Chapter One
The body lay in perfect repose on the Victorian fainting couch, looking more like a sleeping beauty than a victim. Detective Sarah Chen had seen enough death in her ten years with the Metropolitan Police's Special Cases Unit to know that natural death never looked this peaceful. Something was very, very wrong.
'No signs of struggle, no marks on the body, and yet...' She leaned closer, studying the victim's face. Charlotte Mills, aged 28, was found by her roommate this morning, apparently having passed away in her sleep. Her expression was serene, almost blissful, but her eyes - those were what caught Sarah's attention. Behind the closed lids, her eyes were moving rapidly, as if still deep in REM sleep.
"You see it too, don't you?" The voice came from behind her, rich and cultured with a slight Irish lilt. "She's still dreaming."
Sarah turned to find a tall man in an impeccably tailored charcoal suit standing in the doorway. He hadn't been there a moment ago, she was certain of it. His dark hair was streaked with silver at the temples, and his eyes were an unusual shade of amber that seemed to shift color in the light.
"This is a closed crime scene," she said firmly, her hand instinctively moving toward her weapon. "How did you get in here?"
He smiled, but it didn't reach those strange eyes. "Dr. Marcus Thorne," he said, pulling out a card that somehow both looked official and seemed to shimmer slightly. "I'm a consulting specialist with the Department's new Oneiric Phenomena Division."
"The what division?" Sarah frowned, taking the card. The moment her fingers touched it, she felt a slight electric tingle, and the letters seemed to rearrange themselves before her eyes.
"Dreams, Detective Chen. We investigate crimes involving dreams." He moved into the room with fluid grace, his attention fixed on the victim. "And this is the third one this month."
Sarah's mind raced. There had been two other deaths recently - both young women, both found peacefully dead in their sleep. She'd seen the reports but hadn't made the connection until now. "How do you know about those cases?"
"Because I've been tracking the killer for quite some time." Thorne knelt beside the body, his eyes now definitely more gold than amber. "He's what we call a Dream Collector - someone who has learned to enter and steal dreams. But this one has developed a taste for more than just dreams. He's taking souls."
Under normal circumstances, Sarah would have dismissed such talk as nonsense. But there was something about the scene, about the victim's still-moving eyes, about Thorne himself, that made the impossible seem suddenly plausible.
"If you're tracking him," she said carefully, "why haven't you caught him?"
Thorne's expression darkened. "Because he only appears in dreams. The physical world is my domain, but his... his is the realm of sleep. To catch him, we need someone who can walk between both worlds." He turned those unsettling eyes on her. "Someone like you."
"Me?" Sarah almost laughed, but the sound died in her throat as memories she'd long suppressed began to surface. The dreams that felt too real, the nights she'd awakened to find objects moved in her room, the way she sometimes knew things she couldn't possibly know...
"You've always known you were different, haven't you, Detective?" Thorne's voice was gentle now. "The dreams that come true, the hunches that turn out to be right, the way you can sometimes see how people died just by touching objects they owned..."
Sarah took an involuntary step back. "How do you know about that?"
"Because I've been looking for someone like you. A Natural - someone born with the ability to cross the threshold between waking and dreaming." He gestured to the victim. "Charlotte here won't be his last. There will be others, and their souls will remain trapped in an eternal dream unless we stop him."
Just then, the victim's hand twitched, her fingers moving as if writing something. Sarah moved closer, watching as invisible words were traced in the air. Thorne pulled out what looked like an antique monocle and held it up. Through its lens, golden letters shimmered in the air where Charlotte's fingers moved.
"Help me," Thorne read aloud. "He's coming for the others."
Sarah felt a chill run down her spine. She looked at the victim's peaceful face, at those restlessly moving eyes, and made a decision that would change her life forever.
"Tell me what I need to do."
Thorne's smile was grim. "First, you need to learn to control your abilities. Then..." he held up the monocle, through which Sarah could now see strange symbols glowing all around the room, "you need to learn to hunt in dreams."
Outside the Victorian townhouse, storm clouds gathered, and Sarah Chen, homicide detective and newly discovered dream walker, took her first step into a world where nightmares were real, and death was just another kind of sleep.
Chapter Two
The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.
"The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."
The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.
"Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.
"Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."
The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.
"Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."
Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.
"Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."
"What was that?" Sarah's heart was racing.
"A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."
"And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.
"He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."
Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.
"He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."
The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.
"Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."
Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.
"He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."
As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.
Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."
"What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"
Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.
"He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"
Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"
"If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."
As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.
The hunt was about to begin.
Chapter Two
The basement of the Natural History Museum was the last place Sarah expected to find the headquarters of a secret dream investigation unit. Yet here she was, following Thorne through a maze of storage rooms filled with artifacts that seemed to pulse with their own inner light.
"The mundane world only sees what it expects to see," Thorne explained, using an ornate key to unlock a heavy wooden door marked 'Private Collection.' "To them, this is just museum storage. To us, it's the largest collection of dream artifacts in the Western Hemisphere."
The room beyond defied physics. It stretched impossibly far, filled with glass cases containing everything from ancient masks to modern-looking devices. Floating orbs of soft light illuminated collections of bottled dreams - actual dreams, swirling like liquid mercury behind glass.
"Your badge, Detective," Thorne held out his hand. Sarah hesitated before handing over her police credentials. He placed it on a strange device that looked like a Victorian music box crossed with a computer. When he returned the badge, it felt different - heavier, somehow more real.
"Now you'll be able to access both worlds officially," he said. "Look at it again."
The badge had changed. Alongside her regular police credentials, new text had appeared: 'Special Inspector, Oneiric Investigations Division.' The letters seemed to shift between English and something older, something that made her eyes water if she looked too long.
"Before we can hunt the Dream Collector, you need to understand what you're dealing with." Thorne led her to a case containing what looked like a normal pillow. "Touch it."
Sarah reached out hesitantly. The moment her fingers made contact, the world tilted. She was suddenly standing in someone else's dream - a sunny beach, but the sky was green and the sand whispered secrets. She jerked her hand back, gasping.
"Good," Thorne nodded approvingly. "Most people can't pull back from their first dream artifact. You have natural barriers."
"What was that?" Sarah's heart was racing.
"A dream fragment from 1892. A young girl's last dream before the influenza took her." His voice softened. "We preserve them here. Dreams carry memories, emotions, sometimes even pieces of souls."
"And this Dream Collector... he takes entire souls?" Sarah remembered Charlotte Mills' peaceful face and restless eyes.
"He traps them in eternal dreams, feeding off their essence." Thorne moved to another case, this one containing what looked like a cracked mirror. "Each victim becomes part of his collection, their souls powering his abilities, letting him dreamwalk without natural talent like yours."
Suddenly, the cracked mirror began to frost over. In its surface, Sarah saw Charlotte Mills' face, mouth open in a silent scream. Then another face appeared - another victim, she presumed - and another.
"He's showing off," Thorne growled. "He knows we're investigating."
The temperature in the room dropped dramatically. Frost patterns spread from the mirror to nearby cases, and Sarah heard what sounded like distant laughter.
"Well, well," a voice echoed through the room, seemingly coming from everywhere and nowhere. "A new player in the game. And such interesting dreams you have, Detective Chen."
