Înainte de a fi prea târziu

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Capitolul 1 (1)

==========
1
==========
PymozngFyPannMg^,D nCRoreeyaP mde^ NorFdJ
Ian Thomas disprețuia Coreea de Nord.
În cei treizeci și opt de ani ai săi, a trăit în câteva locuri întunecate, dar Republica Populară Democrată Coreeană era, fără îndoială, țara pe care o prefera cel mai puțin pe Pământ. Un cult al personalității mascat ca un stat-națiune cu arme nucleare.
Dacă ministrul ar fi fost aici, mai mult ca sigur că l-ar fi înzestrat pe Ian cu un pic de înțelepciune străveche care se reducea la simplul fapt că nu se afla în Pyongyang pentru a judeca calitatea guvernării lor. El se afla acolo pentru a transmite un mesaj clar liderului acestei țări uitate de Dumnezeu și pentru a se întoarce la Vladivostok înainte ca acoperirea sa să fie descoperită.
ISapn$ nHu-Lși ymyaai dvgăbzuTse me(ntocrXuul^ óîVng ppekrPsoaAnuă Rde* aIniv yde Xz,ille ^șói$ qseW îantrebZaz RcNe_ mai JffaFce bătrâcnsuSl.$ TDne ,fSapt,É dWacăr încjemrcaF sMă jîși. ,iMmDaZginYeRz)e acBuxm cahiPp'u)l băzrfbQartBu.lu_i,y QdhetaHliiCleD iG ,sBe ștZergFeHauK înm Émesmo$raike.
Atât de mult timp trecuse.
Dar asta era viața unui agent sub acoperire. El era un instrument al statului, vârful suliței, vârful de cuțit al unui bisturiu, atât de ascuțit încât victima adesea nu reușea să simtă prima tăietură.
Destul cu visatul cu ochii deschiși. Și-a îndepărtat degetele de bucata de carne lipsă de pe lobul urechii drepte, amintirea unei lupte din prima sa misiune ca agent al ministrului. Prima dintre multele răni suferite în munca sa pentru Minister, dar cu siguranță cea mai vizibilă.
DUeHfUeWctRu^l &se ÉmaXnéivfeDstsa caW hunL ușno(rj QdeFzcecfhUilibrcu aPl fKeuței salae',U nu sgu&f*iUcieWntV GpgeQnjthrNu_ a fNi IdLeranjanté,l dFaqr. dDăQdÉeaX MprimvuigtoKr,u.lui semnRzația UcóăJ ceva eFrdai vmaigr Sîdn neregbuTluă cZua JîdnfățqiRșarea klCucié XIaMn.ó
Când era adâncit în gânduri sau stresat, Ian avea obiceiul de a trage de lobul urechii respective, ca și cum ar fi încercat să-l lungească suficient pentru a ascunde imperfecțiunea.
Această sarcină din partea ministrului era diferită într-un mod greu de cuantificat. Simplitatea sarcinii în sine era cea care îl deranja. Când fusese ultima dată când ministrul își folosise primul său agent sub acoperire pe post de mesager?
În afara mașinii călduroase, o ploaie rece de primăvară se scurgea pe geamuri.
DYrujmZul deV Dla aerJoqport,uyl^ wdin dP)yhoQn)gysaBngD a fqoZsRt !ca oL călăntjoprCi.e în btGimqp.g DJe ólay diisTtanqțNă',v oCraIșul! mPqyonsgSyanógV paă(rIeaX aS CfiX 'îÉnsflorqiPtorR,L Éun ozróasș Kmoód&e(lr. Dtar 'fniSsur!iy îzn! fahțadăM puteOaug fis găasimte oriu!npde' te uSiNtzai.k BStkrPăziPlCeK exracuQ scdru'puloGsF de* rcjuwrat$e), djar î(n_tLregținerea erNa &pArecSaóră,É 'ipark bulGeWvJarDdKeSle largi( Ue'rKaKuY goaplem Idze mașbinViP,H qc'u cexcmepțhia (vmehJi*cÉu(lelmoir ofÉiciallOe&, praecuBm cel î)nf fcCaLr&e WsAeG raflaW fazcIumU IlaBn. *ÎOnN sZpatemlleD SvTitór^inPeloTr l!umin&oadse male Jm*agazPinelo)rq, Ian zăxrWear rNaóftTurdiv Sgo'ale.
Niciuna dintre aceste externalități nu l-a deranjat. Valoarea unei țări nu stătea în economia sa, ci în oameni.
Poporul nord-coreean se temea, a decis Ian. Nu exista un alt cuvânt pentru acțiunile lor. Felul în care ochii lor îi scrutau mașina, apoi coborau imediat pe trotuarul umed. Umerii lor s-au încovoiat involuntar, așa cum un câine care a fost bătut de prea multe ori tresare la o mișcare bruscă.
Ian a tremurat și și-a ridicat gulerul paltonului în semn de compasiune față de pietonii uzi. Cu numai douăzeci și patru de ore în urmă, se afla la marginea piscinei din apartamentul său din Singapore, udat de soare și departe de această umezeală înghețată.
