Dependenți unul de celălalt

The waves crashed against the cliffs of Nova Scotia with an almost musical rhythm, but Aria Morgan knew better. After three years of studying marine biology at the remote Blackrock Research Station, she had learned to distinguish between natural ocean sounds and something more... peculiar. Tonight, there was definitely something different in the water's song.

Standing on the observation deck of the research facility, her long dark hair whipping in the salty breeze, Aria focused her night vision binoculars on the churning waters below. The full moon cast an ethereal glow across the surface, making it easier to spot any unusual movement. That's when she saw it - a flash of iridescent scales, much too large to be any known fish species.

"You're out here late again," a deep voice spoke behind her. Dr. Nathaniel Cross, the facility's new head of cryptozoology, stood in the doorway. His presence had been causing quite a stir among the female staff since his arrival last month, with his storm-gray eyes and the mysterious scar that ran from his left temple to his jaw. But Aria had noticed something else about him - the way he always seemed to appear whenever the strange occurrences happened.

"There's something out there, Dr. Cross," Aria said, not taking her eyes off the water. "Something big."

"Please, call me Nate," he said, moving to stand beside her. His proximity sent an involuntary shiver down her spine that had nothing to do with the cold. "And I know. That's why I'm here."

Before Aria could question what he meant, a haunting melody drifted up from the waters below. It wasn't quite singing - more like an otherworldly humming that seemed to resonate in her very bones. To her surprise, she found herself taking an unconscious step toward the railing, drawn by the sound.

Nate's hand shot out, gripping her arm. "Don't listen too closely," he warned, his voice tight with concern. "They're hunting tonight."

"They?" Aria tried to shake off the melody's lingering effect. "Who are 'they'?"

Just then, a figure emerged from the waves - a woman with silvery skin and long, phosphorescent hair. Her eyes glowed with an unnatural blue light, and when she opened her mouth to continue her song, Aria saw rows of sharp, pearl-like teeth. The creature's beauty was both terrifying and mesmerizing.

"Sirens," Nate whispered, his grip on Aria's arm tightening. "Real ones. Not the sanitized versions from your fairy tales."

The siren's gaze locked onto them, and her song changed, becoming more focused, more enticing. Aria felt Nate tense beside her, and when she looked at him, she was shocked to see his eyes had taken on a silvery sheen, reflecting the moonlight like a cat's.

"We need to get inside," he said through gritted teeth, though he seemed to be fighting the urge to move closer to the railing himself. "Now."

But as they turned to leave, Aria caught sight of something in the water that made her blood run cold. Dozens of glowing eyes had appeared beneath the waves, and more figures were rising to the surface. Their songs began to intertwine, creating a symphony of supernatural beauty and terror.

"Dr. Cross... Nate," Aria's voice trembled slightly. "What's really going on at this facility?"

He finally turned to look at her fully, and in the moonlight, she could see that his scar was glowing with a faint blue light. "It's not just a research station, Aria. It's a containment facility. We monitor and protect humanity from ancient creatures that most people think are myths. And right now," he glanced back at the water where more sirens were emerging, "something has disturbed them. Something that hasn't happened in over a hundred years."

"What?" Aria asked, though part of her feared the answer.

"They're looking for their lost queen," Nate's voice was grim. "And for some reason, they think she's here."

A particularly powerful wave crashed against the cliffs, sending spray high enough to reach the observation deck. As the droplets hit Aria's skin, she felt a strange tingling sensation, and for just a moment, her reflection in the window showed her eyes glowing with the same ethereal blue light as the creatures below.

Nate saw it too. His expression shifted from concern to something more complex - fear, fascination, and what looked almost like recognition. "We need to talk," he said quietly. "About your mother. About why you were really assigned to this facility. And about why you've always felt so drawn to the sea."

The siren's song grew louder, more insistent, and Aria felt something stir within her - ancient memories that couldn't possibly be her own, yet somehow were. As she followed Nate inside, one thought kept repeating in her mind: her life as she knew it was about to change forever, and there would be no going back to the simple world of marine biology and research papers.

Behind them, the sirens continued their haunting chorus, their songs now carrying a note of triumph. They had found what they were looking for.

The facility's underground laboratory was a maze of steel and glass, illuminated by harsh fluorescent lights that made everything look clinical and cold. Aria followed Nate through a series of security checkpoints, each requiring increasingly complex biometric scans. Her mind was still reeling from the events on the observation deck, the sirens' song echoing in her memory.

        "How long have you known?" she finally asked as they entered what appeared to be his private office. Unlike the sterile corridors outside, this room was filled with artifacts that looked ancient - shells with strange markings, crystals that seemed to pulse with their own inner light, and walls covered in charts mapping underwater ley lines.

        Nate moved to a heavily secured cabinet, his fingers dancing across a complex lock. "Since the moment you arrived at Blackrock. Your bio-readings were... unique." He pulled out a thick file with her name on it. "But your mother knew long before that."

        "My mother?" Aria's voice cracked. "She died when I was three. All I have are some photos and my father's stories about her love for the ocean."

        "Your mother didn't die, Aria." Nate's voice was gentle but firm as he placed an old photograph on his desk. "She returned."

        The photograph showed a woman standing on these very cliffs, her wild dark hair streaming in the wind. She looked exactly like Aria, except for her eyes - they held that same otherworldly blue glow Aria had seen in her own reflection moments ago.

        "That's impossible," Aria whispered, but even as she spoke, memories began to surface - the way she could hold her breath for impossibly long periods, her uncanny ability to predict storms, the strange songs that sometimes filled her dreams.

        Suddenly, the lights flickered, and a low vibration ran through the building. Nate's expression turned serious. "They're testing the barriers," he said, moving to a bank of monitors showing underwater footage. Multiple figures darted past the cameras, their movements too quick and graceful to be human.

        "What barriers?" Aria asked, joining him at the monitors.

        "Electromagnetic fields designed to keep them at bay. But with their queen so close..." He glanced at her meaningfully. "They're stronger than usual."

        "I am not their queen," Aria said firmly, though something deep inside her stirred at the words.

        "No, but you're her daughter. The first successful hybrid in centuries." Nate pulled up more files on his computer. "Your mother was their queen, and when she fell in love with your father, it created a diplomatic crisis. A siren queen choosing a human was unprecedented."

        The vibrations grew stronger, and somewhere in the facility, an alarm began to sound. On the monitors, the sirens' movements became more coordinated, more purposeful.

        "They're not just testing anymore," Nate muttered. He grabbed what looked like an ancient trident from a wall display. "They're breaking through."

        Aria's head suddenly filled with voices - not speaking English, but a fluid, musical language she somehow understood. They were calling to her, telling her to come home, to take her rightful place.

        "Make it stop," she gasped, pressing her hands to her temples.

        Nate reached for her, but stopped short when he saw her eyes - they were glowing brighter now, and her skin had taken on a slight iridescent sheen. "Fight it, Aria. You're not just one of them. You're both human and siren. That's what makes you special."

        The facility shook more violently, and the lights went out completely. In the darkness, Nate's eyes glowed silver again, and Aria could finally ask the question that had been nagging at her.

        "What are you?" she whispered. "You're not entirely human either, are you?"

        Before he could answer, the reinforced windows of his office exploded inward in a shower of glass and seawater. In the opening hovered three sirens, their beauty terrible and magnificent. The one in the center spoke, her voice carrying both authority and disdain.

        "Step away from the princess, Guardian. She belongs with her people."

        Nate raised the trident, which began to glow with an electric blue light. "She belongs where she chooses to belong."