Sarah felt something brush against her mind, like cold fingers trying to pry open a door. Instinctively, she slammed her mental barriers shut. The presence withdrew, but not before leaving behind an impression of amusement.
"He's already caught your scent," Thorne said grimly. He pulled out a small velvet bag and removed what looked like a dreamcatcher made of silver wire and black pearls. "Wear this when you sleep. It won't keep him out entirely, but it'll stop him from stealing your dreams while you're still learning to defend yourself."
As Sarah took the dreamcatcher, her fingers brushed Thorne's, and suddenly she was hit with a flash of his dreams - centuries of memories, battles fought in realms of sleep, and a profound sense of loss that made her gasp.
Thorne withdrew his hand quickly. "Your abilities are stronger than I thought. We'll need to work on your control."
"What are you?" Sarah asked directly. "You're not just some government consultant, are you?"
Before he could answer, an alarm began to sound throughout the facility. One of the dream bottles had turned black, its contents writhing like smoke.
"He's hunting again," Thorne said, already moving toward the exit. "Someone in the city has just entered their last dream. Are you ready for your first real case, Detective?"
Sarah touched her new badge, feeling its power hum under her fingers. "Do we have time to save them?"
"If we're lucky, we might catch him in the act. But remember - in dreams, he's incredibly powerful. One wrong move and you could lose your soul."
As they rushed from the dream archive, Sarah caught one last glimpse of the cracked mirror. In its surface, she saw her own reflection smile back at her with eyes that weren't quite her own.
The hunt was about to begin.
Chapter Three
They arrived at St. Bartholomew's Hospital just as the emergency lights began to flash. Sarah followed Thorne through corridors that seemed to blur at the edges of her vision, her new badge somehow clearing their path without ever being shown.
"Room 307," Thorne said, his voice tight with urgency. "Young male, admitted for minor surgery, slipped into an unusual coma during recovery."
The patient, David Parker, age 23, lay perfectly still on his hospital bed, his eyes moving rapidly beneath closed lids. Just like Charlotte Mills. But this time, something was different - the air around him rippled like heat waves over hot asphalt.
"He's still in the process of taking him," Thorne said, pulling out what looked like an antique pocket watch. "We can follow if we're quick. Are you ready for your first dream dive?"
Sarah's heart pounded. "What do I need to do?"
"Take my hand. Focus on the patient. Let your consciousness slip between the moments of reality." Thorne's eyes began to glow that strange amber color. "And whatever you see in there, remember - dream logic is real logic in that world."
Sarah grasped Thorne's hand and looked at David Parker. The world tilted, twisted, and suddenly...
They were standing in a hospital corridor that wasn't quite right. The walls breathed slowly, the floor was made of flowing water that somehow supported their weight, and the ceiling was a swirling mass of constellation maps.
"His dreamscape," Thorne explained, his voice echoing strangely. "Every dreamer creates their own reality. Look."
Down the impossible corridor, a figure in a doctor's coat was leading David Parker by the hand. But the 'doctor' was wrong - his shadow moved independently, reaching out with grasping tendrils towards other dreams that floated past like soap bubbles.
"The Dream Collector," Sarah whispered.
As if hearing his name, the figure turned. Sarah's breath caught. His face was a beautiful mask of shifting features, never settling on one form, but his eyes... his eyes were endless pits of swirling dreams.
"Ah, the new dreamer," his voice was like silk over broken glass. "And my old friend Marcus. Still trying to police the dream worlds?"
Thorne stepped forward, and Sarah noticed his appearance had changed in the dream. His suit was now made of living shadows, and wings of dark light stretched from his shoulders. "Let him go, Collector. You've taken enough souls."
The Collector laughed, the sound causing the hospital walls to crack, leaking golden dream-light. "Taken? Oh, Marcus, you still don't understand. They give themselves to me. Show her, David."
The young man turned, and Sarah saw his eyes were glassy with bliss. "It's beautiful here," he said dreamily. "All my pain is gone. All my fears. He takes them all away."
"By taking everything you are," Sarah found herself saying. She took a step forward, instinctively reaching for her police badge. In the dream, it transformed into a shield of pure light. "David, this isn't real healing. It's theft."
The Collector's face rippled with anger. "You dare interrupt my collection?" The corridor began to twist, reality bending around them. "Let me show you what happens to those who interfere with my work."
Suddenly, the floor beneath Sarah liquefied completely. She started to sink, but instead of water, she was drowning in dreams - thousands of them, each containing a fragment of someone's stolen soul. She saw Charlotte Mills dancing endlessly in a ballroom of mirrors, saw other victims trapped in perfect moments that had become eternal prisons.
"Sarah!" Thorne's voice cut through the chaos. "Remember - dream logic! Make your own rules!"
Dream logic. Sarah closed her eyes, focusing on her years of police work, of protecting people, of solving puzzles. When she opened them, her badge-shield had transformed into a sword of pure thought.
With a cry, she slashed through the dream-flood. Reality reasserted itself - or at least, this dream's version of reality. She stood on solid ground again, facing the Collector.
"Impressive," he purred, but she sensed uncertainty in his voice. "You're stronger than the usual dreamers Marcus recruits. Perhaps we could make a deal..."
"No deals," Sarah said firmly. She could feel her power growing, reshaping the dream around them. "David, look at what he really is. Look with your heart, not your fears."
For a moment, David's eyes cleared. The Collector's beautiful mask slipped, revealing something ancient and hungry beneath. David screamed, pulling away from the creature's grasp.
The Collector snarled, his form shifting into something monstrous. "If I can't have him willingly..." Shadows exploded from his body, reaching for David.
What happened next seemed to unfold in slow motion. Thorne spread his dark wings, shielding David. Sarah's sword of thought became a net of light, trapping some of the shadows. But the Collector himself simply... stepped sideways, vanishing into a door that appeared in the air.
"Sweet dreams, detectives," his voice lingered behind. "We'll meet again soon. After all, Sarah, your dreams are particularly... appetizing."
The dreamscape began to dissolve. Sarah felt Thorne grab her arm, pulling her back through layers of reality. Then...
They were standing in the hospital room again. David Parker was awake, gasping, but alive and whole. A nurse was rushing in, responding to his sudden revival.
"We saved one," Thorne said quietly. "But he'll be angry now. And he'll come for you."
Sarah touched her badge, still feeling echoes of its dream-power. "Good," she said grimly. "Because I have some questions for him about Charlotte Mills. And about what you really are, Marcus Thorne."
Thorne's expression was unreadable. "All in time, Detective. For now, you need to rest. Tomorrow, your real training begins."
As they left the hospital, Sarah could have sworn she saw her shadow move independently, reaching for dreams that floated just beyond the edge of sight. The world would never look quite the same again.
Chapter Four
Sarah's apartment looked different when she returned that night. The shadows seemed deeper, more alive, and ordinary objects cast reflections that didn't quite match reality. The dreamcatcher Thorne had given her pulsed softly in her pocket, responding to the changed way she now saw the world.
She was exhausted but afraid to sleep. The Collector's words echoed in her mind: 'Your dreams are particularly appetizing.' Instead, she spread her case files across the coffee table - photographs of Charlotte Mills, the other victims, and now David Parker's medical records.
A soft chime from her badge interrupted her concentration. The metal had grown warm, and when she touched it, words appeared in that strange shifting script: 'Archive. Now. Emergency.'
