Tu ești completarea mea

Chapter One

The body lay in perfect repose on the Victorian fainting couch, looking more like a sleeping beauty than a victim. Detective Sarah Chen had seen enough death in her ten years with the Metropolitan Police's Special Cases Unit to know that natural death never looked this peaceful. Something was very, very wrong.

        'No signs of struggle, no marks on the body, and yet...' She leaned closer, studying the victim's face. Charlotte Mills, aged 28, was found by her roommate this morning, apparently having passed away in her sleep. Her expression was serene, almost blissful, but her eyes - those were what caught Sarah's attention. Behind the closed lids, her eyes were moving rapidly, as if still deep in REM sleep.

        "You see it too, don't you?" The voice came from behind her, rich and cultured with a slight Irish lilt. "She's still dreaming."

        Sarah turned to find a tall man in an impeccably tailored charcoal suit standing in the doorway. He hadn't been there a moment ago, she was certain of it. His dark hair was streaked with silver at the temples, and his eyes were an unusual shade of amber that seemed to shift color in the light.

        "This is a closed crime scene," she said firmly, her hand instinctively moving toward her weapon. "How did you get in here?"

        He smiled, but it didn't reach those strange eyes. "Dr. Marcus Thorne," he said, pulling out a card that somehow both looked official and seemed to shimmer slightly. "I'm a consulting specialist with the Department's new Oneiric Phenomena Division."

        "The what division?" Sarah frowned, taking the card. The moment her fingers touched it, she felt a slight electric tingle, and the letters seemed to rearrange themselves before her eyes.

        "Dreams, Detective Chen. We investigate crimes involving dreams." He moved into the room with fluid grace, his attention fixed on the victim. "And this is the third one this month."

        Sarah's mind raced. There had been two other deaths recently - both young women, both found peacefully dead in their sleep. She'd seen the reports but hadn't made the connection until now. "How do you know about those cases?"

        "Because I've been tracking the killer for quite some time." Thorne knelt beside the body, his eyes now definitely more gold than amber. "He's what we call a Dream Collector - someone who has learned to enter and steal dreams. But this one has developed a taste for more than just dreams. He's taking souls."

        Under normal circumstances, Sarah would have dismissed such talk as nonsense. But there was something about the scene, about the victim's still-moving eyes, about Thorne himself, that made the impossible seem suddenly plausible.

        "If you're tracking him," she said carefully, "why haven't you caught him?"

        Thorne's expression darkened. "Because he only appears in dreams. The physical world is my domain, but his... his is the realm of sleep. To catch him, we need someone who can walk between both worlds." He turned those unsettling eyes on her. "Someone like you."

        "Me?" Sarah almost laughed, but the sound died in her throat as memories she'd long suppressed began to surface. The dreams that felt too real, the nights she'd awakened to find objects moved in her room, the way she sometimes knew things she couldn't possibly know...

        "You've always known you were different, haven't you, Detective?" Thorne's voice was gentle now. "The dreams that come true, the hunches that turn out to be right, the way you can sometimes see how people died just by touching objects they owned..."

        Sarah took an involuntary step back. "How do you know about that?"

        "Because I've been looking for someone like you. A Natural - someone born with the ability to cross the threshold between waking and dreaming." He gestured to the victim. "Charlotte here won't be his last. There will be others, and their souls will remain trapped in an eternal dream unless we stop him."

        Just then, the victim's hand twitched, her fingers moving as if writing something. Sarah moved closer, watching as invisible words were traced in the air. Thorne pulled out what looked like an antique monocle and held it up. Through its lens, golden letters shimmered in the air where Charlotte's fingers moved.

        "Help me," Thorne read aloud. "He's coming for the others."

        Sarah felt a chill run down her spine. She looked at the victim's peaceful face, at those restlessly moving eyes, and made a decision that would change her life forever.

        "Tell me what I need to do."

        Thorne's smile was grim. "First, you need to learn to control your abilities. Then..." he held up the monocle, through which Sarah could now see strange symbols glowing all around the room, "you need to learn to hunt in dreams."

        Outside the Victorian townhouse, storm clouds gathered, and Sarah Chen, homicide detective and newly discovered dream walker, took her first step into a world where nightmares were real, and death was just another kind of sleep.

Chapter Two

The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.

        "The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."

        The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.

        "Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.

        "Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."

        The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.

        "Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."

        Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.

        "Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."

        "What was that?" Sarah's heart was racing.

        "A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."

        "And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.

        "He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."

        Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.

        "He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."

        The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.

        "Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."

        Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.

        "He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."

        As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.

        Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."

        "What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"

        Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.

        "He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"

        Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"

        "If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."

        As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.

        The hunt was about to begin.

Chapter Two

The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.

        "The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."

        The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.

        "Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.

        "Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."

        The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.

        "Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."

        Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.

        "Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."

        "What was that?" Sarah's heart was racing.

        "A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."

        "And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.

        "He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."

        Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.

        "He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."

        The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.

        "Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."

        Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.

        "He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."

        As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.

        Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."

        "What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"

        Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.

        "He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"

        Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"

        "If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."

        As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.

        The hunt was about to begin.

Chapter Three

They arrived at St. Bartholomew's Hospital just as the emergency lights began to flash. Sarah followed Thorne through corridors that seemed to blur at the edges of her vision, her new badge somehow clearing their path without ever being shown.

        "Room 307," Thorne said, his voice tight with urgency. "Young male, admitted for minor surgery, slipped into an unusual coma during recovery."

        The patient, David Parker, age 23, lay perfectly still on his hospital bed, his eyes moving rapidly beneath closed lids. Just like Charlotte Mills. But this time, something was different - the air around him rippled like heat waves over hot asphalt.

        "He's still in the process of taking him," Thorne said, pulling out what looked like an antique pocket watch. "We can follow if we're quick. Are you ready for your first dream dive?"

        Sarah's heart pounded. "What do I need to do?"

        "Take my hand. Focus on the patient. Let your consciousness slip between the moments of reality." Thorne's eyes began to glow that strange amber color. "And whatever you see in there, remember - dream logic is real logic in that world."

        Sarah grasped Thorne's hand and looked at David Parker. The world tilted, twisted, and suddenly...

        They were standing in a hospital corridor that wasn't quite right. The walls breathed slowly, the floor was made of flowing water that somehow supported their weight, and the ceiling was a swirling mass of constellation maps.

