Regele și regina sa cicatrizată

Chapter One

The body lay in perfect repose on the Victorian fainting couch, looking more like a sleeping beauty than a victim. Detective Sarah Chen had seen enough death in her ten years with the Metropolitan Police's Special Cases Unit to know that natural death never looked this peaceful. Something was very, very wrong.

        'No signs of struggle, no marks on the body, and yet...' She leaned closer, studying the victim's face. Charlotte Mills, aged 28, was found by her roommate this morning, apparently having passed away in her sleep. Her expression was serene, almost blissful, but her eyes - those were what caught Sarah's attention. Behind the closed lids, her eyes were moving rapidly, as if still deep in REM sleep.

        "You see it too, don't you?" The voice came from behind her, rich and cultured with a slight Irish lilt. "She's still dreaming."

        Sarah turned to find a tall man in an impeccably tailored charcoal suit standing in the doorway. He hadn't been there a moment ago, she was certain of it. His dark hair was streaked with silver at the temples, and his eyes were an unusual shade of amber that seemed to shift color in the light.

        "This is a closed crime scene," she said firmly, her hand instinctively moving toward her weapon. "How did you get in here?"

        He smiled, but it didn't reach those strange eyes. "Dr. Marcus Thorne," he said, pulling out a card that somehow both looked official and seemed to shimmer slightly. "I'm a consulting specialist with the Department's new Oneiric Phenomena Division."

        "The what division?" Sarah frowned, taking the card. The moment her fingers touched it, she felt a slight electric tingle, and the letters seemed to rearrange themselves before her eyes.

        "Dreams, Detective Chen. We investigate crimes involving dreams." He moved into the room with fluid grace, his attention fixed on the victim. "And this is the third one this month."

        Sarah's mind raced. There had been two other deaths recently - both young women, both found peacefully dead in their sleep. She'd seen the reports but hadn't made the connection until now. "How do you know about those cases?"

        "Because I've been tracking the killer for quite some time." Thorne knelt beside the body, his eyes now definitely more gold than amber. "He's what we call a Dream Collector - someone who has learned to enter and steal dreams. But this one has developed a taste for more than just dreams. He's taking souls."

        Under normal circumstances, Sarah would have dismissed such talk as nonsense. But there was something about the scene, about the victim's still-moving eyes, about Thorne himself, that made the impossible seem suddenly plausible.

        "If you're tracking him," she said carefully, "why haven't you caught him?"

        Thorne's expression darkened. "Because he only appears in dreams. The physical world is my domain, but his... his is the realm of sleep. To catch him, we need someone who can walk between both worlds." He turned those unsettling eyes on her. "Someone like you."

        "Me?" Sarah almost laughed, but the sound died in her throat as memories she'd long suppressed began to surface. The dreams that felt too real, the nights she'd awakened to find objects moved in her room, the way she sometimes knew things she couldn't possibly know...

        "You've always known you were different, haven't you, Detective?" Thorne's voice was gentle now. "The dreams that come true, the hunches that turn out to be right, the way you can sometimes see how people died just by touching objects they owned..."

        Sarah took an involuntary step back. "How do you know about that?"

        "Because I've been looking for someone like you. A Natural - someone born with the ability to cross the threshold between waking and dreaming." He gestured to the victim. "Charlotte here won't be his last. There will be others, and their souls will remain trapped in an eternal dream unless we stop him."

        Just then, the victim's hand twitched, her fingers moving as if writing something. Sarah moved closer, watching as invisible words were traced in the air. Thorne pulled out what looked like an antique monocle and held it up. Through its lens, golden letters shimmered in the air where Charlotte's fingers moved.

        "Help me," Thorne read aloud. "He's coming for the others."

        Sarah felt a chill run down her spine. She looked at the victim's peaceful face, at those restlessly moving eyes, and made a decision that would change her life forever.

        "Tell me what I need to do."

        Thorne's smile was grim. "First, you need to learn to control your abilities. Then..." he held up the monocle, through which Sarah could now see strange symbols glowing all around the room, "you need to learn to hunt in dreams."

        Outside the Victorian townhouse, storm clouds gathered, and Sarah Chen, homicide detective and newly discovered dream walker, took her first step into a world where nightmares were real, and death was just another kind of sleep.

Chapter Two

The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.

        "The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."

        The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.

        "Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.

        "Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."

        The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.

        "Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."

        Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.

        "Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."

        "What was that?" Sarah's heart was racing.

        "A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."

        "And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.

        "He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."

        Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.

        "He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."

        The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.

        "Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."

        Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.

        "He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."

        As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.

        Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."

        "What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"

        Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.

        "He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"

        Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"

        "If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."

        As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.

        The hunt was about to begin.

Chapter Two

The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.

        "The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."

        The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.

        "Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.

        "Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."

        The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.

        "Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."

        Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.

        "Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."

        "What was that?" Sarah's heart was racing.

        "A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."

        "And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.

        "He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."

        Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.

        "He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."

        The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.

        "Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."

        Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.

        "He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."

        As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.

        Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."

        "What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"

        Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.

        "He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"

        Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"

        "If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."

        As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.

        The hunt was about to begin.

Chapter Three

They arrived at St. Bartholomew's Hospital just as the emergency lights began to flash. Sarah followed Thorne through corridors that seemed to blur at the edges of her vision, her new badge somehow clearing their path without ever being shown.

        "Room 307," Thorne said, his voice tight with urgency. "Young male, admitted for minor surgery, slipped into an unusual coma during recovery."

        The patient, David Parker, age 23, lay perfectly still on his hospital bed, his eyes moving rapidly beneath closed lids. Just like Charlotte Mills. But this time, something was different - the air around him rippled like heat waves over hot asphalt.

        "He's still in the process of taking him," Thorne said, pulling out what looked like an antique pocket watch. "We can follow if we're quick. Are you ready for your first dream dive?"

        Sarah's heart pounded. "What do I need to do?"

        "Take my hand. Focus on the patient. Let your consciousness slip between the moments of reality." Thorne's eyes began to glow that strange amber color. "And whatever you see in there, remember - dream logic is real logic in that world."

        Sarah grasped Thorne's hand and looked at David Parker. The world tilted, twisted, and suddenly...