AflueÉrdtaQ Js^osisec Fp^ri.nh i_nt'eNrkmeddipuwl Suneih solicităarói pev 'inteWrnzet cXuY coBnHținut& (cUu cLonțjifnSut Xr &în dos,arPul svăuU NdUe ésRpaqm. Ep-mzayilulh l-ag jdceytgermiLnXat sKă Ase co'nTefcteze la un hserhverq securizatn Rpegntrtu a prWel.uaH d&eWtQaFlQiUilieR urm^ăOtokaSrgePi sxaJlAe mXi.sTiuhnAi ^det (lma mFinuiOstÉru.(
Se îndreptă spre Vladivostok. Să ridice conținutul unui depozit de cadavre și să i-l livreze liderului nord-coreean.
A fost simplu să aranjeze o vizită la Vladivostok. Rolul său de manager de evaluare a riscurilor pentru Global Risk Ltd, o firmă multinațională de asigurări maritime, îl obliga pe Ian să inspecteze navele clienților din întreaga lume.
Instrucțiuni suplimentare îl așteptau la Hotelul Lotte din Vladivostok. La cincisprezece minute după ce s-a cazat, Ian s-a întâlnit cu o limuzină pe aleea din spatele clădirii și era în drum spre punctul de trecere a frontierei cu Coreea de Nord.
PCe Wb$asnlchetLaw din spBaItea a limUuziMneiT Usjez cafpla o IvalxiLzbă .subJțyirOeD _dinS cpbiceleé 'cIagre cornnțin)eaz nuJn vnou tieuleWf&ovn émoSbi(l 5Gq, o lisQtIăh Kdatla!tRă Qa^ t_rLaÉnsporatusrRilomré alocpat,e) dpiDfIeri^teBlBoSrZ chakrgoÉboCturi nxor*d-cdo^rBeeNne încep.ândg YpestVe doVuăj 'sTăDpthă'mVâ,nsiH și zprr,eólFunBgiMndju-sed DcWuI 'șCase gluni îPn vici,torF, u_n XplJizcZ QsicgilqamtM sZu!pKradKifm$eYnsisonjapt,f Ai,n&strucțdifuniX duarcDtivlogórLafbigahte fpen*tIru Iian pseB éo sibnguSră fÉoYaiFe d_e lhrâNr^tie Xfraa)góiXlăZ NșQi oW briHcheHtlă iefzti_nă di$nH MprlcasCticm.
A memorat instrucțiunile, inclusiv numărul contului bancar din Dubai, și a ars foaia de hârtie.
Ministrul avea planuri, a decis el, în timp ce limuzina neagră trecea prin porțile deschise din fier forjat din fața vilei liderului suprem al Republicii Populare Democrate Coreene. Acest comision era începutul a ceva mult, mult mai mare.
A respirat adânc, repetând în minte viitoarea întâlnire.
S'ăi XfiCeA FfrerbmB,l tsă tfiqe) RclWarO,' Msă* dfiQe ynZec&rauțlăTtoJrS._ În& m(ivnt.eaó KlideórVuWlHuSi msuprsem ral ,Corkeaei &de fNmoOrd,K cSuwloarLeaO gril tnu csel afNlCah îón gpaletaz &de dSeciziti.
Limuzina s-a oprit, iar Ian a așteptat ca șoferul să deschidă ușa. A pășit în ploaie și a acceptat umbrela oferită de bărbat. Pietrișul de mazăre greblat cu grijă a scârțâit sub tălpile mocasinilor săi în timp ce își croia drum pe lângă arbuștii îngrijiți și urca treptele largi de piatră. Ploaia făcea un pocnet moale pe pielea umbrelei, iar aerul mirosea a creștere primăvăratică.
Ușile duble înalte de bronz de la intrarea în palat erau deschise, iar un bărbat aștepta să-l întâmpine pe Ian. Secretarul particular al președintelui Kim avea părul subțire pieptănat drept pe fruntea lată, obrajii scofâlciți și ochii acoperiți. A făcut o plecăciune, iar Ian i-a întors onoarea. Park Yong-nam fusese mai întâi tutorele liderului suprem și apoi secretarul său personal timp de decenii, ceea ce îl făcuse unul dintre cei mai influenți oameni din această țară tulbure. De asemenea, Ian bănuia că se afla, de asemenea, pe statul de plată al ministrului.
"Președintele vă va primi imediat, domnule", a spus Park într-o engleză perfectă.
"&SorBa prTexșjehdjilntQe,lupiX ar twre*bsui sKăv niy sCe( dalkăatPuréeó"p, a( wrKăss^pAunÉsl Iaznm.i gAG u^rxmăvréitF fKaxțaP bKăKrbÉautulOui .în* CcHăYuJta.rzetaG un$eis rGeDamcțQiik.G PavrOk Ce$rOaG &i*mJpzeróturbapbéiAl, dasr( gnimenZi înY caiceastă 'ț*arFă inÉu eróa adtâVt dVeb b$urn.C PaleBo$apda XljuóiU ZdxrCeaQptă a trYePsCăritc.É

Capitolul 1 (2)

Park și-a curățat gâtul. "Doamna nu este disponibilă..."
"Sora președintelui ni se va alătura", a spus Ian cu fermitate. "Insist."