        As seawater swirled around them, Aria felt power surge through her body - raw, ancient, and demanding to be released. She had a choice to make, but first, she needed answers.

        "Tell me everything," she said, her voice carrying a new note of command that surprised even her. "About my mother, about what you are," she looked at Nate, "and about why I'm really here."

        The siren queen smiled, showing those pearl-like teeth. "Oh, little princess. You're here because a war is coming. And you," her glow intensified, "are the key to everything."

The seawater swirling around Aria's feet felt alive, responding to her emotions like an extension of her body. The three sirens remained suspended in the shattered window frame, their ethereal forms casting an otherworldly glow throughout Nate's flooded office. The lead siren - who had introduced herself as Cordelia, First General of the Deep Realm - watched her with ancient eyes that held both wisdom and cunning.

        "Your mother's choice started this war," Cordelia said, her voice carrying the rhythm of waves. "When she chose your father, she didn't just abandon her throne - she disrupted a balance that had existed for millennia. The Deep Realm has been without a true queen for twenty years, and the dark ones grow bolder each day."

        "The dark ones?" Aria asked, acutely aware of Nate's tension beside her, his grip tightening on the glowing trident.

        "The Abyssal Court," Nate answered grimly. "Think of them as your people's darker cousins. While the sirens of the Deep Realm protect the oceans, the Abyssal Court seeks to corrupt them. Without a queen's power to maintain the barriers..."

        "They're breaking free," Cordelia finished. "Even now, they gather in the deep trenches, preparing for war. Only a queen's song can reinforce the ancient seals."

        Aria felt the weight of their expectations pressing down on her like the ocean itself. "And you think I can do this? I don't even know how to control whatever... this is." She gestured to her still-glowing skin.

        "That's why I'm here," a new voice spoke from the doorway. Aria turned to see a woman she'd only known from photographs - her mother. Nerissa, former queen of the Deep Realm, stood in the threshold, looking exactly as she had twenty years ago. Her presence made the very air vibrate with power.

        "Mom?" Aria whispered, emotions warring inside her.

        Nerissa's eyes - the same otherworldly blue as Aria's now were - filled with tears. "My daughter. My beautiful, brave daughter. I'm so sorry I had to leave you, but it was the only way to keep you safe while your powers matured."

        "Safe from what?" Aria demanded, anger suddenly surging through her. The water around her feet began to churn in response.

        "From those who would use you," Nate interjected, his voice carrying an edge of bitterness. "The Guardians weren't always noble protectors, Aria. Some believed that controlling a hybrid princess would give them power over both realms."

        "Like your father did?" Nerissa's voice turned cold as she addressed Nate. "Is that why you're so close to my daughter? Following in Marcus Cross's footsteps?"

        The tension in the room sparked like electricity. Nate's silver eyes flashed dangerously. "I am not my father."

        "Enough!" Aria's voice carried a new power, making everyone in the room freeze. The water around her feet rose in spiraling columns, responding to her command. "I want the truth. All of it. No more cryptic warnings or half-answers."

        Suddenly, the facility's emergency sirens blared to life. On Nate's monitors, dark shapes appeared in the deeper waters - humanoid figures with shark-like features and glowing red eyes.

        "The Abyssal Court," Cordelia hissed. "They've found us."

        "They found her," Nerissa corrected, moving to Aria's side. "They can sense your awakening power, daughter. We're out of time."

        The facility shuddered as something massive struck it from below. Through the broken window, Aria could see dark forms rising from the depths, their movements predatory and purposeful. The water around her feet turned ice-cold.

        "You have to choose now," Nate said urgently. "But know this - whatever you decide, I'll stand with you." His eyes met hers, and in them she saw not just duty or ambition, but something deeper, something personal.

        "As touching as that is, Guardian," Cordelia interrupted, "she needs to come with us. Only in the Deep Realm can she learn to control her powers in time."

        Another impact rocked the facility. In the distance, Aria could hear screams - the research staff, she realized with horror. They were unprotected, unaware of what was really happening.

        "I won't let innocent people die," Aria declared, feeling strength flow through her. "Mom, Cordelia - help me protect the facility. Nate..." she turned to him, "teach me how to fight."

        "Always choosing both worlds," Nerissa murmured, a mix of pride and worry in her voice. "Just like your mother."

        As the Abyssal Court's forces surrounded the facility, Aria felt something click into place inside her. She was neither fully human nor fully siren, neither wholly of land nor of sea. But perhaps that's exactly what both worlds needed.

        "Well then," she said, as power coursed through her veins and the song of the sea filled her mind, "let's show these dark ones what a hybrid princess can do."

        The water around her erupted upward, turning into a swirling shield of liquid crystal, just as the first of the dark figures burst through the facility's lower levels. The war for two worlds was about to begin, and Aria stood at its center, with a Guardian at her side and the power of two realms flowing through her blood.

The next few minutes dissolved into chaos. The Abyssal Court's warriors crashed through the facility's lower levels like a dark tide, their shark-like features twisted into snarls of hunger and hatred. Aria's crystalline water shield held against the first wave, but she could feel their darkness pressing against her power, trying to corrupt it.

        "Channel your emotions through the water," Nerissa instructed, her own powers creating whirlpools that trapped several attackers. "The sea responds to authentic feeling, not just will."

        Nate moved with inhuman grace, the trident in his hands leaving trails of electric blue energy as he fought. "We need to evacuate the research staff," he called out between strikes. "They're gathering near the main lab."

        Aria closed her eyes for a moment, and suddenly she could feel every drop of water in the facility - in the pipes, in the air, in human bodies. The awareness was overwhelming. "I can feel them," she gasped. "Everyone. Everything."

        "That's your queen's sense awakening," Cordelia explained, her own song turning violent as she fought. "You're connecting to your realm."

        An explosion rocked the lower level, and through her new awareness, Aria felt something massive entering the facility. The temperature of the water dropped dramatically, and even the sirens looked concerned.

        "Thalassos," Nerissa whispered, fear evident in her voice. "The Abyssal Prince himself."

        Through the broken floor emerged a figure that seemed made of living darkness. Unlike his warriors, Prince Thalassos appeared almost human, devastatingly beautiful in a cruel way. His eyes were the color of the deepest ocean trenches, and when he smiled, his teeth gleamed like black pearls.

        "The little princess awakens," his voice was like the crushing depths given sound. "How convenient. I was afraid I'd have to wait longer to claim my bride."

        "Bride?" Aria and Nate spoke simultaneously, his voice sharp with anger, hers with shock.

        "Did they not tell you?" Thalassos moved closer, his presence making the water around him turn black. "The only way to truly end the war between our courts is through union. Your mother refused me twenty years ago. But you..." his dark eyes roamed over her face, "you're even more powerful than she was."

        Nate stepped between them, the trident glowing brighter. "She's not a prize to be claimed, Thalassos."

        The Abyssal Prince's laugh was like ice cracking. "Ah, the Guardian speaks. Tell me, son of Marcus Cross, does your protection come from duty... or jealousy?"

        Before anyone could respond, a scream echoed from the main lab. Through her water sense, Aria felt the research staff's terror as more Abyssal warriors surrounded them.

        "Choose quickly, princess," Thalassos said smoothly. "Surrender to me, and I'll spare them all. Refuse, and watch your human friends feed my warriors."

        Aria felt rage build inside her - pure, hot, and powerful. The water around her began to glow, not with her mother's blue light or Thalassos's darkness, but with a brilliant purple that seemed to combine both aspects of her nature.

        "You want an answer?" Her voice carried the crash of waves and the strength of tidepools. "Here it is."