        They were standing in a hospital corridor that wasn't quite right. The walls breathed slowly, the floor was made of flowing water that somehow supported their weight, and the ceiling was a swirling mass of constellation maps.

        "His dreamscape," Thorne explained, his voice echoing strangely. "Every dreamer creates their own reality. Look."

        Down the impossible corridor, a figure in a doctor's coat was leading David Parker by the hand. But the 'doctor' was wrong - his shadow moved independently, reaching out with grasping tendrils towards other dreams that floated past like soap bubbles.

        "The Dream Collector," Sarah whispered.

        As if hearing his name, the figure turned. Sarah's breath caught. His face was a beautiful mask of shifting features, never settling on one form, but his eyes... his eyes were endless pits of swirling dreams.

        "Ah, the new dreamer," his voice was like silk over broken glass. "And my old friend Marcus. Still trying to police the dream worlds?"

        Thorne stepped forward, and Sarah noticed his appearance had changed in the dream. His suit was now made of living shadows, and wings of dark light stretched from his shoulders. "Let him go, Collector. You've taken enough souls."

        The Collector laughed, the sound causing the hospital walls to crack, leaking golden dream-light. "Taken? Oh, Marcus, you still don't understand. They give themselves to me. Show her, David."

        The young man turned, and Sarah saw his eyes were glassy with bliss. "It's beautiful here," he said dreamily. "All my pain is gone. All my fears. He takes them all away."

        "By taking everything you are," Sarah found herself saying. She took a step forward, instinctively reaching for her police badge. In the dream, it transformed into a shield of pure light. "David, this isn't real healing. It's theft."

        The Collector's face rippled with anger. "You dare interrupt my collection?" The corridor began to twist, reality bending around them. "Let me show you what happens to those who interfere with my work."

        Suddenly, the floor beneath Sarah liquefied completely. She started to sink, but instead of water, she was drowning in dreams - thousands of them, each containing a fragment of someone's stolen soul. She saw Charlotte Mills dancing endlessly in a ballroom of mirrors, saw other victims trapped in perfect moments that had become eternal prisons.

        "Sarah!" Thorne's voice cut through the chaos. "Remember - dream logic! Make your own rules!"

        Dream logic. Sarah closed her eyes, focusing on her years of police work, of protecting people, of solving puzzles. When she opened them, her badge-shield had transformed into a sword of pure thought.

        With a cry, she slashed through the dream-flood. Reality reasserted itself - or at least, this dream's version of reality. She stood on solid ground again, facing the Collector.

        "Impressive," he purred, but she sensed uncertainty in his voice. "You're stronger than the usual dreamers Marcus recruits. Perhaps we could make a deal..."

        "No deals," Sarah said firmly. She could feel her power growing, reshaping the dream around them. "David, look at what he really is. Look with your heart, not your fears."

        For a moment, David's eyes cleared. The Collector's beautiful mask slipped, revealing something ancient and hungry beneath. David screamed, pulling away from the creature's grasp.

        The Collector snarled, his form shifting into something monstrous. "If I can't have him willingly..." Shadows exploded from his body, reaching for David.

        What happened next seemed to unfold in slow motion. Thorne spread his dark wings, shielding David. Sarah's sword of thought became a net of light, trapping some of the shadows. But the Collector himself simply... stepped sideways, vanishing into a door that appeared in the air.

        "Sweet dreams, detectives," his voice lingered behind. "We'll meet again soon. After all, Sarah, your dreams are particularly... appetizing."

        The dreamscape began to dissolve. Sarah felt Thorne grab her arm, pulling her back through layers of reality. Then...

        They were standing in the hospital room again. David Parker was awake, gasping, but alive and whole. A nurse was rushing in, responding to his sudden revival.

        "We saved one," Thorne said quietly. "But he'll be angry now. And he'll come for you."

        Sarah touched her badge, still feeling echoes of its dream-power. "Good," she said grimly. "Because I have some questions for him about Charlotte Mills. And about what you really are, Marcus Thorne."

        Thorne's expression was unreadable. "All in time, Detective. For now, you need to rest. Tomorrow, your real training begins."

        As they left the hospital, Sarah could have sworn she saw her shadow move independently, reaching for dreams that floated just beyond the edge of sight. The world would never look quite the same again.

Chapter Four

Sarah's apartment looked different when she returned that night. The shadows seemed deeper, more alive, and ordinary objects cast reflections that didn't quite match reality. The dreamcatcher Thorne had given her pulsed softly in her pocket, responding to the changed way she now saw the world.

        She was exhausted but afraid to sleep. The Collector's words echoed in her mind: 'Your dreams are particularly appetizing.' Instead, she spread her case files across the coffee table - photographs of Charlotte Mills, the other victims, and now David Parker's medical records.

        A soft chime from her badge interrupted her concentration. The metal had grown warm, and when she touched it, words appeared in that strange shifting script: 'Archive. Now. Emergency.'

        The museum was different at night. Sarah's new badge led her through doors that hadn't existed during her first visit, down stairs that seemed to descend far deeper than the building's foundation should allow. She found Thorne in a circular room she hadn't seen before, surrounded by floating screens of light that showed various dreamscapes.

        "We have a problem," he said without preamble. "The Collector's attack pattern has changed. Look."

        The screens shifted, showing a map of the city overlaid with points of light. "Each light is a dreamer," Thorne explained. "The blue ones are normal dreams. The red..." He gestured, and several dots pulsed an angry crimson. "Those are nightmares being actively shaped by outside forces."

        "He's attacking multiple targets at once?"

        "No." Thorne's expression was grim. "He's leaving traps. Dream-snares. Anyone who falls asleep in these areas risks being pulled into a constructed nightmare. He's trying to overwhelm our ability to respond."

        Sarah studied the pattern of red dots. "They're forming a shape... a symbol?"

        "A summoning circle." A new voice joined them. Sarah turned to see an elderly woman emerging from what appeared to be a door made of starlight. Her eyes were milk-white, but she moved with absolute certainty.

        "Sarah, meet Dr. Eleanor Price, the Archive's keeper," Thorne said. "And yes, she's blind in the waking world, but in dreams..."

