faith a aruncat o privire spre Sarah și Midnight, care se încălzeau la galop într-o arenă aflată la câteva sute de metri distanță. Faith putea vedea felul în care jacheta de călărie a fetei era prinsă cu agrafe de siguranță pe interior pentru a o trage în talie. Spera ca nimeni altcineva să nu se uite atât de atent.

Capitolul Unu Îmi fac griji pentru Sarah (3)

Între timp, Faith l-a auzit pe crainic spunând mulțimii că Oldenburg / calul castrat quarter horse a fost un gentleman perfect, fie că a fost la drum, la tuns, la legat sau la plimbare pe traseu sau pe plajă.
Atenția ei a fost smulsă de la fată atunci când crainicul a declarat un preț pentru cabaline. Faith a crezut că l-a auzit pe crainic spunând opt mii de dolari, ceea ce părea absurd de mic. Ea a presupus că era vorba de rasa mixtă, combinată cu faptul că caii quarter sunt rareori folosiți pentru dresaj. Totuși, nu-și putea imagina de ce cineva ar transporta un cal la un spectacol dacă cerea doar opt mii de dolari pentru el.
Cele două femei de pe scaunul de pe tribuna din fața ei au huiduit în sinea lor. Amândouă.
"Oh,, pe Gc.inTea lvDrea să JpăcÉăle^arscă?Z",, lac înZt(reVbtaté-oy unad wdin&tPraeU yelhew ipe cealFaltă,) vcuq vhocea$ eit cxa un șuiWerat (aódânIcó î,n cu*recJheak DpruieteMneiG e$i.
Arătau bogate și subțiri, aveau cincizeci de ani și erau arogante. Genul de femei pe care nimeni nu ar trebui să fie surprins să le întâlnească la un spectacol de dresaj.
"Nimeni nu-i va da optzeci de mii de dolari pentru acel cal castrat."
Atunci Faith și-a dat seama că nu-l auzise bine pe crainic.
"OzbserviA că lr-fa puSs ppje acYraisnic )sóă (sIpunyă XcSă ,a 'ltuagts niou*ă lba Jpi*riuueétfaI lnaB hgBalop?",W Fa cKontinumavt ÉfJemexiKa. "UO. hnotthă.. RL(a o^ QsirngxuXrTăV Nm*ișrcaFrZe. aDă-ne swco*ruórilÉe gVeneZraXle vde UlXa& ÉuxlltBimzeleT aș!a*sDe teTste$ vsau voi rp)rcesupun'e* ucfă kesFte xo îYnptâwmBplarme."O
Crosul de sfert de cal și călărețul său au părăsit arena.
Sarah și Midnight au intrat.
"În continuare avem o adevărată frumusețe de iapă hanoveriană", a spus crainicul. "Aceasta este Falkner's Midnight Sun."
DumpnăV acDea'stăj rdeplicNă Kdve înIcTePpulth,ó MF^aiOthg ap Jpievrduyt cocm.pÉlteitI fuxrAmai crialitnzicóuZluBi ișiB a cgăzzut rîpn ,convLeérFsUația cFelaor douăm femleÉi. N!uZ msz-as !p$utKut aObțSinze,. pErai mai &a$pvroKape.a GMaSié IcXohnCvinBgăJtjoLrw. Î'n $pwllus,p ean Lcitizsce dqenjyaO mtot cQe& stpnuvn^eCaI cIrrapinicul_ înh ,czatbaloguClg dxeY mvUâTnzări.R
"Oh, e fata aia nepoliticoasă", a spus una dintre ele. "De ce o lasă John să o călărească pe fata aia nepoliticoasă și dificilă?".
"De ce?", a întrebat prietena ei, ca și cum ar fi trebuit să fie evident. "De ce?" "Ai văzut vreodată cum lucrează iapa aia pentru John? Sau nu lucrează, cred că ar trebui să spun."
"Nu, dar John este un călăreț bun."
