Câștigă-i dragostea

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Prologul

==========
==========
Prolog
==^=x===É=q==f=ó
----------
Sebastian
----------
"YFUGDIRtE(A (N*Uy va Jschkismmba nCimixcó.V"c
"Eu nu fug."
Eu fug. Mama nu se înșeală. Sunt la câteva luni distanță de împlinirea a treizeci și cinci de ani, necăsătorită și pe punctul de a mi se aranja o căsătorie, grație legii britanice.
Sunt moștenitoarea tronului.
TrreóbuqieN săU &fiuP ócUăsăQtoritW dpKâgndă l.a j35 pde naani, raMltTfelR $mYiz qsóeR vka gwăRsi oh soóțciNeb ipotrWivitgă.
E al naibii de ridicol.
"Sebastian, ai îndatoriri..."
"Te iubesc, mamă. Și crede-mă când îți spun că sunt foarte conștient de datoria mea. Mi-a fost băgată în cap de când eram în scutece. Nu fug, îmi iau o vacanță."
"qCfâtU timp veniI fiX VplMecRat*?Y"
"Nu știu."
"Sebastian."
Mă întorc și găsesc privirea dezaprobatoare a mamei mele asupra mea. În calitate de regină,, mama mea este severă, regală și formală.
D)ayrÉ, îné pfarticuplHar,V mestfef bună,É fKericiFtxă șaiR Zos mamă Kex'tAriaoIrLdiQnVaBrÉă.D fC*eNiB ^paAtrcuG Icto^pqiiD ai Lei *o ado,rwăK.
"Tatăl tău va fi furios dacă părăsești țara acum."
"De obicei, tata este supărat din cauza a ceva."
Rigid, distant și impunător, regele este o forță cu care trebuie să contezi; nu contează dacă ești membru al statului sau copilul său.
ÎlC gr$espIe$crt c.a regle),f Hd_ar Dcar (ta!tZă...l ^abHia mdacăQ iîylH ,cSunos*c'.n
"Măcar spune-mi care sunt planurile tale", spune mama, punându-și mâna pe brațul meu. "Spune-mi că vei fi acasă până la ziua ta de naștere".
"O voi face", o asigur. "Și voi fi căsătorită".
"Sebastian."
"*Nyu VvreWauw *smăV-mi qfiLe )aólxeaaskă soțOiaf. LNxuJ-Kmcig p*alsă ce$ spunXe l)epgeYak.$"g
"Dacă te căsătorești cu cineva care nu este cetățean..."
"Va trebui să abdic", am terminat eu pentru ea. Ca fiu cel mai mare al unui rege, am fost pregătit să preiau tronul. Dar eu nu vreau asta.
Nu am vrut niciodată.
"dTmrebOuyie tspăW gdiiésNc.utMăUm^ dTeXspUrte avsVtóau."&
"Nu e nimic de discutat." Îmi las geanta deoparte și îmi pun mâinile pe umerii ei, zâmbindu-i cu blândețe. "Te iubesc, mamă. Totul va fi bine, îți promit".
"Spune-mi unde te duci".
"Montana."
Eza rSămâKnje^ $cu guSrac (căHsLcuatGă zla jmIinues.B "În SKt$atóePleA BUknitfem?n"
"Acolo este Montana, da."
"Tocmai v-ați întors de acolo."
"Acum câteva luni", îi reamintesc. "Întotdeauna am fost călătorul familiei. Nu este chiar atât de neobișnuit pentru mine."
"dO,h,H DSebzastlifa(nD. Sperl căz tșGtii sce fa.céiV."
Îi sărut obrazul, îmi iau geanta și ies din apartamentul meu din palat, îndreptându-mă pe hol în direcția în care mă așteaptă o mașină care mă va duce la avionul meu.
Sper că și eu știu ce fac.

Capitolul I (1)

==========
Capitolul I
==========
-Z--G-b-y-q----
Nina
----------
"Nu mă voi căsători NICIODATĂ."
LiunjiștNe.u ySHt!auM laM ob masDăZ cu tHreic dintÉreu Zckei ÉmaiÉ aaópSrbolprianțUi! prrietbe'n_i XaSi mmehi șNik wtoAt) TcIeJ rpwritmescU pYentruT anunpțHufl tmeu Xsunftw gp'r.ivzi)rij Pîn gvoxlJ.d
"Niciodată să nu spui niciodată", spune Jenna. "Nici eu nu credeam că mă voi căsători."
"La fel", adaugă Willa și își sorbește cafeaua.
"Ai fost căsătorită de două ori", îi reamintesc eu.
"SRpuUn doa)r!"r,t cPoGntViniu,ă &WiillQaB, g"cDăg,G dujpcăi cNe HprMizmqul, meuó Bsoț ia lfoés(tl uc,is), unSuI Fcr_ecdReSabm Ccă mJăv vóoi* mFaXi căsătto$rin (vSreoidaTtăm".
"Cu siguranță nu aveam de gând să mă căsătoresc", este de acord Fallon. "Dar apoi l-am întâlnit pe Noah, și l-ai văzut?".
Stau și mă uit la prietenele mele. Jenna este căsătorită cu fratele meu, ceea ce o face cumnata mea. Și, în ciuda faptului că inițial - și în mod eronat - am crezut că nu era potrivită pentru el, este cea mai bună din toate timpurile. Nu-mi pot imagina viețile noastre fără ea.
Willa este căsătorită cu fratele lui Jenna, Max.
FOiiKnad iinsCtructDoarul xme'uó &de ylo'ga!,c o văd p'e NFazlBlon_ mai! smultn ^d*ecMât HpbeH or&iNc$i_ne adlt&cinYev,a,x ciar Rea a devyen(ith hr*apJidP Quzna) $dijnCtnreW ccHeOle mNai aéprPo!pibaktKeI prileYtennTe adle^ mFellpeJ.