        "I see everything," Eleanor finished. Her unseeing eyes fixed on Sarah with uncomfortable accuracy. "Including what our friend the Collector is truly planning. He's not just taking souls anymore. He's building toward something larger."

        She gestured, and the room transformed around them. They were suddenly standing in what looked like a vast library, but the books were made of dreams, their pages flowing like liquid memory.

        "Every dream ever archived is stored here," Eleanor explained. "Including the oldest nightmares of humanity. The Collector isn't just a thief - he's trying to wake something that should stay sleeping. Something we locked away centuries ago."

        She pulled a book from the shelf, and its pages burst open, projecting a scene of ancient horror - a time when the boundary between dreams and reality was thinner, when nightmares could walk in daylight.

        "The Last Nightmare," Thorne said softly. "We thought it was safely contained, but if he completes that summoning circle..."

        A sudden tremor ran through the Archive. One of the red dots on the map had grown larger, pulsing violently.

        "He's starting," Eleanor's voice was urgent. "Sarah, you need to see something before you face this." She pressed her fingers to Sarah's forehead, and suddenly...

        She was in a memory. A younger Thorne stood with a woman who looked remarkably like Sarah herself, facing down a shadow that threatened to devour the world. The woman - another dream detective? - sacrificed herself to help seal away the nightmare.

        "Your mother," Eleanor's voice echoed in her mind. "She was one of us. Her sacrifice helped lock away the Last Nightmare, but the Collector has never stopped trying to free it. And now he's found you - her daughter, with her power."

        The vision ended abruptly as another tremor shook the Archive. More red dots were pulsing on the map.

        "Why didn't you tell me?" Sarah demanded, turning to Thorne.

        "Because I promised her I'd keep you away from this life," he replied, pain evident in his voice. "But now the Collector knows who you are, and we're running out of time."

        "The summoning circle will be complete at the next new moon," Eleanor added. "Three days from now. If the Last Nightmare wakes..."

        "Then we stop him before that happens," Sarah said firmly, though her mind was reeling from the revelations. "How do we break these dream-snares?"

        "It's dangerous," Thorne warned. "Each one is a trap designed specifically for dream walkers. If you're caught..."

        "Then you'll just have to watch my back," Sarah said. She touched her badge, feeling its power respond. "Where do we start?"

        Eleanor smiled, her blind eyes somehow twinkling. "First, you need to understand what you truly inherited from your mother. It's time you learned about the true history of the dream walkers - and why the Collector fears your bloodline above all others."

        As if in response to Eleanor's words, the books around them began to glow, their pages rustling with the weight of secrets about to be revealed. In the map above, the red dots pulsed like a countdown to catastrophe, and Sarah realized she had less than three days to master powers she never knew she had.

        The true game was about to begin.

==========
Prima parte
==========
Cagpul smpta^rtz, rinzibmpa .frrânxtUă&,m QpăJrțilqeb zsipzarQte