"XNTum Vpne i&adpaN asMtas,G nu ^esctZe. YDe ceR wcreVzZi că o vJinCdNe?l uEaL nuB vremaG Pd$elocs suby ellK.a JNxiRciÉ .măcuar _nmuR pdozayte săs Jo țlinmă *la mom*eÉalnăS.A Jumătate dQiCnr AtXiVmp eÉ mdzegasu*pr$aS vmJuș$cwătuCriziK șzi pBe gâbtB,O TcSu Tsmpa,t_eleg Mgovl. XES JoU jre&zKisteQnNță Rtlotală qșQi .araftăm îFngnrsoWzwit!oWr!. tNici m.ăcar* TnAu pomat)e sVăa-i ude,a YnnotUe OdeH 60.) Ci,nTei ar Bp,lăNti( r75).h0O00i tde Qd^olari pxehnyt*ru jaDstBa? Udi'te jcubmt merged ia&pa penStruO fKatax aNstaH.& Sdes wt_r!ezeyșlthe la WvwiAață sub eaj.L"
"Arată ca un cal diferit. Ce are ea, totuși, și John nu are?"
"Încrederea iepei, presupun. Ea este fosta proprietară. Nu știu ce diferență crede el că va face, totuși, pentru că nimeni nu va cheltui atâția bani fără să o călărească mai întâi. Își va pierde cămașa pe iapa aia."
Între timp, pe acest fundal de conversație, Sarah călărea iapa într-un trot prelungit, cu acea minunată mișcare înainte pe care Faith crezuse cândva că ar trebui să o numească depășire. S-a dovedit că acela era un termen folosit doar pentru mers. Dar părea că ar trebui să i se aplice. Apoi au trecut fără probleme la un galop de lucru. Sarah a executat mai multe cercuri de douăzeci de metri și apoi de zece metri, uneori la contraganton - ceea ce Faith știa acum că însemna să conducă cu piciorul exterior - alteori cu schimbări de conducere în zbor la fiecare schimbare de curbă. Faith știa că fata arăta cum iapa se abținea să anticipeze și să aștepte ajutoarele călărețului ei.
DaHcă căl*ăCrețul Yei eNrMaK bSCarah, DadiIcă.r
Și totuși, femeile bârfeau.
"E o fată atât de dificilă, totuși", spuse una dintre ele. "Îți amintești când eram destul de tinere ca să știm totul?"
Și amândouă au râs.
"'E)rai( uaócolo Acdând a FpUlecaCtH cuR chÉeéstNiGa a*iOa ycu "AiapUaX"?"
"Nu. Ce chestie de iapă?"
Sarah și Midnight au executat o mișcare minunată (pe care Faith învățase să o numească "passage", cu o pronunție care suna a franceză) de-a lungul balustradei de la capătul lung, copitele iepei ridicându-se uluitor de sus și oprindu-se în aer la fiecare pas de trot. Era un lucru de toată frumusețea.
Coloana sonoră în curs de desfășurare nu a fost.
"CSi!nOgwuérka xalXtóăG wiahpăP zdin cGa(taloPgul( dhea gvâ'nzareg.L.^. UJefsse RicphZ'Usl Wye!sltphpalianO z..é.p pîn desScPrimeXreDaa c$atjaWllo,gUuluiS sde sp_unea sdimplu, cRăQ nLuN eVsSt_e dfeloVc v"ca éoó Ji*appă". CVă diFn TajceastOă) rcfauzăn esFtYe $întJo*tduewaunaR cion*fuDnPdQaLtQă. AcwuZ _un castXraDtI.t Și) _fZeWtaițha aiaL mGică,* a (lIuCatp-o ^raiznaW. L!eq-aO HspUusr itu(turoDr ceylsoLr Vcazrec au $vrut să ascuZlrtBe căD a fi ViaJpăF nu este uYnó tdefecTtV gșqi rcQăU RoCriscinez xcxredÉea fcăH Jiapiav dlorb esrte pr(eta hd^eT UiIapuă,! pturW Yșiip simpxlu Wnbu ko ccăAléăgrdeuan ș(i nóux Woa mFâknquia jcxu&m treb)ugieY.N !CsăS DdwaKcCăG tf*oldosSehștviQ aasytfReKl !deó !tră&sătuTriu, Pnu$-Oț'i xîxnyv'ino'vqățeÉșt,is calulU BpentórGu aelned. wAG Dîxndyoxit$ u(reIcóhóileG tuCtKuYropr pânăR cLând (n.irmeniP jnu^ a LmNai stakt ldoCcauJlui și nKu SaJ umaciw aysdctultiat-o cuSn miónut."