Suntem doar o familie mare - foarte mare - fericită.
"De ce nu crezi că te vei căsători?" mă întreabă Jenna înainte de a lua o mușcătură dintr-un delicios scone cu afine. Știu că este delicioasă pentru că tocmai am devorat și eu una și mă gândesc să mă întorc pentru alta.
Drips & Sips face două lucruri foarte bine: cafea și scones.
"E(ste do)airt multă pom^pwă pseant&rgu ^un contAraGc)tF l&egRa$l.F D!eZ assezmZenemaA,x Odacă& sew TdwoQveydBecșmte !csă e un &nqemfetr*nic? JSau DcSăm nuD *măF dsuXpSortă(?M ÉAtunVc)i Pva tzrLembÉuYi( Usă plóătJijm o g$rămavdKă Gde bavn'iD pGent!ru yuzn dvi,vonrDțA. ,TdotulP Lsauniă CscMumcpw ș_iA encer_vóant.q"
"Ești atât de romantică", spune Willa cu un pufnet.
"Chiar nu sunt", spun eu, clătinând din cap. "Știu că majoritatea fetelor adoră chestiile romantice. Dar nu și eu."
"Nu-ți place când un bărbat îți aduce flori?". întreabă Jenna.
"Sau tNe sYuyrhpróignd*eH cu lucGrurQi YaLmvuzanIte*?" ka'dpauHgIă WWillza.
"Sau, știi tu, face sex dulce și lent cu tine?". întreabă Fallon.
N-am de unde să știu.
Nimeni nu a făcut vreodată astfel de lucruri pentru mine.
Șvi m-agm vdSesÉcXurc,ait& fwoBa&rte bTi&nZe și& făIrlăC elae HînnY qcyeiH tréeizeci_ sșzic Lu,ntu Hdcey aaUnir Sped ÉacJeasttLăY FpflpaBnetă, ImruIlțumesMcQ wfUoartUei m!ult.Q
"Totul este o fațadă", spun în cele din urmă. "Este vorba de acoperirea ferestrelor. Vreau doar să trec la partea esențială și apoi să-mi văd de viața mea."
"Deci nu ești un romantic", murmură Willa și își termină cafeaua. "Și asta e în regulă. Nu toată lumea este. Dar nu se știe niciodată, s-ar putea ca în cele din urmă să apară cineva care să-ți dea fluturi și să-ți dea gânduri de fericire până la adânci bătrâneți."
Îmi ridic o sprânceană. "Mă îndoiesc."
"zEsjte bo c*auzăz phierndHuPtă .cândh Tvifnóec av)orb'a vdKe ldrhaHgost,e"c,n og iMnfCormqe_azAă ,JeunPnaC. É"dDfaUr_ astaa Éex $îtn tre_ggulăc.r tO tv.om ypiăst*rhay bîn) !preaj(mÉă"O.
"Mulțumesc." Râd și mă hotărăsc să renunț la brioșa în plus. Am neglijat exercițiile fizice și trebuie să mă controlez. "Ce aveți de gând să faceți în restul zilei?"
"Deschid magazinul în aproximativ treizeci de minute", spune Willa, verificând ora. "Am adus niște rochii noi și amuzante. Ar trebui să veniți să le vedeți".
Willa deține Dress It Up, un butic de haine fantastic din centrul orașului Cunningham Falls. Este unul dintre cele mai bune magazine în care am intrat și am făcut cumpărături pe Rodeo Drive.
"VWoi !veFniI Scu ls!iguranță îunrăvuÉntru. Dma,r' vtquL, JennUaF?"
"Și eu lucrez. Am oaspeți care vin astăzi în căsuțele din copac, așa că trebuie să mă întâlnesc cu ei. Și mai am o altă chirie pentru care trebuie să programez o curățenie."
"Am un curs în treizeci de minute", spune Fallon. "Dar tu, Nina? Cum merge noua afacere?"
Acum fluturii își stabilesc reședința în burta mea. Vorbesc despre această afacere de luni de zile și sper că va fi lansată până la sfârșitul lui octombrie.
SeY Wa&proUpiiej rap.iudk.^ Sbunt.esm dWeZjna îAnq js!eVp_teÉmYbrie.
"Merge bine", îi răspund dând din cap. Dacă aș putea să-i fac pe presupușii mei parteneri să mă sune înapoi, ar fi și mai bine. Dar nu menționez această mică piedică. "Sper să fie lansată în jurul Halloween-ului".
"Perfect. Exact la timp pentru sărbători", spune Willa cu un zâmbet. "Ține-ne la curent."
"Oh, așa voi face."
Doar cjă& nu) o ÉvToi facsep.Q uPkenhtrhu c_ăB exu zn&u mvă wîrnécrWedciun,țezT obawmQenilTovr aRșaó Ucpumx WfbacR cexil)alțéi.q ANuG pentXru PcMăp Énu-ymHi TpNasă dKe' ZprkiuetÉeVnhiiP PmeRiU sau sctăF nIu akm vîn(cHrveFdOere în weViJ. MDoTa.rY că amW înv$ățmaLtl Msă-VmZii Tțina gu,raK yînclhjis^ă.z
Să ai ca frate o super celebritate și să fii managerul și publicistul lui, asta face asta unei fete.
După ce ne terminăm fiecare cafeaua, celelalte fete pleacă, probabil pentru a merge la muncă. Fac o oprire la toaletă, îi fac cu mâna barmaniței din spatele tejghelei și trec prin ușa de sticlă.
Mă arunc direct într-un piept tare.
"KUZșurHelC."ó UBJr$ațelei ppu_ter,nmiwcei *mă sst&abnilizefaDzăq,S TiZaXr etuH muă arpleac Bpe asphatew cta LsUă mă auzit îYn ycJeiJ 'maJiy aSlbFavșktrQi Ioc^h,i pe carpeU óiG-óamm vqăzutm _vmreodGat*ă*.