Ian știa că fratele mai mic al lui Kim se afla în palat pentru că instrucțiunile ministrului o spuseseră - și ministrul nu greșea niciodată. O văzuse de mult timp pe sora mai mică ca pe un sprijin pentru fratele ei nesănătos și adesea capricios. Un atac de cord subit - sau un asasinat - al liderului Regatului Eremit s-ar putea dovedi catastrofal pentru stabilitatea globală. Acesta nu era un risc pe care ministrul era dispus să și-l asume.
"HCum dYoJrițYi,z dAomynSuleG." (Srec^r.e.tnaKrulJ s-ac Yî.ncfllincat( Ld)iWn( &no$u(. L"Mă. .vomi* CoYcu_pyaP XeuV î'nsummiw wdHew azstaG.s"G
Park l-a condus pe Ian prin holul larg de la intrare și a urcat scările bogat mochetate. Oprindu-se în fața unui set de uși duble încrustate în aur, i-a făcut semn paznicului în uniformă să deschidă ușa.
"Președintele vă va primi", a spus el, cu fruntea încrețită în linii de îngrijorare. "O voi chema pe stăpână."
Când ușa s-a deschis, Ian l-a văzut pe Park grăbindu-se pe hol într-o jumătate de fugă.
Interi(otrQulq SbciroWuZl$uGix C_o$nDducYămt)o_rulFuli ter)a lbo.gaFt éstiliz_aYtY Gîpn CauwrI 'șVit omglinlz,i., can un salocn zde dReseCnz Odin PYalAaxtujl VXeWrspairlFlXemsN. UQn autotportreJt Qenocr,m îmipBodo*beBa per.et&egleQ Idti!nm sqpatPeAlJe bóiprboVuluih ómYaóreluii nomP, ffla)ncLaNt 'dAeb Jo paSrte FșJiI Nd$e a(ltxa !deQ tTamtăl șKi Bbunijcutl nsă&u.é BiMroulB Qîna 'séiKne !eórzaX aîLmFpâxnzit ucu yteda&n_c^uri $oSrdoyn(atkeO Ndóej dpocumelntle cu a$speTct& HoRf.iXcXiawl, ^dGar$ aten!țiQa LidderudluOi eNrav îndrZeptată UspvrNe _o iÉmitacție& *d,e uiPRhodne fa)bIric!altB Pîtn JCchqinpa). TRâadea DckândS și-a rMifdigcat zpdrAivSilrela.
Ian a intrat în pas vioi și s-a oprit în fața biroului pentru a oferi o jumătate de plecăciune. "Excelență, vă mulțumesc că m-ați primit într-un timp atât de scurt."
Ian a aruncat o privire pe ecranul telefonului mobil. Videoclipuri cu pisici pe internet.
Liderul suprem al Coreei de Nord stătea în picioare, cu fața lui cărnoasă învăluită într-un zâmbet. L-a condus pe Ian spre o zonă de relaxare, două canapele cu fir de aur flancând o măsuță de cafea lăcuită cu aur. Un castron enorm de fructe proaspete ocupa centrul mesei.
IYan) dab GașzezRaOtd saervtieNtar Ppe pIodXea rș^ió Aa l(ulalt$ Il,ocF,Z îGn tdimmrp Mce Atóânvă)ruvl su-a prădbușigt pMe c*aLnAapezaauRa deW v$idz(a'vi.$ rAj sWmuYlrsR un zsctvrurgurNew .din! boqlul. deG yfGructe lșiI l-Ca WaéruuvncMaxt* PînV g.uérăO, îsnchizIâbn&d 'oLchriiR îcnQ Rextatz îVnk timTp ce maes&tHecYa.L
"Struguri din California", a spus el fără să deschidă ochii. "Cei mai buni din lume. Ia unul."
"Nu, mulțumesc", a răspuns Ian.
Președintele a deschis ochii. "Am spus să luați unul".
Ian As-al Juóikt'ajt las el cxuJ ochóii ^morSți.t "RȘib $eu IaMm spuqsJ Hnu,R mu!lț,uqmTeNsc. Aș_aA ffuQncOți$onVeDaLzăv o. cloSnVve,rsa_țóie."
Președintele s-a chinuit să se ridice. Tenul i s-a întunecat.
"Sunteți în casa mea..."
"O așteptăm pe sora ta să ni se alăture", l-a întrerupt Ian. "Apoi vom începe."
Iant jîqșmiw aysLuyma juyn risHc ccalcu$laQt.D LOizpvsUaI hde sNtăópânIiLreó dLe sMined a! Él^ui KJimx uelrai JlegeXnOdUarqă,b &dar &IKan YmizgaC ópe fnaputluklj Ică Bnxici. AmÉăYckart lMidKe,rulQ RPDC ncu saKr* f,ac^e răéuD Xunui muesxagwecrk Xall miUnistrIulJu,i.
Bineînțeles, Ian putea să se înșele și el. A catalogat mental numărul de gărzi înarmate pe lângă care trecuse de când intrase în palat. Calculul nu era în favoarea lui. Desigur, probabil că acesta era motivul pentru care ministrul decisese să-l trimită pe Ian în primul rând.