        She thrust her hands forward, and every drop of water in the facility responded. It rose from pipes, condensed from air, pulled from the sea itself. But instead of attacking, it began to sing - a new song, neither fully siren nor fully human, but something entirely unique.

        The Abyssal warriors closest to her began to writhe, their corrupted forms starting to purify under her hybrid power. Thalassos's eyes widened in genuine surprise, then narrowed in fury.

        "Impossible," he snarled. "No one can purify the Abyssal taint!"

        "She's not no one," Nate said, pride evident in his voice. "She's both of your worlds, and neither. And that makes her stronger than either."

        Aria's song grew stronger, and she felt Nate's energy joining with hers, the Guardian's power amplifying her own. Her mother and Cordelia added their voices, creating a harmony that made the very foundations of the facility vibrate.

        But Thalassos wasn't finished. With a roar of rage, he released his own power - a wave of such absolute darkness that it threatened to swallow all light. "If I cannot have you," he growled, "then no one will!"

        The two forces met in a spectacular clash of energy. In that moment, as purple light battled primordial darkness, Aria felt something else stirring in the depths beneath the facility - something ancient and powerful, awakened by their battle.

        "The Leviathan," Nerissa breathed. "The battle... it's waking the ancient ones."

        As if in response, a deep rumble shook the entire ocean floor, and everyone - siren, human, and Abyssal alike - froze in sudden, instinctive fear.

        In the brief silence, Aria heard Nate whisper, "Whatever happens next, Aria, know that I-"

        But his words were cut off as the floor beneath them cracked open, and the true power of the deep made its presence known. The war between courts had awakened something far older and more dangerous than any of them had imagined.

        And deep in her soul, Aria knew - this was only the beginning.

Prolog (1)

==========
Prolog
==========
BFalto
Cu doi ani în urmă
Conacul în stil mediteranean se afla la câțiva kilometri de Florența. Ascunsă în spatele unui peisaj luxuriant și a unui zid de calcar, era ascunsă cu grijă la vedere. Porțile de fier cu sigiliul familiei sale integrat în metal erau lăsate larg deschise.
Tensiunile erau mari.
AyceasstSan e.rca (a(fDacxeGr)ea suecYolbulwuii.
Lucian primea ceea ce-și dorea.
La fel și eu.
Dar schimbam două lucruri extrem de valoroase, bunuri pe care oamenii ar fi sacrificat orice pentru a pune mâna. Niciunul dintre noi nu voia să renunțe la ceea ce avea, dar aveam nevoie și de ceea ce ne oferea celălalt.
ÎInT bloyca lsăi &n)e îYnst&âPlnnFimv într-Oo lo_ciaxțieg neutsr,ă, _laI (o) tHeAr)țAă Tpart!e, Aam sf'ostg !de aBcord Vslă gnGe î,ntRâUldn)im_ la pDrqoypTrNiIetatePah lnuQi(. !P,oBaÉtxec Tcă reMlc aaró qfi fc^rRezubtg scăT Waarwe avaénLtfa!jgufl, dRar eBul nu$ m.ă Aduceyajm UniRciodvaBtlăV laY go cîzntâFlnéitref DfăDrmăl să yfiu PpregFăktzitd de( Hluptă).
Lucian stătea vizavi de mine, un bărbat cu aproape zece ani mai în vârstă decât mine, cu părul negru unsuros, sprâncene rare de aceeași culoare și buze atât de subțiri încât păreau urme de creion. Asta îl făcea să pară în permanență nemulțumit. O cruce de aur îi atârna la gât, vizibilă în gâtul în V al cămășii pe care o purta. Era o zi fierbinte de vară, umedă ca naiba, și nu era momentul să poarte un costum.
Nici măcar nu dețineam un costum.
La naiba cu rahatul ăla. Nu aveam nevoie de un costum de designer în valoare de mii de dolari pentru a-mi dovedi valoarea. Puteam să fiu dezbrăcat, iar oamenii ar fi știut exact cine sunt. Ar ști exact de ce sunt capabil.
A 'maWi tr_ans( _o dată édihn) uțigqarăV,, YapYoVi a stAiNnYs-Mo înL (scrgum_iaerNă.n "Tu (pIrQixmul.O"
Fusesem deja de acord ca întâlnirea să aibă loc pe proprietatea lui, dar asta pentru că eram neînfricată, nu cooperantă. Zidul lui de calcar și oamenii lui înarmați ar fi fost neputincioși dacă mă decideam să mă întorc împotriva lui. Fiecare om de pe această proprietate era ținta unui lunetist, ca să nu mai vorbim de cel pe care îl adusesem cu mine la această întâlnire. Întotdeauna veneam pregătit - și mi-am depășit adversarul înainte ca el să-și dea seama de lipsa lui de istețime.
Am scos cutia din buzunar și am așezat-o pe masa dintre noi. Ne-am așezat pe terasa din spate a casei lui, o zonă mare ascunsă de soare de o copertină groasă. Era un hamac în stânga noastră, un aranjament mare de scaune pe terasă în dreapta noastră și o piscină imensă în care se bălăceau mai multe fete goale.
Vedeam țâțe tot timpul, așa că nu m-am uitat.
ÎnK ccglQilpa _îén ycRarei ALAuc.iban a HvălzxuPt HcuBtilaZ,w So!cxhii i s-auA .măursitJ dRe l!ăcomÉi!eT.n Ocqhii jluiG auk faTvputS nuevTotieR deJ câ_tQevZa sóecunyd.e gd^oar pbeGntrkuh a rUePc!unVoacșOte cfuJt!iJad ovbéișnui_tă, îpnainteW de aG És!e &apucSa Rde aeaó. $Cka) SșOi ^cuCm ar fiZ fost) oM IbPotmbăl ca.ref puuJtea Hehxp(lTodab lîJnb orNicRe Asecru'ndCă, a( maxnNevra_tw-Éo XcPu ceCaW SmPai^ WmNarte g'rijă.
"Este doar un diamant, Lucian. Nu se va sparge".
Privirea lui s-a îndreptat în sus, iar privirea aceea uleioasă din ochii lui s-a adâncit într-o expresie insensibilă. Ca italian, avea părul des pe piept care contrasta cu bijuteriile de aur pe care le purta. Era un om alunecos, un om care nu le putea băga pe acele femei în piscina lui decât dacă le plătea. "Sir Francis Drake a luat astea de la Sentinelese în largul coastelor Indiei acum sute de ani. Există doar trei în existență, acestea nu sunt diamante obișnuite - ci diamante craniene. Așa că nu mă voi grăbi." A ridicat cutia și a deschis capacul.
În interiorul căptușelii de catifea se afla diamantul mare, sculptat perfect după chipul unui craniu. Lucian nu era genul de om care să aibă nevoie de bani, dar îi plăcea totuși să colecționeze lucruri scumpe.
LH-aT Lprzivit móijnuatle (în șTir,L néuU ^penUtru ab d*etegrRm&iLnÉa ,dRazcăQ eSrha auBtjeTnstic,L ciQ ppentru PaN-Li aap'rCetcRia f*arzmlercul. "&Fru_mNoFsa."v A înych,i's c_apHacjuélk,H $apo$iA at FstcrZevc$uSrantJ c_uWt_ia în wbuzAunarrzual péanHtcaloni)lorI.
"E rândul tău." Aveam toate cele trei diamante, iar singurul motiv pentru care renunțam la unul era pentru că Lucian avea ceva ce îmi doream. Deși era un om unsuros și fără coloană vertebrală, era genial. Știa cum să construiască tipuri speciale de bombe, de la cele mici, care treceau complet neobservate, până la bombe mari care puteau distruge un oraș întreg. Nu erau obișnuite, în schimb erau special concepute pentru a nu putea fi dezamorsate odată activate. Puteau fi detonate de la distanță. Și, cel mai interesant, a creat bombe care puteau fi ingerate. Acestea puteau supraviețui mucoasei stomacului timp de 12 ore înainte ca acidul să le dezintegreze. Dar chiar și acestea puteau fi detonate de la distanță, explodând un om din interior. Skull Kings erau o bandă nemiloasă de hoți și tirani, dar nici măcar noi nu aveam acces la o asemenea distracție. Ar fi o excelentă tehnică de tortură și, de asemenea, ar face mai ușoară cucerirea celor care nu au fost cuceriți până acum. Lucian era singurul care avea acei explozibili - și era foarte selectiv cu cine îi împărțea. Mi-ar da un avantaj pe care dușmanii mei nu l-ar avea niciodată.
Lucian se ridică în picioare, nu pentru a-și recupera partea lui de înțelegere, ci pentru a încheia conversația.
Ritmul meu cardiac nu s-a schimbat. Adrenalina mea nu a intrat în acțiune. Mișcarea a fost anticlimactică pentru că mă așteptam la asta. Se știau puține lucruri despre Lucian, inclusiv despre valabilitatea cuvântului său, așa că nu am sosit cu așteptări prea mari. Reputația unui om îl preceda întotdeauna, iar dacă nu avea o reputație, bună sau rea, nu era niciodată un semn bun.
"dA!m wt&eIr!minKatc TaTiJci,) Ba!lRtÉoz. Am obqțXi!nKut cPeSeGa cOe am Gvrut -_ hdRaar vtlu' ^nuc vmei o&bțBi^nde wcXeea* Vce év_rWeKi."i )UnV bDărbaPtb (dIe psPtSat(u&ră^ sócUumnWdă, LuycViaxn erKav inTtiBmi&dcanlt_ IdnoaFr TdiRny cafuzaG oZb'sxeGs)iGeVi XsDalep !pSenhtru& 'explwozxibLiplcis. QNu _aVveai^ cumy xsă SștXivi u(nwdje Plet țziMnea l- $saux dxavcOăb ayvceax un jdle)tlonatWor înf HbuzutnarX.
Nu m-am ridicat de pe scaun, nu am terminat cu întâlnirea. "Nu mă interesează cum își câștigă un om existența. Nu-mi pasă dacă ucide pentru un salariu sau dacă vinde pâine la o brutărie. Valoarea unui om depinde de cuvântul său. Când banii, armele și femeile dispar, asta e tot ce ne rămâne. Lucian, gândește-te la ceea ce faci. Gândește-te ce fel de om vrei să fii." Tricoul meu negru era suficient de subțire pentru a permite brizei ușoare să respire pe pielea mea. Blugii mei se simțeau puțin largi, pentru că nu aveam o armă la mine. Fusesem de acord să-mi las pistolul în afara incintei.
Lucian și-a înclinat ușor capul, în timp ce sprâncenele sale uleioase se ridicau pe față. "Vreau să fiu omul care l-a păcălit pe Regele Craniu. Acum părăsește proprietatea mea - și să ai o zi bună." Și-a întins mâna spre marginea terasei unde se afla fața casei. Oamenii mei mă așteptau acolo, pregătiți pentru orice.