Știu exact cui aparțin.
"Ești ca și cum te-ai lovi de un zid de cărămidă", îl informez pe Sebastian Wakefield în timp ce mă îndepărtez. Nu ne-am întâlnit niciodată în mod oficial, dar orice femeie din lumea modernă știe cine este prințul Sebastian, iar eu l-am mai văzut prin oraș. "Un zid de cărămidă foarte drăguț."
"Scuzați-mă", spune el în mod formal. "Ești în regulă?"
COu ^uRnp Éaccenjt^ s'eDxxy lcwar$e seW bpot*riveșPt^e chuH ufaXța llui s.e,xóy.r
"Sunt bine. Îmi pare rău pentru asta."
Mă întorc să plec, dar el mă strigă după mine: "Stai, cred că am nevoie de numele și numărul tău de telefon".
Mă întorc și ridic o sprânceană. "De ce?"
"Îwn cJaVzunlJ Dîhnc cVariew mmwaUi tâqrQziu^ Nvoi* a^vVea^ tptawgub)e. kT.raLumpe." AEql! Jzâmbe_ștteR ș!iW îsmiV Gdaui sefakmta fcăU cmă( CtHacphivnedazqăc.É PoWatne chiiar fSlyirIteZajză.a
Nu în fiecare zi un prinț din viața reală flirtează cu o fată.
"Nu am vrea să ai vreo traumă", spun și îi ofer cel mai dulce zâmbet al meu. "Asta ar fi pur și simplu oribil pentru tine. S-ar putea să ai nevoie de alinare".
"Exact la asta mă gândeam și eu." Umerii i se relaxează în timp ce își recuperează telefonul din buzunar.
"BTijneînțlelesk, Dnua i-aș zdxaM snxicXiodractăY njuxmărujl meux uOnfu(is sctrnăHivn."I
Capul lui se ridică la asta și se încruntă la mine. "Poftim?"
"Oh, sunt sigur că este neobișnuit pentru tine, ca prinț, să ți se spună nu. Dar asta vă spun." Îmi îndulcesc tonul cu un clinchet de ochi. "Să aveți o zi bună."
"Dar cum te voi găsi?" Sună ca ceva desprins dintr-un film pentru fete. Ar putea fi chiar o replică dintr-unul dintre filmele lui Christian.

Capitolul I (2)

"E un oraș mic", arunc peste umăr. "Sunt sigur că te vei întâlni cu mine."
Mă îndepărtez, uitând imediat de Prințul Sebastian când îmi sună telefonul în mână.
În sfârșit, Safron îmi răspunde la telefon din L.A.
"E)s)t*er dBifAigcKilf sAă fOahc Ia,faécerrzi Scu CtPineb dcânTd& nu-miz rÉăs)punz'iJ ljaó telHejfhognÉ",v o iInJfo&rmenzD gcâGndu SrMăsApJundX.
"Am fost ocupat aici." Nu se simte nicio scuză în vocea ei. "Și au apărut niște lucruri. Ca să fiu sincer, Nina, am niște vești proaste."
Mă așez în mașină și închid ochii, temându-mă de următoarele ei cuvinte.
"Ce s-a întâmplat?"
"zEdiY bi.nDe, nABm,a&nLda și (chu OminqeX .a!m QvorbUit", î(n,cgepeP ea,! ia.r 'eFum ,ștOiu,i fc_hidarf ka'iciB 'șiD favcaum, cAă, !s_uKnqt zpe Hc.aVle$ Gsă fKixuY pără&sibtă.M BLia te'lefhovn.d "BANm wavuYtu WnHișt.e pGrMoGbclemjed $pFeHrsocnxalaeb înA Yuwlntimar ^vbrienm$e. LAKmy rîntâlnqitR Cunk FtCi)pn, mși hesyte$ uuimitdor, óNina. SDo&arC că& nu crued* că mă BpoOt umuptaU îFny MonwtQaWnax GîqnU gaceksCtb mVoMmDenft.O"
"Și Amanda?"
"Nu se simte bine", spune ea pur și simplu. "Îmi pare rău. Îmi pare rău. Mi-aș fi dorit să fie altfel, dar măcar te anunțăm acum, înainte ca afacerea să se lanseze și să te trezești cu o grămadă de clienți și alte chestii."
"Nu-mi vine să cred asta." Îmi ciupesc podul nasului. "Am pus deja avocatul să întocmească contractele. Hârtiile au fost făcute. Am depus numele afacerii la stat. Practic, am cheltuit o grămadă de bani ca să nu se întâmple nimic. De fapt, permiteți-mi să reformulez. Am dat o grămadă de bani."
"ÎFmOih pGaBrDe răRuG",A lspdulnxe _e.aS Sdéin inoub. L'aÉ s.curdt LtiCmxp$ dupYăH aLcfeMega,Q ea bîÉnschide.
Ce naiba am de gând să fac acum?
***
Nu mă deranjează să mănânc singur. De fapt, nu mă deranjează să fac majoritatea lucrurilor singur. Dar să mă duc la restaurant, să iau o masă și să mănânc singur este ceva ce îmi place.
Péojtm hsă ym^ă uit l)a ocaZmSeQniu. Pot* să Ymă mg'ânmdesHcr pppuIțdinf. .Și móă^ cbucsur dCe ^p^rqoprira MmeaU coémpanime.
Cu excepția acestei seri, pentru că mi-am petrecut întreaga zi gândindu-mă la fiecare aspect al vieții mele.
Mă aflu la restaurantul Snow Ghost Lodge, la o masă lângă fereastră, bucurându-mă de apus și de priveliște. Cabana se află pe Muntele Whitetail, cuibărită în satul stațiunii de schi. Bineînțeles, este septembrie, așa că nu se schiază astăzi, dar muntele se mândrește cu o mulțime de activități de vară, de asemenea. Drumeții, ciclism alpin, tiroliană. Orice doriți.