The museum was different at night. Sarah's new badge led her through doors that hadn't existed during her first visit, down stairs that seemed to descend far deeper than the building's foundation should allow. She found Thorne in a circular room she hadn't seen before, surrounded by floating screens of light that showed various dreamscapes.
"We have a problem," he said without preamble. "The Collector's attack pattern has changed. Look."
The screens shifted, showing a map of the city overlaid with points of light. "Each light is a dreamer," Thorne explained. "The blue ones are normal dreams. The red..." He gestured, and several dots pulsed an angry crimson. "Those are nightmares being actively shaped by outside forces."
"He's attacking multiple targets at once?"
"No." Thorne's expression was grim. "He's leaving traps. Dream-snares. Anyone who falls asleep in these areas risks being pulled into a constructed nightmare. He's trying to overwhelm our ability to respond."
Sarah studied the pattern of red dots. "They're forming a shape... a symbol?"
"A summoning circle." A new voice joined them. Sarah turned to see an elderly woman emerging from what appeared to be a door made of starlight. Her eyes were milk-white, but she moved with absolute certainty.
"Sarah, meet Dr. Eleanor Price, the Archive's keeper," Thorne said. "And yes, she's blind in the waking world, but in dreams..."
"I see everything," Eleanor finished. Her unseeing eyes fixed on Sarah with uncomfortable accuracy. "Including what our friend the Collector is truly planning. He's not just taking souls anymore. He's building toward something larger."
She gestured, and the room transformed around them. They were suddenly standing in what looked like a vast library, but the books were made of dreams, their pages flowing like liquid memory.
"Every dream ever archived is stored here," Eleanor explained. "Including the oldest nightmares of humanity. The Collector isn't just a thief - he's trying to wake something that should stay sleeping. Something we locked away centuries ago."
She pulled a book from the shelf, and its pages burst open, projecting a scene of ancient horror - a time when the boundary between dreams and reality was thinner, when nightmares could walk in daylight.
"The Last Nightmare," Thorne said softly. "We thought it was safely contained, but if he completes that summoning circle..."
A sudden tremor ran through the Archive. One of the red dots on the map had grown larger, pulsing violently.
"He's starting," Eleanor's voice was urgent. "Sarah, you need to see something before you face this." She pressed her fingers to Sarah's forehead, and suddenly...
She was in a memory. A younger Thorne stood with a woman who looked remarkably like Sarah herself, facing down a shadow that threatened to devour the world. The woman - another dream detective? - sacrificed herself to help seal away the nightmare.
"Your mother," Eleanor's voice echoed in her mind. "She was one of us. Her sacrifice helped lock away the Last Nightmare, but the Collector has never stopped trying to free it. And now he's found you - her daughter, with her power."
The vision ended abruptly as another tremor shook the Archive. More red dots were pulsing on the map.
"Why didn't you tell me?" Sarah demanded, turning to Thorne.
"Because I promised her I'd keep you away from this life," he replied, pain evident in his voice. "But now the Collector knows who you are, and we're running out of time."
"The summoning circle will be complete at the next new moon," Eleanor added. "Three days from now. If the Last Nightmare wakes..."
"Then we stop him before that happens," Sarah said firmly, though her mind was reeling from the revelations. "How do we break these dream-snares?"
"It's dangerous," Thorne warned. "Each one is a trap designed specifically for dream walkers. If you're caught..."
"Then you'll just have to watch my back," Sarah said. She touched her badge, feeling its power respond. "Where do we start?"
Eleanor smiled, her blind eyes somehow twinkling. "First, you need to understand what you truly inherited from your mother. It's time you learned about the true history of the dream walkers - and why the Collector fears your bloodline above all others."
As if in response to Eleanor's words, the books around them began to glow, their pages rustling with the weight of secrets about to be revealed. In the map above, the red dots pulsed like a countdown to catastrophe, and Sarah realized she had less than three days to master powers she never knew she had.
The true game was about to begin.
Capitolul I
========================
Capitolul I
========================
CurtOeéaj
Mireasa este peste umărul meu, zbătându-se ca un păstrăv prins între labele unui urs. Și e adevărat: laba mea e pe fundul ei, așa că poate se simte ca un păstrăv, chiar dacă suntem pe o plajă și nu există urși în Maui. Și țipă ca o banshee.
Alerg ca naiba pe culoar, pe lângă florile tropicale care se aliniază de fiecare parte, cu picioarele zvâcnind nisipul. Undeva, un Chihuahua latră nebunește. Capul miresei sare pe spatele meu, voalul alb îmi perie coapsele și genunchii. Invitații în ținute de plajă semi-casuale sunt prea uimiți ca să se miște. Doar se holbează, cu gurile deschise. Pare comic - ca într-un film de fete de mâna a treia.
"Oprește-te, nenorocitule!", se aude din spatele meu. Mirele și-a revenit în sfârșit.
Sissy.W NijciX măcZarx nlu ,lz-a'm îmIpQinys) Fatâht daep htare din) XdWrumJ.É gMă. buith p!eNsKtZe. uPnm RumJărn *cda săG-Fi jarătx Puwn czRâNmJbeNtG ,supCemrNiUofrS.c
A pornit după mine, cu picioarele bătând nisipul. Dar tipul nu e destul de rapid. Chiar și cu o femeie care se zbate pe un umăr, pot să-l întrec. Nu mi-am luat mușchii de la una dintre acele gantere care simulează masturbarea. Mi i-am făcut în mod tradițional, transpirând pe un echipament de fitness Icarian într-o sală de sport.
Oh, da. Nu te vei căsători. Nu până când porcii nu câștigă Super Bowl.
În plus, o să-mi mulțumească. Imediat ce va intra în creierul lui microscopic faptul că eu și iubita lui ne-am culcat împreună acum două săptămâni.
MasUerPati_ d.eVcQa'potab&iwlIay kmeQaQ Udet exvadaxrMeV smmăL aștieIaptăz. MLxa' vnDapibBa, Rdba. (SăV f)ur mdiresasTaU iasDtaL ciuc st.ilt.T
O las pe scaunul pasagerului. Blestemând, se zbate împotriva voalului încâlcit și a unei mici mări de țesătură albă.
Pornesc mașina. Motorul răcnește ca un leu, în timp ce mireasa țipă de parcă aș fi Hannibal Lecter care iese dintr-un post de o lună. Briza hawaiiană îmi zburdă părul. Pocnesc volanul în semn de triumf și dau puțin gaz.
Cineva în roșu aleargă chiar în fața mașinii. La naiba! Frânez brusc.
"E'ști Dnebgu*n?" cStrigw, icus Iinima (bQăstândluD-mOi cu cpauVtere în LpgieLpctI. xMagsVeNrati-Kul var wfix put$u,ty lsăf Lo tlransfqor&me întrh-óo nen$oWrcokcGixtăf ldYeQ cÉlgătQită uumjajnă. "IAproaFpe dcéă tSe-aOm_ Nc(ăzlcat!b"
O brunetă înaltă și subțire își pune mâinile pe capota mașinii mele, aproape ca și cum m-ar provoca să dau peste ea. Apoi își ridică bărbia.
Ce naiba?