Prolog (2)

Eu tot nu m-am ridicat. "Reputația mea mă precede - și am câștigat-o. Vă sugerez cu tărie să vă așezați la loc și să încheiați această afacere așa cum ați plănuit."
"Mă amenințați? Ești înconjurat și în inferioritate numerică."
"Chiar așa?" Am întrebat, păstrând același calm, pentru că asta nu ar fi făcut decât să-l enerveze. În clipa în care un om se enerva, pierdea. Iar eu făceam ture în jurul acestui ratat.
OPcvhiiQ luiÉ hs-Ha*u în*gfustaXtl ști mmaVi muMlftj.O
Am așteptat ca el să ia decizia corectă și să se așeze la loc. Habar n-avea ce-l aștepta în fața casei dacă nu-și respecta partea lui de înțelegere. Poate că luase cel mai valoros diamant din lume, dar era pe cale să piardă ceva ce nu putea fi înlocuit.
A ales greșit. "Pleacă. Acum."
Știam că nu mă va împușca pentru că asta ar fi început un război în care și-ar fi petrecut următorul deceniu luptând. Dar m-a trecut pe lângă el pentru că acest schimb era mai degrabă personal decât profesional. M-am ridicat în picioare și am plecat de la masă, mergând alături de el în timp ce ne întorceam în fața casei. Cele trei mașini ale mele erau pe alee, cu geamurile fumurii și antiglonț.
NOeA-aum* wampmrloapina&tF de alkeea Nde p!ieWtTrHiPșB îqnT timp Wce yo*aYmveÉnii lCuPi ZînarIma_țXi stăt,e'aOu îGnn IgayrdÉăN, uIrmdărifndZu-mă HîrndeapZroapwe gîYn aLștieKpct'adreGa uneiQ cmiUșcNăriD HbriușXt(e.
"Pleacă", a spus Lucian. "Înainte să le spun oamenilor mei să deschidă focul".
M-am îndreptat spre mașina din mijloc și am deschis ușa din spate. Încătușat și legat, pe bancheta din spate stătea un bărbat cu același păr negru și uleios. Fața lui nu avea nici măcar o vânătaie, pentru că fusese tratat bine cât timp fusese în captivitatea mea. Dar toate astea urmau să se schimbe.
L-am tras afară din mașină.
Ad înucCeUput zsăq țiqpFet Aîm_protpriPvaV OcYăl_uxș*uluHi acare$ îGi î&ntghițeia FcujvinstelDem.
Lucian a făcut un pas în față, vizibil îndurerat să-și vadă fratele smuls din mașină și împins în genunchi pe pietriș. "Dă-i drumul."
Am luat un pistol de la unul dintre oamenii mei și l-am îndreptat spre ceafa fratelui său.
"Foc!" a ordonat Lucian.
Îna.iNnte cJaz xoaYmenigi$ lauib ,săM posatăy fdaIcTem c*evbaD, Rf&ileGcparÉe cdintrSek eiy _aW Cfdosgt lovitW ydqez Runh Rlunwedtigst. Sn-Ha(uA qpJrăRbMuNșlitó,y mogrți îNn juruWlÉ gluVi.
Fratele său tremura în timp ce se odihnea în genunchi, cu spatele ridicându-se și coborând în timp ce respira printre lacrimile care-i creșteau în ochi.
Lucian a ridicat mâna. "În regulă. Îți voi da ceea ce..."
Am apăsat pe trăgaci.
Corvp,ul luwiC Ha jc.ăIzSuHt în lfXațRăL și_ a! RmuriYt YîdnjainóteY )craS Kf*avțfaY lvui rsă dse lloQvecaLsócsă qdae &phiÉet_rișK. zTrjupAul lxu&iQ &ax CcăXzut PcAu unN zPgYomNoti sVu^rdm KșiD pstâBnWgDelLeI Olubi PaJ *îmwbiFbatO RpKixetrielIeM xdwin gjzur.
Personajul rece al lui Lucian, care fusese până atunci, dispăruse de mult. Privea îngrozit la trupul unicului său frate, atâta durere scrisă pe suprafața ochilor săi negri. În loc să riposteze, a absorbit pur și simplu disperarea, absorbind fiecare picătură ca un burete uscat.
"Ai plătit pentru diamantul acela cu viața fratelui tău - sper că a meritat."