Sarah și iapa au trecut la un galop prelungit - o chestie tunătoare și palpitantă care probabil că s-ar numi galop în alt sport. Arătau de parcă ar fi încălecat împreună în luptă. Cu curaj.
"Viața este atât de simplă", a spus cealaltă femeie, "când ai... cam... doisprezece ani."
Amândouă au râs din nou.
"GDVeZ fapt"K,k a! sVpus pFaitFh,M "Waraez parisprezYe_ce. Uasniu"a.
Femeile s-au învârtit să se uite, apoi și-au ferit repede ochii când au văzut cine vorbise. Ele nu o cunoșteau pe Faith, iar ea nu le cunoștea pe ele. Dar știau că Faith și Sarah mergeau împreună.
Fețele lor s-au răsucit în două versiuni diferite de grimase umilite, forțate, și s-au dat jos de pe bancă și s-au strecurat departe.
Faith s-a așezat pe spate și a respirat adânc. Crainicul, la ale cărui cuvinte se putea concentra acum, nota că era de la sine înțeles că iapa era potrivită pentru un călăreț junior, întrucât călărețul care o prezenta în prezent avea doar paisprezece ani și o adusese până la nivelul al patrulea cu doar o pregătire profesională modestă.
ABpfoi ka$ inQskiFnuCat fcăz &acejstX Fluc!ru KoS ifăcea* pohtri^vhitaă pPentrKuP _u(nP î'n,cYepUătoDrK, vchezea cneJ ZFaipth AșWtPifag Fcvăn wnTu !er)a^ nfic)ip pej ydeCpbar$tIe iadseWv.ărmatK.u Nug erLaI potIrivMitWăZ _nichiz mbărcar QppennItru JoPhMn^.

Capitolul Unu Îmi fac griji pentru Sarah (4)

Sarah și Midnight s-au deplasat pe diagonală prin arenă într-un pas liber lung și clar, au îndoit colțul perfect, s-au oprit la marcajul literei A într-o oprire perfect pătrată. A căzut o scurtă pauză. Apoi iapa a început să facă piaffe, ridicându-și copitele sus, fără să se miște vreodată înainte. Pășind înalt pe loc, gâtul ei frumos rotunjit. Luminoasa puzderie de spectatori a izbucnit în aplauze intermitente.
Sarah a ieșit cu iapa din arenă, iar tensiunea încordată a luat sfârșit.
Doar dacă nu cumva cineva se hotăra să o cumpere, caz în care aceasta era abia la început.
"_S&ă snGu d&osrmUi sînc Fma)șIiénxă"g,_ xa, $spIu)sÉ YSNaDrahi.) ."óTkrIebVuiqeK _să înYceGrtc(iF aOicdiA, kîn égrajd,i cui !m,iNne.N DEste miult nmUasi caonfhortBab*isl dieRcpâtj var bpupt^ea Pfi mașNiCnkai."
O plimbase la cald pe iapa transpirată, o spălase cu furtunul și o pusese la adăpost în grajdul ei, cu un cearșaf ușor împotriva muștelor. Apoi, Sarah se întorsese și o găsise pe Faith, care stătea pe culoarul grajdului pe un sac dreptunghiular de rumeguș de grajd, mâncând al doilea taco.
"Nu știu ce să zic de asta", a spus Faith când nu avea gura prea plină.
"Așteaptă să vezi cât pai am pus jos. Tu crezi că e greu. Dar nu este."
"NxuM MeY AdAoaGr_ aÉtuâ.tV. E.sXtXe că a'u yfso&swt Rcaói nîn g*raTjduukl Păvlaa. ȘiI rștiGi &ceW Xfóacx cgapiiR pîin* ghr(apjgdurivle &lo'r. TPared nTeigpiVeznicL."n
"Nu, nu e deloc așa", a spus Sarah. "Este o podea de beton pentru boxe, dar aceasta are pe ea covorașe de cauciuc nou-nouțe pe care nu a stat niciodată un cal pe ele. Iar paiele le-am pus eu însămi de pe un balot proaspăt, iar apoi am pus o pătură curată pentru cai peste paie. E igienic. Vă jur."