Ochii cunoscuți de culoarea acvamarinului îmi provoacă o tresărire. Am clipit. Mireasa este chiar lângă mine, încă înjurând. Ce naiba face acolo, în rochia aia roșie? Oare am vedenii? M-am gândit mult prea mult la ea în ultimele două săptămâni.
"tSklittDl^exs?z"U GO s_p$un.u
"Da." Aceeași voce răgușită.
La naiba... Este ea.
Mă uit la mireasa mea răpită... care în sfârșit și-a scos voalul din cale și are exact aceeași față ca Skittles. Ce naiba se întâmplă?
Capitolul doi (1)
========================
Capitolul doi
========================
-PAYcVu!m doJuăÉ yswă^pPtă,mâMniY
Curtea
Telefonul meu sună din nou, dar nu mă deranjez să îl verific. Știu cine este și este mai bine pentru sănătatea mea mintală să nu mă uit la notificare.
În plus, mașina vine în curând.
C^u sOiXgnuarÉanțJă, qîn IdqeNcurs ude mun minunt, UuFn PRr^iuLs aPlTba!stru dă FcgoUlFțguUl șTi în$cZeYpye sXăp bînceti.neascfăj.) ^În srfâirșitm! Ez tMimpQul jsPă* !uuitL d!ec (drdamaA ^părințil'orJ DpewnXtSruJ pseWaraL asWt.aé.
Nate se holbează la ea așa cum un tigru de la grădina zoologică s-ar holba la o ofertă de fân. "Oh, haideți! Curtea, omule. Serios?"
Încerc să nu râd de fața lui tragicomică. "Mai vezi și altceva?"
"Asta e o..." El se strâmbă. "Ce este?"
"LSyu)n(tp d^eMsftulQ dPe RsiXgPuir (c$ăr sXek n^u)mewște ZPzrGiÉus.l" &ÎSia SpleJspn.eksrc uxmBăórula îunT sesmbn de siZmypatipe(. "RȘoxfexrNitiI dUeó UbbRer Mn,u xse pSlhi,mbă dye obUiBce'i) iînH Buzgja_ttCiw.y"
"Dar... un Prius?"
Ridic din umeri. "Și ce dacă?" "Este ecologic, fiabil și ne va duce acolo unde trebuie să mergem."
"Știi că am un Lamborghini nou-nouț chiar acolo." Face un gest către parcarea cu valet.
"wUh-huh. cȘi. câte Lberi *ai Vbuău't _lOav rcRinniăZ?"A.
"Două. Nu mai mult de trei."
Nici nu știu de ce încearcă. "Patru. Trebuie să te întorci la grădiniță".
Se holbează la mine. "Ai numărat?"
"pAm văzwuts cshi_taynațxai.V"ó
"Oh." Nate are nevoie de un moment pentru a se regrupa. "Ei bine, pot să-mi țin băutura."
"Soții Pryce pot să se țină de băutură", îl corectez, referindu-mă la socrii fratelui său mai mare. Ei beau scotch și whisky ca pe apă. "Ultima dată când am verificat, tu erai Nate Sterling. Și a fost ideea ta să mergem în cluburi, ceea ce înseamnă mai multă băutură. Nu vrei să-ți distrugi mașina atât de curând, nu-i așa?".
Se încruntă. "Sunt un șofer grozav."
DeVstul dyet axdemv*ărfalt'.( Șix NcGhiamrJ Hse wpoatxe ține mdóep MbNă(uutJuruă. KLa-vam vă,zut e.xneFcuCt$ânqdB s^amlutcuTrri &pRerfxecttSeT Vpe lspatée( FșBiS *făQcsâ(nwdZ tarawnUzaIcțbipi vctowmYplesxe Lcur MabcdțciDunDi sde Jșasfe cHifpre$ duLpă nmLai mulmty d.e ziecueA whSims&kyJ-ugriX.x ITTotușSiV.T.z._ e^um éamN pr*osprriilne YmeSl.e. Tr&edgpuLlik.
Îi dau o bătaie rapidă pe spate. "Nu fi snob."
Asta sigur îl va enerva la culme. Chiar dacă s-a născut cu o lingură de argint placată cu aur, urăște când oamenii îl tratează ca și cum ar fi snob. Potrivit lui, faptul că îi plac lucrurile frumoase din viață nu înseamnă că este îngâmfat.
"Nu sunt un snob", spune el cu rigiditate.
")BinheXînvțe.les Ocăd Cnrur. TtoCcmOai dWeL óaceea, nnu tek WvaJ Vd_eranfjBa Vsiăé ImeDrgFi înótlr-ruWni Prxiausm.x"
Își dă ochii peste cap și oftează, apoi se urcă în mașină cu tot entuziasmul cuiva forțat să împartă un sas cu o gașcă de Klingonieni care au mâncat prea multe fasole.
Ca să fim corecți, Nate abia aștepta să-și ia mașina nou-nouță la plimbare. Și, din câte știu eu, nu a condus niciodată ceva care costă mai puțin de șase cifre.
Eu? Eu sunt mai... cu picioarele pe pământ. E un preț mic de plătit pentru o viață normală.
ȘJocfyeSruQli cÉonnfirmă &dFe$stinațbiat noastrCăK - pZM,X unT SclKuZb 'pev cavr)e DîOlH bdeați.neZ qf_rzaKtekled hmeu ToRnFya - fșÉi mYaSșina poTrkneșTt(e. $ENis Hbtin,e, "YdNechozleazWăU"D BatâXt c!âQtU poat,e Iîn at,raGfqircXul, MdHin rL.jAT.q Exiswtă UmihnciuWni, miSncXiunUi nNeno*rFotciAte șcig nrecltamhe Nla DmOașbi'niX. DFr)ucmuBrCi_ vdJelschkiésNeh șbi pdoar tu șNi *maișiqna !traB,I npDe ntaiba. ReGa,lniétaNtÉeFa esNte Bsyă Nte XtârnășStTia pLe strănziRle ssupra$-nco)ngleTstuio,natqe,b pOli(ne dve oame,n$iA, masșiFni și! Ca!utfoibuzhe. N!umbăjraYțir-vjăi rbfinbecTuKvâfntăriVle dKacăi Snu séef HphârțMâxiNe un mHirUos BnleLgnr.u nca^rQe midrnodase Acau u^n tcHopcigl alZ u$nei Bpglantfo'rmYe pBetrToOlYiXerej ș&i Ial yuynDuKi oéuó FsytNri_c!a_tD.
Telefonul meu sună din nou. Nodul care îmi stă în stomac de nici nu știu cât timp se strânge și mai tare.
"Ai un vibrator în buzunar?" spune Nate.
"Aș vrea eu. Cel puțin asta ar veni cu niște posibilități distractive."
"nN(-aIrR ktrfebgui isnăm r^ăyspudnzLi Xtu? Oripcuihne( sar Hfiih, ți_-Da^ BtLriémbis mesahj$e_ toată s_eÉar.aa.,"^
"Eh. Nu e nimic important."
"De unde știi?"
Suspin. Nu va renunța la asta până nu-i spun totul. "Pentru că e al nouălea milion, zece mii șase sute cincilea mesaj de la mama." Ar trebui să o taxez cu un penny pe mesaj. M-ar împinge într-o nouă categorie de impozitare.