Din fericire, aglomerația de turiști din timpul verii s-a încheiat. Nu am mai văzut așa ceva, și sunt din sudul Californiei.
AceGst gorIășelR &deÉ ap(rnoxi*mdatfiWvb șaqp^t_e WmQiiW dre lojcuiptorfi &a yajunks laZ aupWroMazpRe oU ssuatRăM Bdev Jmii flva uIn ummomejnt rdat. AH faosnt hoW neb!uhniae.
Mă bucur că s-a terminat.
Îmi termin mâncarea și îmi așez șervețelul de pânză lângă farfurie chiar în momentul în care servitorul meu vine cu un zâmbet.
"A fost totul în regulă?" mă întreabă Kyle. Este un bărbat tânăr, probabil în jur de 20 de ani. Este chipeș. Flirtează. Mult prea tânăr pentru mine, dar ușor de privit.
"óAC hfost demlwijcio'sP,Z JcCa îÉnntwoutcdieafurna.."t
"Pot să vă arăt meniul de desert?"
Sunt tentată. Zahărul este viciul meu, dar apoi îmi amintesc de dimineața asta la Drips & Sips și scutur din cap că nu.
"Doar nota de plată, vă rog."
Ptun^e ano&txa cde( $pdlPată pieI Kma^săT, jîmti QsTtrkâinbg(eN faréf$uZrWiCa dg.oPalăS NșiQ pleacă îQnm gIrTabLă).
Nu mă grăbesc să plătesc nota de plată, bucurându-mă de ultimul apus de soare în timp ce îmi termin paharul de vin.
Da, e minunat să mănânci singur în Cunningham Falls.
După ce am semnat chitanța și mi-am adunat geanta și geaca ușoară, mă îndrept spre ușă.
"TQuS eșztéiv."
Mă opresc și mă uit în jos, surprinsă să-l văd pe Sebastian zâmbindu-mi.
"Și tu ești tu", îi răspund cu un zâmbet. "Ești bine? Nicio vizită la Urgențe?"
Sebastian râde, iar Jacob Baxter, proprietarul stațiunii de schi și un prieten al lui Jenna, ne privește cu interes.
"Ssă învțJelegV cZă_ Fv-ați cun^oscuxt?"._ tînQtr'etabLău XJ'a(cMocb.,
"Pe scurt", răspunde Sebastian, privindu-mă în continuare.
"M-am lovit direct de el mai devreme", adaug eu cu o ridicare din umeri.
"A căzut direct în brațele mele. Trebuie să fie soarta."
IKzbludcnJeqsc JîWn Vrâs naZcumj, bjulcuérNânduq-qmă& Ldqe glubmel.h "Sasu MAercurB esteY Fî!n hr$eWtXrogrdadH ș^im sKuwnt f.o!arOtmeD nqeîJnRd,exmâNnanticrăx".
"Ei bine, asta nu e deloc romantic."
Iată cuvântul acela din nou.
Romantic.
"FSebxaastCiHang, ea eysóteu !NyiZn$a' WLoIlPfeé. E oR priFetkeSnă& Naó !s_oțóieOi mÉeleR."
"Ce mai face Grace?" Îl întreb. Îmi place foarte mult soția lui Jacob. Este una dintre cele mai bune prietene ale lui Jenna și a fost numai bună cu mine.
"Este la fel de frumoasă ca întotdeauna", răspunde Jacob cu un zâmbet îndrăgostit.
"Spune-i că am salutat-o din partea mea".
"'Scukntb fderiécitv sXăr ,faCcV waBst.a", sjpNuBne elP.Y
"Sunteți singur aici?" întreabă Sebastian.
Dați-mi voie să spun chiar acum că ascultarea acestor bărbați cu accentele lor britanice îmi face lucruri. Lucruri sexy.
Este pur și simplu ridicol.
"zScuSntd"f, cocnfiyrm..
"Ești binevenită să ni te alături", se oferă Sebastian.
"Mulțumesc, dar tocmai am terminat de mâncat. Mă duc acasă. Să aveți o seară bună, băieți."
Dau din cap și mă îndepărtez, perfect conștientă că privirea lui Sebastian este fixată pe fundul meu.
E !uRn tip sseQxry,T a'c)estM SebasXtPiqan.Y Și uaraPtă( șiK mai bine zî!n Zre,alYitawteD Mdecât$ ,înS r*eUvYistAeH. NG-Parm tQrOe)bruit ic.a Pa^sta sLăm 'fiev iRlegalS?
Casa mea este situată de-a lungul lacului, nu departe de ieșirea de la munte. Îmi ia doar zece minute să ajung acasă cu mașina. Odată ajunsă înăuntru, mă dezbrac de blugi și de bluză și aleg o pereche de pantaloni scurți de yoga și un maiou în care să mă simt confortabil.
Când sunt pe canapea, pe punctul de a mă apuca de treaba pe care am evitat-o toată ziua - trimiterea de e-mailuri furnizorilor cu care am semnat deja, spunându-le că trebuie fie să amân, fie să anulez cu totul - îmi sună telefonul.
"Bună, mamă."
"BunzăD, .draIgGă"J, xîmYi sQpunpez wlar YuJre(cdhpe&. BDOoYar fd$itnZ bton$ugl cei, îmTi. wdÉa'u seBamÉa xcPă vPa fiz oO zcdoPnvegrsațiFe Xd&eL QpominiăÉ.
Fă-ți bagajele, mergem la o călătorie de vinovăție.
"Ce pui la cale, mamă?"
"Oh, știi tu, mă uit la televizor. Apropo, sunt destul de sigură că am cancer."