        "His dreamscape," Thorne explained, his voice echoing strangely. "Every dreamer creates their own reality. Look."

        Down the impossible corridor, a figure in a doctor's coat was leading David Parker by the hand. But the 'doctor' was wrong - his shadow moved independently, reaching out with grasping tendrils towards other dreams that floated past like soap bubbles.

        "The Dream Collector," Sarah whispered.

        As if hearing his name, the figure turned. Sarah's breath caught. His face was a beautiful mask of shifting features, never settling on one form, but his eyes... his eyes were endless pits of swirling dreams.

        "Ah, the new dreamer," his voice was like silk over broken glass. "And my old friend Marcus. Still trying to police the dream worlds?"

        Thorne stepped forward, and Sarah noticed his appearance had changed in the dream. His suit was now made of living shadows, and wings of dark light stretched from his shoulders. "Let him go, Collector. You've taken enough souls."

        The Collector laughed, the sound causing the hospital walls to crack, leaking golden dream-light. "Taken? Oh, Marcus, you still don't understand. They give themselves to me. Show her, David."

        The young man turned, and Sarah saw his eyes were glassy with bliss. "It's beautiful here," he said dreamily. "All my pain is gone. All my fears. He takes them all away."

        "By taking everything you are," Sarah found herself saying. She took a step forward, instinctively reaching for her police badge. In the dream, it transformed into a shield of pure light. "David, this isn't real healing. It's theft."

        The Collector's face rippled with anger. "You dare interrupt my collection?" The corridor began to twist, reality bending around them. "Let me show you what happens to those who interfere with my work."

        Suddenly, the floor beneath Sarah liquefied completely. She started to sink, but instead of water, she was drowning in dreams - thousands of them, each containing a fragment of someone's stolen soul. She saw Charlotte Mills dancing endlessly in a ballroom of mirrors, saw other victims trapped in perfect moments that had become eternal prisons.

        "Sarah!" Thorne's voice cut through the chaos. "Remember - dream logic! Make your own rules!"

        Dream logic. Sarah closed her eyes, focusing on her years of police work, of protecting people, of solving puzzles. When she opened them, her badge-shield had transformed into a sword of pure thought.

        With a cry, she slashed through the dream-flood. Reality reasserted itself - or at least, this dream's version of reality. She stood on solid ground again, facing the Collector.

        "Impressive," he purred, but she sensed uncertainty in his voice. "You're stronger than the usual dreamers Marcus recruits. Perhaps we could make a deal..."

        "No deals," Sarah said firmly. She could feel her power growing, reshaping the dream around them. "David, look at what he really is. Look with your heart, not your fears."

        For a moment, David's eyes cleared. The Collector's beautiful mask slipped, revealing something ancient and hungry beneath. David screamed, pulling away from the creature's grasp.

        The Collector snarled, his form shifting into something monstrous. "If I can't have him willingly..." Shadows exploded from his body, reaching for David.

        What happened next seemed to unfold in slow motion. Thorne spread his dark wings, shielding David. Sarah's sword of thought became a net of light, trapping some of the shadows. But the Collector himself simply... stepped sideways, vanishing into a door that appeared in the air.

        "Sweet dreams, detectives," his voice lingered behind. "We'll meet again soon. After all, Sarah, your dreams are particularly... appetizing."

        The dreamscape began to dissolve. Sarah felt Thorne grab her arm, pulling her back through layers of reality. Then...

        They were standing in the hospital room again. David Parker was awake, gasping, but alive and whole. A nurse was rushing in, responding to his sudden revival.

        "We saved one," Thorne said quietly. "But he'll be angry now. And he'll come for you."

        Sarah touched her badge, still feeling echoes of its dream-power. "Good," she said grimly. "Because I have some questions for him about Charlotte Mills. And about what you really are, Marcus Thorne."

        Thorne's expression was unreadable. "All in time, Detective. For now, you need to rest. Tomorrow, your real training begins."

        As they left the hospital, Sarah could have sworn she saw her shadow move independently, reaching for dreams that floated just beyond the edge of sight. The world would never look quite the same again.

Chapter Four

Sarah's apartment looked different when she returned that night. The shadows seemed deeper, more alive, and ordinary objects cast reflections that didn't quite match reality. The dreamcatcher Thorne had given her pulsed softly in her pocket, responding to the changed way she now saw the world.

        She was exhausted but afraid to sleep. The Collector's words echoed in her mind: 'Your dreams are particularly appetizing.' Instead, she spread her case files across the coffee table - photographs of Charlotte Mills, the other victims, and now David Parker's medical records.

        A soft chime from her badge interrupted her concentration. The metal had grown warm, and when she touched it, words appeared in that strange shifting script: 'Archive. Now. Emergency.'

        The museum was different at night. Sarah's new badge led her through doors that hadn't existed during her first visit, down stairs that seemed to descend far deeper than the building's foundation should allow. She found Thorne in a circular room she hadn't seen before, surrounded by floating screens of light that showed various dreamscapes.

        "We have a problem," he said without preamble. "The Collector's attack pattern has changed. Look."

        The screens shifted, showing a map of the city overlaid with points of light. "Each light is a dreamer," Thorne explained. "The blue ones are normal dreams. The red..." He gestured, and several dots pulsed an angry crimson. "Those are nightmares being actively shaped by outside forces."

        "He's attacking multiple targets at once?"

        "No." Thorne's expression was grim. "He's leaving traps. Dream-snares. Anyone who falls asleep in these areas risks being pulled into a constructed nightmare. He's trying to overwhelm our ability to respond."

        Sarah studied the pattern of red dots. "They're forming a shape... a symbol?"

        "A summoning circle." A new voice joined them. Sarah turned to see an elderly woman emerging from what appeared to be a door made of starlight. Her eyes were milk-white, but she moved with absolute certainty.

        "Sarah, meet Dr. Eleanor Price, the Archive's keeper," Thorne said. "And yes, she's blind in the waking world, but in dreams..."

        "I see everything," Eleanor finished. Her unseeing eyes fixed on Sarah with uncomfortable accuracy. "Including what our friend the Collector is truly planning. He's not just taking souls anymore. He's building toward something larger."

        She gestured, and the room transformed around them. They were suddenly standing in what looked like a vast library, but the books were made of dreams, their pages flowing like liquid memory.