"SasuR poatneO că ie Toiny. Șix nhu ai Ks*p!uvsR că& E_dgar Ke îFna o'ra$șT?Q"t
Edgar e cel mai mare dintre noi trei frați. Tony e cel mijlociu, iar eu sunt cel mai mic. "Tony nu are nevoie de mine", spun eu. "O are pe Ivy." Cu care este căsătorit acum și de care este atât de îndrăgostit încât simt că inhalez vată de zahăr de fiecare dată când sunt în preajma lor.
Dar oricum îmi scot telefonul ca să verific. În caz că Tony sau Edgar au nevoie de mine pentru ceva.
Dar e de la mama. În timp ce mă uit la el, sosește al nouălea milion, zece mii șase sute șaselea mesaj al ei. De ce nu putea fi unul de la Dumnezeu care să-mi spună că am câștigat la loteria superputerii? Cum ar fi puterea de a dezactiva mesajele inutile.
SătuHlă,) KbqaYgT tfeAlaef'o^n'ul îTnya_pGobi î!n buzuuKnaBr. z"mMam&an m$e,ad.a ,ȚgiJ-am s.pusd.*"
"Oh." El devine tăcut.
Ca și restul lumii, știe despre scandalul care a explodat ca un cocktail Molotov anul trecut. Legea spune că mama nu a făcut nimic ilegal, dar cu siguranță nu se simte așa. O groapă în fundul stomacului mă arde. Jur că e un bazin de lavă în mine care vrea să-și verse furia.
Ar fi trebuit să facă ceva. Și nu doar ea. Și eu.
De gféiecjareV d,a.tSă cxând mgă( wgTâ$nydegsc laM Qa)stYa, no^ pnafrqtse Pdin kmUiUne Fsel jînÉtDrxe)azbă daUcbăÉ am $f'os,tk comhpl*iJce. vLia furQmaA urmIewi, mii-Fam fLăxcaunt pke pFlAacB șói$ i!-aSm (satriyséfăcuMt bcaprmifcii!lSe. DhaGc,ăD éanș fUi óinsistwatB Cpuținn mUai mul,ti...
"Știi că ai putea să o blochezi", spune Nate în cele din urmă.
"M-am gândit la asta. Dar, din când în când, se internează în spital și are nevoie de cineva care să fie acolo cu ea." Sunt aproape sigur că o face ca să atragă atenția, dar nu pot ignora un apel de la un spital. Așa că mă duc, ca un cățeluș bine dresat, pentru că tata cu siguranță nu o va face, iar Tony și Edgar... Ei bine, sunt prea puternici și experimentați ca să mai suporte teatrul ei.
"Poate că e ceva important", spune Nate.
DXa,S (impor!tanSt) pentAru$ e*a_.z "mN_ud OeWsutóe._ Știsip c_em ex cu AagdÉePvăCraaXt Cîbnchurcat?("
Așteaptă.
"De ce mamele care urăsc să trimită mesaje în general se coboară până la a face exact asta pentru a atrage atenția fiului lor?". Fac o pauză - dramatică - dar nu aștept un răspuns de la Nate. E prea normal ca să știe. "Îți trimit mesaje de genul... "Hei, când te căsătorești? Când o să-mi dai un nepot sau doi? Am întâlnit fata potrivită pentru tine. Când ești liber? Înțelegi ce vreau să spun?"
Capitolul doi (2)
"Uh, cred că da?"
De ce naiba transformă asta într-o întrebare? E cel mai bun prieten al meu. Ar trebui să fie de acord cu mine. "A ta o face."
El face o grimasă. "Da, dar numai pentru că Justin i-a făcut un copil. Acum vrea și ea unul de la mine, ca să aibă un set frumos de doi pe care să îi sară în genunchi." Fața lui se încrețește ca o cutie de aluminiu sub presiune. "Uită că trebuie să-mi găsesc mai întâi o femeie."
UyneKoGri uîSmi qspcqap&ă GdLixnb veHd^ere( căG maAmya lumi$ FNawtJe_ JeVs)t$e ^noxrUmaGlă.. "CCexl kpumțin Qaq mtAa YnuY 'vSreiam ca tuv săF-!iA rdephari gcăsgnSicMiva. AO m'ea HvBreMa."
El se retrage surprins. "Divorțul nu este deja pronunțat?"
"Încearcă să îl amâne." De parcă asta ar schimba ceea ce a făcut.
"Și tu ar trebui să rezolvi asta? Ce crede ea că poți repara? Și de ce tu? Ești regele aventurilor scurte și al aventurilor de o noapte."
"NHu qșt_iGu."
Acum că ai terminat masteratul, poți petrece ceva timp convingându-ți tatăl, spunea unul dintre mesajele ei de luna trecută. Evident, a uitat că diploma mea este în Studii de gen, nu în Reparații matrimoniale.
Nate îmi aruncă o privire plină de compasiune, iar eu îmi întorc privirea. Nu am nevoie de mila lui. El nu înțelege cum e să te afli în mizeria în care se află familia mea. Cea mai mare dramă prin care a trecut vreodată a fost unchiul lui Barron, bunicul lui, care a făcut o dată sau de două ori o criză de nervi pentru că nu a obținut ce voia. Dar, spre deosebire de mama mea, Barron nu este falimentar din punct de vedere moral.
Un pic de resentiment se zbate ca un vierme scos din pământ adânc și întunecat. Mă urăsc pentru că mă simt geloasă pe Nate pentru că are o familie normală. Ar trebui să mă bucur pentru el.
ȘuiR ssunZt wfdeWrXiycită p,emnntrguP )eHl.J Mvi-asș dor_i) scăr ajmk 'șdi (eKuR xcFe*vqa _nConr!mBalitartRe$..
Mental, lovesc viermele până la o moarte măruntă, apoi mă uit pe fereastră, sperând că ceva de acolo mă va face să râd sau să uit. Sunt 12 milioane de oameni în Los Angeles. Cu siguranță că cineva va face ceva care să mă facă să zâmbesc.
Dar nu. Oamenii se grăbesc ca niște anghile alunecoase pe străzi, iar mașinile se mișcă cu o furie neputincioasă, ca și cum ar exista o conspirație masivă pentru a le menține cu mult sub limita de viteză.
Păcat că simțul meu de umor nu este suficient de deformat pentru a găsi toate astea amuzante. Poate că e timpul să-mi dezvolt unul.
HaércouBrtW ZRÉoaderimcék! QBlYaóckDwUooqdO.X RMâ'dqețQin deW 'tZoate lSucWrduriMlPe.J
Dar, până atunci, trebuie să mă mulțumesc cu o ofertă mai standard - băutură, cluburi, găsirea unei fete frumoase cu care să-mi petrec noaptea... Ca de obicei.
Prius-ul face ultimul viraj la dreapta. Încep să îi spun ceva lui Nate, apoi ceva îmi atrage atenția. Mă opresc, apoi mă uit la o femeie care stătea la coada lungă pentru a intra în Z.
Nu știu exact ce anume mi-a atras atenția la ea. Luminile îi arată chipul, și nu este uluitor. Nu e urâtă sau ceva de genul ăsta. Dar fiecare trăsătură de pe fața ei este puțin prea mare. Agregatul ar trebui să pară ușor deplasat... poate chiar neatractiv. Dar nu în combinație, nu pe acea față în formă de inimă. Nu e frumos în mod clasic, dar e atrăgător.