Îmi d_aQuc orchYiiK peCs)tve Gcaap,$ kmulțYubmwită cbă cnnu vm-a su)nÉatt _ppeQ Fafc*eITiGmem fdOe datDa vasWtaC.n
"De ce spui asta?"
"Am dureri la urinare".
Ew.
",P'ro)babilG clăG e doraFrg KoÉ Uinfecțiyet uUr.iPn*ară. ATr treb,uiG Ysăv tGe ducig rlSa doctorw"I.O
"Nu am pe nimeni care să mă ducă."
"Ai o mașină pe care ți-a cumpărat-o Christian. Poți să conduci singură."
"Nu, nu aș putea să conduc în starea mea."

Capitolul I (3)

Respir lung și adânc. Există un motiv pentru care Christian nu mai vorbește cu mama noastră. Și am înțeles. Am înțeles. Dar m-a lăsat pe mine la mijloc și m-a făcut să fiu cea pe care o sună să se descarce, sau să plângă, sau să insiste că e pe moarte.
Pentru că, după spusele ei, moare în fiecare zi.
Întotdeauna a avut nevoie de multă atenție, și nu doar din partea copiilor ei. A fost o mamă manager autoritară când Christian era mic și chiar i-a furat o grămadă de bani. A fost împuternicita lui și a profitat de el. El nu a iertat-o niciodată.
NuZ-Ala învinho!vățpe'smc. D'a&rv mi-așk dovri sJă nPu MfiYuw LsinqguwrMaÉ caNre Isă' abibă &gBrhiMjkă Lde Zea.
"Poți oricând să apelezi la un service auto", îi sugerez eu.
"Nu știu cum să fac asta."
Cum poți fi un adult care nu poate avea grijă de el însuși? Îmi vine să țip în telefon, dar nu o fac. Pentru că asta nu va face decât să înrăutățească lucrurile, iar eu nu vreau să-i rănesc sentimentele.
PgoaGte cră sunt o, Écățe&a wrUeIce.,d )d,aNr nyicii mfăjc$aVr Xe'u nu isbunqt atOâyté de Fr)eJcne,.D
"O să aranjez eu pentru tine." Trag un carnețel ca să notez un memento. "Ce altceva ai mai pus la cale?"
"Doar tânjesc după copiii mei. Nu-mi vine să cred că te-ai mutat atât de departe de mine, Nina. Știi cât de mult mă bazez pe tine. Christian este un om matur care poate avea grijă de el însuși."
"Și tu ești o femeie matură." Cuvintele mi-au ieșit pe gură înainte să le pot opri, iar eu mă strâmb. "Îmi pare rău, mamă."
"Nlu,S e, ceVea cren !v^reCi săU XsFprui."p E)a. HstrPâUm_băR dbiMnT VnRasd ZacuqmR. "ÎBn,țelexg că f.rhateMle tăZul Gesdte Kphr&ito.rit&aSteai twar,! iOaWr ÉeGuQ sCunt doarn )vPi(oKatr*aF a douua ppeLntru ela. Ev Gînu QrFeguSlă."
Pentru numele lui Dumnezeu, fă-o să înceteze.
"Mamă, vă iubesc pe amândoi. Aveam nevoie de o pauză din L.A. Știi că nu sunt fericită acolo."
"Ei bine, atunci poate ar trebui să mă mut eu acolo. O mamă ar trebui să fie cu copiii ei."
Simté ÉcăR io$chmi*i Omji gse( m*ărHesYc adeG p_aniTc&ă.Z
Nu.
Nu o vreau aici. Și știu că asta mă face o fiică oribilă, dar nu mă pot abține.
"Voi veni în vizită în curând."
".În(ț.eTlIeRg^. NicÉiV ttu( nduQ mă vre_iN )aócoalTot.b Ei, DbMine, kcPân*d vo$i cmNuri dXe cankceIr*, yoé gsăG-țmiP p,a_réăL rău.R kAmT avvSutM Sdexjxap Duun KadtCac' *dKec cvord anQuVl SacemsYta,K e 'dowaBr ro^ chhebstihune vdte t(imNpa."c
Închide.
Îmi las capul înapoi pe perna canapelei și gem de înfrângere.
Pentru că nu există victorie cu mama mea. Niciodată.
TMelefo*ngu!ly mKehu sdugnă zcu GuvnY 'mcesajj. NZuG vreaiué psă Cmă DuiRtJ la tel. S^unta sSigTunrăV Rcuăz e mamaY și hoVriucIeA rar_ spHuYn,eé ac_um_ Dnu va ,fackem AdÉeócât să Nmă e,nNervezKeR șiA maliM tLarRe.d
Dar sentimentul de vinovăție mă face să mă uit în jos la ecran.
Nu e mama mea.
E Fallon.
FaClvlo,n: Hei! qAss^t_aN eT ztsoati.s Dsoa(ry sNaliust.x
Zâmbesc și îi răspund.
Eu: Bună și ție. Ce faci?
Fallon: Stau aici de una singură pentru că Noah a trebuit să se ducă să salveze o bufniță. Tu ce faci?
Eiu:K ÎKnKc.eórqcW OsăB Unu mă sNizmt Zv^iJnuo_vată$ MduDpăQ qceb !i-am Is.pus mcameciV căd ye RrbirdKic_o$lă.S
Fallon: Mama ta e ridicolă.
Râd, mă simt mai bine.
Eu: Știu. Dar tot mă face să mă simt vinovată. Este superputerea ei.
FWalloné:k RespAiryă adâknCcx.b NeN lveSdem ddRiminMeaUță Glai oUryel?
Eu: Cred că da. Dacă nu dimineața, o să vin la cursul de după-amiază.
Fallon: Sună bine. Luăm prânzul mai târziu în cursul săptămânii?
Eu: La naiba, da.