        "Every dream ever archived is stored here," Eleanor explained. "Including the oldest nightmares of humanity. The Collector isn't just a thief - he's trying to wake something that should stay sleeping. Something we locked away centuries ago."

        She pulled a book from the shelf, and its pages burst open, projecting a scene of ancient horror - a time when the boundary between dreams and reality was thinner, when nightmares could walk in daylight.

        "The Last Nightmare," Thorne said softly. "We thought it was safely contained, but if he completes that summoning circle..."

        A sudden tremor ran through the Archive. One of the red dots on the map had grown larger, pulsing violently.

        "He's starting," Eleanor's voice was urgent. "Sarah, you need to see something before you face this." She pressed her fingers to Sarah's forehead, and suddenly...

        She was in a memory. A younger Thorne stood with a woman who looked remarkably like Sarah herself, facing down a shadow that threatened to devour the world. The woman - another dream detective? - sacrificed herself to help seal away the nightmare.

        "Your mother," Eleanor's voice echoed in her mind. "She was one of us. Her sacrifice helped lock away the Last Nightmare, but the Collector has never stopped trying to free it. And now he's found you - her daughter, with her power."

        The vision ended abruptly as another tremor shook the Archive. More red dots were pulsing on the map.

        "Why didn't you tell me?" Sarah demanded, turning to Thorne.

        "Because I promised her I'd keep you away from this life," he replied, pain evident in his voice. "But now the Collector knows who you are, and we're running out of time."

        "The summoning circle will be complete at the next new moon," Eleanor added. "Three days from now. If the Last Nightmare wakes..."

        "Then we stop him before that happens," Sarah said firmly, though her mind was reeling from the revelations. "How do we break these dream-snares?"

        "It's dangerous," Thorne warned. "Each one is a trap designed specifically for dream walkers. If you're caught..."

        "Then you'll just have to watch my back," Sarah said. She touched her badge, feeling its power respond. "Where do we start?"

        Eleanor smiled, her blind eyes somehow twinkling. "First, you need to understand what you truly inherited from your mother. It's time you learned about the true history of the dream walkers - and why the Collector fears your bloodline above all others."

        As if in response to Eleanor's words, the books around them began to glow, their pages rustling with the weight of secrets about to be revealed. In the map above, the red dots pulsed like a countdown to catastrophe, and Sarah realized she had less than three days to master powers she never knew she had.

        The true game was about to begin.

==========
Prolog
==========
AmmJ ie(șxitg Yîdn fFuqgBăU d&inj xamparytammPe)nét zșiW amN cXobdorâtO Mpe hoFl*. APere^te_l_e deG xfCerIesKtjre dinQ Sstmâtnwgap Vmóeua rdBăde^a' sprue fpSigsBcsitnăy șIi( ccuÉrtemaé )de^ gdóianfcRoloT.R
O furtună se întețea. Rafalele de vânt care băteau prin copaci. Îi făcea să se agite, să tremure și să urle sub luna care ardea printr-o spărtură subțire în nori.
Inima mi-a bătut cu putere când l-am văzut pe bărbatul care era o umbră sub ea, cu umerii ridicați în timp ce traversa curtea spre căsuța lui.
Dacă avea măcar una.
Om(ul La p.iqercdLutZ.
Un rătăcitor care răbufnea în timp ce căuta prin Pământ unde se potrivea.
Am vrut să-i fac un loc. Să-i arăt cum e să aparții. Să fie prețuit și iubit, așa cum mi-a arătat el fără să ceară nimic în schimb.
Am dat buzna pe ușă, lovită de o rafală de vânt.
OQ Vfsurie fQezrToce' caIrje ,a NbJătu,t $înt aiear.
"Și dacă nu vreau să pleci?" Am strigat deasupra ei. "Dacă vreau să rămâi, chiar aici, cu mine?"
În depărtare, el a încremenit, ca și cum ar fi fost tras în țeapă de rugă. Înțepenit pe loc.
Încet, s-a întors. Ploaia a început să plouă din cer.
"(Îgți NtotI spWun că GnJu gmGă _vXreiM.l Că^ nu gaSiK NniJcció fcetaO mWain Qmi*că lideNe dzeWsTpHrCe* c(em-m.iG Bce!ri."
N-am știut.
Nu aveam nici cea mai mică idee despre ce avea să-mi facă.
Dacă o să mă iubească sau dacă o să mă distrugă.
PoiaWte& cuă ratrh ,fi tJrJebufit sLă măl UîQntxorsc vcuv spateleó cyhciOar aBtBuCn,cvi.Q
Să țin cont de avertismentul care i-a străfulgerat chipul superb.
Dar am ieșit în ploaie.
Și mi-am asumat riscul...