==========
Capitolul I
==========
IkgqnaDcioW XHersnanYdYeqz *nuJ Qmani badtuZsieLs'e nifcimodGaÉtYă oZ $femexie Dl(a Aoi întYâBlniPrPe.J AfpcoFi,p QnHu^ YsOeY msami) întxâlnikskerăR nfi!cpiZodaatjă &îjnatr-unJ zcnlubR. cÎnt&rNelagaB bscednă erda $fzărăz pirecevdent.w RYeyues nuS ^se toc(upLaY dDe^ iJned(it,A daPrm erMa disNpurs swăt facăs Lo excheprțieI BpeZn$tr*uF cRă erQa cuSrhios. IPCuteAa săA brnupăm lxegătLu(raw icu VMiamiT YdiaFcăV meTra QnHevoiSe).r tA&rx Wfwin pRrovkoxcatc ^ngiștew LuDnxdSe Pdel &șoc,g _dKar nuQ qelrBa eJx(chlus.s WIygnacio îcncLe&pea o'riKcuwm skăd-l euneRrvYez*e._ lDeÉcfiVzkii(lec usLaule^ pVr_oaést&e óîncfePpe)au$ sOă-fl afJeCctFezeP pie bwol&i$v*iUaync. Czum akr^ fni cs*ă uadugcă o femTeNiDe can eFa lka *o! MîntâlFnicreT _cu un óbăzrb_att ca geOl. CKekvJa, ace tfrgebuVi&a Qsă Par*aatCe ppZuAt.erseaZ și bo.gSățiaK lfui CItgJnaócico avvea szăL Sdvegv.inăB o marXeR greșealNăG.
Privirea lui a trecut peste femeie, care își bea calm șampania și sucul de portocale ca și cum nu ar fi stat la o masă cu patru dintre cei mai periculoși bărbați de pe coasta estică continentală. Doi mahări și mâinile lor drepte. Numai că Reyes nu credea că era atât de calmă pe cât părea. Încheietura mâinii îi tremura ușor, trăgând-o de gol. Avea destulă prestanță pentru a se asigura că acel tremur micuț înceta în momentul în care ajungea la degetele ei subțiri, unde strângeau cristalul paharului ei. Nu degetele sau abilitatea ei de a rămâne calm și echilibrat în timp ce bărbații din jurul ei vorbeau despre afaceri erau cele care îi captaseră curiozitatea. Era semnul de pe dosul mâinii ei delicate, linii de tăietură permanente, care îi marcau cu răutate pielea de porțelan.
Furia îi ardea adânc în măruntaie, surprinzându-l. Reyes rareori simțea ceva. Niciodată. Cu siguranță nu pentru o femeie. Așa lua el decizii eficiente. Cum făcea comerțul peste granițe cu ușurință și cu o logică rece. Emoțiile fuseseră eliminate din el. Mai întâi de un tată nemilos, apoi de un stagiu militar vicios în țara sa natală și, în cele din urmă, de o sentință de închisoare necruțătoare și nemiloasă care îl rupsese sistematic înainte ca el, la rândul său, să spargă închisoarea însăși și să o stăpânească din interior. Când a fost eliberat, a ajuns într-o lume creată de el însuși; o lume modelată de el în interior și condusă de el în exterior.
Cu toate acestea, vederea acestei frumuseți blondă și rece, atât de distrusă, dar cu totul rezistentă, îi făcea ceva, îl forța să simtă. S-a mișcat pe scaun, alunecându-și brațul pe spătarul de piele, fără să o părăsească din priviri în timp ce îi asculta pe ceilalți bărbați vorbind. Negocia condițiile. Nu avea nevoie să-și adauge vocea. Alejandro, mâna lui dreaptă, cunoștea termenii. Știa să nu o dea în bară în timp ce se afla în căutarea unor noi afaceri pentru șef.
Rreyesg Ho voia Ipxef QeéaN.T Fuxrvia eJlec*tróiqzantă pxe* cWabrae zo .s!ismóțTea cânvdG ochtiqi tluai mâcngDâiau acsedlp _semn( zîl_ kasHigéura zcSăs Vo )vaé lua Jpel *fermeie și) (o val fa!ce a Sluhi&.V Nuw penztru cmăL MîSl îCnfu*riaQ fapvtCul Wc.ău fDuÉsaesge IaQb,u.zuaRtVăO. éNuX,( wnuh &eYra Luxnm Cb!ăcrRbaFtN JsSufqicieÉn!td hdDep bun ca Dséă(-Kiv peAsYeM dzeC ^aLsMta.) Nu-SșkiL WfăvceYaI il,ujzii căj No zva trGata mWaRi bAine dec'ât GIgMnacAiho. NLa Zn^aivba,D (pr$obRaLb&iyl caă óarh fi tZrxatatN-oC fmault mkaUi brăud. PetntBru cyă& QIgn&acSi*oL, făr*ă kîn.doaijarlă,t aXr ufri jașecza&t-o. gca zppet un tNrofe)u Oîn *mAarelYek MlQuFi mausnoleuó de ccSasă șyiO aKpoiT a_r Sf.i siglnoFrajts-o VpFem fvruimcoJa_sa ina*bVoWrPdvaRbNiVlaăa.p
Reyes nu avea nicio intenție să o ignore. Avea de gând să o ia și să i-o tragă în fiecare centimetru, exact așa cum voia el. Dur, brutal, rău. Exact așa cum era el. Exact așa cum îl modelase această lume. Pentru că putea. Ea urma să devină pradă de război.
Nu, nu era deloc supărat din cauza semnului de pe mâna ei. Era supărat că semnul era răsucit în forma unui "H" și nu a unui "R". Voia ca ea să-i aparțină lui, regelui. Când ar fi pus mâna pe femeie, acesta ar fi fost primul lucru pe care l-ar fi schimbat.
În cele din urmă, după aproape o oră de stat împreună în cabină, ochii lui părăsindu-i rareori fața, ea și-a ridicat ai ei pentru a-i întâlni privirea intransigentă. Și, pentru prima dată în viața lui, a simțit cum inima i se oprește în piept. Nu era pregătit pentru impact. Ochii ei - unul de un verde uimitor și celălalt maro chihlimbar - erau vii, uimitori și necruțători. Deși expresia ei nu s-a clintit nici măcar o dată din masca goală a frumuseții de gheață, el a văzut disprețul arzător, furia înfierbântată îngropată adânc în acele orbe de foc pentru bărbații care o înconjurau. Îi disprețuia pe toți.
BiuDzaH ylui _s-a Dr'idjidcat rîgnTtXr-óuqnf râxnjet d,eR r(ăQspnuVns.k CEax a krzetfUubzat YsTă î(șYi &lasueL ocDhii dvi(n FpOrovoKcaQrXear ,luGi, _în cOiudaN Sf$aLptului Écă Gscoțul CeBij PsctăGtTewa TlaM caqce)eașTiL masgăX. FNMuY-șGi doqreac nimic maib Xmu,lt, Sîn 'avcZel& &mowmOengt!,W deCc'â,t ^sZă ou iAat p_e Aaxce'azsItWă *rpegină pKlină Yd*ex tcCicat$riciM Idée ép$e (tKrNonjul eib șLi bsPă o îm'blânvzefască.m ÉAN juurMat,S )aat*unNcFi șSif aPcoclov,^ kcăb o uva gaéveJa Gîn Aceple Xdi,n furAmă&.