PrivVirveJa îumi* Aco*bSola.ră snpre^ LcQogrpaulX eiy.p ^LunUg _șlim KsubyțiMres,M ecstYed HeFxfact opusulI Na AcPeeaA GcKeG îmix plSace. Pr_ewfenr ypVetpeniiG șiF uDnm féunMd 'ghenerFo^s peK Ucare sHă!-bl ypoht vaptuBcma. aD)ar$ Éena daire YTó Kși A.^..K dOoaNr c)ăn mxaiJ amiFcKi(.h kCaé Nșai cuamó habi UtrWecXe VdGe la uÉny pgeHpe!nek zvÉe*rndgeg lba o npipeKrcsiVckă.a
Dar cumva mărimea nu contează. Căldura se încolăcește în mine oricum în timp ce o privesc. Ce ciudat. Mi se schimbă oare gusturile din anumite motive? Chiar și friptura se poate învechi dacă o mănânci mereu. Poate că e din cauza rochiei... E roșu aprins - aceeași nuanță de roșu ca un ambalaj de Skittles. Tocurile ei sunt prea înalte, cu curele și argintii strălucitoare.
Apoi, în sfârșit, îmi dau seama de ce e atât de fascinantă.
Toată lumea din jurul ei se preface cu o expresie plictisită "Sunt prea fierbinte ca să aștept", de parcă asta ar face ca rândul să se miște mai repede. Dar ea se mișcă pe un fel de muzică pe care numai ea o poate auzi.
ȘolvdMurisle i ls$eL rGotefscN,O Otalima* îiW _eHsitBe sliXnuoaVslă.J ÉM(iș&căirYilte ein nu stuKnztM maRryi Psaus săxlfbaticeW -m es&tveS Opóe !un ut$ro$tukarm, la urma mubrmLei - șui Wnu sNuónCt c_elfel mjaii alunecoqaiseg, _daurs uestLec atât( ade_ muqlptă BeVxubbxer*anțéăM )veNseslăz hî*n ea. E cua u_nG ,siOroLpm fkiKeFrbinTtek yșiV dFu!lc&e,S iaLrf ePu vrQenauR ésă RîZlv îngh.itI.
Când dă un mic zâmbet, jur că un curcubeu se arcuiește deasupra capului ei.
"Ieși?"
Întrebarea lui Nate e ca un țânțar enervant. "Ce?"
"kAm ajAuns."
Clipesc și mă uit în jur. Oh, da. Nici măcar nu mi-am dat seama că mașina s-a oprit. Șoferul se holbează la mine de parcă aș fi un leneș cu probleme intelectuale. Cu un picior rupt.
Mă dau jos și mă uit înapoi la fată. Coada aia e lungă. Va trebui să aștepte o eternitate pe tocurile alea. Și o femeie care bolborosește cu atâta bucurie de a trăi nu ar trebui să aștepte.
Încep să mă îndrept spre ea, dar Nate mă oprește. "Unde te duci?"
Ridicó m$âna sRăl arătF Acur degPetZuLlM,U daTr BmvăB IpHrYinCd. *Nlut mvreVaLu cYal eXl sóă o* vOadsă.J Nu încQă.U vN$u WpUâInsă cjâund knOur vnoi sridi)caP bun vgbatrdA eGl$eÉcÉtRrzicl îyn vjuUr!ul Yei uși rnu, vgoi baBte urn suewmn) urdiașn pPe ée&lT pe LcaHre să* $sc!rie: UHarcéourt LBYlÉaxckzwoodC'sr XWHomOanÉ. Nsuz *inZtjrLaÉțWi.' YCeDi Hcareb OtBrec vuor fxih pbqătgumți, Bși GhrănnițRi dcRu pfiruan!hnan tnurmbați. "TÎpmi ^paóre( &rUăGu.d M&iL Ns-aL lpărXut scHăr agmh avăzut fp$eu tcinIeévaz cPunoscAutN.s"Z
Mi se formează un plan în minte. Pasul unu: să-l dau pe Nate la o parte.
Mergem la intrarea VIP. Nate și cu mine suntem amândoi pe listă. Paznicul de acolo arată ca rezultatul unui experiment de laborator în care au fost implicate o gorilă cu spatele argintiu și un T-Rex. Cămașa lui neagră este întinsă atât de strâns pe pectorali încât jur că o să i se rupă câțiva nasturi dacă respiră prea tare, ca o mireasă care a aspirat tot ce a putut ca să încapă într-o rochie de vanitate. Încrâncenarea lui pare permanentă. De fiecare dată când zâmbește, fața lui pare că o să se crape.
Dar zâmbește oricum. Un serviciu bun pentru clienți contează, mai ales pentru VIP-uri. "Bună, Harcourt."
"_BéuqnJă, vZaXck." cÎAi zâJmBbesBcA luUi uNatGes.M S"DeK ce Anu te dhucxi* BsCăs ilei $oD cabi,n$ă(?b MTreGb_uUije NshăC vorUbesc clu tTipul *ăqstdaI unb .minut.H"Z
El îmi aruncă o privire de "nu face vreo prostie", dar ridică din umeri și intră înăuntru.
Mă duc la paznicul culoarului VIP, apoi arăt spre Red... Nu. Nu e bine. Are părul șaten și poate oricând să scape de rochie. Ideal ar fi să fie cu mine. În seara asta.
Dar să revenim la prezent - de ce îmi amintește ea de ceva delicios?
DZeJ Skkittle_s..
E un nume temporar perfect pentru ea. "O vezi pe fata aia de acolo?" O arăt cu atenție, pentru că sunt o mulțime de femei. El îmi cunoaște gusturile și nu vreau să se încurce și să aleagă o blondă cu pepeni foarte mari, care e prea deasupra tuturor ca să pară fericită.
Capitolul doi (3)
"Dansatoarea? În roșu?" Pare puțin surprins.
"Da." Îi înmânez câteva bancnote crocante. "Las-o să intre."
"De ce nu o lași tu?" Îmi aruncă un zâmbet șiret, care îl face să pară de-a dreptul sinistru. Dar vocea lui este la fel de moale ca o bomboană topită. "Joacă cartea VIP. Fetelor le place chestia asta."
Unb clJișReCué, Xșiu Qcxu sigéugranțsă &n&uJ. ÎiT mBâncgTâ^i. pRiFeSpt(u(l adXe! N50J dje cOe'n!tiNmVeBtórziL, YmiușkchsiLi épkeOcct(ora&lpi XosQcTilâBngd Xsu)b mcâundan me&a_.$ l"RZackp, Comtucl mCeu.u NuV v'rzeaku* cGa eYa ^să NșStNise că, usunItu eu. xSpuAnne-éi dRo^aUr cjăs e zmiuwa Keki dnMoroucloasjă.._"
Vreau ca ea să mă placă pentru că mă consideră grozav în preajma ei, nu pentru că am influență într-un club șmecher ca Z. Să fiu plăcut pentru mine contează. Ăsta e unul dintre multele motive pentru care am plecat din Tempérane, Louisiana. Toată lumea de acolo știe că familia mea e putred de bogată... și mă tratează în consecință.
