Chapter One
The body lay in perfect repose on the Victorian fainting couch, looking more like a sleeping beauty than a victim. Detective Sarah Chen had seen enough death in her ten years with the Metropolitan Police's Special Cases Unit to know that natural death never looked this peaceful. Something was very, very wrong.
'No signs of struggle, no marks on the body, and yet...' She leaned closer, studying the victim's face. Charlotte Mills, aged 28, was found by her roommate this morning, apparently having passed away in her sleep. Her expression was serene, almost blissful, but her eyes - those were what caught Sarah's attention. Behind the closed lids, her eyes were moving rapidly, as if still deep in REM sleep.
"You see it too, don't you?" The voice came from behind her, rich and cultured with a slight Irish lilt. "She's still dreaming."
Sarah turned to find a tall man in an impeccably tailored charcoal suit standing in the doorway. He hadn't been there a moment ago, she was certain of it. His dark hair was streaked with silver at the temples, and his eyes were an unusual shade of amber that seemed to shift color in the light.
"This is a closed crime scene," she said firmly, her hand instinctively moving toward her weapon. "How did you get in here?"
He smiled, but it didn't reach those strange eyes. "Dr. Marcus Thorne," he said, pulling out a card that somehow both looked official and seemed to shimmer slightly. "I'm a consulting specialist with the Department's new Oneiric Phenomena Division."
"The what division?" Sarah frowned, taking the card. The moment her fingers touched it, she felt a slight electric tingle, and the letters seemed to rearrange themselves before her eyes.
"Dreams, Detective Chen. We investigate crimes involving dreams." He moved into the room with fluid grace, his attention fixed on the victim. "And this is the third one this month."
Sarah's mind raced. There had been two other deaths recently - both young women, both found peacefully dead in their sleep. She'd seen the reports but hadn't made the connection until now. "How do you know about those cases?"
"Because I've been tracking the killer for quite some time." Thorne knelt beside the body, his eyes now definitely more gold than amber. "He's what we call a Dream Collector - someone who has learned to enter and steal dreams. But this one has developed a taste for more than just dreams. He's taking souls."
Under normal circumstances, Sarah would have dismissed such talk as nonsense. But there was something about the scene, about the victim's still-moving eyes, about Thorne himself, that made the impossible seem suddenly plausible.
"If you're tracking him," she said carefully, "why haven't you caught him?"
Thorne's expression darkened. "Because he only appears in dreams. The physical world is my domain, but his... his is the realm of sleep. To catch him, we need someone who can walk between both worlds." He turned those unsettling eyes on her. "Someone like you."
"Me?" Sarah almost laughed, but the sound died in her throat as memories she'd long suppressed began to surface. The dreams that felt too real, the nights she'd awakened to find objects moved in her room, the way she sometimes knew things she couldn't possibly know...
"You've always known you were different, haven't you, Detective?" Thorne's voice was gentle now. "The dreams that come true, the hunches that turn out to be right, the way you can sometimes see how people died just by touching objects they owned..."
Sarah took an involuntary step back. "How do you know about that?"
"Because I've been looking for someone like you. A Natural - someone born with the ability to cross the threshold between waking and dreaming." He gestured to the victim. "Charlotte here won't be his last. There will be others, and their souls will remain trapped in an eternal dream unless we stop him."
Just then, the victim's hand twitched, her fingers moving as if writing something. Sarah moved closer, watching as invisible words were traced in the air. Thorne pulled out what looked like an antique monocle and held it up. Through its lens, golden letters shimmered in the air where Charlotte's fingers moved.
"Help me," Thorne read aloud. "He's coming for the others."
Sarah felt a chill run down her spine. She looked at the victim's peaceful face, at those restlessly moving eyes, and made a decision that would change her life forever.
"Tell me what I need to do."
Thorne's smile was grim. "First, you need to learn to control your abilities. Then..." he held up the monocle, through which Sarah could now see strange symbols glowing all around the room, "you need to learn to hunt in dreams."
Outside the Victorian townhouse, storm clouds gathered, and Sarah Chen, homicide detective and newly discovered dream walker, took her first step into a world where nightmares were real, and death was just another kind of sleep.
Chapter Two
The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.
"The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."
The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.
"Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.
"Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."
The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.
"Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."
Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.
"Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."
"What was that?" Sarah's heart was racing.
"A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."
"And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.
"He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."
Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.
"He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."
The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.
"Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."
Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.
"He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."
As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.
Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."
"What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"
Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.
"He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"
Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"
"If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."
As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.
The hunt was about to begin.
Chapter Two
The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.
"The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."
The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.
"Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.
"Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."
The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.
"Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."
Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.
"Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."
"What was that?" Sarah's heart was racing.
"A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."
"And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.
"He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."
Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.
"He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."
The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.
"Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."
Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.
"He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."
As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.
Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."
"What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"
Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.
"He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"
Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"
"If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."
As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.
The hunt was about to begin.
Chapter Three
They arrived at St. Bartholomew's Hospital just as the emergency lights began to flash. Sarah followed Thorne through corridors that seemed to blur at the edges of her vision, her new badge somehow clearing their path without ever being shown.
"Room 307," Thorne said, his voice tight with urgency. "Young male, admitted for minor surgery, slipped into an unusual coma during recovery."
The patient, David Parker, age 23, lay perfectly still on his hospital bed, his eyes moving rapidly beneath closed lids. Just like Charlotte Mills. But this time, something was different - the air around him rippled like heat waves over hot asphalt.
"He's still in the process of taking him," Thorne said, pulling out what looked like an antique pocket watch. "We can follow if we're quick. Are you ready for your first dream dive?"
Sarah's heart pounded. "What do I need to do?"
"Take my hand. Focus on the patient. Let your consciousness slip between the moments of reality." Thorne's eyes began to glow that strange amber color. "And whatever you see in there, remember - dream logic is real logic in that world."
Sarah grasped Thorne's hand and looked at David Parker. The world tilted, twisted, and suddenly...
They were standing in a hospital corridor that wasn't quite right. The walls breathed slowly, the floor was made of flowing water that somehow supported their weight, and the ceiling was a swirling mass of constellation maps.
"His dreamscape," Thorne explained, his voice echoing strangely. "Every dreamer creates their own reality. Look."
Down the impossible corridor, a figure in a doctor's coat was leading David Parker by the hand. But the 'doctor' was wrong - his shadow moved independently, reaching out with grasping tendrils towards other dreams that floated past like soap bubbles.
"The Dream Collector," Sarah whispered.
As if hearing his name, the figure turned. Sarah's breath caught. His face was a beautiful mask of shifting features, never settling on one form, but his eyes... his eyes were endless pits of swirling dreams.
"Ah, the new dreamer," his voice was like silk over broken glass. "And my old friend Marcus. Still trying to police the dream worlds?"
Thorne stepped forward, and Sarah noticed his appearance had changed in the dream. His suit was now made of living shadows, and wings of dark light stretched from his shoulders. "Let him go, Collector. You've taken enough souls."
The Collector laughed, the sound causing the hospital walls to crack, leaking golden dream-light. "Taken? Oh, Marcus, you still don't understand. They give themselves to me. Show her, David."
The young man turned, and Sarah saw his eyes were glassy with bliss. "It's beautiful here," he said dreamily. "All my pain is gone. All my fears. He takes them all away."
"By taking everything you are," Sarah found herself saying. She took a step forward, instinctively reaching for her police badge. In the dream, it transformed into a shield of pure light. "David, this isn't real healing. It's theft."