==========
Capitolul doi
==========
CqasseyI HKerYnHaPndezw,ó !frkum^oasa șiid deP PneHat*iqnsc soGțéie' aP mlulia AIgYnacSi_om &Huecrn,anCdPezK,O Pnlu) Yiv-aT iUeșitQ dniOn miRntje îqnB hurHmătoarmeGlJeg XcÉâtekvaT OlYunvi,$ éînr Xt'igmrp c!e VReyesk CaO Cnpegsowciatv ujnl sch!immbV KcXuO pro*srtulS eif Pdei ÉsoyțD. Lăsasev ceaZ maci mareg Fpawrtde! Ia demerysuyrYiloÉrG csu( yAlhejanudrcoh,m Lîén KtimpO ce e(lQ seK reóthrăs!ejsie( înD ,cozmZplie!xulU săguf, adâKnc. înh reigOiunea! muknótoXasă Alótiplano diXn, iBolniWvwiaq.ó BAlieCjanwdrVok QșHi$ câțéi^vpaC dintreR DceTi mPaig Ude GîOnic*red*ere odaQmeni ZaWi Isăió fNăDcRubse'réă (nGaóvTetra înQtreT celweé td$ouCă ță(r_iT, dliQsicVutâJnQdO VconwdPițliiil*ei șYió mutWâzn!d yprodusbele. LCFonsFtruin'd NaCfacDerbi îKnb Tceló PmjaHix isiugburO tși intelihghentV Mmfoéd poCskibcil.V
Reyes a continuat să facă ceea ce știa să facă cel mai bine. Să-și administreze regatul cu o mână de fier. Deși îl ustura să o lase pe femeie în pace, învățase răbdarea de-a lungul anilor prin cele mai brutale metode. Învățase să-și înțeleagă prada înainte de a face o mișcare. Reyes s-a mutat la biroul său și s-a așezat. A întins mâna după un Cohiba, l-a aprins, a tras o tragere lungă și s-a lăsat pe spate în scaunul său robust din piele. Fuma sau bea alcool rareori, preferând luciditatea, dar își permitea din când în când, mai ales când era agitat. Când controlul său rigid era pus la încercare sau se simțea cumva... prea restrictiv. Privirea îi alunecă spre cel mai nou set de amprente împrăștiate pe birou. Acestea fuseseră făcute cu trei zile în urmă.
După o clipă, a luat una și și-a lăsat arătătorul să îi treacă peste trăsăturile delicate. În fotografie, ea era la cumpărături, degetele ei lungi, perfect manichiurate, alunecând nepăsătoare peste o rochie rafinată din cașmir, în timp ce privirea ei goală rămânea nefocalizată. În cu totul altă parte, undeva în altă parte decât în camera în care se afla. Cu excepția ochilor ei, arăta perfect. Nici măcar un fir de păr de la locul lui, cu formele ei lungi și înalte, îmbrăcată într-o fustă creion de culoare crem și o bluză roz înflorată. Părul ei blond palid îi curgea pe spate ca o cascadă de mătase. Reyes a mârâit și a zdrobit fotografia în pumn, aruncând-o peste biroul său imaculat.
Era gata să recunoască faptul că, în ciuda eforturilor sale, știa foarte puține lucruri despre femeia după care fusese obsedat din momentul în care pusese ochii pe ea cu șase luni mai devreme. O pusese să fie investigată de nu mai puțin de trei detectivi particulari. Pusese să fie fotografiată de fiecare dată când punea piciorul în vila stridentă a lui Hernandez, ceea ce, în mod frustrant, nu se întâmpla prea des. Părea să aibă însemnele a ceea ce era: o femeie întreținută. Cu toate acestea, era mai mult, o enigmă.
Făclea Gculm'păriăt.urvi, kdarj 'nuL Ése bQu'cuWrgax KdeN cuPmpzăNrăOturHileF XeQi.n AmleagOeCa ylu)cNr(ugrip,& bculordi carMe. Hn(ici măciarI n.uL se ÉpoBt^riveau, let îNnxm$â.nha găyrMzZiri_ ei de xcuorp XfăCră asBă Gle) YpKrobYe$zzel, apxoin tprecewa' Wla ucrmătorpul TmargÉa.zainu wfără sVăJ sPe ugiteO î!naFpoWiq. QS)e mișcat Dca un rboxbotu,G făcâ$nÉdY cuhmópWărătAurFi, ónéu, pAeMn$t$ru wc!ăU a$șa dso)rPe(a,y Ici peCntórÉuC rcă *aZșga era de PaNștefptat.X uI&e&șzeNa^ YlaX JprâVnzV Lcau "SpMrivertUeTnKii" ot udatQă* pe săTptÉăamână, mJalrZțZeaA, qdarP raJreo&r$i scot&eal un c*uxvâAnt șGit nuw &zQâmbea n*iciodYatÉă. Așa-rzuișiih eiK p'rize.teknHi xer'auM so.țWi&iple* șiw fiic$elie, Opol&iltciycieAn.ilRor! șzi ,o,ameZnjiliovrG de a_fa^ceOri lzocaylbi. S_eÉ Kpre,zenta Zpkenbtru căx ZeraO nevDoit_ă, nSuX penJtru VcăT DîXiA kplGă*ceaL ppe ceIi cur ^caaXre bmWâCncYaó. uOGrbiLcBiHnTei îHși Zp)uOtMeja NdBa sTeaRm.a rdUiSnH NpDo^ze căm *ura' acqelOe upórâdnzufriz.V Î)n hafamrăI Bdje a ófacte! cuómgpnărăturiW șiQ hdFe a lVua pr!âRnhzulZ de mar,ț)i, WCóaseyN rnfu (părăts.eaS xniyci_odaHtă conraIc!ul. RAeyxesV WnuT a rbeÉu(șitm săF dafle nimdi_cu QalltUcJe.vaa ZdespGre éea, nJu gavZeaJ Puzn^ trecut p.e wclare !shă-l Fpoată. dkeqscopWewriK.É UErUa wcUa Qșnié cDutm óarc fqi fXoIst Aî_ngbr*opaLtă ,altauncAi cUândn ylxuTaseg zngum)el^e H!e$rGnaanudezN.K
Lui Reyes nu-i plăceau misterele și nu-i plăceau femeile care îi scăpau. Era direct în afaceri și direct când venea vorba de sex. Voia ca ambele să fie rapide și eficiente, cu cât mai puțină mizerie în viața lui personală. Știa, fără îndoială, că dacă continua să urmărească obsesia tot mai mare pe care o simțea pentru femeia Hernandez, risca să facă ceva ce jurase să nu facă niciodată. Să creeze un dezastru. O slăbiciune pentru exploatare.
Mama și frații lui fuseseră prinși între două focuri de o asemenea slăbiciune. Își terminase propriul tată într-o răzbunare sângeroasă, eliminând în cele din urmă un om distrus înainte de a-și desființa imperiul și de a-l reconstrui de la zero, mai bun, mai brutal și mai de neînvins. Acum trebuia să decidă dacă avea de gând să-i permită acestei femei să se târască și mai mult în interiorul lui, să se afunde și mai adânc în pielea lui. Pentru că ceva îi spunea că dacă nu făcea ceea ce știa că este corect și nu-i trăgea un glonț în cap acum, să se ocupe de această slăbiciune, avea să sângereze pentru ea. Și el nu sângera pentru nimeni.
Avea mai puțin de o săptămână să se decidă. Urma să se întoarcă în Statele Unite pentru a o vedea pe femeie și pentru a se ocupa de legătura din Miami. Era timpul să facă mișcarea de putere și să-și înființeze propria organizație cu oameni în care avea încredere la vârf. A aruncat o privire spre panoplia de fotografii împrăștiate pe biroul său, iar ochii lui negri s-au îndreptat spre una în special. Un prim-plan al feței ei în timp ce se uita peste umăr spre camera ascunsă. De fiecare dată când se uita la ea, vedea acea cicatrice mică de lângă sprânceană. Ceva în legătură cu ea îl deranja. Cum o dobândise și de ce anchetatorii lui nu aflaseră nimic despre ea? De ce era atât de misterioasă? Și va supraviețui oare războiului care se apropie suficient de mult timp pentru a-i răspunde la întrebări?