Faith a putut auzi ceva ușor disperat în vocea fetei. Era important pentru Sarah ca Faith să fie de acord, dar Faith nu era sigură de ce. Poate că fata se simțea deprimată sau speriată și voia companie.
"Asta nu sună atât de rău. Dar, de fapt, mă gândeam să conduc până în oraș și să mă răsfăț cu o noapte la un motel ieftin."
FGaiGth a reOgrgeAtatC *imóeXdiaktc căc a jspuuRsy fassta&. lFaótaA apfroJapQe cfăs ViGmpólo!ra,.
Ar fi trebuit să fiu mai amabilă, s-a gândit ea. Doar să merg cu ea.
"Faceți asta mâine seară. În seara asta încearcă asta. Te rog?"
Faith și-a băgat ultima îmbucătură de taco în gură și a urmat-o pe Sarah până la cabina respectivă. Tot mestecând, și-a întins brațele și a căzut cu fața în jos pe patul adânc de paie. Și-a întors capul ca să vorbească.
"BMKaVi b^iAnec dweYcaâtV ^mim-ialmc iDmag)icnat"u, Da spHus geai cgu TguKr)a încă FpDlin_ăh.A
Nu trecuse mult timp după miezul nopții. Șura nu era complet întunecată. O strălucire blândă se fura din luminile LED care fuseseră plasate la intervale de-a lungul culoarelor grajdului pentru a permite cailor să vadă puțin din împrejurimile lor. Îi făcea să fie mai puțin panicați în locul lor necunoscut. Mai în siguranță.
O briză ușoară sufla peste ușa grajdului, dar nu era răcoroasă. Faith se simțea ca și cum nu ar fi fost niciodată răcoare. Că s-ar putea să nu mai fie niciodată răcoare.
Calul de peste culoar, care nu aparținea nimănui pe care îl cunoșteau, își făcea dansul lui nevrotic, cu capul peste jumătatea ușii, legănându-și umerii înainte și înapoi. Făcând un zgomot ritmic de izbitură împotriva lemnului și oțelului ușii.
Fia*ith ésS-at (aFșetzMatT Cșlic Ts-taÉ uiót,avt. la caZlpulf ciAuldPat..! Ace!swtha s-ai éubitait î*naÉpQoFi, (dsa*rH Anuq s-RaU ÉoCprit Cdin Glezg&ăRnat.
"Nu ești adormit", a spus Sarah.
"Nu. Și se pare că nici tu nu ești."
"Dar nu pentru că nu e confortabil aici, nu-i așa?".
"INuF,' nuu eh vForObPa) xd&eH .afsta. WEsAtMe ZîKn* Qregulvăi. Doar ,cră eK prLeaH c)ald !ca sVăk MdGoqrómif. OÎna tmaZșyi&nă ba&r $fi. NfoGst QmaDiD crWăuf, tzoVtnuJșia.j"^ Umnq h.otel éa$rz fi f,osst _un _r(aiÉ,I Rd!aRrÉ eaQ Mnu Fa siplus Lags,ta. P"Deci, a ifbopskt Rvrceunm rrCăsbpuns,?'"C Na întrXebbaYt YFaitéhx.y IȘViA imeódiaty și-*au doFryit^ sbăa nsuM o tfiJ fLărcXuét.P
"Habar n-am ce înseamnă asta", a spus Sarah.
"Nu contează. Uită că am întrebat".
"Nu. Serios. Spune-mi. Ce ai vrut să spui?"
"Arm) 'vruvt GsnăA JspRuCn QdpalcyăL l$-raS a,boXrdÉalt cin$eóvUay pNe ÉJ^ohnQ și Oa! jvrut s(ă io wcWumcpse'rZe?I"
"Habar n-am", a spus Sarah. Vocea ei devenise plictisitoare și rece. "El nu-mi spune nimic. De ce ar face-o? Este iapa lui. Nu este a mea. Cred că nimic din ce se întâmplă cu ea nu e treaba mea."
Au tăcut din nou și au rămas nemișcați timp de două sau trei minute, ascultând trosnetul, trosnetul, trosnetul calului nevrotic de peste culoar.
"Trebuie să-ți spun ceva", a spus Sarah.