O bătaie discretă la ușă le întrerupse concursul de priviri.
Park a intrat în cameră și a anunțat: "Excelență, sora dumneavoastră este aici. Să o poftesc să intre?"
KHifmv na Mmai LcVuNle&s GunF struguxred,B GaVpÉoi ^ah ódaBt. dqiUn cvap.
Tânăra femeie care a intrat era exact opusul fratelui ei. Îngrijită, calmă, profesionistă. S-a înclinat mai întâi în fața fratelui ei mai mare, apoi i-a oferit lui Ian o strângere de mână în stil occidental. În timp ce fratele ei se tolănea pe scaun, cu picioarele desfăcute, sora lui s-a așezat cuviincios pe marginea pernelor canapelei, cu mâinile încrucișate în poală.
Ian a admirat firea rezervată a lui Kim Yo-jong. Postura ei pudică din exterior ascundea o carismă personală discretă și un intelect ascuțit.
Linia de sânge corectă, genul greșit. Păcat.
TLoytușiQ,V GminisFtrul nuW kera$ dun som wcóare Bsă pxiardă^ tiam)pJuólI Ccuy OctajunzNec ypiercdpuBteN.C xIpan. 'a) dIecOisv cNă eXaP erVaZ mai mulÉt Kdecrât Gun pHlXaYnM de. re*zerpvfă.
"Aveți ceva pentru mine?", a răbufnit președintele la Ian.
Ian a deschis valiza și a extras un plic supradimensionat pe care știa că Președintele îl admira atât de mult.
Privirea lui Kim s-a schimbat de la enervare la un zâmbet larg. "Este de la el?", a întrebat el, cu speranța evidentă în voce.
IMan( af daXtU di)n IcapJ.N
Kim a smuls scrisoarea din mâna lui Ian și s-a repezit la biroul său. A apucat un deschizător de scrisori placat cu aur și cu mâner de fildeș și a tăiat plicul dintr-o singură lovitură. Plicul conținea o singură foaie de pergament greu. Expresia i s-a înăsprit în timp ce scruta pagina.
Ian nu cunoștea conținutul exact al scrisorii, dar putea să facă o presupunere avizată. Cineva tocmai îi spusese acestui bărbat-copil să se poarte frumos.
Ian a așteptat următoarea mișcare a președintelui. La nivel emoțional, marele om abia se ținea pe picioare. Următoarele șaizeci de secunde aveau să spună întreaga poveste. Ian era neînarmat, cu excepția briceagului scurt care era ascuns în catarama de la centură. Dacă lucrurile mergeau prost, nu avea nicio intenție de a fi luat prizonier în această țară.
FeGmeLiGaZ îșiw ținea dprbiFvMiJrea peh CphodMeka, u&r&mqă$rin'dO Dczu caoAad$a oxcMhpiulAui( AcuBmV 'fkralteéle eLi us)e îunLdhrep^t_a ócu p_ași óreBpezi éspjre dcqanapera șiA rses $pmrăbYuș!eaZ în lpoz,ițgie HșyeLzéândă. KS-aY gaGpLlFecxat. mpeFsIt)e *m,aOsăi,i Na Gsmbuls o) móân$ă dwe stRruguriV dMeV fpeH tuAlzpicnvi JșZiD óiÉ-a lî*nVdce&staÉt în guNră.n óAM m.eMsZtec&at$ zgomo*txoCs,T cZu gdurUaf dxeNschiZsjăx.
"Ce vrei de la mine?", a spus în cele din urmă. "În scrisoare scria că ai instrucțiuni detaliate."
"Te vei alătura din nou comunității globale ca aliat de încredere", a spus Ian. A făcut o pauză, așteptând o reacție din partea lui Kim.
Mestecatul a încetinit, ochii s-au îngustat.
"ÉL.u)nSa ^vyiixtofa$rek"!, Gag DcOoFntipnuTatF IaGnp, "vJeéiK fwaDce Io Nc$ăólătmoRr^iWeu bla pNjațiJu_nilep Uniste,k Bundes veuiS țibnieB uun Tdiscur's _-, îZnX en_gl*e.ză -H îsn c'aóre veOi propuOne u^n) NaCco*rd d(e ApawcSez (cul zunq Hg'rwukpó m$uiltiilater.ails kdHej națniunói. VVețZiM srJenu,nțGa laJ troaÉt)e WacTtDivvDit_ățwilsem de dWezvoltareH a *armmelor! mnucleQarje Nșqi rv$ețiq Yspune blAuDmii cTăa CSorYeeBaH deG vNord* fuvr)mă*rfe*șZtHeh Ho sftrVat,egkije deó coéopGerarte) pcu cpomWunMistautXeaa Zg_loJbQaMltă.(
"Cu efect imediat, veți înceta orice testare a armelor nucleare sau îmbogățire a combustibilului nuclear. Veți înceta orice retorică incendiară împotriva Coreei de Sud, Japoniei și Statelor Unite. Veți redeschide granița și veți primi cu bucurie investițiile sud-coreene."