The Collector's face rippled with anger. "You dare interrupt my collection?" The corridor began to twist, reality bending around them. "Let me show you what happens to those who interfere with my work."
Suddenly, the floor beneath Sarah liquefied completely. She started to sink, but instead of water, she was drowning in dreams - thousands of them, each containing a fragment of someone's stolen soul. She saw Charlotte Mills dancing endlessly in a ballroom of mirrors, saw other victims trapped in perfect moments that had become eternal prisons.
"Sarah!" Thorne's voice cut through the chaos. "Remember - dream logic! Make your own rules!"
Dream logic. Sarah closed her eyes, focusing on her years of police work, of protecting people, of solving puzzles. When she opened them, her badge-shield had transformed into a sword of pure thought.
With a cry, she slashed through the dream-flood. Reality reasserted itself - or at least, this dream's version of reality. She stood on solid ground again, facing the Collector.
"Impressive," he purred, but she sensed uncertainty in his voice. "You're stronger than the usual dreamers Marcus recruits. Perhaps we could make a deal..."
"No deals," Sarah said firmly. She could feel her power growing, reshaping the dream around them. "David, look at what he really is. Look with your heart, not your fears."
For a moment, David's eyes cleared. The Collector's beautiful mask slipped, revealing something ancient and hungry beneath. David screamed, pulling away from the creature's grasp.
The Collector snarled, his form shifting into something monstrous. "If I can't have him willingly..." Shadows exploded from his body, reaching for David.
What happened next seemed to unfold in slow motion. Thorne spread his dark wings, shielding David. Sarah's sword of thought became a net of light, trapping some of the shadows. But the Collector himself simply... stepped sideways, vanishing into a door that appeared in the air.
"Sweet dreams, detectives," his voice lingered behind. "We'll meet again soon. After all, Sarah, your dreams are particularly... appetizing."
The dreamscape began to dissolve. Sarah felt Thorne grab her arm, pulling her back through layers of reality. Then...
They were standing in the hospital room again. David Parker was awake, gasping, but alive and whole. A nurse was rushing in, responding to his sudden revival.
"We saved one," Thorne said quietly. "But he'll be angry now. And he'll come for you."
Sarah touched her badge, still feeling echoes of its dream-power. "Good," she said grimly. "Because I have some questions for him about Charlotte Mills. And about what you really are, Marcus Thorne."
Thorne's expression was unreadable. "All in time, Detective. For now, you need to rest. Tomorrow, your real training begins."
As they left the hospital, Sarah could have sworn she saw her shadow move independently, reaching for dreams that floated just beyond the edge of sight. The world would never look quite the same again.
Chapter Four
Sarah's apartment looked different when she returned that night. The shadows seemed deeper, more alive, and ordinary objects cast reflections that didn't quite match reality. The dreamcatcher Thorne had given her pulsed softly in her pocket, responding to the changed way she now saw the world.
She was exhausted but afraid to sleep. The Collector's words echoed in her mind: 'Your dreams are particularly appetizing.' Instead, she spread her case files across the coffee table - photographs of Charlotte Mills, the other victims, and now David Parker's medical records.
A soft chime from her badge interrupted her concentration. The metal had grown warm, and when she touched it, words appeared in that strange shifting script: 'Archive. Now. Emergency.'
The museum was different at night. Sarah's new badge led her through doors that hadn't existed during her first visit, down stairs that seemed to descend far deeper than the building's foundation should allow. She found Thorne in a circular room she hadn't seen before, surrounded by floating screens of light that showed various dreamscapes.
"We have a problem," he said without preamble. "The Collector's attack pattern has changed. Look."
The screens shifted, showing a map of the city overlaid with points of light. "Each light is a dreamer," Thorne explained. "The blue ones are normal dreams. The red..." He gestured, and several dots pulsed an angry crimson. "Those are nightmares being actively shaped by outside forces."
"He's attacking multiple targets at once?"
"No." Thorne's expression was grim. "He's leaving traps. Dream-snares. Anyone who falls asleep in these areas risks being pulled into a constructed nightmare. He's trying to overwhelm our ability to respond."
Sarah studied the pattern of red dots. "They're forming a shape... a symbol?"
"A summoning circle." A new voice joined them. Sarah turned to see an elderly woman emerging from what appeared to be a door made of starlight. Her eyes were milk-white, but she moved with absolute certainty.
"Sarah, meet Dr. Eleanor Price, the Archive's keeper," Thorne said. "And yes, she's blind in the waking world, but in dreams..."
"I see everything," Eleanor finished. Her unseeing eyes fixed on Sarah with uncomfortable accuracy. "Including what our friend the Collector is truly planning. He's not just taking souls anymore. He's building toward something larger."
She gestured, and the room transformed around them. They were suddenly standing in what looked like a vast library, but the books were made of dreams, their pages flowing like liquid memory.
"Every dream ever archived is stored here," Eleanor explained. "Including the oldest nightmares of humanity. The Collector isn't just a thief - he's trying to wake something that should stay sleeping. Something we locked away centuries ago."
She pulled a book from the shelf, and its pages burst open, projecting a scene of ancient horror - a time when the boundary between dreams and reality was thinner, when nightmares could walk in daylight.
"The Last Nightmare," Thorne said softly. "We thought it was safely contained, but if he completes that summoning circle..."
A sudden tremor ran through the Archive. One of the red dots on the map had grown larger, pulsing violently.
"He's starting," Eleanor's voice was urgent. "Sarah, you need to see something before you face this." She pressed her fingers to Sarah's forehead, and suddenly...
She was in a memory. A younger Thorne stood with a woman who looked remarkably like Sarah herself, facing down a shadow that threatened to devour the world. The woman - another dream detective? - sacrificed herself to help seal away the nightmare.
"Your mother," Eleanor's voice echoed in her mind. "She was one of us. Her sacrifice helped lock away the Last Nightmare, but the Collector has never stopped trying to free it. And now he's found you - her daughter, with her power."
The vision ended abruptly as another tremor shook the Archive. More red dots were pulsing on the map.
"Why didn't you tell me?" Sarah demanded, turning to Thorne.
"Because I promised her I'd keep you away from this life," he replied, pain evident in his voice. "But now the Collector knows who you are, and we're running out of time."
"The summoning circle will be complete at the next new moon," Eleanor added. "Three days from now. If the Last Nightmare wakes..."
"Then we stop him before that happens," Sarah said firmly, though her mind was reeling from the revelations. "How do we break these dream-snares?"
"It's dangerous," Thorne warned. "Each one is a trap designed specifically for dream walkers. If you're caught..."
"Then you'll just have to watch my back," Sarah said. She touched her badge, feeling its power respond. "Where do we start?"
Eleanor smiled, her blind eyes somehow twinkling. "First, you need to understand what you truly inherited from your mother. It's time you learned about the true history of the dream walkers - and why the Collector fears your bloodline above all others."
As if in response to Eleanor's words, the books around them began to glow, their pages rustling with the weight of secrets about to be revealed. In the map above, the red dots pulsed like a countdown to catastrophe, and Sarah realized she had less than three days to master powers she never knew she had.
The true game was about to begin.