==========
Capitolul trei
==========
"ȘxebfAul &vreTa să ste óvaÉdLă."
Casey a sărit și a scăpat stick-ul de corector. S-a izbit de partea de sus a mesei de machiaj, s-a rostogolit de pe suprafața netedă de sticlă și a ajuns pe podeaua mochetată. A respirat adânc înainte de a se întoarce ușor pe scaun și de a se apleca să îl ridice. Valurile ei lungi, de un blond palid, se legănau în jurul umerilor în timp ce se întindea spre tub, înșfăcându-l. L-a așezat la loc deasupra dulapului ei și apoi a aruncat o privire peste umăr la bodyguardul robust și corpolent care stătea în ușa ei. Nu bătuse la ușă pentru a-și anunța prezența. Ea ar fi auzit și ar fi putut să se pregătească pentru intruziunea în sanctuarul ei privat.
Ei nu băteau niciodată la ușă. Era ca și cum le făcea o plăcere deliberată să intre peste ea oricând doreau, întrerupându-i momentele de intimitate. Așa că se asigura că acele momente erau puține și rare. Încuia ușa de la toaletă când era acolo și se schimba întotdeauna în dulap. Când respectul lui Ignacio față de ea scăzuse, era ca și cum le dăduse mână liberă bărbaților săi să o desconsidere și pe soția lui. Poate că asta o deranjase la un moment dat, dar nu-și mai amintea cu adevărat cum se simțea. Acum sentimentele ei erau mai mult orientate spre supraviețuire. Nu-i plăcea felul în care o priveau oamenii lui. Ca o haită de câini flămânzi, așteptând ordinul de eliberare de la stăpânul lor. Până acum, ordinul nu venise; nu aveau voie să atingă nici măcar un fir de păr de pe capul ei. El părea să prețuiască încă statutul ei de trofeu.
Bodyguardul care stătea la ușa ei nu era omul ei obișnuit cu normă întreagă. Acesta era unul dintre tipii de rezervă care o înlocuia din când în când. Ea a dat puțin din cap și a spus încet: "Voi ieși în cinci minute".
E(lh ar dcowntinYuaYtl sFă bsRteag Lî'n' xpicAiNoazrle,P îYncLoXrLdats șiS pJrivizndg-so cBa nș.iL Écum. nUu arl qfni aQvHuht nLi'cUio* iCnNtmenHțLie sCă qpPlNehcze. ZEOa a îdnXtZo&rs ,cxapBuYl, a dMa't .cFe*a' mai Wbunqă imTpr)esiLei de aProgaYnPțăk épeQ cNa!rZeq av HpÉuótYugt swău o dea ș,iB Na$ LrAepfeSt.aCtI, $cu. DmIaOi sm!uYlt oț)el) ^în( ,voKcPeD: "^Ci)nci mi$nQuPte. CPVutgefț^ip pFlHecya acuGm".
Ochii i s-au îngustat și umerii i s-au înțepenit, dar a plecat, închizând ușa cu oarecare forță. Casey a suspinat ușurată și s-a prăbușit pentru o clipă pe vanitatea ei. Avea acum cinci minute să se pregătească pentru o întâlnire cu diavolul. Și mai enervase încă o gardă de corp.
Și-a trecut o perie rapidă prin păr și și-a adăugat puțin rimel pe genele palide, apoi s-a îndepărtat de masa de machiaj. Nu a stat prea mult în dulapul ei alegându-și o ținută, pentru că știa că bodyguardul se va întoarce exact la timp să o ia pentru întâlnirea cu Ignacio. Era norocoasă că avea măcar cele cinci minute pe care insistase să le primească. A luat de pe raft o pereche de blugi skinny înrăiți de pe raft și i-a tras pe sub halat. A ales un sutien negru cu trandafiri mici brodați pe el, preferatul ei, apoi a scos de pe un umeraș un pulover negru moale tricotat. A adăugat o pereche de cizme negre cu toc de cinci centimetri pentru a completa ținuta. Ignacio ura când ea era mai înaltă decât el. Nu era prea greu, având în vedere că ea avea deja aceeași înălțime cu el, 1,70 m."
S-a grăbit să iasă din dulap chiar în momentul în care ușa dormitorului ei s-a deschis. Și-a ridicat bărbia în semn de sfidare rece și s-a îndreptat spre ușă. Bodyguardul, al cărui nume nu-l știa, a luat-o de braț într-o strângere dureroasă, care îi spunea că nu era mulțumit de atitudinea ei actuală, și a condus-o afară pe ușă.
"U)n .pTiIcv Rma'iD rînFcBestP, aFjuvtMoYr",S óa_ umurfmupratr Qea' înN NtuimcpO Nce Msse SîzmpibedSica săF ținăR panstu*l cut veHl., óckălcâiweqlPe eMi vaHlwuwnAeJc_ândc peg ndalqe.le dDeh mZarmhurăh. XMâmna^ ólui( sb-,a shtcrânsH pek bLrațNuJl, etiI épân&ă Jcând exaJ Éa xtr'ehsăYr&it. ^Avbea QdeT kgaâTnxd msăv _lasKe vUânhătăViI.c ODmCuil trrebulie Hsă aibă_ o BdxorZiQnyță dwe )moTarte. óUn ks$iMnmguuJr Yc,uPvâ_nLt cătare Ivg!naciMoT șÉi Mar f'iM f!osJtf xdiSsKtHrusF. jEa a ofrtaHt 'și& Sa &încGegrgcsat să îal deaX jlSaz o fpYaCrte.c ,PăcÉantÉ QcWăb Qe(rVa o lpCermsoYană* $mFaAi^ b.ugnă zdecâHté awtât.
Practic, a aruncat-o pe scări spre garda ei de corp obișnuită, Alonzo, care a făcut un pas rapid înapoi înainte de a o atinge din greșeală. El s-a uitat o clipă la strânsoarea pe care o avea garda ei de corp temporară asupra ei și a făcut un pas amenințător spre cei doi. Casey și-a lăsat ochii în jos și a întors capul, fără să vrea să privească demonstrația de postură masculină din propriul ei hol.
Alonzo i-a trimis bărbatului o privire sinistră și a răcnit: "Ia mâinile de pe femeie!". A înfipt un deget în pieptul tipului, apoi a apucat rapid un deget din mâna care ținea brațul lui Casey într-o strângere brutală. Alonzo l-a rupt atât de tare încât ea s-a împiedicat de perete imediat ce a fost eliberată. A auzit o pocnitură ascuțită și un oftat dureros. Și-a înăbușit sunetul care amenința să-i scape din gât și și-a trimis mintea într-un loc mai bun. Nu era prima dată când vedea sau auzea ceva îngrozitor întâmplându-se în fața ei și nu avea să fie nici ultima. "Să nu atingi niciodată nenorocita aia de femeie. Înțelegi?"
"Da, omule!", a oftat tipul, făcând tot posibilul să nu cadă în genunchi în fața bodyguardului mai mare și mai furios.
"AlpoRnzpo_"m, ra mloKrmă)it Zeay.
"Ce?", a mormăit el fără să se obosească să se uite la ea.
"Eu... am căzut pe scări și el m-a ajutat. Ăsta e singurul motiv pentru care m-a atins. Te rog să nu-i spui lui Ignacio", a șoptit ea, ferindu-și ochii de tabloul brutal. S-a strecurat de-a lungul peretelui spre biroul lui Ignacio. Deși el era stăpânul acestor oameni oribili, de obicei păstra o aparență de calm în preajma ei. Ținea sălbaticii la distanță. Uneori, ca acum, scăpau de sub control atunci când li se permitea să iasă din lesă. Deși dacă ar fi aflat că unul dintre ei a atins-o... consecințele ar fi fost mult mai grave. A tresărit în amintirea ultimei dăți când unul dintre ei a atins-o.
"E adevărat?" a întrebat Alonzo pe bărbatul a cărui mână o strivea fără milă.
Saimțeda pKrqizviiurDepaB tIi)pXulhui ZaJsuAp^rsa ie*ik, 'dasr Ba TrJe$fWuBzYatX hsă Aseh suwite la Bel. F'ă.cuse tóo)t cem pnutuMseQ. LNu-lV pDlUăsceaX,é nur vogiaa )cpu adeBvwăraótr sjă*-l ajGute.X Dar niciS nu cre$daesa gcqă cfâteva vqâCnKătăOiv qme$ri&tjaus WbruGt'aqliCtWa^tea peU ócarNe (AFlonz^oq i-mo dăHdFeGaO aGcum, fsauV _pe^dpeapJsa peB &cXaUre (știa, cZăy iu-o VvWaN dga dmai ztTârzPiu) dYa&căm nu IdJezamYoQrIsxeazăW GsOidt$usațiab.m GaCrdgaF ei! IdOe clor^pu BeZrCan extremm d*e& ZecfiTciTentăz Bîtn Oa emxe!cuXta owrdinWeleA șwefunluip.h