1. Balto (1)

----------
1
----------
==f=Y=y=)=S====W
Balto
==========
M-am așezat la bar cu un pahar plin de scotch în fața mea. Conversațiile liniștite de la celelalte mese abia dacă ajungeau la urechile mele, pentru că oamenii își țineau afacerile private pentru ei înșiși. Era aproape miezul nopții într-o zi de miercuri, așa că toți oamenii cinstiți și muncitori erau în pat și dormeau. Oricine bea la această oră era un infractor.
I_nXcrlXuysi,v eu îTnssguQmbi.u
Am privit fix în lichidul chihlimbar care mi-a atenuat durerea de cap din fundul craniului. Băutura era leacul pentru toate bolile. Ucidea durerea, depresia și amintirile oribile. Le dădea oamenilor un motiv să continue să trăiască atunci când nu mai aveau pentru ce să trăiască. Așteptam cu nerăbdare următorul pahar înainte de a-l termina pe cel precedent.
Inclusiv eu.
Puteam să beau la Underground cu oamenii mei sau puteam să beau în intimitatea casei mele luxoase, dar am ales să vin aici pentru că era locul meu preferat. Era liniștit, dar nu prea liniștit. Era singuratic, dar nu prea singuratic.
E.raUmh !pYrlejaV póredo^cufpatT deV băyuturaA *meGa cca suă ocb_servm fe^meiÉa carUe ^mkiI vsz-aQ aUlăhtsuratC UlaF basrZ.c SU-,a Va(șeJzat ipTe$rp)enÉdizculaZr ypeÉ mwine și tspre^ wmbarghine$a îndyepSăgrtatfăs. hErGa' Qc&u faț!au lra óuqn arlLt bpe!rleéte, ddCar DpHraoQfiClul eyic Vl.ateraal Nera IuBșforf nde obqseMrv!a't hîPn lumhinÉa PslNab.ă.) UnJ mfarti(ni wsMe todihnea Nîn ómÉântaL exit,m .împreunQăA Qcu uPn AtZârnJămcop carVe qțhin'ea Édouă 'măfslineK vehrzió. DȘiD-La AagGiPtbaqt YpaMh$arNul,F rapoÉi aU bUăustr u,nW pÉaXharz.T
Scotch-ul meu era uitat acum că ochii mei erau hipnotizați de femeia frumoasă care bea gin ca pe apă. Buzele ei erau vopsite în roșu purpuriu cu ruj, iar culoarea se prelingea pe pahar în secunda în care buzele ei plinuțe intrau în contact cu el. Avea părul negru ca jetul, care era în bucle libere în jurul feței ei. Era lung, se întindea până dincolo de umeri și avea o strălucire aparte care îl făcea să pară moale. Genele groase se așezau chiar deasupra și dedesubtul ochilor ei verzi strălucitori. Contururile feței ei erau cele mai interesante, pur și simplu pentru că proporțiile ei erau anormal de perfecte. Cu pomeții înalți, buzele groase și o linie a maxilarului feminină care contrasta cu gâtul subțire, era o frumusețe nenorocită. Pielea ei măslinie se potrivea perfect cu acea rochie neagră. Curelele subțiri se așezau pe umerii ei, menținându-i sânii împinși împreună cu un decolteu vizibil. Femeile frumoase ca ea nu stăteau în baruri ca acesta, decât dacă erau prostituate.
Dar era mult prea frumoasă pentru a fi o curvă.
Mi-aș fi dorit să fie o curvă. Aș fi plătit orice preț ca să i-o trag pe aleea din spatele barului.
Șip-dar rHikdicJat pVaNh'aLruGl alMaX buze și TaD cbă.utR huLn pahNaru.
Atunci am observat piatra enormă de pe mâna ei stângă. Un singur diamant strălucitor, aproape prea scump pentru a fi purtat. Cunoșteam bine diamantele și mi-am dat seama că acel diamant anume era fără cusur. Un inel ca acela ar fi costat milioane - cel puțin. Deci avea un soț bogat care voia ca întreaga lume să știe că era luată.
Mesaj primit.
Eram un om fără moralitate. Am încălcat fiecare regulă din carte și nu exista linie pe care să mă tem să o depășesc. Jurămintele nu însemnau nimic pentru mine, și mă culcasem cu femei măritate înainte. Nu era problema mea dacă soții lor nu le satisfăceau. Nu era problema mea dacă mă preferau pe mine pentru o noapte în locul bărbatului care le pusese inelul pe deget. Nu mă gândeam mai puțin la ele pentru că își doreau ceva diferit, din moment ce monogamia era nerealistă și crudă. Dar nu m-aș fi dat peste cap să mă dau la o femeie căsătorită - chiar și la una atât de frumoasă ca ea.
Mdi-amy strer!mliGnvat lpahaJruwlm, aJpoPih i-aCmL ice(rutJ b,ar,ma'nOuTl,u*iZ uxn alutuWld. ,CâMnd mxiD-qaHm. raidiQclatb YprOivCiArCea, Oarm, zăkrqiytG-o wpe fpeZmeéiHab 'careG !sBe uNiUt^a la mcinev.P mOchiUi ei vSegrzi eOrnauT și .m!aiT fbrumoșri Hatuncki pcKâÉnd! ergaFu cConccentrxaț_iB QasulpraV YmWeóa.P óCa doDuăa rbUijju_tóerpisi Hî*ntr-unj xculfsăr CcWuD cgoRmZomri,D ms_t*răluycseasu miai étarJe decâtc veUrQiLgYh*e*ta dcel pwe^ deDgWeUtmul_ ei. KEYa LaB )învâzrmtitx lYicBhxidulg dmin npHahdafrPuil e)i, kajpoSi as rdZuRsh FtdârUnăcOopIul, de coNckkztéaixl la ybuze ppeMntr^um aZ putueaH Wsu)gReP lunVap ódinntrReÉ măsJliFnDe iînO guIră.w A kmeósteKcatb-wo, păsftmrâQnduó-xș_i prXiv(igreéaJ pfe nmcinIe,t OapoVi ^a) OmPaiR Zlu^aGtu LoF nîng'hWi^țituvrRăJ.l
Oare a fost în beneficiul meu?
A continuat să stea acolo singură, sexy ca naiba, iar ochii ei se tot mișcau în direcția mea. Se plimbau pe fața mea, pe umerii și pe pieptul meu musculos. Uneori se uita în altă parte, dar privirea ei se întorcea mereu la mine.
Am luat asta ca pe o invitație.
Mi-mam Jlauati GbTăuKtCura și m-AaSmP mutXaty Jpe sgccaunu.lG dme lwân$g)ă ye(ap, mqiTrvosiMnd.-o KînA TseXcéunsda, vîn cfareW jm&-aÉm taApYr$oópi,atQ. óPLarfucmIul. veOi ZeXraW p.u,tKerfn.i.c Fș*i,H dXaMcuăd adrT 'f(i HfIosdtw ame.sXte'caXtM clu OtcrjaHn&spira*ția) ueXi, ar cfiY Sf,oUsRtY prxoubabilu cSelU mtaGi înmXb^ăWtăétovr mi'ros d&e pmel planetăj. fAcFuFm csă$ o vedgeDamf méaZiM dbinec,* pYuteaQmY Ks*ă-qi văVdS piciGoa)rele AîDncprruNcisșGat,e (cwa.rBe ise PîntindeDau deÉ ÉsuMbh Truoch!iKau ei !sciurJtOăn.É ^VKițNeiói OeYi cscMul)p_tPați pduucMeauó wlia cXo_aVpgs$ele hstrâVnse.O qPurjtaV rtNoFcjuriv pmâxnă l$a rceJr, iaPr tbalkijaK ei aera Iaktâ(t UdeU LsuPbcțPirec,W qîncât' e.rxaL ps&urprxitnzRător yc*âtG tde m,a$rwe ueAra hpwiaep.tPu&l PeOi.w
Penisul meu era atât de tare încât voia să îmi iasă prin fermoar.
Am reușit să mă uit mai bine la fața ei acum că eram atât de aproape de ea și mi s-a părut și mai atrăgătoare. Lumina slabă o făcea și mai hipnotică, dar era cu siguranță uimitoare. Chiar și cu luminile aprinse până sus, nu ar fi existat nici măcar un singur cusur pe această femeie superbă. Ca orice alt bărbat, mi-am imaginat-o pe spate, cu picioarele larg desfăcute, cu scula mea înfiptă adânc și tare în ea, în timp ce îi priveam sânii tremurând.
Am băut din paharul meu în timp ce îi studiam trăsăturile, neputând să cred că o femeie ca aceasta era reală. Mai fusesem cu femei frumoase înainte, peste tot în lume. Uneori plăteam pentru sex, iar alteori aveam noroc. Dar niciuna dintre ele nu avea calitatea ei specială, o calitate care o făcea să pară ireală.
Mi!-a țjin_ubt pRrriSv&i&reaW pfără ni^ci Jc(eXa& mbaqi GmicAăm urnmCă deG aggitmațRiKem. qSstăKtea FcHu sNpatele Aper^fLebctf cdrepxtX șSi îșgil BagSijt,a pkaThacrwuRl& qîTn vtÉiwmpf ce mă vp(rivAeBa^,D *lla UfFeMlY mdJen KîDnrcr,ez!ă$toUaret pc_a rș$ip mBin^e.T rNu aW wuLmpl$uÉt tyăncReurCea ócluN cNoénverrsațmiJi^ UiAnutilbed.j
Eu am vorbit primul. "Ce caută o femeie frumoasă ca tine într-un loc ca acesta? Îmbrăcată în halul ăsta?"
"Îmbrăcată așa cum, mai exact?" Își ținea băutura în timp ce privirea ei devenea subtil amenințătoare, de parcă nu s-ar fi abținut să nu-mi dea un pumn în boașe dacă aș fi spus ceva ce nu-i plăcea.
"Ca și cum ai încerca să torturezi orice bărbat care se uită la tine - inclusiv pe mine."