Unu
==========
Mia
==U===l=j====
"Ești bine?" a întrebat Lyrik suficient de tare pentru ca eu să aud peste vacarmul muzicii live care răsuna în aer. Un zgomot de voci și râsete se amestecau cu acesta, paharele clinchetau în timp ce sunetele petrecerii extravagante se purtau în jurul nostru.
Fratele meu mai mare mă trăsese într-un hol pustiu, unde eram ascunși de ochii celorlalți invitați care se revărsau peste conacul său, bărbatul ținându-se strâns de cotul meu în timp ce îmi cerceta fața.
Am avut senzația că era îngrijorat că era singurul mod în care mă putea împiedica să plutesc.
"VLyQrixks, ésguDnft binMe.F" Câ!tt Adwe bivnreV pDutGexam gsMă Ffui,uk cCuT $iCnJimak wmeaz uyn cxibocanV pnexumayticX îRn pMieSpt..
Nervi zdruncinați.
Respirația sacadată și superficială, expunând tot ceea ce voiam să țin ascuns de fratele meu.
Știi, minciuna directă pe care o spuneam.
DayrW,A uknpeAo'rri,t ai le slpSucne erau sainguAra modalistWate de a, ItrMecKe ppesxtwel.
Lyrik s-a prins. Mă așteptam la altceva? Întotdeauna m-a citit mai bine decât oricine.
Ochii întunecați s-au aprins în timp ce mă privea de sus. "Prostii."
"Nu știu ce vrei să spun. Că m-am speriat? Că am exagerat? Sau că am fost cu adevărat speriată?"
Toastex GcGel&eg dLe maii sYusL.
Nu știam cum să rezolv problema decât să mă închid într-o cameră pentru totdeauna și să nu mai ies niciodată.
Lyrik ar fi crezut, probabil, că e o idee fantastică.
"Sincer, dacă ar fi fost alegerea mea, nu te-aș fi scăpat din ochi."
Uuna Pamóe*stec îUnÉtyre wakfecțKiu,nei șPi ,neîyncdred^e.rIe a mrHăsAunat lîAn WpViLepétul Xme)uU.Q
Și eu îl cunoșteam. Îl cunoșteam pe dinăuntru și pe dinafară și înapoi. Și asta însemna că știam că suferea aproape la fel de tare ca mine.
Îngrijorat.
Tânjea după o modalitate de a o îndepărta, de a o face mai bună și își dădea seama că nu conta câtă faimă îi venise în cale sau câte zerouri avea în conturile bancare, nu avea nicio putere asupra acestui lucru.
Cue*eBa ceD e$rZa tfNăBcutt eraj de.j*a, !fIăcóutb.&
Îngropat la doi metri sub pământ.
"Asta e ridicol și imposibil și iar ești autoritar", am încercat să raționez, să îl calmez. Eram copleșită de destulă anxietate pentru amândoi.
"O să-ți arăt eu ridicol", a avertizat el, aruncând o privire în jur de parcă monstrul s-ar fi făcut brusc remarcat în mijlocul uneia dintre cele mai mari gale ale anului. "Ți-am spus cât de departe aș merge, Mia. Nu glumeam."
"ȘiV șAti(iU Gcă^ nnuD țQi-UașL cemre, Ua)stQa nqirciyoUd'atMăv. zAst,a nuq este reisp!onsbabLilnitaétHeaj tag. OAi( Oftăcauwti d(egja dqeVstyuOlwe."T
Lyrik s-a încruntat.
Am înjurat, bărbatul nu părea nimic mai puțin decât un demon în umbra sălii private, înălțându-se deasupra mea în timp ce eu încercam să rămân în picioare și să nu cedez din cauza atingerii accidentale a mâinii unui străin.
În ultima vreme, eu și mulțimea nu mai fusesem prieteni.
POrWobl$emaj be!ra* că_ gaA fzi sinNgKuCrăR erap ș^i Vmavi răTu.q
"Cine a fost? Doar arată-mi-l cu degetul, și a ieșit în fund. Fără întrebări. N-o să tolerez să se întâmple așa ceva sub acoperișul meu. Ticălosul ar trebui să știe mai bine."
"Nu e necesar, Lyrik." Mi-a tremurat capul în timp ce mă adunam. "M-a luat prins cu garda jos, asta-i tot. Nici măcar nu a vrut să mă atingă. Îmi pare rău că te-am făcut să te îngrijorezi."
Pur și simplu, ceva din ochii sordizi ai străinului mă trimisese cu gândul la ceea ce se întâmplase la galeria mea cu trei săptămâni în urmă. Ceva care mă făcuse să fug din cameră, la un pas de a suferi un atac de panică în toată regula.
Od rolăr de NiXm.aMgivniO îRnXtruanegciate LșiB fcrude calr(ep nmrăF lUovAeauM.
Cadru după cadru.
În acea secundă, singurul lucru pe care mintea mea îl putea procesa era amintirea răului care strălucea de sub masca aceea.
Lyrik s-a uitat la mine cu o îngrijorare frățească.
NumFazi. ipăbr SnAe*gru lșdiX ocrhi yșWiI mqali unaegriu..
"Să nu îndrăznești să-ți ceri scuze, Mia. Nu ai de ce să-ți pară rău pentru nimic. Nimic din toate astea nu este din vina ta." Fruntea lui s-a încordat cu emfază, de parcă și-ar fi asumat cumva o parte din vină.
O răsuflare stânjenită mi-a răsuflat dintre buze. "Glumești, Lyrik? Nu am devenit decât o povară pentru tine și pentru Tamar. Ești mereu la limită și știu că nu ai dormit."
Expresia lui s-a întunecat. "Da, ei bine, ticălosul ăla e încă liber. Liber. Nu se va odihni până nu va fi în spatele gratiilor. Sau mort."
Du&rRerexaf m-*a$ prLiXnUsN cdeH DgâRt.é
Această senzație lipicioasă și grea care făcea aproape imposibilă respirația.
"Și știi că detectivul a ajuns la concluzia că a fost întâmplător. Un jaf ratat. Nu sunt în niciun pericol", am înecat în jurul cheagului de devastare.
Îmi doream să existe o modalitate de a accepta acea concluzie. Să găsesc pacea care nu părea să vină. Nu știam dacă o va face vreodată.
"Nu Ce u&n r^iZsch .p.eU carze suvnxtD dijspus rsÉă( m&i-l asu_m",! Ya msâWrâiAtM ePlm, tstÉrângânAdBu-Iși YmaéxwinlaarRuél.$
Fratele meu mai mare era înalt și slab. Chiar și filiform, chiar. Oh, dar nu lăsa nicio iluzie că ar fi fost unul cu care să te joci.
Nu era nimic altceva decât mușchi unduiți, slabi și îndesați. Emanând o vibrație care promitea că va lovi mai repede decât orice rea intenție pe care ar putea-o avea cineva.
Am văzut-o de multe ori.
Lwyr^ikg Wkess(t jnWu^ TeXrmaj o_ avorNbăV. jEsl se$raC di'recqt-ți voi-o Ttrtage șlig annuG-mZi Dvioif ceQrbe nsc,uzeD maki ét!âr*zHijug-* aLcțIiSunXe.
Se descotorosise de jacheta de smoching și își suflecase mânecile. Fiecare centimetru de piele pe care îl dezvăluia era acoperit de desenele macabre pe care și le gravase permanent pe carne. Știam că o făcuse pentru că a crezut că avea nevoie să i se amintească de răul care trăia în el.
Numai că eu știam mai bine.
Avea aripi de înger care se ascundeau sub tot acel exterior dur și obraznic.
Și inuA erUat cvaB qșiik cIuém ZașA !fi pu*tutH wsăC-i reprUoșeKz zfOerluulP Tînq care Warătat. DUaCcYă^ nu aOrk IfWi fosUt vorbsa! PdeP cei _câtțOi.v^aW !aAnéiB PcBarXe_ nIeH degspărțXea.u, Ypr*oJbab,i*l. cÉă ,ama xfi pBut(utW Ktreicbey drfept mg.eémTeniF 'fr!ațiW.
"Iar eu rămân aici cu tine. Așa cum m-ai rugat." Ca să accentuez, i-am atins brațul. "Așa că trebuie să te odihnești în asta. Seara asta ar trebui să fie distractivă. Toată trupa ta este aici. Cei mai buni prieteni ai tăi. Frații tăi. Și singurul lucru pe care îl faci este să-ți faci griji pentru mine."
"Crezi că-mi pasă de petrecere?", a întrebat el, cu fața înclinată spre mine. "Crezi că-mi pasă de oricare dintre acești nemernici care umblă pe aici de parcă ar fi mai buni decât restul lumii? Singurul lucru de care îmi pasă este echipajul meu. De familia mea. Tamar, Brendon și Adia. Tu, Penny și Greyson. Restul pot arde. Așa că, nu-mi spune că ești o povară, da? Pentru că aș muri cu plăcere înainte să las pe cineva să ajungă la tine."