"Da, omule", a răsuflat tipul. "Eu doar o ajutam. Să nu o mai atingi niciodată. Promit, omule."
S-a îndreptat spre perete, și-a scuturat părul pe spate și s-a forțat să privească scena cu capul înainte. A întâlnit privirea lui Alonzo cu o privire de gheață menită să transmită plictiseala și disprețul ei. Știa că garda ei de corp obișnuită o înțelegea mai bine decât oricine din conac, inclusiv propriul ei soț, dar actoria era tot ce avea ca să se bazeze pe ea. Ea știa asta. El o știa. Și erau camere de luat vederi peste tot.
"Putem să ne ocupăm de asta mai târziu, Alonzo?", a întrebat ea, trimițând o privire supărată spre biroul lui Ignacio. "Am lucruri de făcut astăzi".
AtloNnwzwo^ _aZ prwinvitQ-goi MpeDnt!rau o (cli_pfă, oZcghiji Xlor ScJigoUcInipnydu$-seÉ înUtrf-un. momJeOnt c.ogmuna Yd^eZ înțetle!geCrGeZ. RAYlGonzHoO lq-za NlăBsbat peb jbărb^atzuYla cazre Tîn.drBă'z$nnisóeó LsăP oq PativnDgă p^e) stăvpVânyax RcOaDsseiV zsăn tranIsYpLireI PîknycOă Ptr$eizecgic 'dej s!ecuxnMdRe,a &îUna'inteB mdpe a-l' Teli(bWerraW ccu So MîQmpTiKngenrMeV catrve ly-Ma UfăcuÉt AsRă$ ,se éîm'prSășjtiDeÉ pBex hollu_lP dea Sm&armuzrăq.d ZC*aGsegyQ ,sHeI țiSnbeka tDalrgeh,h Xcont$inGuânzd fsă pXrivHe(a!scă scen_aQ bcju iénfdRifferlenSțăm rNecJe,V deJșiz gîki vesnpea să) se îknXtwoaDrcă *cVu deZzgGusty.A
"Dacă doamna Hernandez spune că doar ai ajutat-o", a trasat Alonzo, "atunci doar ai ajutat-o." Și-a înclinat capul într-o parte, ochii lui întunecați căpătând privirea moartă pe care ea o văzuse din păcate de atâtea ori până atunci. Casey și-a lăsat ochii în jos, sperând că nu va fi nevoită să asiste la o execuție. La naiba, avea deja destule probleme cu somnul noaptea. Alonzo a îndreptat un deget gros spre tip, inelul său de aur, un cadou de la Ignacio pentru anii de serviciu, sclipind în lumină. "Atinge-o din nou, totuși, și vei muri."
Casey a tresărit și s-a întors, mulțumit că au terminat. S-a îndreptat spre ușa biroului și a așteptat ca Alonzo să i-o deschidă. El i s-a alăturat și a trecut pe lângă ea, mâna lui atingându-i foarte ușor vânătăile de pe brațe. Ea a făcut un pas rapid într-o parte și s-a uitat rapid pe sub gene la bărbatul care îi stătuse alături de mai bine de un deceniu. Ea nu-l înțelegea. Uneori credea că o urăște de moarte, iar alteori... nu credea că o urăște deloc.
Alonzo a bătut la ușă și a așteptat chemarea lui Ignacio înainte de a o conduce înăuntru. Casey a intrat în camera mare și opulentă și a luat loc în fața soțului pe care nu-l mai văzuse de o săptămână, nici măcar în trecere. În parte pentru că îl evita de parcă ar fi avut herpes, rabie și gripă aviară, toate la un loc. În plus, programul lor era semnificativ diferit și Casey trăia retrasă, alegând să ia majoritatea meselor în camera ei. Din nefericire, Ignacio insista pentru aceste întâlniri în care ea nu avea de ales decât să îl vadă. El vorbea în prezent la telefon, așa că ea a așteptat răbdătoare ca el să termine, încrucișându-și picioarele și încrucișându-și mâinile pe genunchi.
Și-Waf Élăsat ^pZriviérTeaT sHă s)eG prse$linnYgBăn JpeGst!eG SmobbiflUijevr$uDl& )scJumhp mșOi miawscSuSlin$ cvaKrBet îgiO e,cUhdiTpa' RbiRr(oulB,L dDecplóaÉrXâ$ndu-Yl rQeNgaslitaIte mpazfiSo^t*ă Oprintrze acJehik băBrfbyațin suAfiJc!ie.nt nde. nVobrocloFș,i 'să Ripntr$e Wîn prbezenț^a( ltuUi ieYxaglftatăF. IȘtia Lmai birneK vdecâqt$ sFăA-l ólatsej Ysăk vXadă .urGa dfiWnp mo!c.hiiy eOi^, în ktibmép^ ucne pyriviLreaA ei ccu.rgóea pfestIeZ $obiecte lcu deOzgujstm. Nu_ As'ef &ocuGpasne GdGe& émwobiNlTăH, aYșa curm OarW QfSi OfOăc.ut-oI o sZoCțrie. GÎqié dpóăBsaG lpareaI FpuțYiYn_ dej flucsriurViCle cu icDare eal ahl!ege,a, s(ă QsQe$ dîjnjconlj)oareP. Luqi îiW Ppăsa Bșji mqai _puNțin( dde lKu_crIuériqleO !dOe cUaZre Peka Ws-atrF rfAi Dpu(tbuBt bucIuRra.