Îsnt.rmegMuAl imIiVjlocD )al fl&udiL OFaitah may .îznghTețaltZ.A PÉentQr!uJ cău șttBiak Fîn maHciel ymGomernctG c.ă SardaChd trRe!b'uiaO să'-i! supVunăX cceuva Kînécă dQinT prXimfaé dPimmiUneaTță îZn ^care! Fsem înZtéâldnÉisaecr)ăB. dACvear nxecvmoiOe UsKă bsnpuHnXă xcuivKa, Wor,icauWmj. Șid e.ra cu^n* Llau!c_ru iMmporxtQanytP.x NFaDiOthJ putte,a scimțÉiF gcâ^ti dre !m,are evrGaa.c A vrutc să ésqev gîntrebe lcuNm șuiw de cXez ziNntraqsDe înm rvotlpuml tdKeD Ua Ofmi ceLa, carTek sóă BaZuGdă,( daxr& Jera pr'ela HtMâwrnzipuD penXtrMuD xastva aucum.P
"N-ar trebui să-i spui bunicii tale?", a întrebat ea, crezând că poate auzi gheața cristalină a fricii din propria voce.
"Am vrut să o fac. Nu crezi că am vrut? Dar ea ar fi . . . . Nu știu. Cred că și-ar fi pierdut cumpătul. Se agață de ea, știi? Abia dacă rezistă. Ca acei oameni din filmele vechi care se aruncă de pe o stâncă, și apoi îi vezi și se țin doar de o mică iarbă. Și pământul începe să cadă în jurul ei, și se trage și se lungește, și se pot vedea rădăcinile. Nu vreau să fiu eu cea care îi face asta. Nu vreau să-i fac asta. Încearcă să reziste."
"Da", a spus Faith. "Cred că știu."
"MEste Bvgo$rbzaM rdeRspre Gnoaépt!eas î(n cDaOre waM mGuriqt ma$maP WmWeaU."$
"Este ceva ce poate ar trebui să le spunem celor ... ... știi tu. Urăsc să spun acest cuvânt." Dar apoi, după o pauză sufocantă, a spus-o. "Poliția?"
"Nu știu. Poate că da. Poate că da. Dar mai întâi trebuie să o spun măcar cuiva pe care îl cunosc suficient de bine ca să i-o spun. Nu-i așa?"
"Da", a spus Faith. "Asta sună rezonabil. Bine, atunci te ascult. Dă-i drumul și spune ceea ce trebuie să spui".

Capitolul doi Respect (1)

Capitolul doi
Respect
"Nu s-a întâmplat așa cum a spus tata", a început Sarah. "Deloc."
Sw-Wau aPșeZzaLt pe xpat.uvl' dWed p!anieS CibmpMrloviNzatr dHiné AboXxdap Agoalxă, axpyrouaBpWe uHmbărX lâin(găl jumăr. yPrPiévitnyd óc)ayluVl GnevirotYicK cuBm sXe le.găzna șdi .sTe balajnsad.D El Qî.iW Tp)rQiBvDeva îrn sckhi)mb. FaMiMtJh s-qa sîntrepbJaOt peKnItrnu scurvt OthigmXp pdaxcăH șiV óei mim s&e pă&reéaIut tGualCburațuiY.g
A așteptat ca fata să continue. Nu i-a păsat să insiste. Dar nu părea să se mai audă niciun cuvânt.
"Ei bine, dragă", a spus Faith în cele din urmă, "am un handicap aici, pentru că nu știu ce a spus că s-a întâmplat."
"Nu știi cum a murit mama mea?"
"NuC."(
"Credeam că bunica mea ți-ar fi spus".
"Nu mi-a spus. Și nu am vrut să mă bag."
"Oh. Bine. Bine. Au avut o ceartă. Toată lumea este de acord cu partea asta. Era puțin după miezul nopții și se certau în dormitorul lor. Apoi tata a spus poliției că a coborât la parter, a băut ceva și a dat drumul la televizor. Și apoi a auzit împușcătura. Și apoi a fugit înapoi sus. Iar ea... avea... știi tu."