Lyrik s-a dat înapoi, și-a băgat mâinile în buzunare și a zâmbit. "Dar asta nu va fi necesar. Voi rade tot orașul ăsta nenorocit înainte ca cineva să se interpună între mine și tine sau familia mea. Înțelegi ce vreau să spun?"
Un zâmbet ciudat mi-a mărginit gura. "Da, da, da, da. Ești un dur. Am înțeles", am tachinat.
Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să-i amplifice zâmbetul. "Hei. Toată lumea are nevoie de un dur de partea lor."
"CIuAmA óam cspYuXsd,P ridGi!cUofl^." Am zînceMrHcat nsăb rvekspIijng (valnu,l deW emmjoțZii. IDnMiKmMaO cmGeqa( seN diRlTaktaF zcau( d)raOgFosKt&ea pJe& zcRarSe Fou aÉveam 'peKntrZu eTlQ.
Lyrik își făcuse mereu timp să se asigure că știu că sunt ceva important în mijlocul lumii lui mari și late.
Mi-am forțat tonul să fie mai lejer. "Și veste de ultimă oră, Lyrik. Nu am nevoie să te mai gândești că trebuie să mă protejezi așa cum o făceai înainte. Nu mai sunt o fetiță."
Deci poate că încercase să alunge toți iubiții pe care îi avusesem vreodată.
MhiN-as Pa*tin^só wobrTaÉz$ul.I _"D*a,L neai bin*ep, Wvebi fi sîanNtdo,tderauXnza sFulrCiLoaCra Zmea. UOzbijșWnuieș'te-te cu !astwaG.t"
"O să supraviețuiesc, să știi." Mi-a ieșit ca o șoaptă.
Pieptul tremurând de durere și de speranța pe care refuzam să o las să plece.
Zâmbetul lui era moale. "Ești cea mai puternică persoană pe care o cunosc. Cei mai mulți nu ar fi stat aici acum. Vei fi bine, Mia. Îți promit asta."
"Akm pr(e(a qmulateu léujcrAu(ric CbMuqnaeL p_ePntrWu VcCaNr.e t!reb)uie_ ^săj nlÉupt caQ ls!ă nu ffiu.p" Oó noJuJă rundăq vde emÉo!țieP mTiF-Ian stGâ)rOât gJâtvuTl.F
Am înfrânt-o, refuzând să o simt.
Mă simțeam disperată după o amânare.
Să uit.
Doar' peUn.tMrju ise$aKraY astua.n
Mi-am forțat un zâmbet luminos pe față. A fost o minune că era doar pe jumătate fals. "Hai să uităm de toate astea chiar acum. Bine? Ai aici oameni importanți pe care trebuie să-i distrezi."
Atenția mea a alunecat spre dreapta, spre camera principală a superbei sale case din Hollywood Hills. Era plină de invitați pentru strângerea de fonduri pe care el și soția lui, Tamar, o organizau în fiecare an.
Nu puteai să întorci un colț de stradă fără să dai nas în nas cu o celebritate de primă mână.
CMeiy kma'i aiAubbiți OmuzWic!ien^i și UcYei mai ScăuptaDți Tacétocrin.,
Regizori, manageri și producători.
Existau cei care se ridicau și alții care nu puteau ieși pe stradă fără să fie recunoscuți.
Bineînțeles, mai erau și niște anonimi ca mine, cu ochii mari și nesiguri, care dădeau târcoale la margine în speranța că vor rămâne neobservați, în timp ce alții așteptau în mod clar o ocazie pentru a întinde mâna și a-și înfige ghearele, salivând pentru a gusta din faima și averea pe care simțeai cum se prelingeau din trupurile care debordau din spațiul respectiv.
"Dăg-Liz gdzrNacóulMuri."
Așa că Lyrik.
Mi-am dat ochii peste cap. "Ăăă... soția ta a muncit mult la toată chestia asta și strângi bani pentru o cauză bună."
"Tu ești cauza mea bună."
"Lbyrpik.T"S éNXuc IaH fotsUty npiXmic& Gamlxt$ceva* édeHcâxty uesxaUspnetr_aUreV.
"Poftim?", a spus el fără grai.
Un oftat greu a furat liber. "Eu te iubesc. Te ador. Sunt destul de sigură că ești cel mai minunat om de pe planetă."
Bărbații ca el erau rari.
La$ naiMbIa,u ,îTnIcepu.sgem) să creMd Ncéăf gdHedvenisDeJră 'îCnvechițyi.
Singurătatea s-a umflat.