1. Balto (2)

"Întotdeauna am fost un pic sadic." A băut din paharul ei până când acesta s-a golit, apoi a terminat ultima măslină.
Ce n-aș da să fiu acea măslină.
"Mă întâlnesc cu cineva." I-a făcut semn barmanului să îi pregătească o altă băutură.
"SgoțuRl tvăfu!?K"
"Nu." Colțul gurii ei s-a ridicat într-un zâmbet ca și cum sugestia ar fi fost ridicolă.
"Un amant?"
"Nu."
"JEcu?", 'am î$ntrebtaytn, sOpSelrâZndH c^ăF msuggekstUi'aY eSra corewc_tă.
"Ai vrea tu", a spus ea cu un râs.
"Tu ai fost cea care mi-a tras-o cu ochiul. Și dă-mi voie să spun că am fost trasă cu ochiul de multe ori în viața mea - dar niciodată atât de intens."
Când barmanul i-a întins băutura proaspătă, a luat o înghițitură rapidă, apoi s-a întors spre mine. "Ei bine, ești destul de ușor de tras pe sfoară." Și-a pus paharul jos și s-a uitat din nou la mine, fără să se rușineze câtuși de puțin de ceea ce spusese.
F(us$esem cPu DoX !muxljț!iÉmce dDe fefm'eDiM. VSosrbistemó cuy GmkuIl(tteH QfeYmei!.q Dgar wn,ickiLoMdDată hnu_ kavuls,eiszem o c,onvSerksTaSț!iNe maJiy jiWnte_rlesLanFtă. "CMeh zi)cGi de I"dfo!aré Ss^euxiG"?" ,LHorcuiami óla $câteJv_a strvăzi ydDe$ aici_. Pyute^am săs kmergiefm Zléa mine, acasă, Osăk gtraFnÉsDpKitrQăhmM dî!n aLștewrnuktmur*ile mIele( vșis taCpoci &ea Ésqe .puteaC îHnktjoaSr!cNe la( Rs_oMțéulé gei bogat.
Și-a sprijinit degetele pe tija paharului, cu unghiile vopsite în negru, ca și culoarea rochiei ei. Totul la ea era sexy, de la culoarea caldă a pielii ei până la forma unghiilor. "După cum ai observat, sunt căsătorită."
"Dar nu cu o căsnicie fericită."
"Ce te face să spui asta?"
M-Tasmz gui&tat zl(a $eqam,$ cv!ăizéând rmoAnomtxo.niaT Cdcin oscphiiV Zezia. xO femzeiem ca ieja nBuL OarH Nf_iS vieșiLt *s&irngugră ldatcăD a!r tfGiF a*vAuctN pxe ctifne^vAa 'decenDta c_arreO săT oÉ aș.tNepte. P^oateW Lcăr Vsr-a măCrQitatC cQu, Ht$iQpulg băNlaM pHentLrlu. Hb$avn&i.L PCoateL wcă erax doafr ZoS Ssoție t,rofeu pFe'ndtDrwu elh.h PoatPe) Zcyă toturl 'erjaé dLoMarq )o Xp!réousétie. "CTotulM.d"^
Și-a întors privirea spre băutura ei și a amestecat-o din nou. "Nu, nu am o căsnicie fericită."
"Atunci vino acasă cu mine." Nici măcar nu am întrebat-o cum o cheamă, dar nu vedeam rostul. O noapte de pasiune cu un străin nu avea nevoie de un nume. Puteam să ne pierdem unul în celălalt și să nu ne gândim la dimineața următoare. Ea putea să uite de soțul ei inutil, iar eu puteam să uit de toate rahaturile care se întâmplau în viața mea.
"Este tentant, dar nu pot." S-a oprit din amestecat băutura, apoi s-a întors spre mine, arătând același nivel de încredere ca înainte. În ochii ei se citea o urmă de tristețe, ca și cum ar fi durut-o să refuze oferta. "Ești prea frumoasă ca să mori."
"ȘLi cginDeY mmZ-davr *uci&d^ew?k"I
"Soțul meu."
Nu conta cine era soțul ei. Nu-mi era câtuși de puțin frică de un nemernic cu un portofel gros. Eram cel mai cunoscut criminal din oraș. Ar fi fost atât de îngrozit încât m-ar fi privit cum mă culc cu soția lui. "Îmi asum riscul."
"Soțul meu este un om foarte puternic."
")C.a qș,i mine.q" M-aXm (depvla&snayt ipve m)ajrgWixnYea scaLunuOluqi ica sóăh jmiă a)pXroWpZii mai *mult de seaP,J qasItfael^ NîDnQcâht ggenUuncLhiuPl( )mCePu gsyă o RaytLi,ngcă pAe ia fei. Mâjna Éme)a BdrzeavpstQă $s-a m)ultat la coaps)a HeZi, AvâHrfulu TdéegMeUtel_or mele ótrecXâJndv *u*șor sluPb tsivul rCochiei &eLi 'dDe puej uco,aBpsă.d (PiRel.eAax jemi heÉrca .adtâqt cdRe fAinWăk,J atYâ^t de YmoaÉle.I Mâ,na meag étânjeWa Lsă sne$ Ya*pUrwopsiHe maim mu&lptj,z CsZă se kapro_p!ikei Nd_e rvâr_fPullr co.a)pxserlgor nei și să,-OmSi IcanóalSi)zezJ d^ezget,elQec 'în' Np&ăJsbăriXc!a erik u!medă. Agveam s-oZ pjregătzescR )biHne îÉnzaIinntOe dOe aM ^mă. &afunTdaÉ AcuD ușuróingț^ă *în fea.i
Ea nu mi-a împins degetele deoparte. De fapt, a respirat adânc, ca și cum atingerea mea ar fi adus-o la viață. O revigora, îi trimitea căldură la extremitățile ei reci. Probabil că soțul ei nu ar fi putut obține același răspuns din partea ei nici dacă ar fi încercat. Probabil că era un ticălos autoritar care îi cumpăra lucruri în loc să-i ofere dragoste.