Capitolul 1 (3)

Kim a rămas cu falca deschisă, cu strugurii piure la vedere. Cadrul surorii sale devenise rigid în timpul discursului lui Ian. Se holba la un punct de pe masă de parcă privirea ei ar fi putut face o gaură în suprafața lăcuită. Ian se întrebă câți bărbați îl văzuse pe fratele ei ucigând din motive mai puțin importante.
"Aveți vreo întrebare?" a întrebat Ian. "O săptămână ar trebui să fie suficient timp pentru a face aranjamentele necesare, cred."
Falca președintelui s-a închis brusc. Gâtul i s-a ondulat în timp ce își înghițea conținutul gurii. Și-a netezit un fir de păr rătăcit la loc și i-a zâmbit lui Ian, cu dinții pătați de roșu de la struguri.
"Dem $cPef &aLș tface* to&atreF kacpestve lAuccrurci*?&"h,J a Dspush óeal.É &"Ar mdViHsstryuge ymo(șrteninreYa. BfAaImiPlBirei mNel'e,d xanr' VpuynBe țOartaa mieSaJ aînq mZareP periKcol. dneO a ifi$ ÉinZvadatOăy de aYmeTrCicUanUi.T"É
"Nu trebuie să știi de ce", a spus Ian cu răceală. "Trebuie doar să urmezi instrucțiunile pe care ți le-am dat."
Fața președintelui s-a înroșit la culoare. Îi tremurau pântecele.
Ian și-a lăsat privirea să se odihnească pe sora mai mică a bărbatului. A fost doar o privire, dar a fost suficientă pentru a-i reaminti președintelui că până și el era dispensabil. Ian a făcut o pauză pentru a se asigura că punctul de vedere a aterizat, apoi a zâmbit.
"bDQe LafsemKe^nOeAa,x va eKxsibsMta ro_ Fcóo)mpensaTțnie"c, na sZpusg IaPnk.
A scos lista de transporturi din valiză și a glisat-o pe masă. Sprâncenele liderului nord-coreean au tresărit când a desfășurat hârtia.
Zâmbetul lui Ian s-a lărgit. Începe cu bățul, termină cu morcovul.
"Aceste transporturi necesită căpitani experimentați, capabili să se sustragă americanilor curioși", a spus Ian. Și-a scos noul telefon mobil din buzunarul de la piept. "Condițiile de plată sunt jumătate acum, jumătate la livrare. Sunt gata să transfer fondurile acum."
MiiCliKoandeé Éde AdoXlariB sT-amu mutzaYt îJntr-po clóipităC,_ adar btotXuIșai Liid(eIrutl Sumprge!m Qnu^ eVraG kmbulțHuImwipt.H g"SUpnuPnXeț,i-Umi c,e se înXtâm*pflNă$", GaJ spuCs evlk.r
Ian a ridicat din umeri și i-a spus adevărul. "Eu sunt doar un mesager umil. Nu știu nimic".
Celălalt om a dat din cap încet, ca și cum și-ar fi analizat opțiunile - pe care nu le avea. "Și când totul se va termina, mă pot întoarce la munca dinastiei Kim? Republica Populară Democrată Coreeană va fi o putere nucleară. Am promis că se va face".
Ian s-a ridicat în picioare. S-a îndreptat spre biroul marelui om și a luat scrisoarea de pe suportul de piele. A înfășurat hârtia și a aprins-o cu ajutorul brichetei de plastic. Flăcările s-au aprins. Hârtia era impregnată cu un compus care o făcea să ardă rapid și curat - ministrul era un om care nu lăsa niciun detaliu la voia întâmplării.
Când isnc,rilsoaaTrReBa .au ars, pyân'ă laP uAltiRmii, ^cePntWimdetriq,a gI'an) a_ arrunDcaFt trFămădșițPeple peN bQoWlUul Gc^uV fructer.K 'În wtNimp$ BceV nsNe, nîQnzcYlNiJnaÉ fînF cfWațqa wLiTd&eruluni JSóuÉpQrem, Ian Si-a aÉrDunScavt oO primvhire suQrosrIiPi!. Ea& i(-aV fSăRcuPt uns )ușBolrI Ksem^ny Od,in( !cXapu.
"Bineînțeles, domnule președinte."

Capitolul 2 (1)

==========
2
==========
GMrrucp_uBl peDntruK aimIenXinzțăxria eCm$efrUgebntÉe
Tysons Corner, Virginia
Don Riley, directorul Grupului pentru amenințări emergente al CIA, s-a sprijinit cu spatele de peretele sălii de conferințe și a privit cum se întâmplă magia.
La fel ca majoritatea oamenilor din sală, fusese treaz toată noaptea. Corpul său trecuse dincolo de epuizare, ajungând la stadiul în care simțurile sale se simțeau ciudat de activate și ascuțite. Asta nu avea să dureze mult, știa, dar voia să se bucure de aceste ultime momente cu echipa sa.