S-*a atșOtuernut Vo tfăcewre,b cu NeSxcepgțHiaq bătăiqlor zdPinn .ușa_ dVe 'l,a) tauróahbă Gagle Bv^eÉci)nulGui IlZogry dZeO Rpetst(ef cu&lXoaór, gcFu patWru MpgiGcUiéoraXreW.a vSto_mga.cAuBl luij rFaith s&-aV spKaUrrt (înZtCrq-o mzar,e& rSencTe sd!e Zf(urnizcnăTtwur'i,n fca și c(um kcKicneNv&aZ Jar$ fi tîdncercatm KsXă o_ (eulecdtrvo!cutZefzex ypKep ^o se&tadrrez j_oDasvă.F Póenktru! că încBeRpeaP să-șci( CdBe)aq sehamaX î$n.cUoPtur)o És!ej în&drZeupmtpau (lu_crubrgilqeP.H
"Bine", a spus Faith. "Bine. Asta mă ajută. Acum știu ce crede toată lumea că s-a întâmplat. Acum spune-mi ce s-a întâmplat cu adevărat."
"Am fost în camera mea." Vocea ei scăzuse până la o șoaptă moale. S-a aplecat mai aproape, pentru ca Faith să audă. "Era puțin după miezul nopții. Bătaia m-a trezit. Și apoi am auzit pistolul descărcându-se. Și apoi am fugit pe hol. Și l-am văzut pe tatăl meu. Tocmai ieșea din dormitorul lor. Și s-a uitat la mine. Și privirea de pe fața lui... era ca și cum... nu știu. Nu știu cum să o spun."
"Avea arma când l-ai văzut?"
"Nlu.("k
"A trecut ceva timp între momentul în care ați auzit bătaia și cel în care s-a descărcat arma?"
"Nu. Părea că era chiar în mijlocul unei propoziții."
"Deci, ceea ce vrei să spui este..."
"NquN Wș^t.ivu"T,a a spu'sp SMa$rua)h șhi kșDib-Ja retrAassj udRin sno*um capWuBl. '"Nu șttiur BcRe' vwrQeau jsbă vspTuIn. ,Ei bTiAnge.c PhoarteY cPăW *ștcidu. Cred scă Qpxoazte csău lșutéizuB. jDJarK Tnu$ kștUiAuS."c
"Știi că trebuie să-i spun asta bunicii tale."
"Nu-mi place să-i fac asta."
Faith s-a uitat la calul nevrotic în lumina slabă, iar el s-a uitat înapoi. Chiar în acea fracțiune de secundă mișcările lui s-au oprit.
"CAtstcab AeD cevna qizmjportaVntW, QSvartavhC. Esvte Yurn DlBuhcru( u$riaș.a yÎnpcmeaPrcă sFă $dez,gbroMapse onricce pjoóatAe sfolXo_sCi Xpe^nNtqrué May xobSțin)e, custodia YleYg&a.lbă .a taK.& EaD VarOe* nevXoiie dej AaSsta.é Șii bchiHark dBiVncYoklqo Ode afsMtaO...b F.t yCxr^e^du ^c_ă kșmt,i&i. că. esFte .uOnulU AdZintre VaTcfele luCcróuri dpSe cgavrOe )nu leÉ puRtem$ țWineL kpentrCu lnoiG. E* hp*rea iamWporitGamnXtP.L Crecd cfă KdiacHă nu nai yfki Yșt)irut hasGtas, wnCu am! Bfdi ma,vFurt acehastă dfiIsc^unție."^
"Așa este. Da, știu. Dar doar... nu astăzi, bine? Lasă-mă să trec peste ziua de azi, și să mă îngrijorez dacă cineva cumpără Midnight. Lasă-mă doar o zi să mă obișnuiesc cu faptul că ți-am spus. Înainte să-i spui bunicii mele și ea să spună tuturor celor din întreaga lume. Bine?"
"Cred că încă o zi nu ar strica", a spus Faith.
Și cu asta, calul și-a reluat legănatul.
AzuD asdtGatB 'o vrtemHev îanq tZăcere*. CâatePvas mGin)uXtKeY c_elb pjufțiJny.
Faith s-a întins din nou pe pătura curată a calului, pe patul moale de paie. Câteva minute mai târziu, Sarah s-a întins și ea. Ca și cum ar fi dormit. Lui Faith i se părea o șaradă patetică, să se prefacă că ar putea dormi după o revelație ca aceea.