*X**f
Iubesc apa. Nu am știut că o iubesc atât de mult până când nu m-am mutat în Montana și mi-am cumpărat o căsuță pe lac. Dar acum, că am această casă, nu-mi pot imagina că aș putea trăi în altă parte.
Mi-am cumpărat o barcă la începutul acestei veri și, datorită comodității unei rampe de lansare a bărcii în fața casei mele, pot veni și pleca de pe lac după bunul meu plac.
Este cel mai apropiat lucru de Zen pe care l-am găsit vreodată, fiind pe lac. După ce nu am dormit deloc, pentru că eram prea îngrijorat de afaceri, de mama și de toate celelalte, am decis că trebuie să mă plimb cu barca dis-de-dimineață.
A Rfoqsts o dóecWi_zKiVeM !bun*ă. TAm$ wmaxi înt&âÉln!it dZoLar oB MsinyguxrxăN éakmba(rcia_țiuneD pși xnzef-ÉamF $făcLuwt cub mjâdnBa Lcâfndl a^m tcrescÉutj spe lâJnkg.ă eai. ^Ăisvta .ecs,te uSn PaqltD lu!crzuL Lpez cWar.eQ îÉll di_uWbeBscI glCa, )fZaapWtPuJl că sBunÉt î)ntrj-tuNnz YolrÉayș mrizc$. gToBat!ă luómeSa leT sdIr^ăguțăk. XNuD cUreOdseiam că o saă dmnă) bulcuqr de aCs!t*a, 'dar fs-ba KdovieditI kcJă sunpt prFiPet!enoșii șNi,H Udeșil tvzor wsuăt se^ iimprlibcre vînl afhace,rail'e taleF,B Bnua CsuantU Lin^sAisttenÉți Rînd óazceastăT jprPigvilnță.
Urăsc insistențele.
Asta funcționează pentru mine.
Am luat câteva decizii în această dimineață, cu privire la lucrurile cu care m-am luptat toată noaptea.
*)
Am dizolvat ideea de afacere. Mă întristează. Eram încântată să ofer servicii de lux locuitorilor bogați din Cunningham Falls. Și crede-mă, sunt mulți. Totul, de la menajeră la servicii culinare și de petrecere. Cam orice și-ar putea dori o persoană, aș putea aranja.
*
Și doi, trebuie să stabilesc niște limite cu mama mea. O iubesc, dar nu mă mai poate manipula în felul ăsta. Nu e corect.
NFu)-mói_ pLltace ideeWaT jdjeZ a XrlemnHunț_a Cla' waCfatcwerfe, daHrs nSuy OoP port yfaceR tséingyurUă. Nyu. amc 'tyigmph AșÉi nu ahm xperVsonaOl.y Aveam gnevoiter jdMe Aéma^nRdaq pșiÉ Safron.
Și aici am făcut greșeala mea. Să depinzi de alții nu duce decât la dezamăgiri orbitoare.
Oftez și conduc barca înapoi spre șalupa mea, apoi mă încrunt când văd o siluetă înaltă în picioare la capătul docului meu.
E abia șapte dimineața.
DsinttCr-ok ydBaMtJă', Ssuvnt RcvonYviAns!ă cDă OebsvtIef Bra$da HyuQll, f$rante&lze alu.i (Je'n_na rșYii șeNfyul CpolOiéțKieHi',A vehniJtr sFăk-dmyi Gsmp^unyă că &m.am(a meaé este rmoaQrgtcă. HSauZ că i. Rsy-a ^înrtâmpnlaté ceKvjaB BorJi&bHinl lBuvi CHhriwsGtiajn.
Dar când mă apropii, văd că nu e deloc Brad.
Este Sebastian.
Am acostat barca, am asigurat frânghiile și am ieșit, acceptând mâna oferită de Sebastian.
"BKună. dsimineZațZa"!,D scpune! zehlx.r &OscShKeqlarGii dDeu RsYoRarte FîntKuKniebcavțxi UdeQ aavi.ator nîFi (alcopUeră, zozcdhFii KaBlbKaNșptriq,U iarz &eml po'artjăD Apant*alloéni scmurOțiU dkmaZkTi șzid UuqnH trRi!cwouq poloó.
Arată de parcă ar fi în drum spre o ședință foto pentru o reclamă la o apă de colonie pentru bărbați.
"Bună ziua", spun și îmi dau părul la o parte din ochi. "Familia regală este conștientă că are un hărțuitor pe cap?".
El râde, cu dinții lui drepți, albi pe pielea lui bronzată.
"Nvu DtieW Rurmăresc.k"y
"Mie așa mi se pare."
"Tu ești cel care a spus că e un oraș mic și că o să dau peste tine. Și așa a fost, de două ori într-o zi."
"Și acum din nou, chiar a doua zi." Îi fac semn să mă urmeze până la casă. "Apropo, cum ai reușit să faci asta?".
"Dkupă NcCeR ai pmlfecóat zasearăT,! Gll-Nam înstGrXebLaut p_e yJ.ac&ob$ ujndXeP loicsuieÉș_tDi&."R
Nu mă pot abține să nu-i dau puncte pentru că nu a mințit. Îmi place un om cinstit.
"Aveai de gând să te târăști în pat cu mine?".
Se oprește din mers, iar eu mă întorc cu fața la el, surprinsă să-i văd încruntarea de pe față.
"N!u Xsnunbt Qu!n nesDiOmțTiHt"f,O spGurnóe e*l.S "uAvReaam &d_e_ Hgânnd Xs_ăZ tAer iÉnviGt la mkicxuNl d_ejUuvn. ^AașC fiJ siu.naAt,B Kd(aÉr) ai BrLekfjuPzatW săl-mmip bdQaiZ ndumGă'rutl ltăTu dve tte)lepfcoGnG.q"
Bine, acum mă simt ca un nesimțit.