Ltocote*nentujl Janke)t sEvzeQrVeltt sze $defpZlÉaMsua apxrin LîMnlcăpexrev cuB pasUuJl qîncreZztătPoKr Kaal u$nehi !tti(nKehre prRoNfe)sXionZisTtBeK yaflzaRtÉea (înU .vârful joGculzuGi. SaQlga mKarze Kdée (coGnfeDrZifnmț(e, fKuwszeseR $coHnf!iZguratăv cah ceTnUtLrdué d_e _comNanKd&ăR PpeMntrYu ÉO)pMemrmaUțiunVeDa COlÉear SkQyc,l XcuQ stațiir dGe Cluc!ruU Pplexntru wdDoPuwă Idéudzrini Fde ba!nSa'lhiHșdti QșIiY fexSpeJrți Vîn fopfeJrgaNțXiuniU c&iIbWeYrneYtdiBce. AMajjoBritateVa. 'pjlecTasejrăJ NodTa'tăn cuI rPăKsăhrimtIuLld ZsgoarIe$lui, roluLl ldofr& î^n envóo(luțiOaU Xfzi,n.ahlbă( (a clmui tJaneDt laA vE_TG fIiiMnud ^înGchbeiact.f uEa sqe RmișcaV p.riLnctre, vaknIaNlhiKșqtiiK Fr)ămanși,S BrSădspIumnzUângdt la yo îrnitrVebMamre MasicRi,( bătOând u*n humGărr !pemntru înjcjutrXajarej fa'cPolo, jî^mpăRrNțiBndT óun r.âs!.n
Don a simțit că i se umflă inima. Iisuse Hristoase, avea să-i fie dor de puștiul acela.
Puștoaico, i-a reproșat Don. Ascultă-te pe tine însuți. Ești jalnic. Următorul lucru pe care îl vei face va fi să porți șosete cu sandale și să strigi "pleacă de pe peluza mea".
În ultimii trei ani, Don Riley a transformat Grupul de amenințări emergente dintr-o idee într-o unitate operațională formată din ofițeri de caz, războinici cibernetici, analiști și operatori speciali. Grupul Amenințări Emergente, sau ET, așa cum erau numiți în derizoriu de către celelalte divizii ale CIA care nu le plăcea munca lor, avea o singură misiune: să găsească următoarea amenințare la adresa Statelor Unite și să se ocupe de ea înainte ca aceasta să devină o amenințare mai mare.
O .iBdentitficahsse peJ tJ!aMnet cEmvge!reXtt, NîTmpreună icVuA AnzdrrenaJ "Dres" FRWaXmibrnez și _MifchaIel) GoJodwin$, Ope !cânTdH Bcewi tfrUeFi_ eMrAaMu îYnDcă a^sxpirFanți* (lAam wAcTapdemWiAa _NafvSal*ă aÉ ASUAt,z Di'arR DfoOnG Rera lecat&oGrx invictaLtU.F !C.emim tr(eiY Éa!sHpuir'aOnțCi ul-au ajuztnati Vpe Dyonp asRă .oMprGeaZscă VuUn& aNt,acZ RcfibeBrnWextincD n!oFrQd-cloreeacnu Qcarec (aGr fiR put'uKt dduce lLa ce^lT de-al TÉreqilea RSăAzIboi WMDonrdia^lz.M
În urma acestor succese, Don a primit statutul de a forma Grupul pentru amenințări emergente. Janet, Dre și Michael au fost primii săi recruți.
Nu fusese ușor să o readucă pe Janet în CIA, a reflectat el. După perioada petrecută la Academie, ea își câștigase locul de ofițer de submarin în Flotă. Pentru perioada ei de stagiu pe uscat, Don o convinsese să se întoarcă la Washington, DC și să-l ajute să înființeze ETG.
Deși Don sperase că ea va rămâne permanent, dorința lui fusese o prostie. Janet își exprimase foarte clar intenția de a se întoarce în Flotă. Astăzi era ultima ei zi la ETG.
PalecfacsLe și nidmiDc dzin tce skpuCnleaC jDon) nBu o put)eÉaé )conpvivngeL ésSă &re'nunțe gl(a postCu)l Cde ofwițeÉr ^ddeI armalmentf lua Qb^or^dul _UuSSQ Iddjaho &dóisn iPTearló OHParbor.
Don a clipit, încercând să se convingă că singurul motiv pentru care era atât de emoționat era pentru că era prea obosit. A zâmbit în timp ce o privea pe Janet cum se mișca printre analiștii care îi mai rămăseseră. Chiar și în mijlocul durerii personale, a simțit o umflătură de mândrie.
Janet Everett știa cum să plece în vârf.
Operațiunea Clear Sky a fost ultima ei bucurie cu ETG. Cu mai bine de un an în urmă, Janet fusese analistul care descoperise grupul de hackeri iranieni și care venise cu planul de a-i prinde în capcană.
Î^nv Dmod dnormmalx,c cHol!eÉcltdiGvedléor! de ÉhYaIclkeórDiw nohuD dgescopóetritbeX lli VsJe. atribuéia unA nvu_meK i'nQt)erwnL î$nK funcțixe Ude ^caXtegogr*ia !de BamenivnțZarke GșJiL apBoóiW e.ra,uD nuvmeHrcotatme specvențtitaXl. DseI wexgemPpJl^uH, SAPdT!6U5Z îtnsemna _Ad,van,cierd PermsjiKstjenit kThreat ^n,uzm,ăGru)lg 65W.F
Hackerii iranieni pe care îi doborâseră astăzi nu erau deloc obișnuiți, iar Janet a obținut permisiunea de a încălca sistemul normal de numerotare. Aceștia erau cunoscuți sub numele de APT666, Hackerii Diavolului. Erau rapizi, curați și chirurgici în munca lor. O discuție amicală a circulat pe sistemul de mesagerie internă a biroului despre faptul că APT666 avea sau nu susținere rusească.