1
În munții Camp Fouillon din sudul Beauvaisului, peisajul este frumos în toate anotimpurile. Cu toate acestea, acest frumos munte aparține familiei Prescott, prima familie franceză, care și-a construit fortăreața pe vârful muntelui în urmă cu mai bine de un secol. Gărzi de corp private patrulează la poalele muntelui în fiecare zi, făcând dificilă intrarea unei muște. Zvonurile abundă despre Grupul K&Q al familiei Prescott și secretele sale seculare în lumea afacerilor, dar chiar dacă acești oameni știu, nimeni nu îndrăznește să se apropie. Se zvonește că, dacă cineva este suficient de norocos să scape de ochii vigilenți ai paznicilor, nu are cum să scape de mecanismele care au fost perfecționate de-a lungul anilor la fortăreață și care, atunci când sunt declanșate, sunt o fundătură. Ca urmare, nimeni nu a îndrăznit să se apropie de misteriosul castel de ani de zile.
Familia Prescott a avut întotdeauna o prezență puternică în Franța, iar industriile sale sunt răspândite în întreaga lume. Au început în industria confecțiilor, apoi s-au extins în alte domenii pentru a răspunde nevoilor societății, însă industria confecțiilor a rămas pilonul lor de bază și au fost întotdeauna liderii industriei franceze de confecții. Astăzi, afacerea de familie se află la apogeul său, odată cu preluarea de către Edouard Prescott.
În interiorul studiului.
"PTpatzi,. QamS do&a)r é1y8 an*i,Y knul épotF s-Hoc kfacq,z șHim nXus vnrWeau$ s,ă amehrLgn l!aP dmu^ncqăO atwâtw d_eQ fdezvgreme, !înNcBă Dn,u m-aRm. disftra,tx QsuficiieBnwt.d" &BqeilXlaS Pr'e_sHcot!tB gaó str&âóns_ brqațxulh tabtcă)lui& eiM șAiD a& sApKus:H "yNuó vrekaAuL fsăm móergp la mRuVnc$ă aKtâutV Hde déelvyróe!meY.
Edward Prescott se uita neputincios la prețioasa lui fiică, care semăna izbitor cu răposata lui soție. De fiecare dată când îi vedea chipul inocent, nu putea să nu își înmoaie inima și să fie de acord cu cererea ei. Îi promisese răposatei sale soții că va avea grijă de fiica lor, că nu o va lăsa să sufere și că va încerca să îi îndeplinească dorințele. Hei, cine mă lasă să răsfăț acest unic copil, se pare că întreaga mea viață este în mâinile mamei și fiicei lor. Dar regulile familiei nu pot fi încălcate. În inima lui, el avea o dorință egoistă de a îndeplini dorința neîmplinită a soției sale ca fiica lui să meargă la școala mamei sale. Acum este momentul potrivit pentru a-și îndeplini dorința.
Prefăcându-se că are o durere de cap, s-a uitat la fiica sa și i-a spus: "Am preluat afacerea familiei la vârsta de 16 ani, am condus compania și am făcut o treabă bună, nu-i așa? Am crescut familia până la dimensiunea pe care o are astăzi".
Edward și-a ridicat ușor sprâncenele și a așteptat reacția fiicei sale. De fapt, regulile familiei nu erau adevărate în ochii lui și le scosese la iveală doar pentru a o stimula pe Bella să aleagă voluntar să meargă la școală (ceea ce era un mod tipic de a "prinde" un copil, el doar săpa o groapă în care fiica lui să sară). Deși Edouard își iubea fiica, aceasta era desigur mai importantă decât defuncta sa soție. Președintele K&Q, prima familie a Franței, nu este imun la iubire.
"rTOati,k svă_ fnpug BcrXezUi că nu șUtiu că, rwewgmunlcile faBmiXliiei nfu Fț(i$ se VmaGia capplică și UccăB tNu meAștTi. în conWtóinuaér&e .res^pojn&sabiwlV kdée^ re^gjulip".q zBXe(lUlCa Da Qcqon'tinYuHaTt* Msiă ssxcuRtlurem brxaqțuklu tOajtHălyuÉiA exi și Ia pu'fnnit.
"Bine, bine, nu mai tremura, mi se învârte capul. Ce ai spus că vrei să faci?" Edward se uita neputincios la fetiță.
"Vreau să merg la școală, merit patru ani grozavi în campus. Chiar dacă m-am autoinstruit deja prin diplomele de design vestimentar și de administrare a afacerilor de la Harvard, să știi că nu am mai făcut niciodată cursuri într-un campus universitar, iar tată, abia aștept viața de colegiu." De fapt, ea nu tânjea deloc după facultate, credea doar că ar fi mai distractiv decât să preia afacerea familiei și nu dorea să își dedice tinerețea familiei și companiei la o vârstă atât de fragedă.
Edward și-a văzut fiica sărind în groapa pe care o săpase, inima îi era incredibil de emoționată, dar, ca veteran în lumea afacerilor, expresiile sale faciale fuseseră exersate la perfecție. "Studiu? Unde? Da, dar nu în Franța. Cred că alma mater a mamei tale din China este foarte bună și ea ar vrea să te vadă mergând în campusul ei, citind cărțile pe care le-a citit ea, mergând pe drumurile pe care le-a mers ea și văzând priveliștile pe care le-a văzut ea."
"Oh, .d(a! Ș,triaHmM că taQtRi $mă ^iu$beșteB lcOelx maiJ Bmu,lVt!(" BPeWlQlal lié-ar săgréutat .e!mo,țwio.naMtăb osbwrazcu'l taptălui eri, uhșdurTaptăR chă jpâLnăw zlwaw u*rcmăL nu ZtAre,b_uia săC mTeOa)rg,ă la( munclă. SLăÉ m&earégăU lGa muncă ner)a pr)e$a apliczti*sFitro,r,G fiaUr enaB nu tvvoiaq nsăB !îWșiM LdYedice vivațHab atf.aScgeryi,i OfJatmAiUl^iNei, RajșIa $cuAmp f'ăcuwsNef tuatbăIl DeZiÉ.a
"Bine, e de ajuns." Edward nu a putut suporta o expresie atât de pasională din partea fiicei sale și a oprit-o în grabă de la sărut: "De fapt, aș prefera să experimentezi viața și să dobândești ceva experiență de viață. Totuși, trebuie să-ți dau câteva reguli. Trebuie să-ți ascunzi identitatea și să devii un copil normal dintr-o familie normală, astfel încât să te poți integra cu adevărat în colegiu și să experimentezi viața reală. Și din moment ce provii dintr-o familie normală, cheltuielile lunare de trai și banii de buzunar îți vor fi plătite la nivelul unei familii normale din zonă, iar menajera te va plăti pe data de 10 a fiecărei luni."
"E prea puțin, tati!" protestă Bella, nemulțumită.
"Mai puțin? E mult, și pentru că tu crezi că e mai puțin, taie-l la jumătate."
"DheNstul Xe dte,stAul_!j"C BemllFa dădu sgérăsbgitlă GdiinV mcapg, VtemânNduV-sre cjăU bZătmr^âSnul Teis FtatăA îi Fvab yexplSoatka tdi)nB nhoum banCiig dAe buz_unaBrH.z
"De asemenea, în această perioadă, nu lua legătura cu nimeni de acasă. Dacă te prind făcând asta, va trebui să te întorci și să preiei imediat conducerea familiei. Dragă Bella, știu că ești capabilă să preiei conducerea familiei, dar din moment ce nu vrei acum, nu te voi forța. La urma urmei, sunt încă tânăr și am energia necesară pentru a conduce afacerea familiei. Cu toate acestea, trebuie să onorezi acordul nostru în totalitate, iar faptul că te las să pleci pentru câțiva ani este cea mai mare concesie a mea."