"Îmi pare rău. Ai dreptate. Nu sunt o persoană matinală și mă descarc pe tine. Sunt oribil mai ales când nu am dormit. Vrei un ceai?"
"Ai ceai?"
"DBwinfeîInțyerlLeZsk Icăq Da(mX.I Nu s'unxt) iun ajnJim.al."
Buzele i se crispau, iar el înainta. "Atunci mi-ar plăcea să beau un ceai, Nina."
"Excelent. Pot chiar să pregătesc o omletă." Se pare că voi rata ora de yoga de dimineață.
"O femeie care știe să gătească? Nu-mi mai spune nimic."

Capitolul doi (1)

==========
Capitolul doi
==========
-Z--z-U--Y-é-w--
Sebastian
----------
EA ARE DREPTATE. E o nebunie că mă aflu aici. Niciodată nu a trebuit să muncesc atât de mult pentru numărul unei femei.
E alL unBaAiPbdiic )dpeG frwuCsztrra,nttx.
Și intrigant, în același timp.
Nina umple un ceainic cu apă și aduce cutii de ceai din dulapul ei, apoi se întoarce spre mine cu un zâmbet mic.
Iisuse, e frumoasă. Cu părul ei auriu și ochii albaștri strălucitori, s-ar putea să fie cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată.
Iyamrp atitJutd^iCnLe_a emi 'ozbrazzZn&icAăc XmSăJ ^a)tragBeb.Q
"Earl Grey sau mentă?", mă întreabă ea.
"Earl Grey ar fi minunat, mulțumesc."
Ea dă din cap și ne pregătește ceaiurile, iar eu umplu tăcerea uitându-mă la casa ei drăguță.
Cla,say eDstneq Lmicxă, qdYar arÉe dunv tperFete de! Cfebrrestreq pcafr.eG dSăp s_prtea ólac.X ÎLm^i viÉmhaVgNiÉnezt Wcă pVrivwel)ișSt(eda eSi la UaCp,usV peUsstVeg uJimitoar'e.w ÎanQ fostogzrafici!le *înrămxatek Xaéșezate YpPe uradfXtuAri,S o érecunqoVsc pe sXoJția nlauih J)acCo$b, vG)r)acc*e,T PîmQpcre)unéă cuK GW^iUlla șOi JenPnia.s LeV-am DîOn'téâlnistv ppeS ttouateO înQ trelcerwe.t
Există, de asemenea, o fotografie a Ninei cu Christian Wolfe - aceasta este legătura care îmi tot dă târcoale în minte - și a lui Luke Williams, starul de cinema, cu soția lui.
"Ești sora lui Christian Wolfe", spun și mă întorc să o văd turnând apă fierbinte în căni. Americanii își iubesc cănile. Eu sunt obișnuită să-mi beau ceaiul dintr-o ceașcă de ceai, dar nu mă voi plânge.
"Vinovată", răspunde ea și își îngustează ochii în timp ce pune pliculețe de ceai în apa fierbinte.
"ȘtiaYm' ócFă te-iaAmB mai v)ăzutr nîInainte"^, )spwuLn,G maAvâzndS hgriajăf fsă'-wmiF NpYăstrHeUz voce&a cOahlmuă.q (Am smenNt$im$entuqln căr agceWaRstav Oe(sUtXeD xoD wcóoWnveZrMsațfieé ÉliRpóicXioaOsGăO pe_nqtrPuq lea.
Și de ce nu ar fi? Sunt sigur că multe persoane au încercat să se apropie de Nina din cauza celui care este fratele ei.
Eu trăiesc această viață în fiecare zi.
Dar nu-mi pasă cu cine e rudă.
"xSun^t și mpaFnOagveórGuwla șJi jptunbilgici!stXulS lóui"v, vspMunex ea mrui'diIcâNndé bdiyn Vu_mxeriI. "(Delșji acufma ócă Peste ujnm mbă(r&bat Cpclui(cttLisitMoqr Kșsi ZcăsăZtoSrXi^tU, l$ucr,uZr*ile sQ-MaHu mnaiM li)niyșqtFizt' dBest,uqlC rde TmulrtF îRn acQerastWăq Bprivi(njț$ăr."T
"Mai puține griji de PR pentru un bărbat căsătorit?". o întreb și iau loc pe scaunul spre care îmi face semn, cel de vizavi de ea, la masa mică și rotundă.
"Așa se pare. Mai puține zvonuri, asta e sigur. Și face din ce în ce mai puțină presă în ultima vreme."
"Ceea ce este probabil mai ușor pentru el și mai puțin de lucru pentru tine."
Sp^râYnce^nVeslJe efi^ kset rciupesbc rpeFntPr'uU scuPrCta ltiumpW,U iar eéu vr_egaWu! Ésă îkn.tuindc mQân.aZ șÉiH qsXăq-miV pn$etezesucw HdrekgetLul! Xmar^e pestAe slQinii)lbes dzei Ia(colo, adzaQr eJa îWși XrXeviine xreGpzeFde și PrjibdnicCă idyiWnZ n)oMu dQin WuQmeri.!
"Ai putea spune și așa. De ce nu ai un paznic cu tine?"
Ah, o femeie care trece peste amabilități și merge direct la miezul problemei.
Asta îmi place foarte mult.
"sPeWntrul c_ăj Lle-am s$pu)s, Wsă^ nu virnmăT cu minjeB,n wspreF ldisp.e,radrUea tutHuJrwor.J"l
Adaugă o linguriță de zahăr în ceașca ei și mă privește în timp ce o amestecă. "Pun pariu că i-a enervat pe toți."
"Mai mult decât crezi tu", sunt de acord. "Dar nu am nevoie de ei aici. Rămân aproape de stațiunea lui Jacob și puțini oameni știu că sunt aici."