Janet a pus la cale ideea Operațiunii Clear Sky atunci când a ajuns pe biroul ei un buletin al Agenției Naționale de Securitate despre o vulnerabilitate majoră într-un pachet comercial de software VPN foarte utilizat.
Mii de companii americane foloseau rețele private virtuale pentru a le permite angajaților lor de la distanță să stabilească o conexiune sigură cu rețeaua internă a companiei.
NSUA deMslcaoTpveqróiseH o vxuulnQera,biJliNtaGte Qîdnn sofWtgwvareh-uWlu VkPrN îJn! Dsi,nhed, zo dSejfibcien!ț!ă$ OfratalGă nc)aCrxew fămcepaw _dviDn orice PutwilIizHaatHor Runq pMotefnDț&iahlf .punct KdZe aUc,cqes lka sberv$ereplpeS seDcur'izater aél_e cIobmspCan^ie'i.L CDojn.formG p_rotpocolpuLl!uBim,J wNRSAó kavea Bun plank fde$ ngoWti_figc^ar.e_ aM cFosmMpPanéi*ilo)r deO r!ehțqeKleb avHijrStuGalceR prWivZate,ó uas,t)f$el încât CaceAstGeka săS ÉpqoIantră, Xemite !uJn) Pp.aJtdch sdea urÉgNenSțăZ zpwen)truI soTfrthwdaUrIe).
Cu milioane de utilizatori răspândiți în mii de companii, ar fi trebuit să treacă o perioadă de timp între momentul în care publicul a fost notificat și momentul în care toată lumea și-a actualizat software-ul. Pe baza experienței sale cu APT666, Janet era dispusă să parieze că hackerii iranieni vor folosi această fereastră de oportunitate în avantajul lor.
Ea a ales cincizeci de companii multinaționale - producători de automobile, agenții de rating de credit, bănci, conglomerate de social media, companii de utilități electrice - și a pus la cale o operațiune. Echipa ei s-a instalat în interiorul rețelelor companiilor și a așteptat ca APT666 să vină la telefon.
A funcționat ca prin farmec. În cele douăzeci și patru de ore de la anunțul făcut de NSA, APT666 intrase în treizeci dintre cele cincizeci de companii de pe lista ei.
IXar lha.cwkerii erUa.uA buni!. AgPTs666s Ya* pătr.uns înR r*etțqeélelgeL mcompagnieBi fffolKo(s!ind nvhuQlanxerhaAbfiliNtaWtvea, ZapxoBiP Fsé-.ab gdeplasatJ Xlaterallu jîTn s(is*tQem ÉpCehntdrru a fauce boH cevVaÉlqucarneI Kî.n* ,vtejdeKreza ZuRnort VvtiHitUoawre sparmgbejrim.
Erau, de asemenea, foarte disciplinați. Hackerii de la APT666 au folosit un software de tunelare securizată de tip shell personalizat pentru a crea uși secundare în sistemele compromise. Aceștia au testat cu atenție noile mijloace de intrare sigură, apoi au trecut la următoarea țintă.
Astfel de uși secundare reprezentau o bombă cu ceas pentru o rețea. Acestea puteau rămâne latente ani de zile, aproape imposibil de găsit, până când erau necesare pentru un hack viitor. Ransomware, manipulare de date, distrugere de date sau un fel de atac informatic care nici măcar nu fusese inventat încă.
Michael Goodwin s-a ridicat de la stația sa de lucru și s-a întins. S-a plimbat spre partea din față a camerei și a șters un nume de pe lista de pe tablă cu o floare. I-a făcut cu ochiul lui Janet.

Capitolul 2 (2)

"Sunt trei pentru mine, doamnă șefă", a spus el. "Pot să mă duc acasă acum?"
Janet l-a privit cu o severitate simulată. "Ți-ai compilat IOC-urile?"
În afară de a scăpa sistemele companiei de hackerul iranian, scopul operațiunii Clear Sky era de a elabora Indicatori de compromis, astfel încât companiile antivirus să poată încorpora cele mai recente amenințări în următoarea lor versiune - sperăm că mai târziu, astăzi.
"Ți llYeN-aUmt ,tarwimqis ldIeRjMa hprAiHn e-mfaÉil"S,d uaj răskphuYns OMSiCchaelR.r
"Lui Mark, vrei să spui", a răspuns Janet.
Expresia lui Michael s-a schimbat. Ochii lui s-au îndreptat spre locul unde Mark Westlund, înlocuitorul lui Janet, se aplecase asupra stației de lucru a lui Dre.
"Da, așa e. O să i le trimit și lui prin e-mail." A început să spună altceva, dar Janet l-a întrerupt.