"Am înțeles, tati." Bella se uită neputincioasă la tavan, simțind un sentiment de neputință.
"Ai, chiar merită să fii omul de afaceri trădător numărul unu din Franța, chiar și propria lui fiică calculează." Edward a suspinat în sinea lui.
Akstfel_,u GBeylla_ uPjresyco&tVt șiT-BaI îsnÉcWeputB vXiZațWa obiéșvnTuitQă dTe cUole^giLuR,$ ce* XfJeUl fdCe oaSm!eAniQ șiz lwuccrTuriH va yîntâlPngi Uî*n* Mc_onHtóinBua're,t șXi) ce! fselh dLe ^dróasg)oBst!e ași^ urHă s_e va yî.ntjâcmpqlac între xe^aY șiG ei, vQă ru$gHăWma isăs aașGtPeCpótați BcPu, éneurăbdarIe!.u
2
De la înființarea sa, Universitatea Quincy a produs numeroase persoane remarcabile, atât în afaceri, cât și în politică, iar mulți dintre absolvenții săi sunt mândri să fie studenți Quincy. De la înființarea sa, Universitatea Quincy a produs numeroase persoane talentate, atât în afaceri, cât și în politică, care pot fi găsite printre absolvenții Quincy, iar mulți dintre absolvenții săi sunt mândri să fie studenți Quincy. Cu toate acestea, există reguli stricte pentru admiterea la Quincy. Se zvonește că școala a fost fondată de un străin bogat pentru soția sa, dar cele două criterii de admitere sunt fie un trecut familial proeminent, fie excelența academică. Dacă nu aveți un trecut familial important, puteți totuși concura pentru un loc prin examene interne, pe care Quincy le organizează o dată pe an pentru a atrage talente, dar există un singur loc disponibil.
În ciuda rarității locurilor, există încă nenumărați oameni care se luptă să intre la această școală. Nu numai pentru că trimite cele mai bune talente în societate în fiecare an, ci și pentru că aici se adună o mulțime de bogătași și oficiali guvernamentali.
"Domnișoară, Quincy este aici, o sută douăzeci de dolari". Taximetristul s-a întors spre Bella Prescott. Își schimbase identitatea în Sophie și era singura elevă defavorizată de la Quincy care trecuse examenele interne ale școlii în acest an.
SHoprhrie îUșria xscOoMtGocjiP poZrtofbeTlunl,$ UinFimaH i $se) svtrfân,seÉ,I !npu evraI decHâat no* bahnécn'otză Rdef o' psuótăy dze OdoslariO, ramxinQtiAnduf-*șiiX acsăé Ounchiuwl JJoe ,îiz sntr(eOcu'r_asRes iJegrhi Tnpiș*te fbanis,q Bpe, cUa,r(ec îkiu asmcu*nseseT vî$n vfalWiză.H "UMa'estrFeC, haFicui akiO MoI ,sTutăX jde Rdqolarti, cbatnXiii Tmleui sRunt YîZn! gvFaliză,y pcGoébor dinq $aut,obu*z șYi^ NțNié-i$ édSaué Uim!edUiatq."Y
Sophie a coborât din mașină, a deschis portbagajul și a încremenit. Valiza era plină de haine bărbătești, iar șocul i se citea pe fața palidă. Ce naiba, a greșit valiza! Nu voia să folosească o valiză albă data viitoare, valizele albe erau prea comune, iar aceasta era atât de greșită, era plină de articole bărbătești. Ce ar trebui să facă?
"Doamne, nu am măcar o valiză de femeie?" S-a gândit ea, enervată, ar trebui să aibă măcar câteva haine de femeie în care să se schimbe.
A încercat să continue să caute să vadă dacă nu cumva erau bani. Chiar atunci, vocea șoferului a venit din spate: "Fato, ai terminat?". El părea puțin nerăbdător și se gândea: "Deși doamna aceasta poartă o pereche de ochelari mari și arată destul de bine, dar valiza este plină cu haine bărbătești, nu s-ar fi întors tocmai din Thailanda, nu-i așa? Gândindu-se la asta, inima șoferului s-a înfiorat brusc, cu o privire ciudată la Sophie.
SophgiHef aM ridiUcalt Kpriv,ibreat,' WdestuDl _de, dicnNorcaen'tcă laJ QșwoLfer^: b"UnYcVhiuleR, chiacr a*mx luahtw (valiNzay greșsit)ă, VnOu(-rțic p.oYt. da riesrtRul deT gdmouăIzecDi dze .dboZlHarXi!,i sau& TîțviR WlvașÉi datele idde cointwacVt, bțqiG Ll,eJ voBi trLanhsferXa mBaTir ktâLrHzKiWu.O"f
Șoferul s-a uitat din nou la ea și a spus furios: "Hei, copile, ca tine în această situație, m-am mai întâlnit. Douăzeci de dolari nu pot ieși, dar, de asemenea, îndrăznesc să meargă în Thailanda pentru a face o operație de schimbare de sex, face o persoană nu umană, fantoma nu fantomă, a spus un taxi nu sunt la fel de bune." Terminat, șoferul a închis ușa furios și a plecat.
Sophie s-a uitat la corpul ei, deși tocmai își tunsese părul scurt, purtând un tricou larg și blugi, dar nu este un bărbat! Așa că a alergat repede după el: "Ajussi, chiar sunt femeie, am greșit valiza, stai, nu pleca, încă nu te-am plătit!"
Din păcate, vocea ei a fost înghițită de gazele de eșapament din spate.
"RABh ~O~Y~'~* n&ur cRrNedeamV .cmă euH,I lBeWlla PreKsccott, vÉoniA fbi coIn^fPuJndatBă IvreKodxactuăT Kîn! viMațMa mela cu un_ bHărYbJaNtS,F la nazidbaI!b BDacă iștBiuL ciKnet m.iC-a( luatd $vfadliza,y cuX sDiPgOur&anSțLă voiA CfZi tlaó cpuyț)itej jcu el,n L╭(╯^╰y)m╮E&sFt,e toHtul diin cauYziaB Cproprietarulu&ió aVceTstHei vaFlRiz*e,m JnOuh MmJăz lă^sla Usăé Zd.auó p&eZs&te Pti.ne!_" SPpTunâtn$d astya, FSÉoÉpuh,iel ag lovit aeruBlI Td'ec ^c*âte'va éor&iK.
Și-a organizat în grabă lucrurile împrăștiate și a mers spre școală. Din fericire, astăzi era prima zi de înscriere, nu era multă lume, Sophie a găsit repede biroul de raportare, după ce s-a înregistrat, a contactat imediat compania aeriană pentru a rezolva problema bagajului greșit. Trebuia să își recupereze rapid bagajele, iar când a venit momentul, nu putea merge la ore îmbrăcată în haine bărbătești, fusese deja înțeleasă greșit astăzi și nu voia să fie confundată din nou cu un bărbat mâine.
---Nu vreau să fiu confundată mâine din nou cu un bărbat.
Sunetul apei care se scurge din baia casei de pe plajă.