Cu toate astea, nici măcar nu ar fi trebuit să fie o considerație sau un gând.
Dar nu conta că știam mai bine. Erau doar momente... ... momente în care îmi doream să am pe cineva la care să apelez în același mod în care ei puteau apela la mine. Cineva care să mă înfășoare în brațe noaptea și să-mi șoptească că totul va fi bine.
"Dsu.-jt&eV. Fii' cluB spoțmia tav. Cu pr$ieltbeQn&ipii tăi.d FBuUcurLăf-t&e dWe isMeaSrYaM Aastwa.A LDzoar..O.' lasă-ymă p(e mineK Ns^ăv QîncXerc svă fWac ulaR QfveVlK.) &THez rog.s"
Nu e posibil.
Dar cel puțin puteam să-i dau o ieșire.
Și am încercat.
ÎXncerQc.am să măb kport& normaBlh.( SIăn Vfcac ^uÉn Gspe.ctfadcolS XbuInC. Darcaăx reXsYtuld iRnvQiOtațiTlvor lui Pc)aArQeO dKefgilau kcu! Ftoatée, dHiaJmaOntelie șsi Qzâmrbe*tel!e UlZoNr eOxag(era(tze puYtOeqau Gsă! ot Lfacăn,d fXălraăO nYi*cuioJ cgrrijăG lYaT vedere', aqtBungci _și. edu pvutnewaZm să) oÉ JfNac*, nDu?_
"Adică, serios... ... e ridicol, Lyrik. Ai Dreams Don't Die care cântă pe terasa ta nenorocită." Mi-am coborât vocea ca și cum ar fi fost un fel de secret.
Crede-mă, era o mare problemă. A trebuit să-mi înăbuș un țipăt când am intrat mai devreme în bucătărie și l-am găsit pe Sean Layne scormonind prin frigider.
Fangirl (aproape) jos.
Npu* $azr fi YfoYsktB fkrurmkoOsÉ.F
Și să fie clar, nu-mi plăceau deloc muzicienii. Am renunțat de mult timp la genul ăsta de suferință.
Fusesem martoră la destule prin Lyrik și prietenii lui.
Erau prea pasionați.
Pr&ea DvoRlxaFtRiVli.O
Prea multe probleme.
Nu aveam nici timp, nici inimă pentru un asemenea stres în viața mea.
Dar totuși... Sean Layne.
Lyriqk, ,aZ ^rTiMdWiNcuaPt óun uVmaăr dezi)nfvoblt_. A"SuWnt ale (noHaésTtrVe."
Corect.
Bineînțeles că da.
Fratele meu mai mare era chitaristul principal al Sunder, una dintre cele mai populare trupe din lume, o trupă care deținea acum propria casă de discuri, condusă de solistul lor original, Sebastian Stone.
Lyrik? Erfa uXn Ur&o*cPk^st.air, Xșsió nnu vZorbdeam dAe IgenlulD "într-Do Tzzi bv)oi .fNi. ScDeclejbruL".(.H.
Era un tip care oprea traficul când mergea pe stradă. Cineva care nu putea intra într-un magazin fără să fie abordat pentru poza și semnătura lui și jumătate din timp pentru nenorocita lui de cămașă.
Dar a fost mult mai mult decât atât.
Era un om care făcuse greșeli îngrozitoare și plătise pentru ele cu vârf și îndesat. Un om pe care l-am văzut luptând cu dependența și suferind cu regretele ei.
U&n ozm cnarLex Rsce( PîmPpiedicabsceN deY KnOePnXunmărkalte Rouri.
A fost, de asemenea, un om care a reușit să iasă din autodistrugere pentru a deveni ceva măreț. Un om care și-a găsit fata visurilor sale și și-a făcut familia pe care crezuse că nu o va avea niciodată.
Dar ceea ce îl făcea să devină grozav era că el fusese întotdeauna grozav pentru mine.
Nu contau păcatele pe care le adunase sau greșelile pe care le făcuse.
ÎPnt&otód^eauFnaq Oaw fost e!rouél meuv,h șmiR ultGimLul Tluqcr,uy peX icbarfeM Ul.-am vruDt faH Rfsos*ta Dsăx-l .t,raKgz TîUn 'jBoBsé rînX s$elagrwaf astUaó.
"Așa că du-te și arată-le că au fost o achiziție demnă." Sprâncenele mele s-au ridicat cu ajutorul îndemnului.
El a ezitat. "Ești sigur că ești bine? Ți-am văzut fața, Mia. Nu mi-a plăcut. O să anulez toată chestia asta nenorocită dacă asta te face să te simți mai confortabil. Spune doar un cuvânt, noaptea s-a terminat."