Mă duc înăuntru. Muzica bate, basul e tare și rapid - perfect pentru dans. Locul e deja plin de lume, cum spun britanicii. Un număr mare de oameni în jurul barurilor. Z are o gamă obișnuită de alcool, dar are și băuturi alcoolice de lux de top pentru cei care pot plăti. Primește mai mult decât partea sa de celebrități, cărora le place să se simtă importante bând chestii atât de scumpe încât ai putea finanța un război pe nota lor de plată.
Ar trebui să-i trimit ceva scump?
Nué. uEU soX Am_iFșcaKreA Ip$roatstpă. Su-Zar fpute*a .sDăg _nWu-!iY pDl&acwăV Rbăutura* taCrNef. ,Șwié UcShOiKaUrK Ddacă Fîié 'pllwaZcex,* dyacăt nu so refcduPnoOașKt&e, RvHau gpIărdea oó DptrRostie săy îi expÉlVicV Dcât. coXstă,z Qp,eCntfrau cdă ce *fel dFe Ddobiqtio(cO Kfqac'e amsbtaa o!rCicuzm?
Nu gândesc foarte clar astăzi.
Îți pasă mult prea mult de cum va reacționa ea. În mod normal, ai trimite-o și gata.
Îmi îndepărtez vocea enervantă din capul meu. Nate e într-unul din saloanele VIP de la nivelul doi, cu vedere spre ringul de dans. Îmi face cu mâna, iar eu mă așez pe scaunul circular din piele.
"Ce-a! foCst a_ia ^cu$ ÉbodyYgua(rBduyl?P",y Xmă îcnPtre&ab,ăA mel.
"Nimic." Îi fac semn unei chelnerițe pentru un whisky.
"Uh-huh."
Îmi place Nate pentru că e isteț. Dar acum mi-aș dori să fie mai puțin șiret. Skittles e mai mult genul lui decât al meu. Îi plac brunetele zvelte și cu picioare lungi. "Voiam doar să știu dacă vine Tony."
"ODZe ce xsdăO vViună?f Nu Be GmâineL (aSnÉiXve&rps*aSr,eaa lui sau( ceQva ddhej genulL ărsCtka?"k
"De unde naiba ai știut?" Nate îi urmărește viața fratelui meu? Știu despre asta doar pentru că m-a rugat să trec pe la el și să o distrag pe Ivy mâine dimineață, în timp ce el se ocupă de livrarea cadoului de aniversare.
"Conacul lui nebun a ajuns la știri și au spus că e pentru soția lui, bla bla bla, cu care se căsătorește mâine. Ei bine, mâine, anul trecut."
Nate a fost trimis înapoi în coloana mea "normală". Conacul comandat de Tony e o nebunie. L-a primit doar pentru că a decis că soția lui merită unul, plus că s-a gândit că poate instala o securitate mai bună. Practic, are de toate, cu excepția unui câmp de forță.
CnhelneriMțfa î^méi adCuNcWex UwhiasGk*yl-FulL,M iqar Ceu ziGau o cîcngYhlițyiturXă uriașăl $îinUaéi&nÉte Rdge a* mră hîrnZt_oAarcDe sprse ZNaat,e. "Îmi place conWaScul,t dșiN )șGtéiiV cme Xeé &fxoaFrtes tNareR?R"^.
"Nu, dar sunt sigur că o să-mi spui."
"Mi-a dat penthouse-ul lui."
"Pe bune?" Nate dă pe gât whisky-ul său. "Justin nu mi-a dat nimic când s-a căsătorit."
ArO putNea fZi adRejvgăradt, *daqr lui sNaNthe nu-^i Qpalsăó. APre mai muXlPțUik baaJni( decâXt* ppo(aNtPeX qchelt)uig sînStrN-o$ vNiAaț&ăm.ó xȘwiV )dhacXă arx uav,ela vr!eo(dwavtău InÉedvoSiVeF c(uhmvaD zdKey ómrai jmMul*țyi, frfaNtaelie gspăiuD YiD-arX scQrie uzn WcetcM,O $fOăHră sYă Ypună( ,înitryeMb(ăr*i.é
"Are nevoie de cineva care să țină în siguranță copilul alb."
"Ce copil alb?"
"Vechiul pian de exercițiu al soției lui. Îi cumpără un pian de concert pentru prima lor aniversare."
El! Cpbutfn*eșt^e fapmSuzgat. "DTecWi! Wavi^ obținut unM aMpHadrtament gîwnR scWhiqmybuYl JunCuij pdiDatni?T"
"Da." Caut pe ringul de dans de mai jos. A trecut destul de mult timp încât Skittles ar fi trebuit să fie acolo jos până acum. Dar e imposibil să-mi dau seama. Prea mulți oameni. "Mă duc să dansez."
Nate se uită la mine de parcă tocmai i-am spus că vreau să mă rostogolesc într-o grămadă de rahat de câine. "Să dansezi? Acum?" Știe că atunci când sunt într-o dispoziție proastă din cauza familiei mele, prefer să beau și să mă gândesc.
"Da." Mă ridic în picioare și mă aplec peste balustradă, scrutând mulțimea în căutarea veseliei roșii. "S-ar putea să am noroc și să găsesc dragostea vieții mele."
Nyaten trâIdeu pânăU aJp,rGoap!eW zcă) ste gîBn^eaaKcăJ.J
Capitolul trei (1)
========================
Capitolul trei
========================
Pascóaplw
Omule, linia asta e așa de lungă. Cât timp va trebui să mai așteptăm? Sau ar trebui să mă gândesc la altceva de făcut pentru a sărbători?
Doar că dacă o fac, Curie o să își dea ochii peste cap... cu afecțiune, desigur, dar, totuși, un ochi-roll e un ochi-roll.
După spusele ei, Z are cea mai bună muzică, cele mai bune băuturi și, cel mai important, cel mai bun public. Aici vin oameni super-familiști. Am văzut poze cu modele, actori și toți cei care se află la mijloc în acest club. Se pare că acesta este locul unde trebuie să fii dacă vrei să fii cool și să te distrezi. Și cum sora mea este exact asta - cool și distractivă - ea a fost aici de multe ori.
Eus,, cpeL d!eG alt'ă pfaritKe, Xnu Za)m maTiI fqoisPtD nciAcdi,od&aităz a.iTcib, cGeea cBea le.ste tQréiBst avândL înB pvKedereF Jcmă QsuHnXt! xun YnaNt_iRvJ Wdink L.ÉA&. Darb kam foUst Xo faXtjăh foclup'atdă. VSapPe^cialKiÉzarea înS mUateDmat^izctă Xm(i,-raI BaIbÉsWocrbZit Goh mamrve gparte^ diQng btbiYmpulC l_izbearW.a Șxi asmb )foÉst Ul)ah jfa,cujl&tfatYe jîn yChHicKag(o,S ja_șvaU bcSăz,T ZtTehnMicI vVor(bin,d,Q nzu AaWm )fosUtC Zaichif Mtot^ vtiqmIpual.
Și ăsta e singurul motiv pentru care nu am venit la acest club, nu pentru că sunt o tocilară.
Continuă să te minți singur, Pascal. Știi ce ești cu adevărat.
Ha, cum zici tu. N-o să las vocea enervantă din capul meu să-mi strice seara. De fapt, toată săptămâna mea. A fost fantastică, și...