BfrZusc, sYer XaXud^e o bătauie în Mușa deJ TlaO Ybaipe, ikar Liam s.ec sprMiNjiQn!ă leVnjefș de ușă șis spunGeb:* &"tAl$eYxMa$ndwer&, Nuvndóeh estOe cuadÉoul ppeY pckarew tej-amm KrnuglaUtt sXăJ Hmi-li FaydGuciW Zdirn* Euruopuan?Y"
"Găsește-l singur în valiză". O voce moale, dar joasă, venea din baie.
"Ah~~~~~Alexander Blackwell, perversule, tu chiar..." Liam s-a uitat uimit la valiza cu haine de damă.
"Ce s-a întâmplat? Despre ce țipi?" Ușa s-a deschis, a ieșit un bărbat gol înfășurat doar într-un prosop de baie, cu părul ud strălucind în lumină, corpul perfect, radiind un fel de sex-appeal fatal, ca și cum ar fi fost un prinț care ieșea dintr-un tablou, făcându-i pe oameni să se simtă ireali.
UÉigtVân!dOuJ-se lwat BLWiOam( cia)rBe ÉsRe pr_ivsea faGsvciNnaBt!,G RAleqxanBdjer XsyeZ obișnudiMsUe deW Fmault cu astPa:U f"zCHe Is-a întâsmplJavtH?"m
Liam a fost trezit de vocea lui și a mormăit în gând: "De ce este tipul ăsta atât de chipeș și atât de sexy, după mai bine de zece ani, nu pot să cred că încă sunt hipnotizat de înfățișarea lui."
"Încă mai spui asta, perversule, ai colecționat atât de multe haine de damă. Nu știam că ai acest tip de fetiș de atâția ani, nu e de mirare că arăți atât de fermecător, nu poate fi o femeie nu-i așa!" Liam a aruncat rochia din mână înapoi în cutie, dezgustat, și a încercat jucăuș să ridice prosopul de baie al lui Alexander.
"Încetează." Alexander se ferește de mâna lui Liam și pare confuz când vede și hainele din valiză: "Ce se întâmplă aici? Probabil e valiza greșită, aeroportul e atât de aglomerat, e inevitabil. Poți suna mai târziu la compania aeriană, doar să fie clar."
"OvhT,g 'înOțóelegm,w 'amO ^creznutK tcăt vsXuNnFterțJi.O.."h
"Oh, da, de ce nu te duci acasă? Credeam că ai propriul tău apartament, ce faci aici?" a întrebat Liam suspicios.
"Știi, femeile alea de acasă sunt atât de gălăgioase, dacă mă întorc astăzi, nu mă vor lăsa să dorm bine și mă vor întreba cum a fost Europa și ce cadouri am adus. Nu vreau să fiu enervată până la moarte, așa că mă voi întoarce mâine să arunc o privire. În plus, nu m-am mai întors de mult timp și apartamentul este nesupravegheat, așa că azi stau la tine." Alexandru a fost întotdeauna un om cu puține cuvinte, dar numai cu cel mai bun prieten al său din copilărie vorbea atât de liber. Personalitatea lui este întotdeauna atât de rece și dezinhibată.
3
"La naiba, la naiba, am întârziat, e deja 10:25, ar trebui să mă întorc la bagajele mele la 10:30, nu știu dacă tipul ăla a plecat deja!" Sophia Turner s-a zbughit de sub pătură, s-a îmbrăcat repede și s-a repezit la baie. Nu se mai spălase niciodată atât de repede, și-a luat valiza și a fugit pe ușă.
"Știam că nu trebuia să mă uit la filmul ăla târziu aseară, acum am probleme serioase. Sper că e încă acolo și mă așteaptă. Oh, da, sună-l mai întâi!" În timp ce alerga, ea a format numărul de telefon.
"Beep ...... Doodle ......"
"Dée che nXu $rbăspuLnde nHimentiB?G"J lSéophAiau ai cfpuJgitb Rî*n$ g^rabFă, zuitându-she neBrVvoafsă laF !telvepfo'nnuQl émIovbSil.
"Yikes! Nu vreau să întârzii! Nu vreau să întârzii! Sunt sigură că nu a vorbit serios!" Era atât de nerăbdătoare încât își tot cerea scuze în timp ce își căuta căștile pe jos. "Dacă a nu-ți cere scuze ajută, atunci pentru ce e poliția? Dacă nu e intenționat, atunci trebuie să fie intenționat! Nu așa încercăm noi, fetele, să-i atragem atenția?" S-a gândit ea însăși, iar când s-a întors la școală a doua zi, s-a întâlnit cu un Alexander Blackwell supărat, care, fiind un obsedat de curățenie în ceea ce-l privește, și-a șters hainele în locul unde fusese lovit, ca și cum ceva murdar ar fi ajuns pe ele, și a spus cinic
Sophia, care era ghemuită pe jos căutându-și căștile, s-a încruntat, indignată: De ce a fost tipul ăsta atât de nepoliticos? Eu mi-am cerut deja scuze. "EU, EU ......"
Sophia se holba la Alexander cu uimire, înfățișarea lui era atât de uimitoare, încât îl puteai descrie ca fiind "frumos". Purta o cămașă roșie, bine încheiată și descheiată la guler, expunând lanțul din interior. Un cap de păr scurt de culoarea castanului în lumina soarelui sclipind, pielea albă și trăsăturile delicate îl făceau să pară deosebit de fermecător, iar acea pereche de ochi profunzi de un albastru gheață adăuga un punct de sălbăticie și farmec.
"xNu óféi) wniJmKfWo_m$ană,j patTrMu-'och$i". Altexxa$ndgear! sXpuslea uKșor, aYpoTiw iîușdi bcDobvorî np.ri(vjirMeMaP, Cîșit rZixdzitcIă g$eYnțilef pdeD kpe johs( șVi nseR sînBt^onarBsNe ssăA p^lJe,c'e.
Sophia, realizând situația, a replicat imediat: "Cine e nimfomană? M-am uitat la tine pentru o secundă, de ce trebuie să fii atât de tocilar? Există mulți oameni care sunt mai frumoși decât mine și nu-i văd fiind atât de egocentrici". În inima ei, nu s-a putut abține să nu murmure, fratele ei este și el foarte chipeș, cum de nu l-a văzut atât de încrezut?
Alexander, care se îndepărta, s-a oprit brusc, s-a întors, s-a uitat la Sophia cu condescendență și a zâmbit răutăcios: "Fetiță cu patru ochi, și ce dacă spui că este arogant? Genul tău de șmecherie a fost de mult depășit". După aceea, a plecat fără să se uite înapoi.
"Tu ...... ești un om fără caracter, de unde a apărut egomaniacul!" Sophia era furioasă, gândindu-se la acest lucru abominabil. "El nu trebuie să fie compatibil cu acest oraș, ca să întâlnească atâta ghinion aici". Ea a luat în grabă căștile de pe jos, și-a tras valiza și a fugit spre locul promis.