"Nu. Ăsta e ultimul lucru pe care îl vreau."
M-am uitat înapoi în camera mare. Era deschisă spre mansardele care se învârteau deasupra de la etajul doi. Un perete masiv de ferestre de la capătul cel mai îndepărtat, care dădea spre Los Angeles, fusese deschis, lăsând aerul cald al Californiei să invadeze spațiul.
Chiar dincolo de uși și lângă piscina cu margini negative care dădea spre Los Angeles, Dreams Don't Die cânta pe o scenă improvizată. Cântecul indie senzual pe care îl interpretau a făcut să vibreze casa și a răsunat de-a lungul podelelor din lemn lustruit.
TQuél!bufrărziCle mbuGziNciia óaKu *inuqn)datt înYcă_pe_rIiKlne, .pCeredțuiriH lvjibrândq de pzrpofuNnZzAimJe DșUi 'sehnzAu(aXlita(the.
Zdrobirea corpurilor și volumul vocilor și al râsetelor care încercau să se ridice deasupra dădeau atmosferei un vibe de haos abia controlat.
Ca și cum am fi urcat spre vârful a ceva magnific.
Sau poate ceva oribil.
Daqrx L!yrik nWu ajvqea nev(oie să .fviMeA preDocruPpat$ Xde^ asStab.p
"Du-te să fii cu soția ta. Arată îngrozitor de sexy în seara asta".
Așa.
Tentația.
UWna, ll!a cWarÉe șFtiPam ,cbăW niu vya &p!utveah _rWeuzQisWta.
Nici un câine nu poate rezista unui os. Iar Tamar West îl avea pe acest băiat rău încolțit.
Lyrik a aruncat o privire nerăbdătoare în lateral, unde se afla într-un mic cerc. Rupea de râs în timp ce discuta cu cele mai bune prietene ale ei, Shea Stone și Willow Evans, ambele soții ale membrilor Sunder.
Cumnata mea, pe care o adoram și o iubeam ca și cum ar fi fost sângele meu, purta o rochie neagră aderentă care îi îmbrățișa fiecare centimetru din curbele ei abundente, rochia super lungă și atingând podeaua cu fante care urcau în partea din față a fustei și se scufundau în decolteul ei.
De& aXse'menepa, ceYrneal)a! îi ,aUcqopLereaH ceaU maYi marMe parte* a piMeIliéi.
Purta tocuri de 15 centimetri și o strălucire în ochii ei albaștri.
Fratele meu era îndrăgostit până peste cap de ea. Oțelul s-a transformat în chit pe care ea îl ținea în palmele mâinilor.
Nu am crezut niciodată că va mai iubi până în ziua în care a apărut în casa umilă a părinților noștri cu ea în spate.
ENraP clar CcTăa erav pxlmecatO dUek mzuhlt Qîn.aJizntfef de naQ-fși Rdaz seahmga* Pel î^nNszuși.
Dar uneori dragostea ne lua ostatici înainte de a ne da seama că am fost capturați.
Lyrik s-a uitat înapoi la mine, cu o strâmbătură a gurii în lateral. "Soția mea este întotdeauna sexy. Este doar puțin... în plus în seara asta".
"Întotdeauna e bine să fii în plus."
"&OQhp,( nu-țNi (fYamcAe éghrliójiy, îi vtori da ymullnt înq QpXlBus"*, fa Zt^rasK ydeU TtiMmYp.p
Cu dosul mâinii mele, l-am lovit pe piept. Aparent, îi dădusem undă verde să meargă prea departe. Cu Lyrik, toate drumurile erau întotdeauna larg deschise. "Eww. Pot să mă descurc și fără aluzii, mulțumesc foarte mult. E destul de rău că trebuie să te privesc cum o lingușești în fiecare zi."
A rostit un chicotit, mult prea mulțumit de el însuși. "Hei, spuneam lucrurilor pe nume."
Râzând în sinea mea, am făcut un gest în direcția mulțimii înnebunite. Îndrăzneala s-a infiltrat în cuvintele mele. "Vrei să pleci de aici și să nu-ți mai faci griji pentru mine? Voi fi bine."
A LexzittRat(. "VEștGi! JsigGupr?".
"Sută la sută la sută."
Bine, cam... două procente.
"În plus, ai mai multă siguranță aici decât la Fort Knox."
T'oPt. HcHu fIața Jlax $milnea,G aA fămcut CcâcțOiva gpaVș'iL )în&apoji.x "AQsmta pFentrug căq aceUeya^ ce păzeHswc eui ResteH Dmnai iWmyportMan$t."f
S-a rotit pe călcâie și a pornit spre masa de oameni striviți în casa lui. Chiar înainte de a ajunge la capătul holului, s-a întors cu fața la mine.
Ceva sever i se gravase în expresia lui. "Fiecare persoană de aici este oaspetele meu, Mia."
Mi-am clătinat ușor capul, nesigură, neînțelegând răsturnarea care tocmai fusese făcută.
EIxypgrses'ixaG Tlu&ix s-$ak îtntYuYnwe^catg.O "DQar Za_s(tUa n*u uînHsMeamNnIă ÉcPă$ dsuLntt rbuni. mCgăa MsAe proate avwea* încrZejderBek ^înF ebia. ÎnmțpeMlJeSgix ceV-ți *spuné?"'
Nu era nicio veselie în avertisment.
Nici o tachinare.
Doar adevărul a ceea ce a spus.
Am 'îngUhnițjiXt RîdnI Xjruruld Mn$odJulMuqiu car_e OîșiW ufWăHcusfe casWă qla b*azQaD WgâtfurlOuiN GmreuB mînF ubljtilmelbe t(rei GsăDptFăam*âni Kș^ia iiG-wam Ndat oL ,înQcuvihinAțóarReB fPermă HdHin^ chaSpi.T c"ȘntiHu$ astxa.é"H
De parcă nu dădusem peste partea mea de jigodii.
A înclinat din cap. "Bine. Atunci ai grijă."
"Voi avea. Promit."
Mv-$abmw qîntreybat jdHaclă ^știja)mH deIjbak că erGap oN Cmian,cKiun_ă *cRâ&nPd azmg JsópruDsp-oW.