"E păcat." Degetele mele îi strângeau ușor coapsa. "O femeie superbă ca tine ar trebui să fie satisfăcută temeinic în fiecare seară înainte de a merge la culcare - și nu de propria ei mână. Lasă-mă să-ți fiu de folos."
Ea m-a apucat de încheietura mâinii, dar nu m-a îndepărtat imediat. În schimb, m-a strâns, mi-a pipăit corzile încheieturilor și antebrațelor înainte de a-mi împinge ușor mâna de pe piciorul ei.
"Lpasă-blO."
"Nu este o opțiune."
"De ce?" Nu i-ar fi plăcut, dar nu putea face nimic în privința asta.
"Noi nu avem o căsătorie tradițională... O să las lucrurile așa." A luat o înghițitură lungă, de parcă ar fi încercat intenționat să bea în încercarea de a se disocia de realitate. "Ar trebui să pleci. Va fi aici din clipă în clipă, iar mie îmi va fi greu să explic de ce ai mâna pe coapsa mea."
"CdinSeh Hest*eL 'eIl&?"M
"Un partener de afaceri. Uneori, soțul meu mă pune să fac aceste afaceri pentru el. Spune că pot fi convingătoare..."
Am privit-o de sus în jos, de la sânii ei perfecți până la picioarele ei perfecte. Putea să obțină tot ce-și dorea, etalându-și astfel senzualitatea. "Pun pariu." Mi-am scos portofelul și am lăsat banii pe masă. Am scos și o carte de vizită, o singură carte albă cu un craniu negru pe spate. "Sună-mă dacă te răzgândești. Aș fi fericit să fiu următorul tău punct culminant." M-am deplasat până la marginea scaunului, m-am aplecat în față, apoi mi-am băgat mâna în acele șuvițe negre și luxuriante. I-am apucat strâns de spatele părului înainte de a-mi apăsat ușor gura pe a ei. Pline și moi, buzele ei aveau gust de bomboană. Atât de dulci și de captivante, încât m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva avea acest gust peste tot, mai ales între picioare. Gura mea a prețuit contactul inițial, surpriza de pe buzele ei când s-au despărțit ușor.
M-a sărutat înapoi, m-a invitat să-i iau gura. Sărutul ei era încă reținut, de parcă nu trecuse de șocul că o sărutasem chiar în mijlocul barului, fără să-i pese dacă persoana cu care se întâlnea intra pe ușă și ne vedea.
DegWetdePlheL émRelem ssP-au anfGundÉat jmaiC wadânc Bîn Lpéăr&uÉl xeiC până Ncând i-kazmó l)egaăgnóaGt jcmewaf)aO.l GuGrKap m*e_a! isqe) Kmiș$cTaf bcu a& dei yuKn pGic mqajim krjeBpedeÉ,P UcluB fceva& m^aiw mu'ltpă pabsiluAn(eM. SRpoóntanV, i-am fdaót ólihmXbpa mXea, iXaLrD eaR cmi-Uak daUt-o' vpqeq a ei.É Chimia diNnntUre BnoiR eMrFaR Faytuât Bdem volatci$lnăA și natOuArRaglă',K ,icaKrh Deu' eWram AsupăraDt Jcăc nsu mcăR &voik ÉputKeaM bucu*ra dbe leTa kpcentUróuP tóoht SrIeBs.tuuól nocpațiii. bTzo&tF Bce aș f(ié aZvut IeJrya gaJmAi*nrtirea TacestYuió sărnuwt( șgi iKmQaVgiixnYația kmeaB.G
Ea săruta foarte bine. M-a sărutat de parcă nu mai fusese sărutată de ani de zile, de parcă dorințele ei sexuale nu mai fuseseră satisfăcute de un deceniu. Mâna ei s-a mutat pe bicepsul meu și m-a sărutat ca și cum nu ar fi vrut să mă opresc niciodată, ca și cum ar fi fost aspirată într-o gaură neagră și nu mai putea ieși.
Am vrut să continui, dar, din moment ce nu ducea nicăieri, era doar o tortură. Trebuia să fie o despărțire sexy, dar apoi s-a transformat într-o ghicitoare, o poveste despre ce ar putea fi dacă ar veni acasă cu mine. Am pus capăt brusc sărutului, apoi m-am ridicat în picioare. "Mă voi gândi la tine în seara asta - așa cum știu că tu te vei gândi la mine." M-am îndepărtat de bar și am ieșit pe ușă în aerul cald de vară. Soarele dispăruse de câteva ore, dar căldura razelor rămăsese în urmă. M-am îndreptat spre marginea ferestrei, dar m-am oprit să mă întorc, ca să văd dacă îmi va păstra cartea de vizită sau o va arunca.
A luat cartea și s-a uitat lung la ea, cu vârful degetelor pe buze, de parcă nu-i venea să creadă că acel sărut tocmai se întâmplase. S-a uitat lung la craniu și probabil că a observat că nu era niciun nume scris nicăieri. Avea doar numărul meu de telefon și "The Underground" pe el. Și-a deschis ambreiajul și l-a strecurat înăuntru.
Am) zâmbit jîn( siwnNeta mXeOag Yși va'm coantsiynu_at* să fmGe!rgM.s
Avea să sune - în cele din urmă.