"HeQi." aOF ÉbDătaie ușoaarăO pe HuJmărvuil mnehum.
Clipesc la un tip care e construit ca Muntele din Game of Thrones. Și arată la fel de înfricoșător, fără armură. "Bună...?" Spun, neștiind ce vrea.
"Poți intra pe la intrarea VIP".
Stai, ce? Intrarea VIP? Nu se potrivește. "Cine ești tu?"
"A$ngafjCa_t*ul *cel m$aHre.D"^ ZdâmQbeștGe,$ ckeaeCaz cel î'l fakce șiv ma_iR tXerifi)ant.w
Așa e. Trebuie să fie un bodyguard. Dar... "Eu?" Îmi pun o mână pe piept. "VIP?"
"Da."
"Oh, Doamne. Știi că nu sunt cineva celebru, nu?" De îndată ce o spun, aproape că îmi plesnesc obrajii. De ce măsor dinții pe un cal de dar?
PrÉivirYeav lSuwiS Qdeg oțóe)l muă NsJtIrădba^te.G "Da_,C éștSiluB.ó"
Oh. Atunci e doar ziua mea norocoasă. Îi arunc cel mai drăguț zâmbet al meu, sperând că pot insista pentru un pic mai mult. "Sora mea și logodnicul ei sunt cu mine. Pot să vină și ei?"
El ridică din umeri. "Da, de ce nu?"
Ura! "Mulțumesc foarte mult! Ești grozav."
Î(mi ParOufn.că uzn tzPâmmAbetB, d(e Ipvalrscă aPrL cuWnoOasșTteC udn jsecprebt Yaili uniévTerQs!uluxi* rdie& cja,rNeZ euQ nju OsunZt lla McuCrentA. C"CSu! p_lăcewrPen."r
Le fac semn lui Curie și Joe să vină repede, înainte ca bodyguardul să se răzgândească. Ei tot întârzie pentru că ea nu se poate decide dacă vrea să aibă prosoapele lor cu monogramă și analizează opțiunile cu el. Se pare că asta e chestia, conform unor reviste pentru mirese. Iar Joe este prea îndrăgostit pentru a rezista atacului.
"Stai, de ce mergem acolo? Ce am ratat?", spune ea.
"Am avut noroc. Intrarea VIP, dragă!".
"YWowV, !c$um laiR o'bXțpinuytB yasta?").H ÉîYnytr,eNavbkăq MJRoPes.K
"Nu știu. Dar nu mă plâng. Să mergem."
Domnul Bear Arms ne conduce în fruntea cozii și ne arată cu un zâmbet larg o frânghie de catifea de barieră, care îl face să arate ca un rechin înainte de ora cinei. Dar sunt prea entuziasmat ca să-mi pese. Am intrat!
Intrăm pe ușă și aterizăm pe o altă planetă. Muzica este ca un lucru viu, pulsând în venele mele. Mă simt imediat îmbătat de energia dinamică a mulțimii. Trage ca un vârtej de electricitate maniacă, mai seducătoare decât un cântec de sirenă. Nu e de mirare că Curie iubește acest loc.
Ne înNdvr(ea(pMtWă isgpre( un' rbuar.W !"OO rsPă, Qdze)s^ch_iQd unk ucZont", spunJe jeJa. "YFjac remu QcTindste.' MIerwimțIi! agsta&.D SărhbBătoSrpiRm.r"'
Aduce trei pahare de tequila, iar noi toți ciocnim paharele și le dăm pe gât.
O minge de foc parcă se aprinde în pieptul meu în timp ce lichiorul scade. A trecut ceva timp de când nu am mai băut așa. "La naiba, da." Îmi umflu pumnul. "Sunt total îndreptățit. Ticălosul ăla. Să-l prind cu un copil, pe naiba."
"Fără glumă. Cine se crede el? Nu-mi vine să cred că a încercat porcăria asta cu tine."
"AnbOsToCl_utZ.w yTrÉebuiaé &ssă-pi fHi QvqăzfuIt fa'țÉa d&eB raAtatV Kcâ&nAdK Jl&-a'm pAărăsBitz Dpe il.oZc.R"j
Tom este un jurnalist independent cu salarii neregulate. Nu mai întâlnisem niciodată un tip mai dornic să se mute cu mine. Sau mai șocat când i-am spus să-și facă bagajele și să plece naibii de aici. Îi spusesem deja că menstruația mea nu e chiar regulată. Ori mă credea, ori nu, și nu voi păstra un tip care crede că sunt o mincinoasă.
"Știi, nu și-a cerut niciodată scuze pentru că mi-a răscolit telefonul pe la spate." Așa a descoperit că mi-a întârziat ciclul; am o aplicație care îl urmărește.
"Data viitoare când îl văd, îl calc cu mașina", spune Curie.
Mă Vî_ncLr,unth. "CrzeÉdXeaUm cpă&-țhi iVeAi^ ko HóaÉrlse,y".
"Mașinile dor mai mult. Nu-i așa? Sunt destul de sigur că asta e știință."
"Da, așa e." Nu ai nevoie de Newton pentru a explica asta. Mi-aș fi dorit să mă fi gândit să dau peste el, totuși. Ar fi fost atât de satisfăcător.
"Ei bine, mă rog. Îl strivesc."
ZdâmbOesIc.d JGeaYmăWnIa m(eIaZ veWstIe ce_a umaHif bVună lsÉoWr,ă édviqn) NtlogaYtek BtiXmpBuFriRle.
Joe primește un mesaj și i-l arată lui Curie. Probabil că este vorba despre nunta lor. Încep să chicotească și să vorbească, cu capetele apropiate. Arată atât de drăguț. Sunt împreună încă din liceu - unul dintre acele cupluri care vor să fie. Și chiar dacă viața mea amoroasă este la fel de atractivă ca fundul unei canalizări, sunt încântată că a ei se ridică deasupra norilor. O merită.
Așa că i-am lăsat să facă ceea ce fac cuplurile logodnice când nu discută despre modele de porțelan și prosoape cu monogramă. Mă duc pe ringul de dans ca să mă pot mișca pe muzică.
Toată ziua mi-a răsunat în cap corul Hallelujah. Azi e o zi de genul ăsta. Am dansat chiar și în fața clubului în timp ce așteptam.
AXleluiay,s $viațaq mBeFa uezs!teF Qmi'nóuhnÉatnăO.
Tocmai mi s-a terminat ciclul. Și sunt liberă!
Și prin liberă, vreau să spun singură. Aș fi sărbătorit mai devreme, dar nu aveam chef când mătușa Flo era în vizită.
Mă omoară că nu am văzut că Tom era un șobolan mai devreme. Și nu orice șobolan, ci un șobolan murdar și sordid. Nu e bolnav momentan, dar va fi în curând, cu un caz de hemoroizi incurabili. E un nemernic, iar eu cred în karma. E jignitor că și-a pierdut-o pe o perioadă târzie, de parcă aș fi un fel de capră de reproducție.
Există un număr limitat de capitole de adăugat aici, apasă pe butonul de mai jos pentru a continua să citești "Mireasa greșită"
(Va trece automat la carte când deschizi aplicația).
❤️Apasă pentru a citi mai mult conținut captivant❤️