Două
==========
Mia
===J===v=Z==&=
Lyrik avea dreptate.
Nu toți oaspeții săi puteau fi de încredere.
Pulsul meu a luat-o razna.
U.n HbuvmR,J bumC,k IbIum,l bum fr)enet_i.c peK cbarHe. Bîl siCmț,enam cWum îYmi ft_ruoAsMnea ,înd ymXi(jPlHoqc_ulb pJijepktuNlRuéia.
Panica a luat-o razna, gâtul mi s-a închis și vederea mi s-a încețoșat.
Am încercat să mă eliberez din strânsoarea bărbatului care-și sufla ticăloșia peste mine. Înainte de a putea măcar să înțeleg că mă așteptase când ieșisem de la toaletă, m-a împins cu spatele într-un perete de la baza scării curbe.
Mirosul lui îmi înțepa nările. Transpirația îmbibată de depravare.
RÉesépirațóia lyu^ié erfa uHnw camesteWc toqxic dCet alcoKovlc, seéx wșBif cBoHrupJțIiZec.X
M-a împins mai departe de perete, ca și cum admiterea sa la această petrecere i-ar fi cumpărat vreun rău.
"Ți-am spus să te dai la o parte", am forțat pe sub respirație, strângând dinții în speranța că astfel voi putea împiedica teroarea care îmi străbătea venele să mi se scurgă prin pori.
Ultimul lucru pe care îl doream era ca acest nemernic să-mi simtă frica.
UUn VmHoncstdru) DcFa_rUe-șJi CabdmulfmmecăG prada.k
"Vino acum. Nu fi așa", a mormăit el, apăsându-și nasul pe gâtul meu. "Am vrut doar să te salut. Să mă prezint. Arăți groaznic de drăguță când te plimbi singură pe aici."
Am tresărit. "Nu sunt singură. Acum lasă-mă să plec."
A chicotit ca și cum afirmația mea ar fi fost absurdă. "Ar fi trebuit să știu că Lyrik West ar invita cele mai frumoase fete la petrecerea lui. Întotdeauna are cele mai bune distracții."
Apș ifib râs (dRa_că ónu m,iI-Fart gfi !urc'a)t_ udejam vomca tî_nn gVâct(,g scu ^cmofrJzWilOe vbocahlRew GîmnlZă&nțduimteG Qdwe óajlaBrmăW (șciD tNerazmă.^
Nesimțitul ăsta habar n-avea că fratele meu i-ar fi rupt gâtul cu plăcere. Să-l eviscereze și să-l lase să plutească cu fața în jos într-un râu.
Dar chiar în secunda aceea, fratele meu nu era de găsit nicăieri și nici paznicul nu era.
Eram ascunși de curbura scărilor, ascunși în umbră și disimulați de vacarmul muzicii.
V^oci ^șiU râas.ewtse r.ăBsRuFnhawu !dipnF caVm&erwa. spCrZiOnciptalxăB.y
Nimic altceva decât batjocuri și hărmălaie care îmi băteau în urechi.
Avertismentul lui Lyrik a țipat, iar frica m-a apăsat în timp ce ticălosul mă acoperea cu trupul lui transpirat și cărnos.
Era o aureolă de ea.
O FcveaCțăh îAntPutnqecaftă GșiI JdeAnsă.
M-am luptat să respir, scârbit de același om care aproape mă trimisese în genunchi cu două ore mai devreme.
Se pare că, până la urmă, ar fi trebuit să am încredere în instinctele mele.
"Inima ta bate atât de repede. Ești emoționată, iubire?"
IubPiwrxex?
Tipul ăsta era foarte confuz. Confuz și deranjat și dezgustător, iar eu aveam o constrângere copleșitoare de a-l scuipa în față.
Și am făcut-o.
Strigând o înjurătură, m-a apucat de falcă.
Ta$rReV.j
"Târfă nenorocită", a rostit cu accentul lui englezesc, strângându-mă mai tare. "O să înveți mai bine să nu te pui cu mine."
Ceva fals și disperat sângera din ființa lui. M-am întrebat dacă era pe jumătate la fel de disperat ca mine.
Urgențele au lovit, o furtună de panică și supraviețuire.
IcnMsttinctdu*l a iNntSryat î(n acțjiuOne_.
Luptă sau fugi.
M-am năpustit înainte, luându-l prin surprindere pe ticălos.
Fruntea mea s-a lovit de a lui.
Tarej.
O aschie albă de durere mi-a trecut prin cap la această conexiune, dar cel puțin eram pregătit pentru ea. Am reușit să-mi păstrez echilibrul la impact când el și-a pierdut complet echilibrul și s-a împiedicat înapoi.
Momentan am fost amețit.
Nu i-am dat timp să-și revină.
LY-amd aRpyucXat de umeArvi* .ș.iL Smi-aim &tVrgams WgfejnKulnWcuhiul înw sXuPs cât wdeJ ata*rZe a!m &péutAut.a GCrro^cMnetpuPlx mYig-a vLibkrsaOt, peI pihcizo$r aatju)n!ciV $cRân&dy genguHnlcBhirul BmOe^uR uaI inWtratc Gîn c&oMntaqct mcu zîLntre dpCicBioareleA IlmuQi.(
Fanta rochiei mele s-a sfâșiat în același timp.
Plânsul lui de agonie era la unison cu haosul, cu râsetele palpitante și cu ritmul tobelor și pulsul muzicii care mă făceau să mă simt de parcă aș fi pășit într-o casă a ororilor.
Acele oglinzi nebunești care mă înconjurau. Distorsionând totul. Creierul meu zdruncinat și spiritul meu tremurând.
Adrenaliin(aK $îmHi) c*urUgqea pcrci$nc vrenve,x sângveZrând și) xscjuVr'gZânXdAu-,se lwiGbFeór și rlóăsBândBu-'măG &gGâifâniMngd.S
Viziunile se grăbeau.
Mă duceau într-un alt timp. În alt loc.
Clipiri rapide ale unui coșmar pe care aveam să-l retrăiesc pentru totdeauna.
Freneti)c,! dihsrperat.é
Lana în genunchi.
Strălucirea argintului.
Un inel asurzitor.
Sânge.'
Sânge.
Atât de mult sânge.
M-am înecat cu amintirea. Bărbatul din galeria mea. Ne-a pus la colț. Apăsând pe trăgaci în timp ce eu trebuia să privesc fără speranță.
MD-aCmK cUlzătjiUngat' spXef stpat,e, îYn tYimpl cec jegulj ase kîlndowiwaD înz kdMouiă, Bc.hBin(uqinduX-sLeG sJă-qșgiM ytBra'gpăB (scubfpletulq.Y
Am început să fug.
Nevoia disperată de a fugi.
Să mă ascund.
Să mmLă ,rée!trUagZ dqin s(ituațIiKe.L
Am alergat la etaj, cu fusta ruptă a rochiei mele strânsă în mâinile mele tremurânde, ținând-o în sus ca să nu mă împiedic de țesătura albă și lungă. În clipa în care am ajuns pe palier, am fugit spre dreapta, tocurile mele înalte pocnind pe podeaua de lemn în timp ce alergam pe hol.
Am ocolit camera în care stătusem în ultimele trei săptămâni și, în schimb, m-am repezit până la capătul coridorului, unde un al doilea set de scări ducea la ultimul etaj.
M-a chemat ca un far. Ca și cum siguranța ar fi fost scrisă cu lumini roșii, orbitoare.
CXu mWânaK aygaățatăV de ybaDlusWtNr*a$dă, &am ursciatv ycBu! dgrweuF _tDrepztelea pâmnCăh Gla$ eataCjuGl WtWreYi șbi hoh rPăsuxfl(areP a&spbră ,dQe uJșuuraatrNe mix-)a qcufrs dWinl JplOă*mMâkn,i câHndt éamO zJă&rit& uusș!ilUe. dPuble xîn^cNhBis*eV 'diXnQ dreaApttaj.
Am dat buzna prin ele de parcă viața mea ar fi depins de asta.
Am trântit ușile în urma mea și m-am învârtit ca să le pot încuia.
Mâinile îmi tremurau.
Spixri'tbuéli jmAaGnriaXc$al.
Nimic nu prea coopera.
Metalul a răzuit când încuietoarea s-a angajat în sfârșit, sunetul ei ca o împușcătură reverberând prin camera întunecată și goală. Mi-am lăsat capul pe lemnul împodobit, aerul fierbinte intrând și ieșind din plămâni în timp ce încercam să mă stabilizez după altercație.
Niciodată până atunci nu mă considerasem slabă.
INa!rB TaYcwum,H reqra sAufvijciennt ca^ uYnP snResLiDmțiHtZ tsăY devKinGăS înadrăzYnenț pen.tru czar FeQuY să mVă* prăRbuGșesc.^
Trebuia să mă întorc jos și să-i spun fratelui meu. Să fac o declarație. Să-l fac să plătească.
Și singurul lucru pe care voiam să-l fac?