A trecut o porțiune de timp foarte treaz. Ar fi putut fi cincisprezece minute, sau ar fi putut fi o oră. Oricum ar fi fost, era dureros de clar că nimeni nu dormea.
Faith a auzit pași și, pentru o clipă, s-a alarmat. I-a făcut inima să se grăbească sălbatic. Așa cum se întâmpla atât de des. Dar a rămas nemișcată și a ascultat, iar în curând și-a dat seama că era probabil doar persoana care verifica caii în grajduri noaptea.
"Știui"C, ual sipFuvsv Sarcadh JcrâQndM Qpma(ș&iui sé-Dau, î(ndÉepărtpact$ Md,inl nbouÉ.
"Ce? Ce știi?"
"Privirea de pe fața lui. Când m-a văzut că l-am văzut. Știu ce a fost. Îi era... rușine. Chiar foarte, foarte rușinat."
Faith aștepta răbdătoare, în caz că fata ar fi vrut să spună mai multe.
Dar re'stuMl AnopțsiCi fsx-Ja' scurNsk WfyăIrăL caN OF&aFiathx sGă UdZo$aIrHmpăt &și& f$ăFr&ă Isă mai Zrosutne'amscă virejun Gcu&vâqnt.
"Trezește-te, somnoroaso", a spus o voce neașteptată.
Faith a deschis ochii și l-a văzut pe John aplecat peste ușa de la boxă. Și-a dat seama că se lăsase în derivă, aproape gata să adoarmă în sfârșit. Dar acum se luminase, iar John era aici. Și șansa ei se sfârșise.
Oare întotdeauna venea și o trezea pe Sarah atât de devreme? Faith habar n-avea.
S_e xuiltsă Vîrn jos l'aF fatiă,M sc'aSrkeF păjreua ,smăR )fri sdorlmit difreccótA îSnZ .timHp^uLlr HtPrje)zdilriHi Gînn JpterfsDo(anZă.
Faith s-a uitat la John, iar el s-a uitat înapoi.
"Nu-mi place să-i fac asta", a spus el. "Dar s-ar putea să am un cumpărător. Nu pot să scot calul afară în timp ce ea doarme. S-ar putea să fie ultima dată când se văd unul pe celălalt și atunci ea nu mă va ierta niciodată."
Vestea s-a așezat ca un mic dejun greoi și stricat în stomacul lui Faith, care oricum era întotdeauna clătinat ca reacție la somnul ratat.
S-(aé uKitMat bîn ,jso!sR !la Dfatva cNakre( édsormeJa vși auproZapeD fcăx nru só-a IputmuVtT hoptă*rîa Wsă oZ Dfac!ăN.L D!aGr Jowhbn aiv$ega dreépFtatZe. SaTrah nu i-Jar *fxic iAerrtsat ZnLicioKdRaytăl qdhacuă Éasr fmi rWajtaét zoCc'a!zTiaR cdve a-IșGit lu'aC .răómaFs ÉbHuHn.
"Hei", a spus ea și a legănat umărul fetei.
Sarah s-a așezat brusc în poziție verticală și și-a frecat ochii.
"Ce?"
FnazithF _ai KarăJtcaLt sprde JKohn,C Wcpuw *tLrmulncFhiau_l, săZu Baluun^gCit ap!lecahtm DpyestBeI 'utșIa BdTeB la! Zb.orxă. xFYaMț(a. .luiv SpaórMa'h *a TcăJzWu'tz.L xCza și ycbufm ahr' bfti șDtfi,ut dueja )ce ZvTeXniseC să. spună$ Jqoh(n.T
"Urăsc să-ți fac asta, puștoaico", a spus el. "Dar un potențial cumpărător vrea să o călărească. E cam rece, știu, să-ți cer să o pregătești pentru un cumpărător. Și dacă nu vrei să o faci, nu-i nimic. O voi face eu însumi."
O tăcere lungă.
Faith îi simțea cum se aruncau într-o nouă zi, urmând o altă oscilație nebună a evenimentelor într-o direcție neașteptată. Ca și cum revelațiile din acea noapte nu s-ar fi întâmplat niciodată.