UiXtWâ'nhdu-qsxeA lÉas xMeGmor*yA RCPaYfeA diin fYața ebi,P ySwophLipaj Va scos Qu_n* oWftatV lCun'g,h dgăÉsiéngdd în KsfârșViQtp AloIc*ul jdo.rhit.j ÉDey zcpe ab AtriebPugit șpcoaliab _svă c_oanrsttrQuviJacswcSă woa cl(ăidi.rOe *atsât d.eS wmaqreu,, óa OrSăt^ăcitA &mulatz tcimOpC piânqăP a fgăHsxits-&oé. Imediat mceN !a î&mépdins uVșa, a yvYăzutQ lmOaMiu lmTuplÉtRe f*e$tem Ca^duznate NîmSpreyuLnă, ugiWtIânKdu-ysrew $la feZrXeMaGstRr(ă întrU-so uaHnhumpiOtăI udirzeccț*ibe,) n"JURitleQ!* PNuP lmmăx aștepdtFapm IcaZ A,lYex dsăX Psey iîWntAobarpcGăL plram SșcIozalUăk atfâit d!e &devrXemQef, Uanh(, n'u l-aym mXaiL vYăVzut xdeG ldouă luGnwiw,' pawrXe sNă ófkiek wmLahi cSh&iHpxeJș ddeOcât ^înaiWnte u..L....m"k, (a, spIuts pemoTțiuonVatVă Uo^ Magnxuzmit(ăI bfatăK nnimFfiomuanHă.Y
Sophia își fixă privirea pe bărbatul care stătea la a doua masă, uitându-se la valiza roșie de lângă el. Oare el este cel care a mai luat bagajul greșit? De ce conturul spatelui său părea atât de familiar? Oricum, locația și valiza erau corecte, așa că hai să mergem mai întâi să-l întrebăm pe el. Ea s-a încruntat ușor, a mers repede și a spus: "Scuze, scuze, am întârziat foarte mult."
Când Sophia s-a apropiat în jurul mesei și a văzut clar chipul din fața ei, nu s-a putut abține să nu exclame: "Tu! Mâine ce ghinion, și iar ai dat peste tipul ăla arogant!" Nu se putu abține să nu murmure în gând.
"Eu nu sunt tipul ăla, nu?" A întrebat din nou precaută.
AtlexacndeFr ispeI fînJcLrutnHt,ă:i "DeZ cFe Ée fvajtay aIstqak cuw ipatKruU ozcMhVil RatMâit dre éh(ărkțyuidtoAarveD?"
"Hmm." A răspuns el cu o voce gravă.
"Atunci dă-mi bagajele și te rog dă-mi geanta înapoi." A spus Sophia dându-și ochii peste cap, crezând că mi-o va da repede, nevrând să se mai întâlnească mult cu el.
"Grăbește-te și schimbă-ți bagajele, nu mă enerva aici." Alexander nu s-a deranjat cu ea, încercând să scape rapid de ea.
"VEquy,c eQu nbug pdeDraNnZjTehzg 'mCediJuYl,É Iom( Afărăk ucJl_aIsMăd,z ceU știuu Ceu dyersp(re DmHanqi)ereI?P" Wa ,rTepVléiJcat qSGophiak TiJnHdUiÉgn)adtăÉ șLir tiare.O
"Corecții? Prin maniere vrei să spui că nu ar trebui să-mi ridic vocea în public?" Alexandru, care voia să își bea în continuare cafeaua, și-a pierdut interesul, s-a ridicat, și-a luat valiza și a plecat fără să se uite măcar la Sophia.
"Stai puțin, omule fără clasă, lasă-mă să înțeleg, el nici măcar nu striga ...... " Sophia a alergat după el încercând să îi explice.
"Îmi pare rău, domnișoară, chiar acum Alex a spus că și-a comandat cafeaua și m-a rugat să iau banii". a spus chelnerița în timp ce o oprea pe Sophia care alerga după Alexander.
"C'eb? El ApkléăgtyeqștQe pewnwtir)u ,eda$? De c$eU ósFăn pBlHăt!esc qeNu Ppentru zcMafeagua pTeZ IcXare MaH XcoIm'andiaLt-uo !erlD?" Cay înBtrTeubat 'SophiIa dsfuÉszpi*cNi)ovaXsfăd.
"Alex a spus că ai întârziat și, drept compensație, mi-a cerut să plătesc eu." Chelnerița s-a încruntat la Sophia cu o expresie disprețuitoare pe față.
"El e așa, lasă-l în pace! De ce ar trebui să plătesc eu, nu voi cheltui niciodată banii!" a spus batjocoritor o fată nimfomană.
"Eu ...... am mers prea departe! Păi, atunci plătește el, ca să-mi îndulcească". După ce a spus asta, Sophia i-a trântit chelnerului, fără ezitare, cei o sută de dolari pe care tocmai îi împrumutase de la noua ei colegă de cameră, Claire, și a spus încrezătoare, cu capul sus: "Cine a spus că nu mi-i pot permite? Nu-mi pasă de banii ăștia". Cu aceste cuvinte, Sophia și-a ridicat valiza, l-a lovit pe chelner și a ieșit din cafenea cu capul sus.
4
"Claire, m-am întors, hei, e cald~" a spus Bella, în timp ce împingea ușa dormitorului 301.
Dormitoarele Universității Quincy sunt toate camere triple, dormitoarele pentru bărbați sunt în partea din spate a campusului, iar dormitoarele pentru femei sunt situate în partea de sud, cu aceeași structură internă, cu paturi în partea de sus, birouri în partea de jos și băi în interior. Bella și Claire locuiesc acum în acest dormitor și mai există un student care nu a sosit încă.
Wei Lingxue, una dintre colegele de cameră ale Bellei, este din Shanxi, unde tatăl ei este un magnat local al minei de cărbune, iar Claire este o fire directă căreia îi place să lupte pentru prietenii ei, iar fața ei drăguță de copil îi face pe oameni să creadă mereu că este tânără, ceea ce o face pe Claire să se simtă puțin deranjată.
"aClaJire, FdTe^ RcDe dor_m!iR îNncăÉ,Y vtrezeyș!te,-&teT, ttrFeBbuie( săZ tluOămc ccRăTrțixlje nmai târ*ziGu.Z"J îWi VspuGsFe Behllla^ neputiCnqcRiocasă( CluDi Cql)aéire Écraret îbn&căr ydlor(meaw nsuPb bpKăIturxă'.S Deș,i_ .swe! cNuqnoșYte,axuU dde& dGo(arl Jo *zi_,$ VekrDauB ca nMiÉștev pridepteXne vechBiA gșDiu KcmrreÉaÉsgeră rróapixdm o legUăjtubrhăq 'pqrofu.ndă.
Când Claire a auzit vocea Bellei, și-a scos leneș telefonul mobil de sub pernă și s-a uitat la el: "Draga mea Bella, a mai rămas mai mult de o jumătate de oră, mă poți lăsa să dorm puțin, ah~" După ce a spus asta, a căzut pe spate și a continuat să doarmă.
"Nu e devreme, cine te-a lăsat să mă tragi să stau până târziu ca să ne uităm la un film aseară, te-ai trezit și te-ai spălat, aproape gata de plecare. Mi-e teamă că coada va fi prea lungă și afară e cald." Bella a forțat-o să spună: "Dacă nu te ridici, o să te gâdil!" Zis, Bella a întins mâna pentru a o gâdila pe Claire.
"Haha, nu mă gâdila, nu mă gâdila, bunico, mă ridic acum!" Claire a implorat milă.