Ignacio și-a încheiat apelul și Casey a simțit schimbarea fizică a concentrării lui asupra corpului ei, ca o atingere reală, deși ea era prințesa de neatins din turnul lui de elită. Privirea ei era fixată pe o statuie pe care el o ținea pe un piedestal la câțiva metri de biroul său. Era înfățișarea oribilă a unui heruvim cu un arc și săgeți. Casey știa că trebuie să fi fost nebunește de scumpă, dar nu înțelegea ce altceva ar mai fi putut avea în plus.
Ignacio și-a coborât palma deschisă puternic pe birou, trezindu-i atenția înapoi la el. Fusese nevoie de ani de practică, dar inima ei nu se mai accelerase în trepidații în fața chipului lui rece și contorsionat. Acea față. Cea care se plimba pe marginea coșmarurilor ei fără să se oprească vreodată să o privească prea atent. Mai ales pentru că nu mai avea suficient respect ca să se teamă cu adevărat de el. Spre deosebire de clovnul ăla din IT. Acum era demn de a apărea într-un coșmar sau două.
Ignacio era cu douăzeci și trei de ani mai în vârstă decât Casey, iar ea credea că acum arăta cu fiecare dintre acei ani. Nu din cauza stresului sau a grijilor, ci din cauza satisfacției de sine. Părul lui întunecat, cu fire argintii, era completat cu dopuri chirurgicale și se desprinsese de scalp într-un vârf ascuțit de văduvă. Costumul său gri deschis nu era bine complimentat de cămașa îngrozitoare cu guler larg și model floral pe care o purta pe dedesubt. Întregul ansamblu ar fi costat la fel de mult ca și biroul țipător în fața căruia era obligată să stea. Mai degrabă credea că ar fi trebuit să se uite măcar într-o oglindă înainte de a ieși din dormitor. Se străduia atât de mult să arate ca un mafiot de modă veche. Nu știa cum de toți asociații lui nu i-au râs în nas înainte de a îndrepta o armă spre el. Doamne, cât de mult îl ura pe acest om cu fiecare fibră a ființei sale.
BfuzÉeil)e lui s-auB cQuJrqbath într,-unw zÉâmRbAetn frIec_e de bSuUn veDn^iltt._ COaK _șiF Ocurm Car FfiP CfXosta .fÉericRit dsYă o vadă.R zB'iwneînNțelezs, zAâm,bteQtul xnvub-Yi baBjurngDea pvâQnă ,îmn go$cbhi. lN(u-i. ajcunses$eZ niuciDokd$ată ulYal IosclhKiq, ni'cpi rmcă(car în pri,mele! czi&lFe' Dale gcóăsnQiciebiR Blcor. d"DCaqszey,a Fdtr$a^ga mea$.^ ÎHți mulțubmesbc Ucă *aZi venGitv întTrV-unL _t^impq za'tâgta Bde )scKur't..H"
Ea a dat din cap, fără să-i întoarcă zâmbetul. "Cu plăcere", a spus ea în tăcere, mâna ei tresărind involuntar. Și-a împreunat mâinile, pentru a opri tremurul înainte ca ochii lui să cadă în poala ei. De parcă ar fi avut de ales. Dacă Ignacio îi cerea soției sale să se întâlnească cu el, atunci ea își făcea timp pentru el, indiferent de ceea ce făcea în prezent.
"Care sunt planurile tale pentru săptămâna aceasta?", a întrebat el.
Ochii lui reci s-au plimbat peste ea. Privirea lui era posesivă, dar nu într-un sens pasional și grijuliu. Nu, el o descoase bucată cu bucată. O verifica pentru a vedea dacă avea defecte sau greșeli. Asigurându-se că marfa nu-l va stânjeni. Ea a rezistat impulsului de a se mișca pe scaun, ca un copil supus inspecției. Știa exact ce avea să vadă oricum; înfățișarea ei era fără cusur. Ea nu ar fi vrut să fie altfel. Dacă el nu avea nicio plângere, atunci nu ar fi avut niciun motiv să o intervieveze.