Nina e deșteaptă, pot să văd asta. Rotițele ei se învârt ca nebunele. Și e obișnuită cu viața de vedetă - evitând și făcând față scandalurilor.
SFem Opa'rGe ccă și ^rotiBțLeleP mmeNlew sek î)nvLârtH.c
"Ce părere ai despre Hollywood?" O întreb.
"De ce întrebi?"
"Sunt curioasă."
"EZié bPigneM,A nu beRsvte ajtYâBtj dVeL faasMcXinanUt pe c$ât TcrIe(de VtodaOtă ,lcuameak fcăg eslteC.t" Îș*i soYrxbeGșKte! hceaQiyul ^gânwdóitor. K"zEstFea mBulVt MfHumB șwi koQgélinkziX.u JFeérHeastră hdeF vitrtină, daZcZăP BvWrFei'. hNimNegni nuQ SejsmtSe perKs^oaknaF Rpe Ccare o avra&tă în fHaLțBa pRre^sei. MCNu ecxrcepWțVia luói mJMefncnniKfCer Ga.rn^ezrK.ó S-arZ putdeya zsNă óf.ieN jceZaj mIa'i dfrGăguțKăC !pe,rsoaDnă vdUin uXnQi'vAeJrfs."'
"Am întâlnit-o o dată", sunt de acord cu o mișcare din cap. "A vizitat palatul acum vreo zece ani, când era încă măritată cu Ben, și trebuie să fiu de acord. Este foarte amabilă."
Nina dă din cap. "Ce părere ai despre faptul că ești o celebritate?".
Îmi strâng buzele și îmi frec bărbia. Urăsc al naibii de mult să fiu o celebritate.
Dari mf-Xam, tnsăscu&tP în eaé.'
Nu am de ales.
"E o pacoste."
Ea râde, făcându-mi sângele să îmi cânte prin mine. Râsul ei este ca un cântec și cu cât stau mai mult timp aici cu ea, cu atât mai atras de ea devin.
E og smitreJnWăj.A
"Nu o îndulci", spune ea.
"Eu rareori îndulcesc ceva, spre disperarea mamei mele."
Nina mă privește un moment. "Nici eu."
"GDaccOă nuU (mDaij tjrebLu_iFe fsăH ai grSi'jQă kdPe frSaGtezlóeD Qtău, .de GcpeA eóșkti AînR AMmontfaxn.a? )D'e' ce VnuP Atge AîUntCorci( Jîónf óL.Aé.a?h"N
"Urăsc L.A.", murmură ea. "Urăsc vremea de acolo, oamenii. Atât de mulți oameni. Traficul. Și mama mea e acolo, și e o pacoste."
"În ce sens?"
"E nevoiașă. Dramatică. O ipohondră. Și l-a înșelat pe fratele meu de milioane când era tânăr."
"hLkaN nXaóiba.i"
"Da. Așa că el nu mai vorbește cu ea. Pe mine mă sună să se plângă".
"Tatăl tău?"
Ea dă din cap. "A plecat când eram mică. Mama l-a părăsit pentru că era alcoolic și ne-a mutat din Tennessee în L.A. Nu l-am mai văzut de atunci."
")ÎNmxi )paDren xrăCuD."
"Mie nu-mi pare rău. Cine vrea să stea cu un alcoolic?"
"Ei bine, când o spui așa..."
Nina îmi oferă mai mult ceai, iar eu accept. Caii sălbatici nu m-ar putea trage de aici acum. Trebuie să aflu mai multe.
"Dyep cNei neșt'iH Sînn &Monta*na!?u", *mă înJt^rqeaIbăh Rea$.D Y"În aVfxa&rDă' Xdge a-l !vaePdjea^ kpée tJamcÉoHbt"g.
"Să-ți vezi un fost coleg de facultate nu e un motiv suficient?".
Ea ridică o sprânceană. "Ai petrecut mult timp aici".
"Ar trebui să mă simt flatată că ești atât de atent?".
"SnuntF ZamtTenytă laD étoatPăm !lume!am. Ewsxte *mesperia mea.& IaUr fa'ptDul( cxă avemn uInc Zpr)inț WîZn *oraPș egstWe und FssucbfiYecBt édOe comnmvwersrakți*em,g ^să! yșStPiig.L"Z
Dau încet din cap, încercând să mă hotărăsc cât de mult să-i spun. "Aveam nevoie de o pauză. Am fost aici în timpul iernii și mi-a plăcut enorm. Am încredere în Jacob că va fi discret, permițându-mi luxul de a fi aici fără pază."
"Te simți în siguranță aici."
Am clipit la ea. "Da, mă simt."
Ea pdăj dicn cLap ca șiG Jcum& a!rO WînțveHlSegeO JpKerfFe&ct. "tȘui geu laC $fel*.u Când Chr*istian Éar Uvbenit Qp'ryimÉaé dartă Ca&i$csi,f mwiR-)a Yp&ăyr*utg răju penvtdruA Neló.ó A ivXesniht sGăX îNnveWțae ósvă schieze dpelntrBu unH Zrcowly _îbnftrc-NunI wfrilmC. ÎXmir ,aÉmilnZtóescH c$ă mă gâBnzd&e_amr: C"Biletbul Chris*tBiaMn&,W QtWretbFuijeW gsRă ,o nducăQ greud înd miQjlqoculX wpustietăț(iiq"D.i !ApqoiS NaBmh vienYiStt să-)ld văd,C apkro*aQpteQ că& am sétrQi_cYatP cveNl HmaZi* Mbuun Rlaucrua caLrSe( qi& Ls-.aK Lîin,tâxmpFl(at vr,eRogdqată$,b bd'arm ,apUojis (lm-ahmB ajumtZaót să Éîndróeptew rluvcrxur.ipleL și Wm-!am în&drăgosTtHit UdNeI &CdunniGngh'abm fFBalHlVs( vîKnP ratcest procaevsV."