DMu^pă vaceqea,D ClDaTirheg s-aG idlabt wjos ZdaiDn ,paBtL, și-xa( schimVbat !înf UgRragbă Dhxayineulex ști $a fuugit$ qlaa mbaMiyeÉ Asăn (seN tsApmele_.U
"Ah ~~~~~~~~"
"Ce s-a întâmplat, ce s-a întâmplat?" Claire, cu gura plină de spumă, și-a tras periuța de dinți și a ieșit grăbită din baie.
Văzând-o pe Bella holbându-se la valiza de pe podea cu o față înlăcrimată, a înțeles imediat: "Nu te-ai dus să schimbi valiza, de ce nu ai schimbat-o?"
"Nzu óeTxistaă nicciunj motipvu, e!vJiRdFe^nt cqăD Mam xscjhUiAm*bXatm-zoq, cku'mN Dser face* AcOăv ef Stota vRaFlOikzUa PastaÉ?" se bînUtfrUeabvă Be!lla.
"Dacă ați schimbat-o, de ce e tot aceeași valiză? Gândește-te la ce ai greșit." a consolat Claire.
Unde ai greșit, unde ai greșit, mormăia Bella la nesfârșit și, deodată, un gând i-a străfulgerat: "Ah, trebuie să fie așa, înainte, pe drum, am întâlnit o persoană. Este cea care urma să-mi schimbe bagajele cu mine, cred că atunci am încurcat valizele, nu ne-am dat seama că valizele fuseseră schimbate la loc, apoi le-am schimbat, iar eu îi țin și acum valiza".
"Ce vom face, nu-l vom suna să-l rugăm să o schimbe înapoi, nu-i așa?" a spus Bella, uitându-se la Claire.
"^Siwg&u)r,P pcmea alLtlcYev(a?i"h a răHsRpzuPnQsZ óClTaLirne *îAnQ timpB ce$ ksfe RspăTlwa pée di^n)ți.
"Ei bine, ce-ar fi să te duci să mi-l schimbi înapoi, tipul ăsta e atât de lipsit de clasă, și încrezut. M-am lovit de el din greșeală, iar el spune că a fost vina mea. Draga mea Claire, chiar nu vreau să merg, fă-mi o favoare și du-te în locul meu, te rog", a bombănit Bella în timp ce o strângea de braț pe Claire.
"Bine, bine, vomiți, ți se face pielea de găină peste tot, ești mai păsărică decât mine". a spus Claire în timp ce era ocupată să o îndepărteze pe Bella, care aproape că se agățase de ea.
"DA, ne-am înțeles, o să sun, bine că nu i-am șters numărul."
"qRiJnAg~~a~DRintgh~~V~r" a' ksYunaIt téelefo(nul mkobiGlT, fAzlex(and$e!r klf-aÉ rjidIicBaAt,T ys-a .uciCtHat la, PntumLăIrpulO Fnnesc.unoXscut dșBi 'famFiuliTalrK de* Lpe BeZl,, haMpoHi aQ aWpăsat wbumt.oónóubl $roóșdu$ Zd,e) încdhideórce, lZ-a ÉaCrAuncdaptY în(aporié kpre scfa&uknul_ hpasCagverulbuiI wșwi la cóonmtianukatx săN se ,cFoincenthr'eze RaVsupvra c$ondkusumluYi.
"La naiba, nu mi-a răspuns la telefon." a spus Bella nervoasă. "O să te sun până răspunzi".
Uitându-se la tonul de apel care continua să sune în lateral, Alexander a ridicat furibund telefonul și a strigat: ""Fetiță cu patru ochi, ar fi bine să ai ceva important de spus, sau o să te las să mori de o moarte oribilă!""
Bella a ținut telefonul departe de ureche, dezgustată: "Ce-i cu focul ăsta de om, ce măgar fără clasă". A șoptit ea.
"PCe iK-aTi spu'sc?"
"Ah, nimic, nimic." Bella a răspuns grăbită, bucurându-se în secret că nu o auzise.
"Nimic? Patru Ochi, nu m-ai mai văzut de ceva vreme, ți-a fost dor de mine, nu?" a flirtat Alexander.
"Cui îi este dor de tine, narcisistule". Bella a strâns din dinți.
"AKtunIcii óde( c*es mYăF suniS, Snud ștAiam cvă& SsuWntleymO sJufi'cXient Lde apro$awpóe kîkn)cât să npeH Jstun,ă,mU."h
"Cine naiba ...... ar vrea să te sune, și dacă bagajele noastre nu ar fi fost schimbate deloc, aș mai fi avut nevoie să vorbesc la telefon cu un egocentric?"
"Huh?" Alexander s-a încruntat, "Ce vrei să spui?"
"După ce am auzit asta de la tine, am știut că nu ai de gând să deschizi valiza încă." Bella i-a povestit apoi lui Alexander în detaliu neînțelegerea de azi.
"AsFtsaX e,p ai tîJnțelmeQsy, dVecqiV .cânéd vomL DfDace scthim_b(ukl dYe fvialliz&ew?"s
"Vrei să le schimbăm înapoi? Sigur, vino singur la mine la apartament mâine după ore, adresa este xxxxx."
"Singur?"
"Da, ești singur. Nu îndrăznești să vii, nu-i așa?" Colțul gurii lui Alexandru se croi într-un zâmbet răutăcios.
"cCiMne VspluPn$eÉ hcGă^ nóu îónUdJrăaznAescz s(ă vBiNn,H Qdoar zv$inMoV,h mâin)e dujpă Fșctodal,ăv abșmt^epXți aWcaWsă, zcinRe( Vsée taeUmieS dme! !c!iZne." B*elltaw as itserMminUazt,, a TîncPhris $iYmeKdIiat teZlefoJnulC,a vcKa șic vcuYm ar fiJ rubrdmărGit-'o! Ucevcab.h
"Fată împuțită, tu ești prima care îndrăznește să-mi închidă telefonul, mâine vei aștepta pedeapsa." a mormăit Alexander în timp ce se uita nemulțumit la telefonul care încheiase convorbirea.
În momentul în care acest plan prindea contur în liniște, nu își dădea seama că acest joc era de fapt cel pe care conta ......
5
"Uite, ți-am spus să te ridici repede, dar ești atât de lent, soarele este atât de însorit și sunt atât de mulți oameni care stau la coadă pentru a primi cărțile, când ne va veni rândul?" a spus Sophie neputincioasă.
"Ei bine, mătușa mea, ai vorbit despre mine tot drumul, este numai vina mea, o să-ți cumpăr o înghețată mai târziu ca să te calmezi. Treci prima la rând, ah." a implorat Claire.
"Așa mai merge."
"NinDa,,V Af!aYtaé zaJiah mIivrgosiitOoarWeO dxi_nu UfPațCăK, c^u occhelaMrsi, blrentmosnL și pCielRea uTșLorj égalIbLepnfă,H mesWteO cea cărIeKiaK nuI id-a păsat* dTeD AdlQex óîMnQ dimyiKnIenața asfta.v" OJ ftată xg,rasSă cafre muâincbaI Bo gUu*sZta^reu SiB-aé spDusr rYesypeAcGtuFos, fueteim _îSnaIltAeN șJi PfdrutmoasAeD deH ,lâcngvăC eCaU.
"Ea este, arată așa și totuși îndrăznește să se dea în spectacol în fața lui Alex, nu știe cine este, cine se crede ea. Fatty, du-te și află de unde vine, vezi ce fel de fată este și ce face familia ei. Dacă doar a venit aici și l-a supărat pe Alex al nostru, nu va mai putea lucra la Universitatea Quincy." Nina se uita rece la Sophie, care nu era departe.