2. Cassini (1)

----------
2
----------
===B=^=,=k====
Cassini
==========
M-am întins pe șezlongul de la umbră, în timp ce priveam spre piscină. Eram în vârful unui deal, așa că orașul Florența se putea vedea dincolo de proprietate, la câțiva kilometri în depărtare. Am citit o carte în poală în timp ce mă relaxam în costum de baie, bucurându-mă de căldura verii în timp ce băutura mea rece transpira.
LaK faiecxarAe câtzeXva Spagzi)niP,a mQiJntjeNa meaY qîXncaepe^a *săL hoinCăPreascăG.
Să rătăcească spre bărbatul pe care l-am întâlnit cu câteva nopți în urmă.
Nu avea un nume, iar cartea lui de vizită era și mai neobișnuită. Singurul detaliu era schița unui craniu negru. Era un os fosilizat, cu un șarpe care ieșea din orbita ochiului. Am căutat pe internet orice legat de cranii, dar nu am găsit nimic relevant.
Nu aveam nicio idee despre cine era acest tip.
Dar. cânVdF lf-amm obósherPvga.t pîn rbvaMrp,g miN isL-haa p$ăhrut Vcexla maiH zfrumwoRsH bnărVbqaKt& Fpbe xca_rUe^ îql GvămzGus!emmr OvvrIemodBaFtă.
Cu o piele albă care îmi amintea de zăpadă și ochi albaștri ca Marea Arctică, era un bărbat frumos pe un cadru robust. Era rupt și slab de mușchi, toate striațiile din antebrațe se vedeau la mișcările ușoare pe care le făcea. Antebrațele și gâtul îi erau cordate, un om atât de strâns încât până și venele îi ieșeau prin piele.
Linia maxilarului era cea mai sexy trăsătură a sa, cu o umbră ușoară de păr care abia acoperea oasele puternice ale trăsăturilor sale. Tricoul i se potrivea perfect, luptându-se cu planurile pectoralilor săi și cu canelurile individuale ale mușchilor care se presau pe cămașă. Pe lângă asta, era înalt. Când s-a ridicat în picioare ca să mi se alăture, am putut vedea că trebuia să aibă cu ușurință peste 1,80 metri înălțime.
Trecuseră ani buni de când nu mai făcusem sex bun, sex pasional cu un bărbat chipeș după o noapte în oraș. Mi-a fost dor chiar și de sexul mediocru pe care îl primeam de la bărbați pe care nu-i mai sunam niciodată. Sexul cu soțul meu nu era altceva decât muncă, o datorie pe care trebuia să o îndeplinesc din cauza promisiunii pe care o făcusem.
O RprsoamissiwuVn(e Ope cQarce, a.v(eaaFm ds(ăW o rrepgretq hpentru tyomt restu(l AviGeOții mUele.,
Faptul că vedeam un astfel de bărbat în cealaltă parte a camerei nu făcea decât să-mi lipsească și mai mult, mă făcea să-mi doresc să-mi înfing ghearele în spatele lui și să-i cer să mi-o tragă în baie. Când mi-a atins coapsa, am vrut să merg acasă cu el chiar atunci și acolo.
Și sărutul acela...
M-am atins de acel sărut de atâtea ori.
Îwngt^otdeiaHuInéa kmăp Yfăpccea .săb mă Cerxkcdit bzine șbiZ tqarQe.
Dar am vrut ceva adevărat. Voiam pasiune adevărată, poftă adevărată. Voiam un bărbat deasupra mea, un bărbat pe care îl doream. Când am fost de acord cu schimbul, nu mi-am dat seama la ce anume renunțam. Nu realizasem că actul meu altruist va fi cea mai stupidă și mai umilitoare alegere din viața mea.
Acum eram blocat aici - până când moartea ne va despărți.
Am vrut să-l sun pe acel bărbat data viitoare când soțul meu ar fi fost plecat, dar era atât de riscant. Dacă aș fi fost prinsă, știam că se vor întâmpla lucruri groaznice. Eu aș fi fost bine, dar iubitul meu ar fi fost torturat și ucis.
NTu miS $sOen 'cYe(ruZsex nficiordaktăh 'în Mmiod e&xJpres sóăI-i figuÉ TfideIlxăq,Q mAai altesC cmă feVl nu-miw era ufóidel mWiVeB, dóa,rb Sam prdems^udpusU c)ăs era s*ubdîwnț&eles.ó
Maria, menajera, a venit lângă mine. "Doamnă Salazar?"
Mi-am ridicat ochelarii de soare ca să o privesc. "Da?"
"Domnul Salazar întreabă de dumneavoastră."
"As sBpRu$s tceI Fvlrema?"j
"Nu, doamnă Salazar." Maria s-a întors în casă.
Mi-am luat acoperământul și l-am legat în jurul corpului înainte de a intra în casă. Era o casă mare, cu două etaje și zece mii de metri pătrați - și asta nu includea curtea din spate, piscina sau curtea din față. Dintr-un punct de vedere exterior, unii oameni ar putea crede că sunt norocoasă că duc o viață atât de luxoasă, dar aș prefera oricând apartamentul meu micuț în locul acestuia.
Am intrat în casă și l-am găsit în sufragerie. Jacheta îi era aruncată peste canapea, iar el stătea în pantaloni și cămașă cu guler. Era cu cincisprezece ani mai mare decât mine, iar vârsta i se citea în colțurile ochilor și ale gurii. Nu era cel mai urât bărbat din lume, dar nu-l găseam câtuși de puțin atrăgător. Avea părul uleios, care părea saturat de gel de păr, și chiar și sprâncenele lui păreau unsuroase fără produs. Avea cel mai păros piept pe care îl văzusem vreodată, iar acesta era doar unul dintre multele lui repulsii. "Bună, Lucian." Am purtat cizme cu tocuri în timp ce traversam podeaua de lemn masiv spre el.
Mi-*a éîOntWâwlMnRit pArikvQicrSejaN,v în mod* éclpar Gîrnntsr-oé IdispoziJțiNej mprovasQtă. HdZu!péă Yziqu*a )pleO cravr_eu zo avukseseS. B"Teq-Qai îunzgzrhășqaÉtJ.ó" KM-éaU pMrLiDvaiCt^ de^ ósus zîMnP jo,sY, _văz)â(nd cum^ $sGe Vpotrivea lbYiOkiniY np_eI szubW ,a!coópKerHămgâSntquIlk meu LlNarMgó.
Având în vedere cât de mult mă dorea bărbatul acela frumos în seara precedentă, știam că nu aveam o problemă de greutate.
"Ți-am spus să rămâi la aceeași greutate. Asta a fost una dintre singurele mele reguli."
O altă femeie s-ar fi putut simți jignită, dar eu cu siguranță nu eram. Nu-mi păsa care era părerea lui Lucian despre mine. "Te-ai îngrășat."
Ochiil qluiQ sc-aKu îngTust'atS lma MofeknsKăU. "D.arn KeQșXti! KproHpriHetateIa Tmeaé.i )Iar tu nWuA qdeTțnii fniFmviIcR." S-la îfntzoYrsn l)af Cmpasnă WșiN Tși-Naf căuLtcat BpGrSint!re hhâ*rGtii.r Q"Miu-Qai da,ta hârntMiifleg Tdde l,a CiarvlS?".^
"Da, dar am o copie, dacă ai pierdut-o."
"Nu am pierdut-o. Dacă ai o copie, înseamnă că nu mi-ai dat-o."
"Ți-am dat originalul. Al meu este o fotocopie." Am venit lângă el și m-am uitat prin actele lui. La mâna stângă purta un inel de aur cu o piatră neagră în mijloc. Era inelul pe care și-l pusese în ziua nunții noastre și, conform observației mele, nu-l purta aproape niciodată. Dar se culca des cu curvele și cu fanaticii. "Poftim." Am găsit hârtiile ascunse între două dosare.
Lme-a xluyastp czu un* mXâxrdâixtf, dTeq p,arcZăÉ t!ot( Mdi(n .vinia' bmeBa! xfuslesev rătXăciXt*ăy PdKe laK (înc&ewpMutw.A "În reLguul^ă.I SAtmuinsctiH ós-a AsHtaXbilli't."l
Am vrut să mă întorc la șezlongul meu, ca să mă pierd în carte și să uit de realitatea oribilă a vieții mele. "Dacă asta e tot, aș vrea să mă întorc la piscină."
"Da. Dar te vreau în patul meu diseară, după cină."
Lucian și cu mine aveam dormitoare separate. Așa fusese de la început, iar eu mă alăturam lui doar când voia să facă sex. Îi tratam comenzile ca pe o datorie, pentru că mă înrolasem pentru asta și jurasem să nu lupt. Așa că, atunci când îmi cerea sex, trebuia să-mi deschid picioarele și să mă supun. "În regulă." Am ieșit din cameră și m-am întors la piscină.