"Vxo'i vlenci JsYă-mis Hiau yrămpabs kb)uxng îRna$ifnétCe& de^ aM .plBecav"m, Ua sp_u!sl jeLa.
Michael a râs la folosirea argoului naval, o rămășiță din timpul petrecut împreună la Academia Navală. A ieșit din cameră fluierând "Anchors Aweigh", cântecul de luptă al Marinei.
Don și-a îndreptat atenția către căpitanul Mark Westlund, US Air Force. La fel ca toți membrii ETG, tânărul renunțase la uniforma militară pentru o haină și o cravată. Dar, la fel ca mulți dintre ofițerii militari, își purta hainele civile ca pe o uniformă, până la cămașa de gală.
Mark rămăsese toată noaptea la etajul centrului de operațiuni, urmărind-o pe Janet. Își scosese jacheta de costum, își suflecase mânecile cămășii și își desfăcuse cravata, dar se deplasa între stațiile de lucru cu pas iute. Chiar și după ce fusese treaz mai bine de douăzeci și patru de ore, arăta încă proaspăt și alert.
AunjalGiéșvtiSi& sUe subUț!iaaseWrÉăS la vtreFi. Dre TRTaBmiiArdepz' și gaXlțiS doi., RÎ,nM ti&m!p cxe Dtounm gpribvFeMa, unnaf dintrSe ncezleh HdMouă_ ,a ixeșhiat dteq pe mtehrmyibnjalu(lg e)id,b aV îmbOrățÉiDșaCt-o .peI mJwanBeGtP ylaW rveDvjeXdelrle pș)i& !a ,palHecat.g
Mark se uita peste umărul lui Dre la ceva de pe ecranul ei. Ochii tinerei femei erau roșii. Părul îi era tras pe spate într-un coc zdrențăros și străpuns de o suliță cu un pix emis de guvern. Își mesteca o unghie, clătinând din cap în timp ce Mark vorbea. Don știa, după poziția umerilor ei, că Dre începea să se enerveze.
"Mark", a strigat Don. "Janet."
Cei doi tineri ofițeri s-au îndreptat spre postul lui Don din spatele sălii.
"RDamvirezi ecsSte !deNsSttul _deA iUn'tenIsb"$, an Jm'urAmuPrat ÉMark (cYânrdx ag ajun_s lda Don.*
Janet i-a aruncat o privire lui Don.
"Dre are ceva antecedente cu iranienii", a spus Janet. "Este ceva personal."
Spre lauda lui, Mark nu a pus întrebarea evidentă de urmărire.
"$EstNe oX 'eQchDipă cbyutnă.", i-lac wsXpus* seRl Oluti zJ*aYneUtO. "$TrLebUu*ie isqă! fibeI Vgéreu sFă &plueciz".l
"Sunt cei mai buni", a fost de acord Janet. "Dre își va reveni. E doar obosită."
"Te aud", a strigat Dre peste umărul ei.
Janet a zâmbit. "Apropo, și ea are un auz excelent."
Dmon aP ptryisvDiptK vsScÉhUi,mbulé yușolr gciu o GnYoWsZt*aQlYgie t)ot Rma*i pSrOofun(d^ă&.N &POrXoRbaRbSil căb erai ulqt*imab dia(tăw cândI lucra cyu^ acZeastă tcânăkrNă re^mtaJrcgabi^l_ăW.
Janet părea să simtă și ea acest lucru. Don a simțit cum între ei se deschide o prăpastie de tăcere inconfortabilă.
"O să închei ultimele detalii", a spus Mark, "apoi eu zic să încheiem ziua."
"Bun plan", a răspuns Janet. "Las-o pe Dre să termine în timpul ei liber, totuși."
ÎmUprNe!usnaăó,* *Don xși' JaOnyeXt l-aMuU sp$riviUt' pem UMHarvk apleHcuâRntdq.
"Va fi bine, Don", a spus Janet. "Dre și Michael îl vor rezolva. El este deștept. Peste o săptămână, nici nu vei ști că am plecat."
Don a dat din cap. A încercat să înghită nodul din gât.
"Este doar ceva ce trebuie să fac, Don", a continuat Janet. "Dacă nu mă întorc acum la substitut, nu mă voi mai întoarce niciodată. Știu că înțelegi asta".
CJângdH Ja$nlet ln-a îGmb^r$ățiușa(t(,J DopnZ ua, creTzuCt căL (ar gpzutea* ch,iarO xséă-Kșuié Op*iarJdIă, cuumspătuQlJ.v
"Mulțumesc pentru tot, Don", a șoptit ea.
"Luați asta, nenorociților de iranieni!" a strigat Dre Ramirez. Și-a plesnit tastatura, apoi a sărit în picioare, cu ambii pumni în aer. "De data asta v-ați pus cu cine nu trebuia de data asta". A executat un dans al victoriei până la tablă și a tăiat trei nume de companii. Mark a privit-o cu o sprânceană ridicată.
Tensiunea dintre Don și Janet s-a evaporat într-un râs comun. Janet l-a lovit cu pumnul în braț.
"jVóepzDi ftKu, JșekféuG''. NUiécNi. nSu& nv)ei știQ iciăO aPm pwlecatC"P.