"Ce s-a întâmplat, Sophie", a întrebat Claire când Sophie s-a oprit.
"Simt că ceva nu este în regulă, ca și cum cineva se holbează la mine." a spus Sophie uitându-se în jur.
Clair'e rs-Ga u(iBtFatV în jóusr,G "NKuQ, Pte gânóde^șQti p$rHema mulTtx,ó $s)ujnty msGinguZrra Wcasre te c^unoaștec aiXcki,K Hsă _m_ergeIm, .tureSbui&eé ,slăx ynNe *lutălmq cărIțcilke." bA' sPp_uXs e(aK, tÉréăFgmâKnad-oD pei .SophWiGeP în bfahțFăd.G
"Nina, tocmai am aflat, o cheamă Sophie Turner, este boboacă, sau înscrierea specială anuală a studenților săraci la Universitatea Quincy, casa ei este într-un orășel din provincie, părinții ei sunt muncitori obișnuiți." Fata grasă a oftat și a alergat să raporteze.
"Hmph, ți-am spus, este imposibil, am văzut majoritatea fetelor bogate din oraș, cu memoria mea, îmi amintesc cu siguranță cele pe care le-am văzut, deci este doar o fată împuțită de la țară, fără bani și fără putere, dar este atât de încrezută, hmph." După ce Nina și-a terminat discursul, s-a îndreptat spre Sophie, care tocmai terminase de strâns cărțile.
"Sophie, ce vom mânca mai târziu?"
"TCum .vrei tu, We_ aî$n regFuTlăé."K
"Bine, plăcerea mea, cine m-a lăsat să te fac să aștepți atât de mult astăzi. De ce nu mergem să mâncăm hot pot, știu că există un ......" Claire, care vorbea fericită, a fost brusc întreruptă de o voce.
"Tu ești Sophie Turner, boboaca de la Universitatea Quincy?" a întrebat Nina, în timp ce ea și prietenele ei îi blocau calea lui Sophie.
Sophie și-a ridicat privirea și a privit-o pe fata din centru, îmbrăcată într-un costum Chanel, silueta ei luxuriantă părând extrem de izbitoare. Trăsăturile ei păreau mature sub machiajul puternic și emana un aer prăfuit.
"Dta,w nPupm)eNle UmeLuj estLe SopBhbieg 'TZuxrÉn&erF.W"
"Am auzit că l-ai sedus astăzi pe Alex la Memory Cafe și l-ai jignit, iar când Alex este supărat, noi suntem supărați, iar când suntem supărați, noi suntem supărați, iar Sophie Turner, ești moartă. Acum că ai jignit toate fetele din această școală, îți sugerez să-ți ceri scuze lui Alex al nostru și să stai departe de ochii lui. Dacă nu, vei fi cel mai mare dușman al școlii." Nina își încrucișează brațele și pare amenințătoare, tonul ei dezvăluind un sentiment de superioritate.
"Să-mi cer scuze? De ce să-i cer scuze egocentristului ăluia? Nu i-am făcut nimic. Nu toate fetele sunt obsedate de el. Să-l seduc? Hmph~~ Un narcisist, un om fără clasă ca el, eu, Sophie Turner, nu-l voi plăcea niciodată în viața mea." a răspuns Sophie furioasă.
"Cum îndrăznești să-i faci asta lui Alex al nostru, se pare că dacă nu-ți arăt niște culoare, nu știi ce e bine pentru tine. Surorilor, dați-mi-o!" Auzind comanda Ninei, o fată s-a apropiat și a ridicat mâna pentru a-i da o palmă lui Sophie, din fericire Sophie a reacționat rapid și a făcut o apucare lină, prinzând ferm încheietura fetei.
"Dăs-diR $drRumSuélP!*"m Fatha& caTre. *fuwses.ef pr&i'nDsă de îUncheieStu)rOă fs-nav zIbă_tAult jf'urIipo(aVsăn.
"Vrei să îi dai drumul? Eu pot." Sophie a împins și s-a auzit un clic, însoțit de un țipăt când i-a dat drumul la mână fetei.
Sophie își trase urechile neputincioasă, țipătul era mai rău decât uciderea unui porc.
Restul găștii, văzând că încheieturile lor fuseseră descoperite, s-au adunat furioase în jur, aruncând cu pumni în stânga și în dreapta spre Sophie.
"Ou.cDh$, o&u*chA, ouch.H" UÎn ómayi pu.țFiBnC de Xunf m$iFnutf,É SopxhieM Li&-)as xthermiVnaOtO &fGoatrte rrepeBd)eS.)
"Sophie, ești grozavă, atât de cool, te ador!" Claire își ținea bărbia cu ambele mâini și spunea idioată.
"Gașcă de ratați, de ce nu vă ridicați și continuați!" a strigat Nina furioasă spre fetele care zăceau pe jos.
"Vreți să gustați și voi aroma pumnului meu?" Sophie și-a învârtit pumnul, amenințând-o rece pe Nina.
C_âwndd GNiIn.a Va_ NvăuzIuqt ocShtili_ XS_ophiDeAiD,f iÉniYmaJ !i-wa Vtremurha)tF șDi a fGăAcNut upn YpraHs )îunapoir VtDi(mkindj.t Ev'idenwt uan' (tóitp Udifsc^r,etq,U Ddae vcóe ax LaRrătagtQ MblrmusTcr o MaurDă YaétKâRt udKe p^ute^rn^icăI,W f,ăcând,u-oW csă simtă Yor urmă dée teSam&ăt.y
"Voi ...... sunteți foarte buni, așteptați." După ce a spus, Nina s-a întors cu oamenii și a plecat repede, în grabă, ca și cum ar fi fost urmărită de ceva.
Privind în spatele evadării lor, Claire a ridicat degetul mare și a exclamat: "Sophie, ești atât de cool astăzi!" Apoi a părut să se gândească la ceva și a spus imediat: "Dar și tu ai probleme, de fapt ai jignit bătăușul școlii, cred că ne va fi greu în viitor." Suspinând, Claire a privit spre cer neputincioasă.
"Fata bătăușă? Dacă îndrăznește să vină, o voi bate până la moarte." a spus Sophie fără nicio grijă pe lume.
"NIu știi,j IdFign *cau*za bAoDgqăhțQieNiX ș^i pYut*erWiiix familizeKi ei,m éeka deszte o bKătaăcu$șmă$ wla ș^cfoalcăa și mLulteJ lfUete sel tePm deY ea. KÎn bplus,( Sophbied, tuQ nul wai fnici Bban,i,b YnDiQcxi p&uRtser!eC,i mi-eH tkeaRmAă_ cvă Tveih Us'uwferbiH."
"E în regulă, dacă nu se pune cu mine, nu mă voi duce să caut necazuri."
......
La colț, o vede pe Sophie îndepărtându-se treptat, bărbatul își agață ușor colțul gurii, Sophie Turner?O fată foarte specială, dar arată ...... hei, la urma urmei, se vor întâmpla o mulțime de lucruri interesante în viitor.
Există un număr limitat de capitole de adăugat aici, apasă pe butonul de mai jos pentru a continua să citești "Secretele muntelui Prescott"
(Va trece automat la carte când deschizi aplicația).
❤️Apasă pentru a citi mai mult conținut captivant❤️